26.04.2010

Preaviz

M-a ros curiozitatea sa vad si eu de ce multe bloguri (faine) peste care dau sint scrise (sau s-au mutat) pe Wordpress. Mi-am facut cont si m-am jucat un pic si am cam inteles.
Acum nu ca-i fac promovare wordpressului, dar mi-a placut pe de o parte ca e mult mai userfriendly (asta incluzind mai multe optiuni de inserare foto, video, link, fisier audio etc, care ma intereseaza pe mine mai mult) si are mult mai multe optiuni de personalizare. Aici trebuie sa spun ca cine ma cunoaste, stie ca eu la un telefon nou verific intii ce sonerii si wallpaper-uri are :D.
Si la capitolul gadgeturi m-am declarat profund impresionata, ca sa nu mai spun ca mai multele optiuni de aranjare in pagina (decit cele ale blogspotului) m-au cucerit, una dintre durerile mele pe blogul asta fiind taman faptul ca textul e scris cum e scris, pe o coloana ingusta si minuscula, care la o adica se intinde ca un matz...
Asadar, in masura in care reusesc sa imi fac timp sa imi mut postarile pe wordpress, ne mutam acolo cu catzel si purcel. Fireste ca anunt si las link inainte sa trag oblonul.

23.04.2010

Pa-pa

Cea mai tare chestie pe care o face Pisilinca (intruna) de doua zile-ncoace este pa-pa.
Pa dind din minuta face de citeva luni. Spune silaba pa la fel, de ceva vreme. Dar acum, le face pe amindoua odata.
Ce este super amuzant, e ca face pa oricarei chestii de care se desparte. Face pa cind iese pisica din camera. Face pa dupa ce pune o jucarie la locul ei. Face pa atunci cind inchide cartea cu animale, si chiar cind da pagina de la animalele ei preferate (momentan astea sint purcelul si bibilica. A propos, cum face bibilica???). Face pa pe strada, cind trece de ea cineva interesant care venea din sens opus directiei noastre de mers. Ce inseamna interesant in viziunea ei, nu m-am prins inca. Face pa atunci cind plecam din parc - si fireste, toate astea le face din proprie initiativa, fara sa ii spuna cineva.
Azi ne-am intilnit in fata blocului cu buni, am urcat impreuna cu ea scarile, noi ne-am oprit la etajul 1, buni trebuia sa urce inca un etaj. M-am rugat de Pisilinca cu cerul si pamintul, numai tumbe nu am facut...fireste ca nu a vrut cu nici un chip sa spuna pa.

Daca tot am spus ca am URCAT, poate se cuvine sa mentionez ca am urcat PE JOS, adica fiecare pe picioarele ei. A durat cam mult, dar Pisilinca s-a tinut cu o minuta de gratiile de la balustrada, ca un copil mare. Cind am ajuns pe palier a facut intii stinga-mprejur sa le si coboare. Am pacalit-o ca nu e cazul, asa ca urmatoarea ei grija a fost sa faca cioc-cioc la cea mai apropiata usa, care nu era a noastra. De, a invatat-o ma-sa ceva nou... Dupa care parea foarte hotarita sa porneasca vajnic inca un etaj, dar i-am taiat elanul.

Si alta faza care mi s-a parut super simpatica - facuta din proprie initiativa, ca mie astea-mi plac mai mult decit papagalicismele - a fost ca plimbindu-ne noi de minuta prin casa, a vazut Motanul in baie, bagat cu botul in vasul de mincare. E drept ca atunci cind fiica-mea o pornea in 4 labe si o gaseam jucindu-se cu granulele mitzelor, ii spuneam ca nu e voie, ca aia e papa lui pisi, dar nu i-am aratat niciodata cum maninca pisicile. Si ma trezesc ca ma trage de mina si imi arata cu degetelul, si incepe sa plescaie din buze, cum face cind o intreb Cum papa Ilinca?

P.S. lipsesc ghilimelele pentru ca nu le gasesc pe tastatura asta de doi bani !!!

21.04.2010

Ga-ga-ga

Zilele trecute am citit o postare noua pe un blog si mi-am amintit de cineva. O persoana pe care practic nu o cunosc deloc si care practic nu ma cunoaste, despre care stiu doar ceva povesti si pe care am avut norocul (si, de ce nu, onoarea, avind in vedere ca se mindreste cu ceva realizari) sa o vad live acum niste ani, cind eram mai tinara, mai libera (daca nu luam in calcul limitarile si obstacolele pe care ni le impune propria minte) si mai visatoare.
Si dintr-un imbold oarecare - bine, nu era oarecare, era dorinta de a-mi pune pe desktop o poza cu un nene care mi-a placut mult cindva, si de care am fost indragostita o vreme, intr-un mare secret, cam ca de personajele din filme - am dat un search pe prietenul Google. Si am gasit acest site.

