31.10.2009

Vorbe

Imi cer scuze anticipat pentru aceasta postare.

Dupa cum v-ati prins probabil din postarea "de-acum doua dati", o prietena virtuala din gashca noastra de prietene virtuale a pierdut o sarcina. A pierdut-o la 13 saptamini, dar destul de tirziu ca sa stie ca ar fi trebuit sa aiba o fetita.
Este vorba despre aceeasi prietena virtuala care acum 9 luni a pierdut o fetita din perechea de gemene care s-au nascut prematur. Si da, sotul ei a trecut prin niste momente cumplite, in care putea sa il piarda si in urma carora nu stie inca in ce masura sotul ei mai este...sotul ei, cel pe care l-a cunoscut acum niste ani.

Prietena asta a aflat tirziu ca este gravida, pentru ca a fost unul din rarele (statistic) cazuri in care a "beneficiat" de o menstruatie peste sarcina. Nestiind de "simburel", cum il alinta, a luat in prima luna de sarcina niscai medicamente; este irelevant despre ce medicamente este vorba, stiu insa ca in prospectul unora scria ca nu se recomanda a se administra pe perioada sarcinii. Ingrijorata din cauza asta, isi propusese sa faca o amniocenteza ca sa afle daca "simburelul" (care ajunsese intre timp cit o "lime") este ok.
Pentru ca afirmase deja ca orice-ar fi, ea nu poate sa intrerupa sarcina, i-am spus ca in locul ei nu as face nici amniocenteza, nici biopsie de vilozitati corionice, pentru ca interventiile presupun un risc (oarecare) de avort, si ca eu, personal, nu mi-as putea asuma riscul (sau vina) sa se intimple ceva rau. Cu atit mai mult cu cit a spus ca orice-ar fi, nu va renunta la copil.

Grupul a primit vestea cu bucurie si caldura, ea a primit incurajari ca totul va fi bine, si am "aderat" si eu la aceasta efervescenta generala. Eram asemeni unui stol de vrabii gurese intr-o zi insorita de sfirsit de iarna.

La doar citeva zile dupa ce se hotarise sa nu riste interventiile cu scop de diagnostic, ghinionul (soarta, Dumnezeu) a decis: "simburelul" a plecat pe drumul sau, cu doar o zi inaintea datei la care isi comemoreaza cealalta fetita pierduta.

Pe mine vestea asta m-a dat peste cap. Nu stiu cit poate un om sa indure, dar mi se pare ca pentru ea este deja prea mult. Nu stiu ce se spune in astfel de momente, nu stiu ce reactie ar putea consola in vreun fel mama a doi ingeri, plecati unul dupa altul in mai putin de un an. M-am ferit sa i-o spun, dar banuiesc ca i-au spus-o medicii, probabil Maria Alexandra (cum ar fi trebuit sa o cheme) suferea de leziuni grave, si Natura a decis cum stie Ea mai bine. Slaba consolare pentru ea, este genul de "diagnostic" care trebuie insa sa vina din partea unui medic, nu din partea unei prietene virtuale.

Ce m-a scos din minti mai mult decit orice altceva, au fost niste incurajari pe care eu le-am perceput ca fiind din ciclul "Lasa mama, esti tinara, poti oricind sa faci altul". Da, ALTUL, nu pe asta, pe care l-am avut, care a fost cu mine, in mine, si care a plecat.
Cum poti sa ii spui ca Dumnezeu a facut ce e mai bine, caci tot ce face El este spre binele nostru? Eu in locul ei cred ca as scuipa spre cer intr-un asemenea moment.
Cum poti sa ii spui ca Dumnezeu a decis in locul ei pentru ca cei 2 copii pe care ii are sa nu sufere in cazul aparitiei in viata lor a unei surioare bolnave? Cum poti sa ii spui asta unei mame?
Cum poti sa consolezi afirmind ca Dumnezeu ii incearca pe cei pe care ii iubeste si ca tot de la el va veni consolarea, cind nimeni si nimic nu ii va putea sterge din minte si din suflet faptul ca i-au murit doi copii?
Cum poti sa ii spui unei femei care abia a afirmat ca spera sa nu mai fie insarcinata niciodata, faptul ca pierderea unei sarcini nu inseamna ca nu va putea avea pe viitor alti copii sanatosi? Asta e din ciclul "Lasa mama ca faci altul", de parca s-ar fi stricat o jucarie si o putem inlocui cu una macar la fel de buna...

