27.01.2009

Filme

Avind in vedere multul meu timp liber (loc de dat cu capul), ma vad "obligata" sa intrerup din cind in cind frecatul diverselor forumuri si sa ma uit la cite un film. Ocupatie din ce in ce mai grea, rabdarea este limitata, filemel sint luuungi si proaste.



Cu riscul de a parea anacronica (chiar sint), m-am hotarit sa povestesc (enervata, crizata si iritata) cite ceva despre multele filme (in mare majoritate proaste si plictisitoare) pe care am incercat sa le vad in ultimul timp. Si nu numai.



In mod cu totul neasteptat, Vicky. Christina. Barcelona. a fost detronat. De catre The Curious Case of Benjamin Button. Care intr-adevar ar trebui sa ia un Oscar. Si un Nobel. Si Globul, Zmeura si ce dracu' de Aur o mai fi existind, pentru cel mai luuung si plicticos film EVER. O poveste inter- si postbelica (e vorba de belele WWII din cite deduc io, ca nu am avut rabdare sa vad cap coada) a...sus-numitului Benjamin. De cind se naste (batrin) pina cind moare - sau aproape - tinar. Foarte tinar. Copil. Actiune - in masura in care un film biografic-like poate avea actiune - adica dezlinata, lipsita de dinamism si previzibila din minutul 20. Adica finalul - previzibil din minutul 20, cind apare EA. Dar, daca tinem cont ca, nu cu foarte mult timp in urma, Titanic lua nu stiu cite Oscaruri, poate capata si Brad Pitt unul tura asta....ca e singurul personaj (principal) conturat in tot filmul, si e un pic de munca, sa faci un film de 2,5 ore ca....unic personaj care isi merita numele de personaj.



Dar sa revenim la mai sus mentionatul Vicky. Christina. Barcelona. Cu care Woody Allen s-a facut de un mare ris dupa parerea mea. Plicticoooos, nerealist in ciuda tentativelor de realism exagerat (si implicit fortat). Actiune de doi bani, poate putiiiiiin umor in ceea ce priveste triunghiul amoros - care in realitate este absolut inexistent, singurul "amor" implicat fiind cel dintre cei doi artisti - cel fals si cel veritabil, cu rindul.



Ce am mai vazut....Gran Torino. Film de familie, dragalas, cu final "banuibil" dar spre final, macar emotionant (tot la final) si cu ceva momente funny pe parcurs.



Slumdog Millionaire. Asta intr-adevar poate fi considerat film de Oscar, dupa mine. Dinamic, impresionant, bine realizat, te tine in priza de la un capat la celalalt.



Recomand in schimb cu multa caldura The Fall. Si va las sa intelegeti singuri de ce.

Bad boys

Hihihi....v-am pacalit. Nu, nu pot sa fac acum portretul unui bad boy acceptabil. Si nu, nu sint de acord ca bad boy e bad doar atita timp cit nu il poti avea. Pentru detalii, recomand cura intensiva de Californication, seriile 1 si 2. Tip: in seria 2 exista 2 bad boys. Inca nu stiu care dintre ei este mai fascinant.

24.01.2009

Ai grija ce-ti doresti - 2

Nu stiu de la ce mi se trage (A. l-ar aduce iar in discutie pe Freud, insa mie mi se pare un mare impostor), dar intotdeauna am visat la "baieti rai". Prima mea dragoste - si cam tot ce i-a urmat - a fost un astfel de tip. Mi-am creat un soi de tipar din care am refuzat sa ies. Am refuzat sa acord vreo sansa oricui nu se incadra cu nici una dintre dimensiunile personalitatii sale in acest tipar. Nu am acceptat incercarile de dragul incercarii sau al experientei de viata pentru ca nu am avut niciodata rabdare sa investesc in ceva ce nu cred. Asa ca...nu am facut-o; am stat deoparte si am pindit pina ce se ivea o potentiala prada. Apoi, ca o pisica mofturoasa, am plecat scirbita, fara sa stau pe ginduri, imediat ce mi-a trasnit prin minte ca...inca nu am gasit "ce imi trebuie mie".