In primul rind sint bucuroasa si mindra ca o mina de romani s-au gindit sa ofere asa ceva conationalilor imbuibati prea adesea de mici, cirnati si bere, care poate si-ar dori si altceva, dar nu stiu de unde sa apuce "altceva"- ul asta. Si sa imi ofere mie, si altora ca mine, o sansa de a incerca ceva la care doar am visat pina acum.

Habar nu am daca proiectul functioneaza in prezent si daca exista amatori. Mie mi se pare absolut bestial si ca program de vacanta cu familia, si ca oferta de team building, si ca optiune pentru grupuri de prieteni indragostiti de cintece la foc de tabara. Habar nu am de tarife, si nici nu cred ca o sa aflu anul asta, pentru ca Pisilinca este prea mica pentru toate treburile alea bestiale despre care povesteste site-ul; cu siguranta imi doresc din inima ca oamenii astia si ideile lor sa existe si peste citiva ani.

Si azi citesc un comentariu foarte dragut la una din postarile mele anterioare (multumesc, A.), comment care mi-a mers direct la suflet pentru ca nu-i asa? parintii sint atit de tentati sa le ofere copiilor lor ocazia sa testeze lucruri pe care si le-ar fi dorit pentru ei insisi (si care de cele mai multe ori nu atrag de nici o culoare odraselele pasionate de cu totul altceva). Si pornind de la commentul asta, care o onora pe Pisilinca-alpinista (si pe ma-sa) m-am gindit io asa ce frumos ar fi daca unul din oamenii din echipa despre care povesteam mai sus (da, fireste ca ACELASI) ar organiza niste cursuri de catzarat pentru copii. Imi si imaginez:
- un dolofan cintarind dublu fata de greutatea optima pentru virsta sa;
- o pistruiata cu aparat dentar;
- o blonda cu breton lung, bentita si sosete roz-bombon si rucsacel trendy cu Hello Kitty;
- un ochelarist tuns castron
- etc
la poalele unui bolovan oarecare, inalt de vreo 3-4 metri, aratind absolut disperati si dornici de a scapa de acolo oriunde, chiar si la stomatolog, in timp ce 4 (5, 6...etc) mame machiate, cu blugi pana in bocancei mov sau cu pantaloni scurti franjurati si cizmulite crosetate si purtind tricouri mulate cu decolteu generos peste sutienele push-up, ii incurajeaza entuziast, salivind dupa niscai bicepsi, pectorali si "patratele" abdominale ale antrenorului.
Cu un tarif decent si atent stabilit si cu un site bogat in fotografii fata spate si profil, unele surprinzind apropierea omului de stinca rece si cenusie (la bustul gol daca se poate), garantez cistiguri substantiale. Plus citeva zile linistite de facut burta de bere in fata teveului pentru tatii menajeriei de mai sus :))

20.04.2010

Prima leapsa. Multumesc !


Prima leapsa din viata mea vine de aici. Anuntata, e drept, printr-un comentariu - de aici intirzierea, ca imi citesc comentariile o data la 7 ani.
Cerintele erau - le iau cu copy-paste, ca ma stiti cit sint de harnica:
1. Sa postez cadoul - inimioara albastra de mai sus. Indeplinit, a fost simplu, intimplator mi se si pare dragut.
2. Sa spun din partea cui este: facut deja.
3. Sa ofer cadoul altor 12 prieteni. Aici e complicat....
4. Sa afisez linkul lor - in mare sint cei din blogroll.
5. Sa le dau de stire printr-un comment - aici iar m-ai prins, da ce nu fac io pentru prima leapsha?:D.
6. Sa fac o lista cu 10 chestii care-mi plac.
- cort la munte sau la mare, cu foc de tabara, gratar improvizat, palinca si tigari
- rockul
- Ozzy Osbourne
- cartile
- ciinii si pisicile (din ciclul "Familia mea si alte animale"...)
- prietenii
- casa mea (ma rog, vastele apartamente)
- plimbarile
- oamenii care fac curat in urma lor si a altora, cu care au impartit acelasi spatiu in natura
- oamenii care mai cred ca pot schimba lumea.

Lista este facuta intr-o ordine oarecare, ca nu ma pot decide la pozitia fiecarui element enumerat. Copchilu' si barbatu' din dotare nu au fost mentionati din motive obiective, altele decit acela ca nu ar merita :P