Stiu, sint rea, stiu, cei care au scris lucrurile astea au facut-o cu cele mai bune intentii, cu gindul de a mingiia, de a alina, de a consola.
Eu nu am putut sa scriu chestii de genul; stiu ca atunci cind credeam ca am pierdut sarcina, nimic nu m-ar fi putut consola, si m-as fi luat la trinta cu Dumnezeu si cu toata armata Lui de sfinti ca sa imi lase in pace copilul. Panica mai mare decit cea de atunci nu imi amintesc sa fi trait, panica si neputinta si teama, si nimic altceva nu mai conta.

Imi pare nespus de rau pentru micuta "lamiita" Maria Alexandra ...

O cautam pe Paula

Pentru ca m-a impresionat, atit povestea cit si demersul, imi permit sa copiez aici o postare de pe un alt blog:

"O caut pe Paula

Era-ntr-o vara. Si nu era o vara ca toate verile ci una exceptional de calda. În 'Piata de purici', cea mai mare din acel an, si cei mai zelosi vânzatori stateau într-o toropeala bolnavicioasa. Nici clientii care de obicei sunt într-o continua foiala nu erau mai vioi. La ora doua a amiezii umbrelele de soare se vedeau ca atunci când te uiti la un obiect prin flacari. Doar într-un colt racnea în reprize si cu un puternic accent un barbat care voia sa scape de toalele de 1 euro bucata "Billigerrrrrrrrrrrrrrrrrrr, billiger, billigerrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!" Dupa ce-si turna apa pe el o lua de la capat cu "ieftinirile". Într-o astfel de amiaza s-a întâmplat sa casc ochii prin nimicurile scoase la vânzare si mai ales s-a întâmplat ca la câteva mii de kilometri de casa sa-mi sara în ochi cotorul unei carti. În mijlocul unui geamantan imitatie de piele, captusit cu hartie cadrialata -alb-bleu- statea spre vânzare "La Medeleni". O bucatica de "acasa" era aievea în fata mea ca un mic miracol românesc într-o piata uriasa întesata de papusi, camioane întregi sau nu, candelabre, perdele, prize, cuie, biciclete, covoare, clesti de rufe, foarfeci, parfumuri pe jumatate goale sau, ma rog, pe jumatate pline. Într-o piata imensa cu vânzatori exotici, anticari, cu copii veniti sa-si vânda jucariile mie mi-au cazut ochii exact pe "La Medeleni", partea întâi. Vânzatorul bucuros ca scapa de un mic bagaj -o carte într-o limba ciudata- mi-a spus ca nu se tocmeste "50 de centi!" Îmi imaginez si mai bucuroasa cât de acru ar fi daca i-as spune ca as fi luat-o cu oricât. Am pastrat mica victorie pentru mine si am pecat acasa cu un sentiment de duiosie pe care-l mai încerc la nucul bunicilor. Nu am facut nimic altceva decât sa-mi iau borcanul cu dulceata de nuci si bâtâindu-ma-n balansoar m-am apucat sa re-re-recitesc "La Medeleni", editia duioasa.
Prima pagina începe cu o amintire gen "Oracol":
"17 februarie 1968
Daruita de nenea în
ziua lui de nunta
Bucuresti
Paula"

Spre sfârsitul romanului am avut revelatia ca acea carte a fost pierduta dintr-o curioasa întâmplare. Si printr-o fericita întâmplare a ajuns într-o casa care sa-i adaposteasca amintirile si care sa-i caute stapânii. La sfârsitul cartii statea îngalbenita o scrisoare cu scris mare si tremurat. Pentru Paula. De la batrânul ei tata. Cea mai emotionanta scrisoare pe care am citit-o vreodata! Draga Paula înca te caut sa stii. Am cartea si scrisoarea sta acolo ca-ntr-un seif sentimental.

Draga Paula nu stiu unde as putea sa mai anunt ca te caut în afara de internetul asta mare. O sa lansez povestea asta ca pe un manifest. Dati-o mai departe!


