24.02.2012

Those good old days

Aseara mi-am facut de cap.
Acum suport consecintele :))))
Am iesit in Tudor (complex studentesc), am fost intr-un bar in care mergeam si pe vremuri, in care acum se asculta doar rock adevarat, de-ala vechi, clasic si consacrat, si in care vin tineri cu plete, care stiu versurile de la "Nunta" si de la "Negru-Voda", in care se fumeaza mult iar berea e ieftina.
Am povestit despre cite-n luna si-n stele, am ris, ne-am distrat, am facut scenarii telenovelistice, ne-am imbatat, am plecat sa mai bem si in alta parte, ne-am rupt picioarele pe gheata proaspat plouata, ne-am dus in alt bar al "tineretilor noastre" unde am baut vodca cu bere, tot ca pe vremuri, am ajuns acasa pe la 2.
Sint tare mindra de noi :)))).
Data viitoare tre' sa si agatam ceva :)))))))))))))))))))

23.02.2012

Just Ozzy

And then, there were the American chicks, who were nothing like English chicks. I mean, when you pulled a chick in England, you gave her the eye, one thing led to another, you took her out, you bought her this and that, and then about a month later you asked if she fancied a good old game of hide the sausage. In America, the chicks just came right up to you and said "Hey, let's fuck".

Sursa: I Am Ozzy , by Ozzy Osbourne, 2009

Vreau si eu in America. Pare mult mai distractiv decit aici, in batrina Europa... unde de cele mai multe ori, dintr-un fals pudism si din respectarea unor conveniente sociale in care nu mai crede nimeni si pe care toata lumea le uraste cind se loveste de ele, asa ceva "nu se face". Rezultatul final este de cele mai multe ori acelasi :)

Consumerism si fericire

Traim intr-o societate de consum. Avem cu totii tendinta sa consumam mai mult decit ne permitem - vedeti creditele peste credite pe care le avem - sau macar sa ne intindem cit ne ajunge plapuma.
Nu mai putin, Doamne fereste !

Nu stiu cum se intimpla prin casele voastre, insa am observat ca la mine acasa este necesar un efort de atentie pentru a stinge becurile in camerele in care in acel moment nu se afla nimeni, pentru a inchide apa la robinet cit ne spalam pe dinti sau ne clabucim la dus, pentru a nu lasa incarcatorul in priza, pentru a nu lasa electrocasnicele in stand-by si tot asa. Un efort, in sensul in care nu ne intra in reflex sa facem toate astea.

La fel, de cind pe piata se gaseste orice, aproape oricind, am observat tendinta de a consuma mai putina mincare gatita economic si judicios. Dintr-o gaina, fie ea si de Gostat, bunica mea facea o ciorba buna (poate nu la fel de gustoasa ca dintr-o gaina de tara, dar hei, citi mincam gaini de tara toata ziua buna ziua...) si o tocanita/ciulama/friptura. Mai trintea o garnitura alaturi, si era mincare pentru o zi sau doua (felul doi). In afara cazului in care ai copil si sot indragostiti de ciorbe...cita lume mai ta azi sa gateasca traditional?

Tot de cind nu mai e nevoie sa stai la cozi cu ceasurile pentru...aproape orice, am observat si ca se arunca mai multa mincare. La mama acasa nu expirau lucruri in frigider si nici nu mucegaiau; desi nu am facut niciodata "foamea", putinul care se gasea se cumpara cumva mai judicios si se minca nu stiu cum, mai...calculat.

Din acelasi ciclu "exista, deci imi trebuie" mai fac parte muuulte dintre bunurile pe care le cumparam. Mai sunt destule pe care. daca ni le-am permite, ni le-am cumpara si pe alea, chit ca am trait bine merci un numar considerabil de ani fara ele, deci in mod evident nu sunt o necesitate. Recunosc asta, sunt de acord ca suntem deja "sclavii" shoppingului - unii mai inrobiti decit altii, dar nu am scapat nici unul - si teoria asta mi se pare corecta cind vine vorba despre adulti. Sau despre mine.