19.04.2010

Trepte

Avem o problema :)
Prima parte a problemei se cheama Pisilinca.
A doua parte a problemei sint...treptele.
Pisilinca este o fricoasa - pardon, prudenta, cu instinct de conservare dezvoltat si cu mare putere de anticipare :D - care nu vrea sa mearga decit de minuta cu mine, cu Motanu Sef sau, si mai bine, cu amindoi. Desi se descurca tare bine de o singura minuta, desi atunci cind e prea entuziasmata/interesata de ceva anume, mai face si 1-2 pasi singurica, in graba de a ajunge in punctul de interes ne cauta mina peste umar, si pina sa apuce sa se tina a pornit deja, nu vrea nicicum sa mearga de capul ei. Bine, pe noi ne intereseaza ca poate; cind s-o hotari ea ca a capatat destul curaj...om vedea.
Cind iesim sa "luam aer" - a se citi sa mergem (Pisilinca) si sa facem prea multa miscare (eu) - fiica-mea vrea musai sa urce si sa coboare trepte. Plecam din fata scarii dupa ce a urcat si a coborit de macar 10 ori treptele de la intrare, si in general plecatul asta nu se intimpla de bunavoie, ci insfacata pe umar, in timp ce ea protesteaza zgomotos, iar eu ma dau de ceasul mortii sa ii arat ciini (avem de unde, e nunta la noi la bloc, e o haita de vreo 10 potai) sau vrabiile sau gugustiucii sau vreo mitza ratacita. Daca o las din nou pe jos (prima parte a iesirii se mai desfasoara in carucior, rozind biscuiti sau covrigi, pentru bunastarea spatelui meu), zici ca are vun dispozitiv GPS-take-me-home in fund; se intoarce pe calciie si incepe sa ma traga inapoi la scari.
Ok, deci o pun in carut si plecam. Daaaar la un moment dat va cobori pe asfalt/iarba/pamint. Si cu privirea ei de vulturitza-zulufitza, va identifica urgent o alta scara de bloc, sau un magazin, sau macar o bordura, sau vreo piatra mai mare, sau o buturuga. Si iar incepe dansul: urcam, coborim, urcam, coborim....
Azi m-a rupt de spate cu distractia asta, si s-a opus cu mai multa vehementa decit de obicei initiativelor mele de a parasi "locul crimei". Asa ca la un moment dat, exasperata de scincelile si miriielile si rastelile inculpatei, am lasat-o in fund pe asfalt. Am mai practicat; pentru ea este o binevenita schimbare de ritm, inceteaza instant cu comentatul, se uita in jur, apoi ii cer minuta, mi-o da, se ridica si gata. Azi insa, cind s-a vazut libera, s-a pus in 4 labe, s-a dus la trepte, le-a urcat de-a busilea pe toate, m-a privit victorioasa de la inaltime, mi-a dat mina si le-a coborit, apoi am plecat fericite de minuta. Si-a demonstrat - si mi-a demonstrat - CEVA : misiune indeplinita!

17.04.2010

Buba

Azi Pisilinca a facut o chestie care m-a surprins total.
Acum citeva zile, se tot ducea sa traga niste cabluri si sa isi bage degetele in priza. Si i-am zis din nou ca nu e voie, am luat-o de acolo, si pentru prima oara i-am zis ca o sa faca buba daca mai umbla acolo. Cuvintul a distrat-o teribil cind l-a auzit prima oara, asa ca am iesit cu ea in brate din camera si m-am dus in camera in care era Motanu, sa o vada si el cum ride in hohote cind eu zic buba.

Astazi stateam noi doua la povesti in aceeasi camera, si nu mai stiu de unde pina unde i-am zis din nou de buba. Moment in care m-a privit foarte serioasa si mi-a aratat coltul in care sint prizele si cablurile....

Oarecum din acelasi ciclu, primul cocos pe care l-a vazut ea este o jucarie cintatoare si umblatoare, care la magazin a distrat-o la culme, dar cind a vazut-o acasa s-a speriat de ea ingrozitor. Asa ca respectivul cocos sta cuminte undeva pe mobila, la nivelul ei, si nu e pornit sa cinte inca, in ideea ca daca se va obisnui cu prezenta lui n-o va mai incurca asa tare cintatul si umblatul. Pentru ca la inceput il ignora cu desavirsire, ii tot aratam eu ca acolo e cocosul, o intrebam unde e si mi-l arata ea etc.
Azi ne-am uitat in una din cartile ei cu poze, si mai plina de entuziasm ca de obicei, pentru ca intre timp a vazut orataniile si live la tara (si i-au placut teribil, am zis ca fiica-mea n-o sa ceara mitza, ciine sau papagal, ci gaina), i-am aratat pe doua pagini alaturate gaina si cocosul. Gaina a fost repede recompensata cu un cotcotcot cristalin, in timp ce cocosul a stirnit un val de interes neasteptat. S-a uitat luung la mine (Pisilinca, desigur), apoi mi-a aratat de citeva ori cu degetelul ba cocosul din carte, ba pe cel de plus. Intr-un final, dupa ce s-a lamurit ca oratania cu creasta rosie si coada multicolora se cheama cocos indiferent de forma reprezentarii sale, i s-a luminat fatzushca si mi-a aratat cu un zimbet laaaarg ca avem cocos si pe carton, si pe dulap.