Banuiesc ca, la fel ca mine, multa lume se astepta sa depasesc cumva faza asta, dupa o anumita virsta macar. Wrong !! Starea s-a perpetuat pina cind, in final, am ... ales ce mi s-a parut cel mai aproape de ceea ce credeam ca imi doresc. Cel mai aproape, comparativ cu experienta mea de pina atunci.

Acum vreo doua luni, ma redescopeream, dupa mult timp, indragostita foarte de-adevaratelea de un personaj de film. Adica nu ca nu-mi mai place ce am acasa, dar personajul asta era acel EL intreg-intregut; fara compromisuri, fara jumatati de masura, fara "it's as good as it gets". Nu pot sa intru in prea multe detalii; cu totii stim CIT de usor este sa te indragostesti si sa iti imaginezi o intreaga viata alaturi de un personaj caruia nu-i vezi doar magariile si esecurile, ci si trairile (spasite si sincere si...cum mai vreti voi) care le insotesc.

Pe scurt, din nou...ar trebui sa avem mai multa grija ce anume ne dorim. Nu intotdeauna sintem constienti, cind e vorba de acest dorit, daca si cit putem "duce".

Si atunci, intrebarea este: ce e mai bine? Sa primesti ceea ce iti doresti si sa descoperi ca e prea mult pentru tine, sau sa traiesti toata viata cu refuzul de a ti se da ceea ce insisti sa ceri?

Ai grija ce-ti doresti !

Mda, cam asta e concluzia inca unui week-end suuuuper plicticos. Daaar....sa nu ne plingem, intotdeauna este loc de mai rau. Vroiam doar sa spun ca s-a ales praful de TO DO list-a postata asa, de sfirsit de an.
Socoteala de acasa se duce-n pizda ma-sii odata ajunsa in tirg. Da nu-i nimic, noi sa fim sanatosi. Dupa ce nasc cred ca n-o sa ma mai apropii de vreun computer timp de jumatate de an. De greata.

08.01.2009

Strada Stejar...

...numarul 33, bloc I5, scara C, etajul 1, apartamentul 6.
Iasi, desigur.
Ce e asta? Primul loc caruia am simtit ca ii apartin. Prima mea casa. Si uneori ma intreb daca voi mai reusi vreodata sa mai gasesc o alta casa care sa fie la fel de "acasa". La care sentimentul de apartenenta sa fie atit de intens. ATIT de intens, incit sa visez casa aia in detaliu si la...citi ani?? de cind nu mai stam acolo.

Am visat apartamentul de 3 camere azi dimineata, si a fost un vis din acelea din care nu mai vrei sa te mai trezesti, care te imbratiseaza cu liniste si calm si pace de copil.

As vrea sa o pot povesti, ca sa nu uit nici un detaliu - dar mi-e teama ca daca ma apuc, o sa constat ca am uitat deja nepermis de multe. Mobila din camera mea - si apoi din camera noastra, canapeaua joasa si "tavalita" din sufragerie, care a fost apoi inlocuita cu una mai confortabila pentru musafiri, fotoliile de burete in care citeam cartile copilariei cu Doctorul Au-Ma-Doare si cu Habar N-am inainte de a merge la scoala, coltul in care faceam bradul in fiecare an, masa la care se adunau rudele la zilele de nastere si la Craciun, apoi locul computerului - tirziu, dupa ce aproape toata lumea avea deja PC - masina de spalat Electrolux care ajungea in celalalt capat al baii in timpul stoarcerilor, "biblioteca" cu bibelouri si cu sertare in care se ascundeau cartuse de tigari pentru medici si parfumuri rusesti si moldovenesti, patul mare al parintilor mei, in care uneori mi se dadea voie sa dorm impreuna cu mama, dormitorul parintilor in care a fost adusa sora-mea acasa de la maternitate...

In casa aceea as fi vrut sa ma imbrac in mireasa. Sau sa imi aduc copilul.