Totusi, am si eu un "calcai al lui Achile" (bine, in afara de ala cu hainele rock si sexy...): Pisilinca. Recunosc ca ei i-as cumpara absolut ORICE daca i-ar placea, daca as banui ca i-ar putea placea, daca mi-ar cere sau nu, daca i-ar trebui sau nu. NU? Cum adica sa nu-i trebuiasca, ea merita orice !!
Din motive de bani si spatiu (in aceasta ordine), pina acum nu i-am cumparat chiar tot ce mi-a facut cu ochiul. Dar i-am cumparat multe chestii fata de care si-a pierdut interesul dupa extrem de putin timp (mai ales raportul pret/interes ma "incurca"). Bine, nu regret, vorba ...cui o fi zis, mai bine regreti ca ai facut ceva decit ca nu ai facut. Doar..constat, recunosc, imi asum.
Am cumparat multe jucarii cu care s-a jucat la macar 6 luni dupa achizitionare. Nu am pus niciodata la pastrare o jucarie pe care am apucat deja sa i-o dau si, cu exceptia jucariilor de Craciun de exemplu, nu am cumparat niciodata o jucarie pe care sa o primeasca dupa nu stiu cit timp.
Dar da, am cumparat multe. Stau si foarte la vedere, in living, asa ca par si mai multe decit sunt, mai ales cind sunt si insirate. Am primit destul replici de "Aaaaaaa, pai aici poti sa deschizi o gradinita !" de la diversi, inclusiv de la membri ai familiei de la care ma asteptam la mai multa...intelegere :).

Este o atitudine buna sau corecta?
Nu stiu.

Mama mea de exemplu spune ca un copil nu trebuie invatat sa creada ca i se cuvine orice isi doreste. Sunt de acord, iar Ilinca stie ca exista jucarii care nu sunt potrivite pentru virsta ei; fie sunt pentru bebelusi - si le descopera functionalitatea :D in magazin - fie sunt pentru copii mai mari si accepta si asta cu usurinta.
Dar tot cu exceptia Craciunului, cind invazia de jucarii m-a pus intr-o situatie delicata pentru ca habar nu aveam ce sa ii cumpar, asa ca am cam ispitit-o ce anume si-ar dori in ideea ca "O sa il rugam pe Mosul sa iti aduca...", niciodata nu am considerat potrivit sa ii refuz un obiect - marturisesc ca am mai mare intelegere cind e vorba de carti, carti de colorat, acuarele, plastilina, creioane etc - doar pentru ca "nu e nici o ocazie". Adica atunci cind ea spune "vreau te rog frumos", cind obiectul este potrivit pentru ea, iar eu am in buzunar banii necesari, nu reusesc sa gasesc nici un resort interior care sa ma intrebe "Dar...de ce?" sau care sa ma traga de mineca "Nu e nici o ocazie speciala".

Uneori ma intreb daca asta o poate transforma intr-un copil de genul "mie mi se cuvine". Eu cred ca nu. Ma intreb daca pe viitor se va simti nefericita daca nu isi va putea permite sa isi cumpere ceva ce isi doreste. Eu, crescuta altfel (e evident din multele "mama mea spune..." pe care le tot presar prin text), recunosc ca ma enervez/oftic uneori, cind nu imi pot cumpara un lucru care ma atrage, insa depasesc repede momentul, poate si pentru ca in general este vorba despre mofturi, nu despre necesitati. Mi-ar placea sa fie si ea la fel. Sora-mea ia foarte in serios toate micile neplaceri, iar viata ei cu sine mi se pare mult mai grea decit viata mea cu mine.../

Un lucru care mi se pare foarte important in viata este sa stii sa te bucuri de...orice. Chiar in cele mai de rahat zile, exista cite "un ceva" (macar) pentru care sa ne bucuram si sa fim recunoscatori. As vrea sa invete sa o bucure apropierea familiei, dragostea apropiatilor, raza de soare, vrabiuta de pe pervaz, ciinele vecinilor care da din coada cind o vede. Dar nu reusesc nicicum sa vad jucariile ca fiind un obstacol in calea atingerii acestui tel. Cum e aia cu "prea multe" jucarii?!?