Vesti

Cel mai bun lucru pe care l-am auzit/vazut/citit zilele astea este aici
Nu pot sa explic cit de mult ma bucur pentru aceasta noua ocazie. Sau pentru ca in acelasi an, in tara asta, asa cum este ea, concerteaza Duke Ellington, ACDC, Metallica, Aerosmith, Manowar...si cine stie cine altcineva, ca mai e timp pina in 2011.
La mai mare !

P.S. Stiti deci unde vom fi pe 2 octombrie. Toti 3.

15.04.2010

Regresia no.3 Tabara

Prima tabara din viata mea s-a intimplat la sfirsitul clasei a Va, undeva pe linga Retezat, la Voineasa mai precis. A fost frumos, a fost haios, iar in seara asta mi-am amintit brusc doua cintecele. Contextul "amintelii" a fost cam asa: Pisilinca proaspat imbaiata, frecind jucarii in virful patului fost-matrimonial-dar-inca-dublu, ma-sa (adica eu) indesindu-i gura cu lingurite cu lapte cu gris si scortisoara, televizorul pornit in asteptarea stirilor de ora 19, difuza ceva emisiune mondena la care asa, de final, a venit o pitzi sa cinte faimosul Jaga jaga. Se gaseste pe youtube daca sinteti curiosi, nu pun pe blogul meu link catre asemenea jeg.
Ma rog, si aud refrenul: "Nu te uita beiete-atit de mult la fundul meu/C-ai sa ramii la ma-ta flacau". Si de aici, nu stiu ce conexiuni ciudate s-au facut, dar m-am trezit cintindu-i Pisilincai cintecele educative de tabara, primele invatate in excursie.

Da, o distreaza cind ii cind, asa ca deschide gura la lingurita.

Primul cintecel era cintat in fiecare zi inainte de mese (deci de 3 ori pe zi), la usa inca incuiata a salii de mese. Trebuie precizat ca tabara asta in care am mers noi era cam de fitze si de protocol, proaspa renovata, mincare multa si buna si se putea cere supliment; ca ulterior am descoperit in alte tabere cum este de fapt intr-o asemenea aventura. Versurile erau cam asa:

Potol potol, potol potol
Stomaculnostru e goool
Potol potol potol potol
Stomacul nostru e gol

Si sare, si sare, stomacul nostru e mare
Si sare si sare stomacul nostru e mare

Potol potol...
...

Si bere si bere stomacul nostru o cere
Si bere....

Scurt simplu si la obiect. Bucataresele s-au distrat copios 10 zile cit le-am tinut noi concerte. Cu adevarat tare a fost cind ne-am intors in Iasi (pe vremea aia nu erau telefoane mobile, deci legatura cu parintii mai mult nu se tinea, iar ei trebuiau sa traiasca acceptind ca "no news is good news") dupa un drum de vreo 13 ore cu trenul, iar la intrarea pe peron, cind am vazut grupul de parinti care ne asteptau cu sufletul la gura, am iesit toti la geam si ne-am apucat sa le cintam, de si-au imaginat saracii ca ne-au trimis in cine stie ce Auschwitz...

Al doilea cintecel ne-a placut taaaare; e usor de inteles de ce a prins asa bine la niste copilandri de 12 ani. E morbid, scirbos si copilaresc, dar il scriu pentru vesnica amintire:

Cind ne plimbam bing bang
Prin cimitir bing bang
Ti-am prins in par bing bang
Un trandafir

R: Si cintam si dansam
Printre cruci noi alergam
Pasarelele cintau
Si ce fericiti eram

Te-am sarutat bing bang
Pe un picior bing bang
Si a iesit bing bang
Un viermisor

R:

Te-am sarutat bing bang
Usor pe nas bing bang
Si a iesit bing bang
Un vierme gras

R:

Te-am sarutat bing bang
Pe omoplat bing bang
Si a iesit bing bang
Un vierme lat

R:

Da, am cintat si asta din tren. Da, spectatorii s-au amuzat copios. Parintii nu stiu.