Acolo am avut prima pisica, pe Laly, careia ii placea vara sa ne pacaleasca si sa sara pe geamul de la camera mea, pe copertina, de unde sa priveasca vrabiile. Acolo am dormit in patul "de sus", si mi-am lipit pe tavan postere cu actori si cintareti pe care ii transformasem in personaje de roman. Acolo am fiert lapte cu gris pentru L., acolo imi faceam ochiuri dimineata, in clasele primare, inainte sa ma duc la scoala; acolo am scris singurul jurnal, m-am indragostit pentru prima oara, am ars primele biletele in chiuveta din baie. Acolo am citit cartile care stau intr-un raft special al bibliotecii azi, acolo ma trezeam dimineata cu radio-ul, fiecare lucru avea locul lui (de atunci toate parca sint cumva stinghere si oricit de bine arfi organizate, parca tot nu sint la locul lor). Laly urca pe scara de lemn in patul suprapus. Mitzura si-a petrecut citeva zile de copilarie acolo, dupa care s-a mutat la noi Pisigri.

In fata scarii la care locuiam crestea un tei batrin si gros; de fapt, pe strada Stejar se afla un singur stejar si multi multi tei. Teiul asta stia cind vine primavara, pentru ca, an de an, oricit ma straduiam sa il observ in fiecare zi, parca deodata intr-o dimineata era verde crud; le spuneam "diminetile in care se desfac mugurii".
Nu, de fapt nu le spuneam asa. Dar aceste dimineti erau o sursa constanta de mirare.
Tot pe teiul asta ningea prima oara; tot diminetile erau magice, cind ma trezeam si dintr-o data totul era alb, iar usa de la scara blocului refuza sa se mai deschida.

Pot sa desenez unde era cutia noastra postala. Pot sa povestesc ce vecini am avut.

Tot pe strada Stejar am "avut" primii ciini; dormeau pe cartoane puse la scara blocului si ma conduceau in fiecare zi la scoala. De multe ori, macar unul din trei ma astepta si la terminarea orelor.

Locuiam chiar in spatele scolii. In sirma ghimpata de deasupra gardului mi-am rupt fustita plisata de pionier. La orele de educatie fizica vedeam geamul dormitorului parintilor.

Sint atitea lucruri care ma leaga de casa aia, incit si acum ma simt furata la gindul ca locuieste altcineva acolo. Este ca si cum privilegiul de a sta acolo ar veni la pachet cu toate amintirile mele. In fond, acolo am trait cele mai fericite momente alaturi de parintii mei, pe vremea cind nu aveam aproape niciodata motive sa ne certam. Acolo mi-am trait toata copilaria, in casa aia am plins cind mi se faceau injectii la 6 ore, cind trebuia sa refac iar si iar plansele la desen, cind m-a tradat primul baiat, cind am luat primele note mici, cind imi era teama de bacalaureat si apoi si mai teama de examenul pentru permisul de sofer. In casa aia am intrat la facultate, am vazut multe dintre filmele pe care mi le amintesc azi, am petrecut nopti albe cu A.

Locul pe care vedeam seara diafilmele cu Azorel. Coltul in care mi se parea ca ma ascund atunci cind vroiam sa ii scriu lui Haiduc. Primele clatite aruncate pe fereastra. Tigarile fumate in balcon cind ai mei plecau peste noapte la tara. Casetofonul rosu pe care l-am stricat derulindu-l la nesfirsit, ca sa scriu versurile cintecelor preferate. Romanele scrise pe semi-intuneric, cind nu aveam nevoie de televizor si nu ma speria singuratatea, pe care le ascundeam cu multa grija. Radiestezia si perioadele de...extaz religios traduse prin nori de fum de tamiie, care il sufocau pe tata.

07.01.2009

Banalitati

...ridicate la rang de...intelepciune? Admirabila sinceritate? Curaj? Incredere in sine? Nevoie de penitenta?

