08.05.2016

Rebrand-uire

Sunt foarte mindra de mine si mi-e tare ciuda ca nu pot sa va spun de ce.

24.02.2012

Those good old days

Aseara mi-am facut de cap.
Acum suport consecintele :))))
Am iesit in Tudor (complex studentesc), am fost intr-un bar in care mergeam si pe vremuri, in care acum se asculta doar rock adevarat, de-ala vechi, clasic si consacrat, si in care vin tineri cu plete, care stiu versurile de la "Nunta" si de la "Negru-Voda", in care se fumeaza mult iar berea e ieftina.
Am povestit despre cite-n luna si-n stele, am ris, ne-am distrat, am facut scenarii telenovelistice, ne-am imbatat, am plecat sa mai bem si in alta parte, ne-am rupt picioarele pe gheata proaspat plouata, ne-am dus in alt bar al "tineretilor noastre" unde am baut vodca cu bere, tot ca pe vremuri, am ajuns acasa pe la 2.
Sint tare mindra de noi :)))).
Data viitoare tre' sa si agatam ceva :)))))))))))))))))))

23.02.2012

Just Ozzy

And then, there were the American chicks, who were nothing like English chicks. I mean, when you pulled a chick in England, you gave her the eye, one thing led to another, you took her out, you bought her this and that, and then about a month later you asked if she fancied a good old game of hide the sausage. In America, the chicks just came right up to you and said "Hey, let's fuck".

Sursa: I Am Ozzy , by Ozzy Osbourne, 2009

Vreau si eu in America. Pare mult mai distractiv decit aici, in batrina Europa... unde de cele mai multe ori, dintr-un fals pudism si din respectarea unor conveniente sociale in care nu mai crede nimeni si pe care toata lumea le uraste cind se loveste de ele, asa ceva "nu se face". Rezultatul final este de cele mai multe ori acelasi :)

Consumerism si fericire

Traim intr-o societate de consum. Avem cu totii tendinta sa consumam mai mult decit ne permitem - vedeti creditele peste credite pe care le avem - sau macar sa ne intindem cit ne ajunge plapuma.
Nu mai putin, Doamne fereste !

Nu stiu cum se intimpla prin casele voastre, insa am observat ca la mine acasa este necesar un efort de atentie pentru a stinge becurile in camerele in care in acel moment nu se afla nimeni, pentru a inchide apa la robinet cit ne spalam pe dinti sau ne clabucim la dus, pentru a nu lasa incarcatorul in priza, pentru a nu lasa electrocasnicele in stand-by si tot asa. Un efort, in sensul in care nu ne intra in reflex sa facem toate astea.

La fel, de cind pe piata se gaseste orice, aproape oricind, am observat tendinta de a consuma mai putina mincare gatita economic si judicios. Dintr-o gaina, fie ea si de Gostat, bunica mea facea o ciorba buna (poate nu la fel de gustoasa ca dintr-o gaina de tara, dar hei, citi mincam gaini de tara toata ziua buna ziua...) si o tocanita/ciulama/friptura. Mai trintea o garnitura alaturi, si era mincare pentru o zi sau doua (felul doi). In afara cazului in care ai copil si sot indragostiti de ciorbe...cita lume mai ta azi sa gateasca traditional?

Tot de cind nu mai e nevoie sa stai la cozi cu ceasurile pentru...aproape orice, am observat si ca se arunca mai multa mincare. La mama acasa nu expirau lucruri in frigider si nici nu mucegaiau; desi nu am facut niciodata "foamea", putinul care se gasea se cumpara cumva mai judicios si se minca nu stiu cum, mai...calculat.

Din acelasi ciclu "exista, deci imi trebuie" mai fac parte muuulte dintre bunurile pe care le cumparam. Mai sunt destule pe care. daca ni le-am permite, ni le-am cumpara si pe alea, chit ca am trait bine merci un numar considerabil de ani fara ele, deci in mod evident nu sunt o necesitate. Recunosc asta, sunt de acord ca suntem deja "sclavii" shoppingului - unii mai inrobiti decit altii, dar nu am scapat nici unul - si teoria asta mi se pare corecta cind vine vorba despre adulti. Sau despre mine.