10.04.2010

Din nou, ce mai face Ilinca

Paaai, Ilinca este iegztrem de prudenta, pe cale de consecinta nu manifesta nici cea mai mica intentie sa dea drumul minutei cu care se tine de cine e pe-aproape si are chef de plimbare. Bine, ea nu ar da drumul niciunei minute, insa insistentele noastre, in ciuda protestelor ei, par sa dea roade. Ma "consolez" cu gindul ca la scoala s-o duce pe pcioarele ei. Nu-s ingrijorata decit din pricina cruntei dureri de sale care ma face sa intepenesc citeodata.
Ilinca inca nu s-a plictisit de mingea-buburuza. Am gasit-o (pe minge) si in varianta full-size, dar aia nu i-a placut, a aruncat-o cit colo cind i-am aratat-o in magazin, pregatita sa fac colectie de mingi-buburuza.
Tot Ilinca face pa si bravo-bravo cu un entuziasm mai rar intilnit. De asemeni, fugareste orice zburatoare ii iese in cale si manifesta o pasiune deosebita pentru gaini. Probabil pentru ca alea nu zboara.
Se pare ca prefera ciinii. Adica aia mari. Explicatia nu stiu care este - in afara de aceea ca ar putea semana cu maica-sa, dar nu e una stiintifica, nu-i asa? - dar am constatat ca daca Becky-caniche-ul o umple de spaima, Hannah - Cane Corso este mult mai cool. Sper din suflet ca atunci cind o sa imi ceara sa ii luam ciine - ca nu pot sa ma impac cu ideea ca as putea avea un copil care sa nu isi doreasca sa aiba ciine - n-o sa-mi ceara din senin bichon, pekinez sau teckel. Hai, teckel mai treaca mearga, desi la munte...
Vocabularul s-a imbogatit cu niscai onomatopee, de genul am-ma-am la ciini, cotcot la gaini si un plescait absolut adorabil din limba cind aude tropa-tropa-ul potcoavelor (de cai, da...) pe asfalt.
Spre bucuria noastra - pentru ca orice parinte se bucura de noile descoperiri ale plodului proprietate personala - Ilinca a descoperit si ceea ce-i mai ramasese din "partile componente" ale capului uman, adica...parul. Eu nu am tinut musai sa invete asta de pe-acuma, mai ales ca inca surzeste misterios cind se pronunta silaba "nu", dar...
Iar in seara asta Pisilinca si-a luat singura prosopul si s-a sters la gura cind i-am zis ca am terminat de mincat. A fost absolut delicioasa. Ca si atunci cind incepe sa trancaneasca "gata gata gata", numai in clipele cind nu e deloc "gata" ceea ce facem.

09.04.2010

Pisica

Din fericire se pare ca pisica smotocita de ciine a scapat intreaga. Nu stiu cum. Am vorbit cu un nene care hraneste pisicile de acolo si mi-a zis ca-s toate prezente la raport, vii si nevatamate, si nici nu a gasit nici o accidentata.
Asta insa nu schimba concluzia la care am ajuns, in ceea ce priveste ciinii fara stapin. Locul lor nu e pe strada.

08.04.2010

Sweet sixteen

Este cred numele unui reality show de pe MTV, foarte sugestiv altminteri. Nu stiu daca este sau nu un cliseu, daca nu cumva "sloganuri" de genul asta mi-au indesat in minte ideea ca 16 ani este cea mai frumoasa virsta din lume, cert e ca atunci cind vreau sa fiu iar mica, vreau sa am 16 ani.

Ia sa ma gindesc un pic. La 16 ani eram in clasa a...IXa? Nu mi-e foarte clar daca am implinit 16 ani imediat la sfirsitul clasei a VIIIa sau imediat la sfirsitul clasei a IXa. In prima varianta, eram proaspat indragostita de primul barbat mult mai mare decit mine, stiam clar ce meserie vreau sa aleg si ma stresam din cauza examenului de admitere la liceu. Totusi, aveam dupa-amiezele petrecute cu A si cu Jocul.
In a doua varianta, eram proaspat-foarte-obosita dupa o clasa a IXa mai solicitanta decit toti ceilalti ani de scoala la un loc, iar A avea mai multi prieteni si mai putin timp decit mine.

Cert e ca aveam visuri irealizabile in care credeam cu toata fiinta, realismul (si realitatea) nefiind de nasul meu. Eram acel "wanna be"-cind-o-sa-fiu-mare care reactiona perfect in orice situatie, care era modelat si remodelat dupa cum aveam chef si dupa intorsaturile pe care le lua Jocul, iar eu traiam simultan in prezentul meu si in prezentul Jocului, si eram tare fericita.

Sweet sixteen pentru ca aveam mult timp pentru mine. Poate ar fi fost si mai sweet daca as fi fost lasata mai de capul meu, dar nu ma pling, a fost ok si asa. Citeam si vedeam filme si scriam, faceam gimnastica seara pe Metallica si ma intrebam cum e sa fumezi iarba. Visam la ciini mari si albi, la padure si libertate, la brazi si nori, la cum ar fi fost sa ma fi nascut in State si la un RSPCA romanesc.

Partea naspa e ca acusi fac 30 de ani. Ma rog, nu asta e marea drama, ci ca la aproape 30 de ani, eu nu imi dau seama cum m-am schimbat fata de acesti sweet sixteen. Ca am descoperit ca nu chiar tot ce zboara se maninca, dar inca mai iau pietre in dinti aruncindu-ma in sus dupa ele si confundindu-le cu ceva ...prepelite? Ca RSPCA de Romanica n-o sa se infiinteze niciodata, si ca de fapt nici nu stiu cita disponibilitate si resurse as mai avea sa ma implic intr-un asemenea proiect? Ca padurile cad an dupa an, ca dulaii albi nu exista decit in poze si amintiri si ca am infinit mai putin timp pentru lucrurile care odinioara ma relaxau si imi bucurau sufletul? Poate.
Dar ma privesc asa...per total...nu ma simt de 30 de ani. Si atunci ma intreb nu cum se simt parintii mei, care in afara faptului ca au din ce in ce mai multe responsabilitati si din ce in ce mai putin timp liber, se descurca singuri, ci cum se simt bunicii mei, care se apleaca greu si se misca incet, carora le e tot mai anevoie sa se ridice din pat, care incep sa aiba insomnii si pe care nu-i mai tin ochii sa citeasca. Trebuie sa fie cumplit sa ai 16 ani intr-un trup de 70.