20.02.2012

Nerabdare

De cind ma stiu, am avut o problema cu rabdarea. Sa spun ca nu e punctul meu forte, ar fi o gluma. Imi aimtesc unul dintre primele mele momente de razvratire constienta, cind am intrebat-o pe mama ce e cu "acusi"-ul asta care ba dureaza 2 minute pe ceas, ba dureaza jumatate de ora, ba e sinonim cu "la pastele cailor". Nu m-am lamurit nici azi si o disper si eu pe fiica-mea cu el...:)))

Dintr-un motiv care imi ramine necunoscut, eu nu pot avea rabdare, nu pot astepta, nu pot face planuri si calcule pe termen altfel decit...scurt. Imi aduc aminte cind l-am cunoscut pe Motan; ratiunea (tuturor, inclusiv a mea) spunea ca nu avem nimic in comun, ca nu exista nici un "cirlig" (stiu eu de ce rid...) intre noi. Eu stiam ca trebuie musai sa fac cumva sa se intimple "ceva" intre noi, iar femeia-care-vreau-sa-fiu stia ca trebuie sa fiu calculata, aparent indiferenta, un pic sofisticata...
Cum s-a desfasurat prima noastra conversatie telefonica? Am sunat, nu mi-a raspuns, am lasat telefonul pe masa (eram la o terasa cu o prietena), a sunat inapoi, moment in care mutam telefonul dintr-o mina in alta, bateam din picioare si tipam la ea ca "uuuiiiite, ma suuunaaa, ce ma faaaaac?!?"... Indiferent si sofisticat, da?
Ma rog, cum Motanul "se lasa" greu, am facut tot felul de strategii de aburire si intilniri "intimplatoare" absolut telenovelistice. Pe care le planuiam zile in sir, mai dura cite o zi doua (si cite o bere, doua :)) pina le initiam...dupa care, fara pic de rabdare sa vad ce se intimpla si daca "musca momeala", imi dadeam singura tot planul peste cap, aruncindu-ma cu capul inainte, in acelasi mod plin de .... "sofisticaciune" ca si cel amintit mai sus.

Bine, nerabdarea, insistenta, ambitia si incapatinarea mea de atunci ne-au adus aici unde suntem azi, deci n-au fost neaparat un lucru rau. Traiesc insa cu convingerea intima si de nestramutat ca daca nu ar fi fost scris in stele ca noi sa fim impreuna, Motanul meu ar fi facut ceea ce ar fi facut de altfel orice barbat sanatos la cap: ar fi luat-o la goana....

Intre timp am mai crescut, m-am mai desteptat, tot nesanatoasa la cap sunt (dar macar nu am pretins niciodata altceva :)) si...sunt curioasa ce s-a intimplat cu...(ne)rabdarea mea !

16.02.2012

Schimbarea conducatorilor...

...bucuria nebunilor.

Dar nu, nu voi scrie despre asta azi, nu merita destula atentie.
As putea sa va spun cum nu, nu am depasit virsta de 15 ani, lucru pe care il stiam de fapt, dar pe care ma mai fac uneori ca il uit.
As putea sa va scriu despre gafe, gafe si noi gafe care se petrec iar si iar si iar (redundant, nu?) in institutia aia in care lucrez eu. Cred ca de la asta mi se trage mie lipsa de incredere in medici :)
As mai putea sa scriu despre lipsa de coloana vertebrala.
Despre oameni care se simt cu musca pe caciula asa ca se "pierd" in fata celor mai nevinovate si indreptatite intrebari.
As putea sa scriu despre lucrurile pe care urasc eu sa le fac si care totusi trebuie facute pentru ca...trebuie. Pentru ca altfel ramii de caruta si nu te baga nimeni in seama.

...dar de ce as face una ca asta? Ca sa va bucurati cu totii ca "se poate mai rau, se poate mai rau, se poate!"?

Nope.

15.02.2012

Valentine's Day

Intr-un context pe care nu vreau sa il detaliez acum si aici, anul asta am sarbatorit Valentine's Day.

Ani de zile - la propriu - am refuzat sa cadem in aceasta plasa. Nici macar la primul Valentin petrecut impreuna nu am sarbatorit nimic nimic nimic. In 2006 recunoastem ca ne-am dus la mall si ne-am facut poza in decorul ala siropos, cu trandafiri si inimioare, dar a fost planuita toata povestea, pentru ca a doua zi, cu poza in dinti, ne-am infiintat la ai mei sa ii anuntam ca ne casatorim.