Totusi, am si eu un "calcai al lui Achile" (bine, in afara de ala cu hainele rock si sexy...): Pisilinca. Recunosc ca ei i-as cumpara absolut ORICE daca i-ar placea, daca as banui ca i-ar putea placea, daca mi-ar cere sau nu, daca i-ar trebui sau nu. NU? Cum adica sa nu-i trebuiasca, ea merita orice !!
Din motive de bani si spatiu (in aceasta ordine), pina acum nu i-am cumparat chiar tot ce mi-a facut cu ochiul. Dar i-am cumparat multe chestii fata de care si-a pierdut interesul dupa extrem de putin timp (mai ales raportul pret/interes ma "incurca"). Bine, nu regret, vorba ...cui o fi zis, mai bine regreti ca ai facut ceva decit ca nu ai facut. Doar..constat, recunosc, imi asum.
Am cumparat multe jucarii cu care s-a jucat la macar 6 luni dupa achizitionare. Nu am pus niciodata la pastrare o jucarie pe care am apucat deja sa i-o dau si, cu exceptia jucariilor de Craciun de exemplu, nu am cumparat niciodata o jucarie pe care sa o primeasca dupa nu stiu cit timp.
Dar da, am cumparat multe. Stau si foarte la vedere, in living, asa ca par si mai multe decit sunt, mai ales cind sunt si insirate. Am primit destul replici de "Aaaaaaa, pai aici poti sa deschizi o gradinita !" de la diversi, inclusiv de la membri ai familiei de la care ma asteptam la mai multa...intelegere :).

Este o atitudine buna sau corecta?
Nu stiu.

Mama mea de exemplu spune ca un copil nu trebuie invatat sa creada ca i se cuvine orice isi doreste. Sunt de acord, iar Ilinca stie ca exista jucarii care nu sunt potrivite pentru virsta ei; fie sunt pentru bebelusi - si le descopera functionalitatea :D in magazin - fie sunt pentru copii mai mari si accepta si asta cu usurinta.
Dar tot cu exceptia Craciunului, cind invazia de jucarii m-a pus intr-o situatie delicata pentru ca habar nu aveam ce sa ii cumpar, asa ca am cam ispitit-o ce anume si-ar dori in ideea ca "O sa il rugam pe Mosul sa iti aduca...", niciodata nu am considerat potrivit sa ii refuz un obiect - marturisesc ca am mai mare intelegere cind e vorba de carti, carti de colorat, acuarele, plastilina, creioane etc - doar pentru ca "nu e nici o ocazie". Adica atunci cind ea spune "vreau te rog frumos", cind obiectul este potrivit pentru ea, iar eu am in buzunar banii necesari, nu reusesc sa gasesc nici un resort interior care sa ma intrebe "Dar...de ce?" sau care sa ma traga de mineca "Nu e nici o ocazie speciala".

Uneori ma intreb daca asta o poate transforma intr-un copil de genul "mie mi se cuvine". Eu cred ca nu. Ma intreb daca pe viitor se va simti nefericita daca nu isi va putea permite sa isi cumpere ceva ce isi doreste. Eu, crescuta altfel (e evident din multele "mama mea spune..." pe care le tot presar prin text), recunosc ca ma enervez/oftic uneori, cind nu imi pot cumpara un lucru care ma atrage, insa depasesc repede momentul, poate si pentru ca in general este vorba despre mofturi, nu despre necesitati. Mi-ar placea sa fie si ea la fel. Sora-mea ia foarte in serios toate micile neplaceri, iar viata ei cu sine mi se pare mult mai grea decit viata mea cu mine.../

Un lucru care mi se pare foarte important in viata este sa stii sa te bucuri de...orice. Chiar in cele mai de rahat zile, exista cite "un ceva" (macar) pentru care sa ne bucuram si sa fim recunoscatori. As vrea sa invete sa o bucure apropierea familiei, dragostea apropiatilor, raza de soare, vrabiuta de pe pervaz, ciinele vecinilor care da din coada cind o vede. Dar nu reusesc nicicum sa vad jucariile ca fiind un obstacol in calea atingerii acestui tel. Cum e aia cu "prea multe" jucarii?!?