05.04.2010

Petitie

Daca imi spunea cineva ca o sa ajung ziua in care sa scriu in gura mare ca vreau sa se reinfiinteze un serviciu de ecarisaj normal, corect, in care fara violenta si cruzime gratuite sa fie eutanasiate toate javrele care bintuie de capul lor prin oras, l-as fi scuipat intre ochi. Ei, uite ca acum mai am oleaca si ajung sa injur Primaria ca ne expune pe toti riscului de imbolnavire, traiului intr-un mediu insalubru si unui intreg sir de neplaceri.

Am trecut cu vederea momentul in care un maidanez mi-a muscat ciinele. I-am gasit circumstante atenuante invocind neatentia mea, teritorialitatea, neincrederea in oameni, o viata traumatizanta etc.
Am trecut cu vederea pina la urma si momentul in care tot ciini fara stapin au ucis ciinele bunicii si Dumnezeu stie cite dintre pisicile disparute, ca numai de una stiu sigur-sigur. Am zis ca na, viata la tara, riscuri, foame mare.
Am strimbat din nas de fiecare data cind auzeam pe cineva plingindu-se ca i se pisa maidanezii pe rotile masinii - nu e ca si cum rotile ar fi vreodata curate - ca in fiecare zi face slalom printre rahati - unii-s de ciini cu stapin, altii de om, si nu am auzit inca pe nimeni cerind moartea cacaciosilor bipezi - ca pune copilul mina pe jos si apoi baga in gura - na, acu trec si eu prin asta, si o consider chestie de anticipare si atentie din partea mea; la fel de bine ar putea sa bage in gura sticla, prezervative, tampoane, gainat de porumbel sau nisip daca m-as uita pe pereti cind sint cu ea afara.

Am ajuns insa la capatul rabdarii. Eu, ca fiinta pasnica. Pina acum vreo doua luni am avut la bloc pripasita o potaie care ucidea pisici; macar o data pe luna, la scara imbecilului care o hranea pe sus-numita javra, trona cite un cadavru de mitza. De cele mai multe ori pui, mai imprudenti si mai usor de prins. Am tot promis ca sun la hingheri, nu m-am indurat...pina la urma si-a facut cineva o pomana cred si ori a lovit-o vreo masina, ori a otravit-o careva, nu stiu, cert e ca a disparut si nu-i duc lipsa.

Insa a disparut unul si au reaparut vreo 5. Unul, un fel de brac, a fost aruncat dintr-o masina particulara acum vreo 3 luni. Dupa 2 saptamini in care a luat bataie de la toate potaile si in care ajunsese piele si os, s-a adaptat si acu e bine merci. Apoi a aparut un ciine batrin, de talie mica, cu blana lunga, picioare scurte si trunchi lung, cu o mutra simpatica, care tuseste infiorator, si are o artrita care il face sa schiopateze, nu mai are multi dinti, si cum nu il vad o zi, cum ma apuca jalea ca a murit pe undeva. Mai avem un catelandru de vreo 8 luni, un alt dulau batrin cu sechele de jigodie, un ciine fricos care nu lasa pe nimeni sa se apropie de el si de curind a disparut un alt ciine foarte bolnav. TOTI ASTIA sint ciini aparuti la bloc in ultimele luni, suplimentar fata de cei 3-4 care bintuie zona de cind ne-am mutat noi aici.

Macar o data pe luna, de "nicaieri", printre blocuri apar ciini noi, proaspat crotaliati. Unii mai speriati, altii mai cu tupeu, mai sanatosi sau mai bolnavi, cu siguranta nesterilizati pentru ca se formeaza haite care alearga dupa cite o demoazela fertila.

Acu vin eu si intreb: de ce vin hinghero-asociatia de protectie a animalelor si arunca pe strada ciinii astia, adusi cine stie din ce zona a orasului? I-a revendicat careva si nu stiu eu? Ce imbecil patentat a putut sa dea legea aia care sa interzica eutanasierea ciinilor fara stapin, cu exceptia celor f batrini, f bolnavi sau agresivi? Si cine-s dobitocii aia care chiar aplica legea asta ad litteram si ne umplu strazile de javre?