"Paulä mam gîndit sati scriu cîteva rînduri unde ca mereu zici ca nuti scriu si mam gîndit sati scriu acum ca Duminica e ziua mea de Nastiri si Marti 26 Otombri e Sfîntu Dumitru si plec pe 77 Ani Cred ca tea spus Nentu cum Sunt cum ma stii si Tu ma doari mijlocu si si genunchi la picioare ce sa fac romatism nu or dar nici e el nu scap Voi ce faciti sunteti sanatosi toti Fata sa facut mari vorbesti dai mîncare multa sa se faca mai repede mari sa te ajuti la treaba ce faceti mai plecati sau veniti Acolea (...) a venit de la Ploiesti sai dau Telefon cînd o termena sa vine pe la mine sai dau vro 10 chile de vin sa cumpere un bidon cum lo gasi sa ia un de 20 Kile ce sati mai spun pe aici e timp frumos nu a cazut bruma nua plouat e bine Vinu e bun sa limpezit e bun ai montat masina sa cosi la ea vedeti sa nu perditi ceva de la iea la Noiembri acu plecati sa va ajute Dumnezeu dar eu acolo nu mai pot veni incheii si va zic multa sanatati si va pup Taica"

Sarutmâna cu respect TAICA.

Ajutati-ma sa o gasesc pe Paula!"


Blogul e de citit din punctul meu de vedere si il gasiti si in dreapta paginii, in lista de "lecturi suplimentare".

30.10.2009

PLM

Trebuie sa admit, cu bucurie, ca m-am nascut intr-o familie teoretic crestin ortodoxa (NU asta-i bucuria), practic mai... nepracticanta, asa (de trei ori ura si aplauze). Adica stiam ca de Craciun sarbatorim cutare, de Paste cutare, intre astea mai erau citeva onomastice... In biserici intram cind vizitam niscai manastiri din nordul Moldovei, primea mama preotul cu Boboteaza si cu ce mai venea el, am fost botezate si eu si sora-mea, stiam ca nu ar concepe nimeni o nunta fara cununie religioasa... si cam atit. Tata era pe vremea aia indiferent fata de credintele religioase, intre timp a devenit ateu "practicant si misionar", spurcind institutia BOR de cite ori i se ofera ocazia.

Mai cind aveam vreo 15 ani m-a dus mama la un curs de "paranormali". Poveste lunga si greu de explicat, oricum acolo am primit - si imbratisat - varianta soft a bibliei: Dumnezeu fusese rau si razbunator si cu legea Thalionului in mina taman pina ce devenise tatic, eveniment care L-a inmuiat si imblinzit si L-a facut mult mai binevoitor fata de noi, oamenii de rind. Se discuta mult despre legea Iubirii, despre karma, destin, liber arbitru - era cel putin o poveste frumoasa, daca nu mai mult. In perioada aia am avut o "explozie de misticism", afumam tot blocul cu tamiie, ma spovedeam si impartaseam regulat, tineam toate posturile si zilele de post etc samd.

Ma rog, mi-a trecut in vreo 2 ani. Mi s-a "luat" cam de tot de cind am cascat si eu ochii in, lume si am vazut cam ce inseamna BOR intr-un stat laic; laic pen'ca nu am ajuns inca sa avem popi in scaunul de judecator in tribunale: interes, influenta, bani storsi de la enoriasi in schimbul iertarii de pacate (ce e cutia milei de azi daca nu varianta moderna a indulgentelorde ieri?), bani pretinsi, terenuri, paduri, munti intregi, case, vile, binecuvintat de candidati la presedintie, Catedrala Neamului, retrocedari, toate pe pinza unei pretinse sfintenii si a modestiei proclamate. Celui de Sus ii sint urite averile lumesti, dati-ni-le noua. Nu o mai lungesc, ati prins ideea.

Ce a ramas din toata "paranormalitatea" a fost si este increderea intr-o forta superioara, in principiul actiunii si reactiunii care explica si impaca si conceptele de liber arbitru, destin, karma, in existenta unor suflete mai mult sau mai putin evoluate care fie isi asteapta rindul pentru o noua viata terestra, fie ne au in grija pe noi astia care ne aflam la "examen", sa dovedim ca ne-am invatat lectiile trecute si nu mai e nevoie sa le repetam. Si cred si intr-un Dumnezeu bun, cald, milostiv.

Dar de ieri am indoieli. Incep sa cred ca toate teoriile astea sint baloane de sapun. Ma intreb daca nu cumva vietile noastre sint ghidate doar de noroc sau ghinion. Ma intreb daca Dumnezeu e chiar asa bun cum Il credeam. Daca are vreo logica conceptul de karma.