Am aflat azi ce ar trebui sa faca femeile inselate sistematic. Inselate, adica sotul se muta cu amanta, nu inselate asa..."o tura".
Paaaiiii.....in opinia "inselatorului", o sotie inselata (mai ales daca are si un copil) ar trebui sa:
- ii faca amantei viata un calvar
- discute cu parintii si seful amantei, sa se plinga; oricum celula de baza a societatii e familia, nu? toata lumea sustine familia...
- apeleze la parinti si la socrii sa ii bage mintile in cap sotului "inselator"
- se ia la paruiala cu amanta
- desfaca picioarele mai larg acasa si sa sugereze ...modalitati noi de abordare a vietii sexuale conjugale (asta daca sotului ii mai arde de viata conjugala)
- incerce sa fie mai vesela, mai asa cum era inainte de cei 10 ani de casnicie si de copilul care are 3 ani.

Intreb si eu: da' de ce??

06.01.2009

TO DO list...

O scurta lista pentru perioada imediat urmatoare. Asa, pentru ca imi place sa fiu organizata pe hirtie. Si pentru ca de cele mai multe ori intreaga energie pe care aveam de gind sa o aloc to do-urilor se consuma in acest proces laborios de ... listare.

Intii si-ntii lista cu to do-urile este cu dus si-ntors, pentru ca de fiecare data cind merg la medic la control, imi spune "sa nu cumparati nimic", ceea ce ma scoate din minti, pentru ca ma simt ca si cum ar cobi. Whatever; mi-am zis ca lista de to do trebuie facuta din timp, si-om vedea noi cind chiar ne apucam de treaba....

Asadar:
- pictat camera Ilincai
- vazut filme
- vazut desenele animate restante
- citit muuuult, ca si aici avem restante mari
- comandat mobila pentru camera Ilincai
- ordine in camera computer
- ordine cd-uri si dvd-uri computer
- ordine ziare si reviste
- eliberat una dintre bai de pisici, ca si-asa nu mai stau inchise "la casa lor" nici macar5 minute pe zi
- cumparaturi de ultim moment: salteluta si asternut Ilinca, scutece finet, biberon, carucior, scoica etc
- cumparaturi spital (dupa o lista creata...spontan, ca timpesc daca ma iau dupa listele de pe net. By the way, listele de pe net sint facute cred la modul in care fac eu bagajele pentru un concediu lung: da daca o sa vreau sa port taman rochita asta si n-o s-o am la mine??)
- relaxare, odihna, zimbit, jucat Sanitarium (oare il voi termina vreodata???)
- "organizat" jucarii din plus; sint in toata casa !!!
- facut poza la braduuuuuut....:(
- facut ordine in poze, pregatit poze pentru 'listat"
- scris in caietul Ilincai !!!!

Si vom continua. Profitam de faptul ca avem voie sa editam postari :D.
Nu, nu folosesc pluralul Majestatii :P

Prima zi...

....a restului vietii mele :P. Nu mai tin minte titlul corect/complet al filmului, nu mai tin minte nici macar filmul . Asa-s eu, uituca (peste poate); noroc ca A. compenseaza de multe ori, avind grija sa imi aminteasca de multe ori faze pe care le-am uitat asa de tare, incit cu greu ma las convinsa ca le-as fi trait cindva.

This is not the point.
The point ar fi ca am inceput intreruperea (beat that !) la doctorat. Prin urmare, acum ma pot duce la scoala linistita, la ce ora vreau eu, sa stau cit vreau eu. Adica atita cit am treaba, si dup-aia atita cit imi face placere. Si nimeni nu poate sa-mi spuna nimic.
Avantajul imediat pe care l-am constatat este ca in aceste conditii incepe sa imi placa la scoala.
Al doilea este ca nu mai ajung sa maninc covrigi cu iaurt; sint foarte buni, dar m-am saturat.
Al treilea este ca nimeni nu ma mai poate "ruga" sa fac nimic; daca totusi "se intimpla", nimeni nu se poate supara cind i se raspunde "nu pot".

Ar fi de-a dreptul mirific daca seful meu s-ar obisnui cu ideea, si ar inceta sa ma trezeasca dimineata ca sa imi dea indicatii privind ziua abia inceputa ( de el !!). Dar stiu, obisnuinta e mama-natura (:D), asa ca....mergem mai departe. Cu telefonul pe discret.

04.01.2009

Ce ne mai dorim....