Stramutarea asta a ciinilor nu aduce nimic bun; doar agitatie nesfirsita in populatia canina, care vesnic se lupta pentru teritoriu. Ciini mai nervosi, mai flaminzi, mai agresivi, mai neatenti la pericole deci mai predispusi la a fi schiloditi de masini, si de ce trebuie eu sa asist la evenimente de-astea?

Da domle, vreau sa se faca la fel ca in atitea tari UE: stringeti-i si eutanasiati-i. Injectia letala. Fara smoala, rangi, batai, bite, taiat urechi, oparit, smuls cozi sau mai stiu eu ce. Da nu ma mai obligati pe mine, si nu mai obligati atitia oameni a caror parere nu a cerut-o nimeni, sa suporte mizerie si muscaturi.

De ce m-am ofticat asa? Pentru ca in seara asta, sub ochii nostri, o javra belita a prins si sfirtecat o pisica. Na, de-aia nu vreau ciini pe strazi.

Pasca vs Cozonac

Am citit azi pe blogul prietenei A. povestea primilor ei cozonaci facuti in Elvetia. Vedeti ca blogul e in blogroll, si e singurul al carui titlu habar nu am ce inseamna sau cum se citeste. Asa ca am zis ca e un moment bun sa ma laud cu povestea unei Placinte cu Brinza? Pasca?

In joia mare Motanu a venit acasa cu brinza si smintina pe care le luam in fiecare joi; dar pentru ca stiam ca n-o sa apucam sa mincam acasa prea des zilele astea, iar cind o sa apucam sa o facem o sa mincam ce au gatit diverse neamuri, ne-am gindit noi ca ar trebui sa valorificam altfel "cadourile" vacutei decit prin traditionala MBS (in traducere pentru ne-mamici si ne-DC-isti mamaliga cu brinza si smintina), asa ca eu am zis Pasca.
Motanu, responsabil cu gatitul de ceva vreme, a zis ca el nu stie sa faca pasca. Zic na, nu-i nimic, atunci placinta cu brinza, ca avem foi in congelator (a se intelege aluat, nu foi de-alea subtiri-de-tot). Dupa vreo jumatate de zi, Motanu vine la mine pufnind, ca cea mai simpla reteta de pasca pe care a gasit-o e complicata, trebuie framintat aluat, dureaza, daca nu iese, daca nu creste, daca-si-cu-parca.... Zic relaxata "Bine, da am zis ca facem placinta, nu pasca...deci...".

A doua zi. A durat 6 ore pina sa ne facem curaj sa ne apucam. Eu ziceam placinta, el zicea pasca; ziceam si eu pasca, el bodoganea ca nu stie sa faca si mai bine "placintzim". Am cazut de acord in cele din urma sa amestecam kilul de brinza cu coaja de portocala, esenta de rom, zahar, ou si un pic de smintina, sa intindem foile alea congelate intr-o tava, sa turnam brinza deasupra si sa bagam la cuptor. Motanu, mai talentat decit mine in ale bucatarelii, si-a amintit si de stafide.

Zis si facut. A iesit ceva fara cruce de aluat deasupra, cu aluat putin cum ne place noua, foarte gustos. O fi pasca, o fi placinta...?

03.04.2010

Alte amintiri

Am povestit eu mai demult despre prima mea casa...despre Casa Mea din strada Stejar. Apartamentul asta era tare aproape de cimitirul Eternitate, asa ca atunci cind am inceput sa mergem la Inviere, mergeam la biserica din cimitir.

Nu imi amintesc cind a inceput sa ma impresioneze "refrenul" cu "Hristos a inviat din morti/Cu moartea pe moarte calcind/Si celor din morminturi/Viata daruindu-le", dar stiu sigur ca Invierea in cimitir este o experienta unica si pe care am perceput-o mereu ca sinistra.

Lumea merge in cimitir destul de devreme, pentru a aprinde cite o luminare pe la morminte si pentru a cinsti/oferi de pomana un pahar de vin de sufletul mortului. Recunosc ca experienta a fost aproape comica intr-un an in care am mers cu o gashca de prieteni, dintre care unul era pornit pe degustari (si critica) de vin, iar celalalt s-a impiedicat de un gardulet intr-o zona mai intunecoasa, a cazul peste un mormint, s-a recules si s-a ridicat agale spre groaza unor femei, pe care le-a intrebat tacticos "Si-acu ce va speriati asa, nu la inviere ati venit??".

Ma rog, ideea era ca in afara aleii principale, care este bine luminata de felinarele stradale, intreg cimitirul pilpiie sub flacarile a mii de luminari, fapt ce creeaza o imagine impresionanta. Luatul Luminii la miezul noptii - cu siguranta mai sfint dupa mintea mea, daca ar fi scutit de lectura mesajelor Mitropolitului si Patriarhului catre credinciosi - este mai departe pingarit de cei veniti la distractie, de "originali" care intoneaza strimbindu-se sau schimbind versurile in bataie de joc, de "grabitii"care par sa creada ca sfintenia Luminii scade direct proportional cu numarul de luminari aprinse inainte de cea proprie, de cei care se inghesuie de parca s-ar da "ceva".