20.02.2012

Nerabdare

De cind ma stiu, am avut o problema cu rabdarea. Sa spun ca nu e punctul meu forte, ar fi o gluma. Imi aimtesc unul dintre primele mele momente de razvratire constienta, cind am intrebat-o pe mama ce e cu "acusi"-ul asta care ba dureaza 2 minute pe ceas, ba dureaza jumatate de ora, ba e sinonim cu "la pastele cailor". Nu m-am lamurit nici azi si o disper si eu pe fiica-mea cu el...:)))

Dintr-un motiv care imi ramine necunoscut, eu nu pot avea rabdare, nu pot astepta, nu pot face planuri si calcule pe termen altfel decit...scurt. Imi aduc aminte cind l-am cunoscut pe Motan; ratiunea (tuturor, inclusiv a mea) spunea ca nu avem nimic in comun, ca nu exista nici un "cirlig" (stiu eu de ce rid...) intre noi. Eu stiam ca trebuie musai sa fac cumva sa se intimple "ceva" intre noi, iar femeia-care-vreau-sa-fiu stia ca trebuie sa fiu calculata, aparent indiferenta, un pic sofisticata...
Cum s-a desfasurat prima noastra conversatie telefonica? Am sunat, nu mi-a raspuns, am lasat telefonul pe masa (eram la o terasa cu o prietena), a sunat inapoi, moment in care mutam telefonul dintr-o mina in alta, bateam din picioare si tipam la ea ca "uuuiiiite, ma suuunaaa, ce ma faaaaac?!?"... Indiferent si sofisticat, da?
Ma rog, cum Motanul "se lasa" greu, am facut tot felul de strategii de aburire si intilniri "intimplatoare" absolut telenovelistice. Pe care le planuiam zile in sir, mai dura cite o zi doua (si cite o bere, doua :)) pina le initiam...dupa care, fara pic de rabdare sa vad ce se intimpla si daca "musca momeala", imi dadeam singura tot planul peste cap, aruncindu-ma cu capul inainte, in acelasi mod plin de .... "sofisticaciune" ca si cel amintit mai sus.

Bine, nerabdarea, insistenta, ambitia si incapatinarea mea de atunci ne-au adus aici unde suntem azi, deci n-au fost neaparat un lucru rau. Traiesc insa cu convingerea intima si de nestramutat ca daca nu ar fi fost scris in stele ca noi sa fim impreuna, Motanul meu ar fi facut ceea ce ar fi facut de altfel orice barbat sanatos la cap: ar fi luat-o la goana....

Intre timp am mai crescut, m-am mai desteptat, tot nesanatoasa la cap sunt (dar macar nu am pretins niciodata altceva :)) si...sunt curioasa ce s-a intimplat cu...(ne)rabdarea mea !

16.02.2012

Schimbarea conducatorilor...

...bucuria nebunilor.

Dar nu, nu voi scrie despre asta azi, nu merita destula atentie.
As putea sa va spun cum nu, nu am depasit virsta de 15 ani, lucru pe care il stiam de fapt, dar pe care ma mai fac uneori ca il uit.
As putea sa va scriu despre gafe, gafe si noi gafe care se petrec iar si iar si iar (redundant, nu?) in institutia aia in care lucrez eu. Cred ca de la asta mi se trage mie lipsa de incredere in medici :)
As mai putea sa scriu despre lipsa de coloana vertebrala.
Despre oameni care se simt cu musca pe caciula asa ca se "pierd" in fata celor mai nevinovate si indreptatite intrebari.
As putea sa scriu despre lucrurile pe care urasc eu sa le fac si care totusi trebuie facute pentru ca...trebuie. Pentru ca altfel ramii de caruta si nu te baga nimeni in seama.

...dar de ce as face una ca asta? Ca sa va bucurati cu totii ca "se poate mai rau, se poate mai rau, se poate!"?

Nope.

15.02.2012

Valentine's Day

Intr-un context pe care nu vreau sa il detaliez acum si aici, anul asta am sarbatorit Valentine's Day.