Mereu am "stricat cheful" altora, strimbind din nas cind ii auzeam intrebindu-se ce surpriza ar fi mai inspirata pentru perechile lor; o tineam pe-a noastra ca e o sarbatoare imprumutata, ca e un americanims ieftin, visul comerciantilor de porcarioare, plus ca ce neam de traista trebuie sa fii sa ai nevoie de o zi speciala ca sa ii spui celui de linga tine ca il iubesti...

Ok, in timp vehementa noastra a scazut mult, si oricum sarbatoarea s-a banalizat cumva, isteria din primii ani a scazut in intensitate. Deh, criza....

Dar anul asta a fost altfel. Bine, am visat initial la seri romantice prin restaurante cu specific mexican sau libanez, finalizate acasa in moduri si mai romantice si consumatoare de calorii :D, dar aceste planuri au fost dejucate de o masea rebela, o nevralgie veche deja de 2 zile si alte circumstante nefaste". Si totusi...ne-am facut cadouri.

Eu am primit o lenjerie absolut dementiala la care nu o sa va pun poze dar pe care abia astept sa o imbrac...la O ocazie (anume :), stie Pisoiu'), iar Motanu-sef s-a ales in sfirsit (dupa un mos Nicolae si un mos Craciun in pana grava de inspiratie) cu ceva pe placul sau (si dorit de altfel), un Zippo clasic, simplu, in toc de piele. Are we cool or what :))))))

14.02.2012

Baba Iarna intra-n sat

Adica si in satul asta mai mare, in care locuiesc.
Azi marturisesc ca am iesit din casa doar pina la farmacia din coltul blocului. Pentru ca ma incearca o gripa, pentru ca am o durere de cap de-mi vine sa ma dau cu dinsul de pereti si pentru ca iaaaaar a niiiins24 de ore, dar a nins, nu s-a jucat.

Ce am vazut azi. Oameni care curatau zapada de pe trotuar dind-o nu pe "spatiul verde" aflat de cealalta parte a trotuarului (cu latimea de 50 cm, trotuar) ci pe aleea din fata blocului. Pe care desigur nu o curata nici un utilaj, ca nici nu ar incapea sa intre aici. Si asta in timp ce chiar linga ei, un nene se chinuia sa scoata masina, care pe linga ca derapa pe fagasele pline cu zapada asternuta peste gheata, dar se dadea jos la fiecare metru sa mai curete din zapada dintre fagase, care ii aseza practic masina "pe burta", de nu putea s-o miste. Cool.

In rest...mai vad multe vrabiute care vin la "cantina" la geamul de la dormitor, spre exasperarea pisicilor. Tineam doua gaini cu malaiul pe care l-au mincat ele, saracele, dar chiar mi-e mila. Unde gasesc ele mincare pe zapada asta..? Si cita energie trebuie sa consume ca sa se incalzeasca, mititelele. Numai cind ma uit la piciorusele lor subtiri ca firul de ata ma apuca o duiosie de le-as lua pe toate acasa ! Heheee.....vise, Motane, vise !

De jalea din tara nu mai zic nimic, toata lumea care are un televizor sau un radio stie de satele ingropate in nameti. Tare mi-e mila si de oamenii aia... Mai aud pe cite un imbecil comentind ca decit sa stea in casa ca soarecii si sa astepte sa vina altii sa ii deszapezeasca, mai bine ar pune mina pe lopeti si s-ar ajuta singuri. Boi patentati care sper sa ajunga si ei la 70-80 de ani, sa-i vad cit de sprinten ar lopati 3-4 metri de zapada.....

In rest...numai de bine, asteptam primavara !

13.02.2012

Gripa

Am.
Si-s la serviciu.
Si-s napastuita :).
Si vreau acasa.

We will keep you updated with the latest news....