Ce forta superioara poate justifica pierderea unei sarcini in cazul unei femei care la nici 25 de ani a pierdut deja un copil la 2 zile de la nastere, al carei sot a facut deja doua accidente vasculare cerebrale, cu toate implicatiile pe care le presupun ele? Ce destin trebuie sa ai ca sa treci prin asa ceva?
Asa ca deocamdata nu voi mai aprinde luminari pentru ei. Nici reale, nici virtuale.
Deocamdata incerc sa imi explic mie insami, sa adun ramasitele de credinta care mi-au mai ramas, sa vad daca mai pot incropi un intreg, fie el si ciung, din convingerile de pina acum. Pentru ca simt ca ma depaseste. Dumnezeu trebuie sa aiba o parere tare buna despre ea, daca ii da "cit poate duce".
Plm....trebuie sa mai meditez la asta...

29.10.2009

De ce?

Cind am inceput eu sa cochetez cu adevarat cu ideea de a scrie pe un blog, planul era sa fie ceva frumos, cald, duios si luminos, care sa te lase cu ochii umezi dupa lectura - nu de la fumul din camera sau de la cele 12 ore petrecute cu ochii beliti in monitor, ci de la avalansa de ginduri si amintiri care te coplesesc atunci cind citesti despre gutui, ghiocei, casa bunicilor, sanii trase de cai voinici impodobiti de canafi si clopotei.
Mai apoi m-am gindit ca nu poate fi prea multa lume interesata de asemenea aduceri-aminte; desi probabil ca exista in tara asta mult mai putini cinici decit imi imaginez eu, totusi oamenii sint ocupati, tracasati, plictisiti, stresati si plini de griji si desigur au propriile lor motive - prezente sau trecute - si amintiri care sa ii faca sa lacrimeze. E adevarat, uneori au nevoie de ceva care sa le aminteasca de propriile amintiri, dar totusi...in final, cui ii pasa de prima zi de scoala a unui necunoscut?
Urmatoarea varianta luata in calcul a fost cea a unui jurnal de sarcina si bebeluseala care se vroia realist, umoristic, captivant. Evident nu mi-a iesit pentru ca in afara repaosului fortat la pat din ultima perioada, sarcina mea nu a avut cine stie ce neplaceri despre care sa pot scrie amuzata. Indoielile si temerile de atunci sint amuzante abia acum, cind le aud pe la alte gravide; atunci erau grave, importante, serioase si desigur nu eram capabila sa incropesc nimic umoristic pe tema lor. Cit despre ideea unui jurnal de bebeluseala, ea s-a evaporat urgent odata cu trista constatare ca imediat dupa nastere nu numai ca tot nu poti sa dormi pe burta, dar nu prea mai apuci sa dormi deloc si asa, in general, nu prea mai apuci sa faci nimic ALTCEVA.
Poate pentru a respecta adevarul istoric (si un sfat care era bun, desi pe vremea aia nu prea parea) trebuie sa spun ca primul-primul blog de care cica ma apucasem a fost un fel de jurnal de Paris, care insa nu stiu daca a apucat sa gazduiasca macar o postare.

Cum am ajuns de la toooaaaate aceste "tematici blogaresti" sa scriu despre guvern si "prezidentiabili" (Doamne cit mi-e de antipatic termenul asta!!) nu mi-e foarte clar. Ce stiu sigur e ca ma enerveaza la culme ca blogul asta a devenit o varza. Oare sa mai fac unul? :))