Ani de zile - la propriu - am refuzat sa cadem in aceasta plasa. Nici macar la primul Valentin petrecut impreuna nu am sarbatorit nimic nimic nimic. In 2006 recunoastem ca ne-am dus la mall si ne-am facut poza in decorul ala siropos, cu trandafiri si inimioare, dar a fost planuita toata povestea, pentru ca a doua zi, cu poza in dinti, ne-am infiintat la ai mei sa ii anuntam ca ne casatorim.

Mereu am "stricat cheful" altora, strimbind din nas cind ii auzeam intrebindu-se ce surpriza ar fi mai inspirata pentru perechile lor; o tineam pe-a noastra ca e o sarbatoare imprumutata, ca e un americanims ieftin, visul comerciantilor de porcarioare, plus ca ce neam de traista trebuie sa fii sa ai nevoie de o zi speciala ca sa ii spui celui de linga tine ca il iubesti...

Ok, in timp vehementa noastra a scazut mult, si oricum sarbatoarea s-a banalizat cumva, isteria din primii ani a scazut in intensitate. Deh, criza....

Dar anul asta a fost altfel. Bine, am visat initial la seri romantice prin restaurante cu specific mexican sau libanez, finalizate acasa in moduri si mai romantice si consumatoare de calorii :D, dar aceste planuri au fost dejucate de o masea rebela, o nevralgie veche deja de 2 zile si alte circumstante nefaste". Si totusi...ne-am facut cadouri.

Eu am primit o lenjerie absolut dementiala la care nu o sa va pun poze dar pe care abia astept sa o imbrac...la O ocazie (anume :), stie Pisoiu'), iar Motanu-sef s-a ales in sfirsit (dupa un mos Nicolae si un mos Craciun in pana grava de inspiratie) cu ceva pe placul sau (si dorit de altfel), un Zippo clasic, simplu, in toc de piele. Are we cool or what :))))))

14.02.2012

Baba Iarna intra-n sat

Adica si in satul asta mai mare, in care locuiesc.
Azi marturisesc ca am iesit din casa doar pina la farmacia din coltul blocului. Pentru ca ma incearca o gripa, pentru ca am o durere de cap de-mi vine sa ma dau cu dinsul de pereti si pentru ca iaaaaar a niiiins24 de ore, dar a nins, nu s-a jucat.

Ce am vazut azi. Oameni care curatau zapada de pe trotuar dind-o nu pe "spatiul verde" aflat de cealalta parte a trotuarului (cu latimea de 50 cm, trotuar) ci pe aleea din fata blocului. Pe care desigur nu o curata nici un utilaj, ca nici nu ar incapea sa intre aici. Si asta in timp ce chiar linga ei, un nene se chinuia sa scoata masina, care pe linga ca derapa pe fagasele pline cu zapada asternuta peste gheata, dar se dadea jos la fiecare metru sa mai curete din zapada dintre fagase, care ii aseza practic masina "pe burta", de nu putea s-o miste. Cool.

In rest...mai vad multe vrabiute care vin la "cantina" la geamul de la dormitor, spre exasperarea pisicilor. Tineam doua gaini cu malaiul pe care l-au mincat ele, saracele, dar chiar mi-e mila. Unde gasesc ele mincare pe zapada asta..? Si cita energie trebuie sa consume ca sa se incalzeasca, mititelele. Numai cind ma uit la piciorusele lor subtiri ca firul de ata ma apuca o duiosie de le-as lua pe toate acasa ! Heheee.....vise, Motane, vise !

De jalea din tara nu mai zic nimic, toata lumea care are un televizor sau un radio stie de satele ingropate in nameti. Tare mi-e mila si de oamenii aia... Mai aud pe cite un imbecil comentind ca decit sa stea in casa ca soarecii si sa astepte sa vina altii sa ii deszapezeasca, mai bine ar pune mina pe lopeti si s-ar ajuta singuri. Boi patentati care sper sa ajunga si ei la 70-80 de ani, sa-i vad cit de sprinten ar lopati 3-4 metri de zapada.....

In rest...numai de bine, asteptam primavara !

13.02.2012

Gripa

Am.
Si-s la serviciu.
Si-s napastuita :).
Si vreau acasa.

We will keep you updated with the latest news....