... da de-adevaratelea, nu chestii de-astea pe care nimeni si nimic nu ti le poate garanta, care "e incluse" si care nu mai suna bine nici macar in gura pensionarilor intervievati la cite un reportaj idiot de la diverse tembeliziuni.

Ok, ne dorim toti sanatate, bani, copii destepti si frumosi, excursii in Caraibe, teveuri cit peretele, neveste slabe cu tzitze mari si soti - la propriu si la figurat - potenti (de-aia, jaguari, boi si restul menajeriei...). Da'sanatatea ti-o da Dumnezeu cit vrea El, si s-ar putea sa i-o dea si sefului pe care ai vrea sa-l vezi cu marul in gura; banii nu aduc fericirea (hahahaaaaaahahahaa), copiii daca-s prea destepti ajung la tribunale ca au spart baze de date de pe la NASA, FBI, CIA si alte acronime, daca-s prea frumosi ajung sa profite de asta ca sa se "faca" vedete pe la cine stie ce televiziuni de cacao (asta in cazul in care nu cumva sint SI destepti, si se apuca direct de video-chat-uit); excursiile iti lasa un gust amar cind se termina; teveurile, oricit de mari, difuzeaza aceleasi cretinataturi (ha ! sa vad cine ma bate la pluralul asta...); nevestele, oricum ar arata ele, sint fie niste scorpii pisaloage (in general cele grase si cu tzitze mici) de care nu mai scapi cit traiesti, fie niste curve; cit despre barbatii potenti... de-astia se gasesc si pe drumuri (nu musai acasa) - si parca am stabilit ca banii nu aduc fericirea !!

Deci: ce ALTCEVA mai stim sa ne dorim? Dorinte "de-adevaratelea" de data asta...
- sa existe brifcor iar pepsi-cola sa se vinda in sticlele de acum 20 de ani si sa aiba acelasi gust;
- sa citim mai mult;
- sa ridem cu gura pina la urechi macar o data in fiecare zi;
- sa vedem numai filme bune;
- sa nu pierdem nici un concert rock;
- sa ne fi nascut in State, taman bine sa avem intre 18 si 28 de ani in plina perioada hippie;
- sa salvam padurile tropicale, jungla amazoniana si calota polara;
- sa ne amintim tot ceea ce am invatat in 12 ani de scoala;
- sa mincam lapte cu gris si cu scortisoara macar o data pe saptamina;
- sa avem seninatatea si increderea in oameni pe care le aveam intre 14 si 16 ani;
- sa avem job-ul pe care ni-l dorim, sau
- sa mergem la job numai cind avem treaba acolo;
- sa mincam pufarin si pufuleti;
- sa ninga intotdeauna taman de Craciun;
- bradutii din casa sa tina macar pina la Paste;
- sa scriem cartile pe care le-am visat in adolescenta;
- sa mai putem pune capul pe perna si cind inchidem ochii, sa dispara instantaneu orice griji;
- sa mai vrem sa lipim postere pe pereti;
- sa crestem din nou, de data aceasta cu un ciine mare si blind;
- sa....

O turbat lupu'....

Tocmai cind credeam ca nu au mai ramas multe chestii care sa ma poata mira, am mai gasit unul...
Nu stiu daca va amintiti ca am spus ca citesc (si postez din cind in cind) pe un forum dedicat copiilor (teoretic..). Atunci cind am mentionat asta, am scapat citeva "judecati de valoare" privind non-valoarea multor useri, insa timid; pina la urma, vorba cui a spus, nu-ti place nu minca; devreme ce intru aproape zilnic sa vad ce se mai scrie pe acolo, inseamna ca...imi place, nu?

Ei....azi am gasit doua topicuri care m-au...amuzat???
Femeile emancipate care s-au saturat sa stea la cratita si sa isi ierte sotii "umblareti", care nu mai tolereaza multe aspecte ale vietii de familie "traditionale romanesti" (nu, nu ma refer la dilema "chiar este bataia rupta din rai?") si care se razvratesc scotind copiii afara fara caciulita, au decis ca este cazul sa:
- elucideze misterele francmasoneriei feminine
- inventeze - infiinteze un guvern al forumului.