11.02.2012

Dezmat

Sper sa nu stirnesc prea multe hohote de ris povestind asta.
Azi am facut ceva ce nu am mai facut de 3 ani si jumatate, cred. Am fost la....shopping.
Totul a inceput cam asa: eu si sora-mea trebuia sa mergem pina in mall sa imi cumpar oja. Bine, in afara de oja am mai cumparat diadema, clamitze, bandana si un iepuras demential pentru Pisilinca, o bluza (de vara), o geanta si ceaiuri pentru mine.
...si malai pentru vrabiute, ton si salata pentru mine (nu am depasit inca faza "salata verde cu ton si lamiie" care tine de vreo luna), oua kinder pentru vreo doua zile...si gata. Pe lista se aflau niste botine pentru mine, dar nici nu am gasit ceva care sa corespunda pe deplin pretentiilor, nici nu mai aveam chef sa dau bani. Si am mai gasit niste bijuterii handmade absolut bestiale dar scumpe si alea. Si am fost nehotarita in fata unui inel care costa 20 de lei, pina mi l-a "sutit" cineva chiar de sub nas.

Ei, dar toata aceasta poveste a durat de la 14.30 la 18.30, adica 4 ore de frecat magazinele. Ceea ce nu am mai facut de 10000000 de ani.

Bine, sora-mea nu este chiar compania perfecta la cumparaturi - sorry, sis, dar asa e, dupa cum nici eu nu sunt compania perfecta pentru tine la cumparaturi - dar plimbarea a fost piece of cake fata de incercarea de a face shopping impreuna cu Pisilinca.
Minusul zilei este doua :)))
Primul ar fi ala ca nu mai sunt deloc la curent cu...preturile.. Mie alea decente mi se par cele care-s la reduceri de 50% sau mai mult. Ma consolez cu gindul ca totusi mallul nu e neaparat un etalon in ceea ce priveste preturile.
Al doilea e ca am turbat cite tzoale urite am vazut.

Daaaaaar....mi-a placut. Cred ca trebuie sa fac asta mai des...

Publika

Daca tot am ratat cintarea Iris, de care scriam acum 3 zile (pe care insa a ratat-o multa lume, Motanul ajungind acasa in mai putin de o ora de la inceperea concertului pe motiv de sonorizare mizerabila), aseara am tinut mortis (cu exceptia cazului in care stomatologul m-ar fi convocat pe la ore tirzii) sa merg la cintare la Publika.
Pe cuvintul meu de cercetas ca habar nu aveam ce cinta si astia. Habar nu aveam nici cum era crisma in care era programat concertul, "o sursa" afirmind doar ca e suuuuuper fum. Dar m-am imbracat semi-rock (avind in vedere cele -25 de grade), mi-am indesat in geanta "bluza de scafandru", cum rid colegii de mine, si cartea autobiografica a lui Ozzy Osbourne, just in case ca ma plictisesc groaznic, m-am urcat la volanul masinutei si am pornit spre Hunter's Pub, in Copou.

Unde recunosc ca am avut o mare surpriza.
Intii si-ntii, pentru ca ne-a intimpinat solistul, vechi cunoscut de-al Motanului. Pe Ionut nu l-am vazut in viata mea, de Publika auzisem pe la Guerilla doar, dar va jur ca am stiut din prima clipa ca el e solistul. Unul charismatic, cum ar trebui sa fie toti solistii de altfel.
Apoi am facut cunostinta si cu ceilalti membri ai trupei, apoi ne-am "culcusit" linga o boxa (azi inca imi tiuie o ureche, ma doare si nu aud grozav cu ea...) si...a inceput.
Ce pot sa spun? Ca mi-a placut. Am fost de-a dreptul indragostita de felul in care au cintat cover-urile, mi-au placut si cele citeva piese proprii (pe care, repet, nu le stiam si nu inteleg de ce nu i-am auzit la radio, acelasi ca mai sus-amintitul de exemplu, de vreme ce tot se lauda - postul, nu baietii - ca dau si altfel de muzica); ca mai totdeauna atmosfera s-a incins cu adevarat in abia a doua jumatate a cintarii, iar regretul propriu si personal este ca de acolo unde am stat nu am prea avut cum sa ies si nici loc de zbintuiala nu am avut. Oricum, Ionut "are de unde", ca sa-mi citez Motanul, fascinat de calitatile lui vocale, iar mie nu mi-a venit a crede cum i-a "facut" pe Ozzy si pe Jagger. Toata admiratia !