Dar cu adevarat inspaimintatoare este iesirea din cimitir; fireste ca cei mai multi se indreapta spre case imediat ce se termina fragmentul de slujba care se tine afara la miezul noptii. Dar in sfertul de ora cit toti sint adunati in jurul bisericii, aleea lunga care coboara spre iesirea din cimitir este cotropita de cersetorii care au bintuit pentru pomeni, raspinditi pina atunci. Asa ca plecarea pare o veritabila carare spre infern, printre saraci, amariti, ologi, tigani, chiori, betivi, handicapati, veniti impreuna cu copiii, toti invocind numele Domnului si cerind "un ban", "un ajutor cit de mic"; e un cor de voci rugatoare, venite din trupuri sfrijite si mutilate care se reped catre tine cu miinile intinse.

Asta m-a impresionat mereu in fiecare an, mai mult decit orice altceva. Dumnezeu este (sau nu) in sufletul fiecaruia dintre noi, si nu sint obisnuita sa imi pese de credinta altora, mi-e de ajuns sa o respect. Dar atita tristete, durere, mizerie, saracie, nu au cum sa te lase indiferent. Si-atunci parca te intrebi cum se poate ca intr-o mare de mii de credinciosi adunati doar acolo, sa mai existe inca 100 de oameni care nu au ce pune pe masa de Paste; cum se poate ca 100 de oameni sa sarbatoreasca Invierea Domnului cu resturile de la mesele altora, si sa se bucure pentru ele, caci in restul zilelor nu primesc resturile curate, invelite in hirtie, ci trebuie sa le caute in tomberoane; unde este credinta celorlalti, a miilor de oameni veniti sa ia Lumina, cum urmeaza ei exemplul si indemnul Domnului pe care au venit sa Il proslaveasca, daca pe lume inca se mai moare de foame?

02.04.2010

O problema existentiala

Poate ca m-as fi abtinut si anul asta - al citalea la rind? - de la orice fel de comentarii pe tema asta, pentru a nu genera conflicte sau discutii in contradictoriu pe subiecte delicate despre care fiecare are o parere bine formata. Dar iaca n-am mai rezistat.

De unde mama naibii obiceiurile astea idioate ale oamenilor, de a-i pune pe altii sa plateasca din gros pentru distractia noastra? De unde traditiile astea arhaice pe care le respecta tot mirlanul, chit ca n-a mai calcat in biserica de cind l-o impartasit ma-sa la 5 ani?

Ok, pot sa inteleg mincatul porcului de Craciun. Se sacrifica una bucata porc de peste 60-80 kile, din care maninca toata familia. Porcul nu consuma resurse pretioase o iarna intreaga, ci, daca are ca in vremurile bune, 150-200 kile, este el ditamai resursa de proteine si grasimi pentru o haita de puradei. Nu pricep eu ce-i cu SFINTUL Ignat-cel-de-porci-casapitoriu', da'na, la romani si dusul la buda trebe musai efectuat sub atenta supraveghere a unei cohorte de "inaripati" si "inaurati" - de la "aura".

Da' DE CE trebuie musai mincat miel de Paste? Adica de ce miel, PUIUL oii, un mitz de 10 kile cu tot cu blana? de ce nu mincam oaia care si-a trait traiu'si-a mincat malaiu'? De ce nu berbecu'? De ce nu berbecuti de un an? Ce neam de animale hraparete de pe lumea asta prefera sa ucida un pui MIC cind poate sa aiba parte de o prada mai mare, adultul?

Mda. Da'simbolul, dom'le, semnificatia, pierd din vedere esenta....
Simbolu'pe dracu. Io nu ma omor cu studii biblice, da' inteleg asa: in Vechiul Testament, INAINTE de Iisus, raul se platea cu rau; faza cu ochi pentru ochi, dinte pentru dinte,legea Thalionului, ziceti-i cum vreti. Pe vremea aia oamenii luau gitul cite unui animal, ce-si permiteau si ei, aducind jertfe Divinitatii. Mielu' fiind mic si pur si nevinovat si blabla.
Da'DUP-AIA, cind s-a propasit Legea Iubirii, cind Iisus s-a sacrificat pentru noi, cind am fost iertati "din oficiu", cind NU se mai cer sacrificii, noi DE CE MAMA NAIBII mai casapim mielutii, in fata mamelor lor? De unde cruzimea, pe de o parte? Si de unde indiferenta idiotilor care vor musai un rinjet de miel din farfuria de bors, in Duminica Pastilor?

Macelul mieilor. Pasteti fericiti. Voi in locul lor. Ca ei nu mai pot. Pentru ca voi vreti musai carne frageda de copil. Rusine !