Chestia cu francmasoneria n-am priceput-o eu prea bine niciodata si nici nu prea m-a pasionat, asa ca am trecut repejor peste dezbaterile legate de compatibilitatea notiunilor de francmason si femeie.
Dar cum tot romanul se pricepe la politica, am zis ca la topicul cu guvernul o fi ceva de ris; probabil ca e rost de ceva glumite, propunind membri vechi si activi ai forumului in diverse "posturi imaginare de conducere", pornind de la calitatile si defectele care transpar din postarile lor...
Ei....nu ! Chiar deloc. Userul (foarte nou) care a venit cu aceasta idee mareata vrea sa facem chestia asta...pe bune.
Cum adica pe bune, o sa intrebati, si pe buna dreptate ! Adica iac-asa: 20 de useri sint de profesie contabili; astia ar trebui sa alcatuiasca o "casta" aparte, sa propuna chestii care dupa o dezbatere forumistica vor fi coafate si inaintate ministrului economiei, care le va baga in seama si le va aplica (,) ca pe un vox populi.
Io, ca ingrijitoare voluntara de mitze, alaturi de inca vreo zmulta cu accese usor isterice ca mine, sintem numai bune sa inaintam niste propuneri ministerului agriculturii, care fireste ca, in marinimia, maretia si obiectivitatea sa, ne va aplauda si se va grabi sa introduca niscai schimbari...

Ei, si uite asa, internetul ne va ridica pe culmi nebanuite ca natiune, iar forumul cu pricina (aproape ca mi-e ciuda ca m-am jurat sa nu ii fac reclama pe blogul meu pe care nu il citeste nimeni...) va sta la baza unui nou tip de organizare sociala, mentionat de cartile de istorie ce vor fi scrise peste vo' 500 de ani. Ura !

03.01.2009

Career changes...?

Chiar acum (not a good moment, dar...soarta!) am citit pe blogul prietenei mele A. ceva legat de career change. Ma rog, am citit ca la un moment dat foloseste sintagma career change...

Avind in vedere ca ea bintuie pe ceva plaiuri ne-mioritice, banuiesc (sau visez...) ca acolo, "la ea", chiar se poate. De ce s-ar apuca sa faca ea asta (adica sa change career) mi-e un pic mai greu sa inteleg (rational, ca afectiv pricep taaare bine). Important e ca acolo s-ar putea sa se poata. In ce conditii, nu stiu - astept sa scrie ea pe blog :D

Sub intensa influenta a hormonilor (sper, pentru ca asta inseamna ca totusi o sa-mi treaca la un moment dat), m-am tot gindit si eu la treaba asta in ultima vreme. Este inutil sa precizez cit de dificil este (sau mi se pare ca este) sa faci asa ceva in Romanica noastra draga, mai ales in anumite conditii familiale si socio-economice (cu asta v-am dat pe spate, recunoasteti!).

Pina ieri biziiam ca vreau sa fac scoala de moase; asta s-ar putea sa nu fie foarte ne-realizabil (cred ca e ceva de 3 ani), si cu siguranta este profitabil in tara asta (sau in orasul asta) in care nici nu prea exista de fapt aceasta meserie - gresit, exista, dar este prost inteleasa, prost reglementata si prost "efectuata".

Dar azi, in seara asta, ma uit de 3 ceasuri la oameni care CHIAR fac ceea ce le place...nu e clar cum au reusit, dar sint oameni care au sanctuare in cale cresc/salveaza/adopta ... animale salbatice. Preferabil tigri, lei, lincsi, jaguari, pantere etc. Ce iti poti dori mai mult, ma intreb eu....

Ok, recunosc. Romania nu prea e acelasi lucru cu Statele (by the way, incep sa vad din ce in ce mai multe avantaje ale traiului in State, in ciuda pornirilor mele anti-americane care dainuie de ceva vreme..), si aici nu prea isi gaseste justificarea infiintarea unui sanctuar pentru feline mari si salbatice (mai mult sau mai putin). Dar....nu s-ar putea totusi sa se gaseasca cineva care sa finanteze un sanctuar pentru pui de pisica si ciine salvati, crescuti si....pe care nu ii vrea nimeni altcineva?