Ce mi-a mai placut?
Paaaai, realismul baietilor - care au stiut ca publicul, mai ales cel necunoscator, se va "incalzi" mai repede si mai cu spor pe cover-uri decit pe piese ascultate in premiera, solistul care a stiut sa creeze atmosfera si sa faca show, atit cit i-a permis locatia, si cu siguranta m-a fascinat lookul percutionistului :) (da, da, am o pasiune si pentru coafuri ciudate si pentru tatuaje. Da, si pentru plete....:))

Ce nu mi-a placut are legatura cu locatia: spatiul putin cam mic pentru eveniment de gen, fumul care este intr-adevar groooos....si frigul de afara.

Asteptam cu nerabdare o noua cintare in Iasi, baieti !

10.02.2012

Ura !

Spre marea mea surpriza si bucurie, vad ca seria descoperirilor continua !

De cind am intors un pic privirile spre cei din jurul meu, pe care ii bagasem, absolut nedrept si gratuit, intr-o singura oala mare, alaturi de niscai condimente de savoare discutabila :D, am avut surpriza dupa surpriza.

Azi mi-am descoperit noul indrumator de doctorat, intr-o noua lumina. Nu pot sa dau prea multe detalii despre asta pentru ca nu vreau sa desconspir nimic din ceea ce pina la urma este viata lui personala, din care a avut amabilitatea de a-mi dezvalui un ...coltisor. Dar mi-a fost tare drag azi, atit de drag incit azi, la plecare, l-am sarutat pe obraz cu sinceritate, poate pentru prima oara de cind ne cunoastem. Mi-a placut tare mult cabinetul sau de lucru, mi-au placut rafturile ticsite de carti, mi-au placut plantele pe care le ingrijeste cu atentie, mi-a placut raftul cu bunatati. Nu m-a lasat sa plec de la el pina nu mi-a strecurat o portocala pentru Pisilinca si o ciocolatica pentru mine, dezvaluindu-mi ca starea lui de bine se datoreaza regimului alimentar pe care il respecta cu strictete, si la care nu adauga decit....ciocolata.:)

Dupa care, odata revenita la facultate, am descoperit-o intr-o cu totul alta lumina pe cea mai noua colega a noastra. Recunosc ca dintr-un motiv anume nu-i dadusem nici o sansa, de cind a venit la noi. Nu pot decit sa imi fac mea culpa, m-am inselat mult in privinta ei. Poate ca pare prematur sa spun asa ceva, insa m-a surprins teribil si placut cu blogul sau pe care l-am si adaugat listei mele de "lecturi suplimentare". E interesant, reconfortant si deosebit de...calduros sa vezi ca mai exista totusi cineva - mai aproape decit as fi banuit - care sa fie interesat de...carti. Nu pot decit sa sper la un schimb de impresii fructuos, pe tema acestei pasiuni comune....deocamdata, macar.

Asadar, parca sunt un pic mai optimista decit am fost in general in ultima vreme. La mai mare, zic !

09.02.2012

Dezamagiri si redescoperiri

In ultima vreme viata mea intrase pe o panta, undeva dincolo de dolce far niente. Adica, far niente asta era mic copil pe linga mine.
La serviciu net, acasa net plus sitcom condimentate cu niste discutii/jocuri cu Pisilincul din dotare.
Si cam atit.

Cu netul m-am potolit brusc ieri. Nu ca nu mai intru, pentru ca inca am impresia ca o sa fac bube daca mi se deconecteaza YM :)) , dar am avut asa, o revelatie brusca: am avut dreptate !
Am cunoscut virtual citeva super-persoane acolo. Cu foarte putine dintre ele am avut si ocazia de a ma intilni fata in fata macar pentru citeva clipe. Cu altele, si ele foarte putine, am avut - si inca mai am - deosebita placere de a vorbi la telefon de parca ne-am sti de-o viata. De-ale noastre, cu plozi si joburi, cadouri si petreceri pentru copii, poate reduceri, poate.... dar cit e de placut sa schimbi o vorba cu ALTCINEVA, cineva cu care de altfel te si simti pe aceeasi lungime de unda...!
Mereu am avut o retinere in a amesteca prea tare viata privata cu activitatea virtuala. Mereu m-am gindit ca nu poti cunoaste un om pe net - doar ma stiu pe mine, ce impresie las in virtual si cum sunt de fapt in viata de zi cu zi.
Ieri am suferit o dezamagire "de grup". Luate una cite una, toate fetele care mi se lipisera de suflet imi sunt inca lipite de suflet, dar in grup nu-mi mai gasesc locul.

