Nu stiu de la ce mi se trage (A. l-ar aduce iar in discutie pe Freud, insa mie mi se pare un mare impostor), dar intotdeauna am visat la "baieti rai". Prima mea dragoste - si cam tot ce i-a urmat - a fost un astfel de tip. Mi-am creat un soi de tipar din care am refuzat sa ies. Am refuzat sa acord vreo sansa oricui nu se incadra cu nici una dintre dimensiunile personalitatii sale in acest tipar. Nu am acceptat incercarile de dragul incercarii sau al experientei de viata pentru ca nu am avut niciodata rabdare sa investesc in ceva ce nu cred. Asa ca...nu am facut-o; am stat deoparte si am pindit pina ce se ivea o potentiala prada. Apoi, ca o pisica mofturoasa, am plecat scirbita, fara sa stau pe ginduri, imediat ce mi-a trasnit prin minte ca...inca nu am gasit "ce imi trebuie mie".
Banuiesc ca, la fel ca mine, multa lume se astepta sa depasesc cumva faza asta, dupa o anumita virsta macar. Wrong !! Starea s-a perpetuat pina cind, in final, am ... ales ce mi s-a parut cel mai aproape de ceea ce credeam ca imi doresc. Cel mai aproape, comparativ cu experienta mea de pina atunci.
Acum vreo doua luni, ma redescopeream, dupa mult timp, indragostita foarte de-adevaratelea de un personaj de film. Adica nu ca nu-mi mai place ce am acasa, dar personajul asta era acel EL intreg-intregut; fara compromisuri, fara jumatati de masura, fara "it's as good as it gets". Nu pot sa intru in prea multe detalii; cu totii stim CIT de usor este sa te indragostesti si sa iti imaginezi o intreaga viata alaturi de un personaj caruia nu-i vezi doar magariile si esecurile, ci si trairile (spasite si sincere si...cum mai vreti voi) care le insotesc.
Pe scurt, din nou...ar trebui sa avem mai multa grija ce anume ne dorim. Nu intotdeauna sintem constienti, cind e vorba de acest dorit, daca si cit putem "duce".
Si atunci, intrebarea este: ce e mai bine? Sa primesti ceea ce iti doresti si sa descoperi ca e prea mult pentru tine, sau sa traiesti toata viata cu refuzul de a ti se da ceea ce insisti sa ceri?
Uai foarte adevarat. Raspunsul la intrebarea ta este "da", carefull what you wish :D Stii bine ca si io am inceput ca tine, tot cu baieti rai. Intre timp insa mi-am dat seama ca la televizor is faini, da in real life I'd rather have the good boy :D. Sau ma rog, as good as it gets. E mult mai confortabil on the long run zic io.
RăspundețiȘtergerePoate (probabil) ca ai dreptate, mai ales la faza cu "raspunsul este da":D.
RăspundețiȘtergereCred ca fie alaturi de "good gigi" fie alaturi de "bad gigi" trebuie sa existe un echilibru intre momentele de "iti vine sa-l maninci de dragut ce e" si momentele "facaletzice". Echilibru care nu se poate exprima in procente, pentru ca, din nou....fiecare are o anumita limita de toleranta (sau a tolerantei?).
Cum faci ca "the good boy" sa nu fie boring? Adica boring de-ala complet anost si annoying? :D
Il mai bati din cand in cand ca sa nu t eplictisesti. :D
RăspundețiȘtergerePoate tre' sa dam intai o definitie a "bad boy" ca sa vorbim in aceiasi termeni...Kiar is curioasa :)
RăspundețiȘtergereBad Boy = barbatul pe care ti l-ai dori dar care nu va fi niciodata al tau, sau exclusiv al tau; orice altceva devine good boy pana la urma.
RăspundețiȘtergere