Asta a venit la pachet cu nehotarirea Motanului legata de o iesire azi sau miine, singur sau amindoi, solicitat sau nu bunica pentru stat cu Pisilincul, mers cu taxi sau cu masina, la evenimentul din seara asta sau la urmatorul, avem sau nu invitatie, platim sau nu bilet.... pina cind in final eu am ramas acasa si el a plecat.
Sa nu-L minii pe Dumnezeu, nici nu tineam musai sa merg; era doar o iesire din cotidian, recunosc, si mi-e tare dor sa petrecem niste timp numai noi doi, timp in care poate sa ne si vorbim; mi-e dor sa comunic, sa stau la povesti, sa ne relatam nimicuri, sa FIM impreuna. Mi-e tare dor sa fim si un cuplu, sa iesim in lume asa, sa fim perceputi asa de cei din jur, pentru ca mereu mi-au displacut misoginismul si mirlania cu care unii sau altii ieseau cu noi la bere, lasindu-si, vesnic, nevestele acasa. Si pe vremea aia eram convinsa ca noua nu ni se va intimpla asta. Mai exact, ca NU VOM LASA sa ni se intimple asta. Inutil sa spun ca exact asta facem...

Si tot azi - de fapt am inceput de ieri - am citit inceputul autobiografiei lui Ozzy si iar am fost...dezamagita cumva.
Pina cind mi-am dat seama ca eu sunt cea care greseste.

Atunci cind nu-ti mai gasesti locul undeva, cind aspiratiile, sa le spunem, colectivului nu ti se mai potrivesc, pleci discret, nu trintesti usa scuipind coji de seminte pe pres.
Atunci cind iti doresti ceva, trebuie sa deschizi gura si sa spui; copilului care nu plinge, nici mama nu-i da tzitza.
Si in sfirsit, este fundamental gresit sa te superi pe oameni ca nu sunt asa cum ti i-ai imaginat si dorit. Greseala nu este a lor, este a ta; lipsa de realism, obiectivitate, dorinta de acceptare si iubire fata de semeni. Ozzy is who he is, si a fost intotdeauna acelasi. Si atunci cind il visam cu ochii deschisi, el era acelasi, cel care in adolescenta a avut un singur job care i-a placut, si anume cel din...abator. Nu el s-a schimbat. Eu nu-l "cunosteam" suficient. Este doar decizia mea daca il iubesc sau nu si de acum incolo, dar nu trebuie sa il arat cu degetul si sa il huiduiesc pentru ca eu am proiectat asupra lui o imagine care corespunde mai mult fanteziilor mele decit realitatii.

Cam asa e si in viata de zi cu zi, cred. Viata in sine e frumoasa, iar oamenii din ea sunt si ei frumosi. Noi suntem cei care gresim avind asteptari si pretentii, noi gresim cind ii caracterizam pe cei din jur pe baza experientelor noastre, noi gresim incadrindu-i in tipare care, descoperim mai tirziu, cu minie si frustrare, nu le sunt pe masura.

Mi-ar fi tare drag sa imi amintesc aceasta farima de intelepciune si pe viitor...

28.01.2012

La revedere, domnule Profesor !

Dincolo de conflicte, neintelegeri si nemultumiri aparute de ambele parti, dincolo de diferentele de perceptie, de stil de invatare si lucru, sunt sigura ca am impartasit numeroase momente placute, pe care eu mi le amintesc cu drag.

Poate ne vom intilni iar cindva, undeva, poate ne vom privi in ochi si ne vom recunoaste. Sau vom avea impresia ca ne stim de undeva, fara a realiza exact de unde.

Au ramas multe lucruri nespuse si nefacute, desigur, dar probabil ca nu mai erau destul de importante. La revedere si drum bun, oriunde ati plecat !