Na, de fapt cam stiu raspunsul la intrebarea din titlu...
Pentru ca mi s-a dat peste cap lista de prioritati, cam ca fulgii de zapada de polistiren din globurile de sticla cu Mos Craciun, care abia acum se linistesc si se aseaza.
Pentru ca deodata a devenit important ca peste 30 de ani sa fie mai bine, oamenii sa fie mai zimbitori si mai civilizati, strazile mai curate, mincarea mai sanatoasa, sistemul medical mai competent, cel judiciar mai strict.
Pentru ca am inceput sa invidiez ceea ce pina de curind mi se parea a fi nimic altceva decit o forma de constringere, supraveghere si control: suburbiile oraselor din filmele americane, in care oamenii se cunosc intre ei, isi fac scurte vizite de curtoazie cu un desert facut in casa, isi cresc copiii impreuna, se intilnesc duminica dimineata la biserica si organizeaza apoi un picnic impreuna, discuta de dupa perdelele din bucatarie faptul ca vecinul s-a intors cam tirziu cu o seara inainte, iar nevasta-sa fusese vazuta conducind masina dinspre drumul din padure si parea cam ciufulita, in care primaria te amendeaza daca nu tunzi iarba de pe peluza din fata casei si in care de multe ori nici curtea din spatele casei nu are gard, sau daca are, este jos, alb si cu scinduri rare.
Pentru ca mai nou nici o leguma nu mi se mai pare suficient de bio, nici un fruct nu mi se mai pare "romanesc" (a se citi autentic, nemodificat genetic, nestropit cu tone de pesticide, netratat cu "hormoni de crestere vegetali"), ba mai mult, am inceput sa ma intreb ce reziduuri or fi fiind in solul si apa cu care cresc morcovii si dovleceii. Pentru ca am invatat sa deosebesc patrunjelul de pastirnac.
Si pentru multe alte maruntisuri mai mult sau mai putin importante, pe care insa nici nu le bagam in seama pina de curind dar de care simt un imbold de nestavilit de a tine cont acum.
De-aia.

28.10.2009

Nu ma pricep...

...la politica. Si nici nu prea-mi place. Rid si eu cind vine cineva si imi face un rezumat despre cum politicienii nostri isi dau cu stingu-n dreptul si fac gafe monumentale, dar acu', singura acasa, nu am deschis teveu'. "Fortata de imprejurari"- vorba vine - ma uit insa in fiecare seara la o emisiune politica.

Fiind numai una, aceeasi, pe acelasi post, mi-am creat o imagine despre ce se intimpla azi in tarisoara noastra draga. Nu stiu daca e cea mai corecta si mai obiectiva perspectiva, dar cu siguranta include ceva adevar.

Citind azi - din intimplare - discutiile purtate de niste oameni (nespecialisti, dar pasionati de politica), am inceput sa imi pun niscai semne de intrebare legate de ceea ce luam de bun pina acum. Vorba vine luam de bun, ca sint in continuare "macinata" de aceeasi dilema "dureroasa": Eu cu cine votez? Pentru ca macar intr-o prima faza, nu e suficient sa stiu cu cine NU votez.

Nu imi place nici unul dintre candidati. Unul imi displace mai mult decit ceilalti, e adevarat, dar nu mi se pare suficient. Pentru ca, pentru prima data de cind am drept de vot (mint, pentru a doua oara, prima oara a fost cind am pus stampila pe Iliescu pentru a evita catastrofa pe care o vedeam pindind din spatele lui Vadim), am senzatia ca votul meu conteaza in salvarea a ceea ce a mai ramas din tara asta, din demnitatea de a fi roman, conteaza la a avea (noi, sau altii ca noi, sau altii mai amariti decit noi) ce sa punem pe masa miine, poimiine, luna viitoare.

Pe doi dintre candidati ii vad ca devenind catastrofali pentru Romania, in ipostaza de presedinti. Singurul cu care sa spunem ca simpatizez putin (infim) nu are sanse reale sa cistige. Ce ramine atunci? Sa merg sa pun stampila pe cel care nu-mi stirneste dorul aprins de-o lamiie si care are sanse sa cistige, nu?

Dar ma gindesc cu teama ca desi eu sint dispusa sa fac acest mic compromis cu mine insami, muuulta lume din tara asta, majoritatea, habar nu are ce vrea, si va vota fie din amintirile trecutului (mai mult sau mai putin indepartat), fie din ambitie personala, fie din sinceritate (iaca a devenit si sinceritatea asta un lucru discutabil), crezind cu tot sufletul ca "asta" sau "ala" e cel mai bun.

Ma mai gindesc, tot cu teama, ca desi nu as fi crezut, exista mai multi oameni decit banuiam care il sustin inca pe actualul presedinte. Care per total, a facut o vraiste din institutiile statului, din politica externa, de cea interna nu mai vorbesc, care, ca om, nu constituie decit un exemplu execrabil al "spiritului marinaresc" de cea mai joasa speta, acelasi cu cel din dormitoarele de cazarma unde se face haz admirativ de sosetele care se lipesc de tavan si de beshinile cele mai puturoase vs. beshinile cele mai zgomotoase, unde grotescul limbajului il plaseaza "dupa blocurile gri". Acelasi om care discrimineaza pe temeiuri etnice si sexuale la televizor si o tara intreaga se bate cu laba paroasa pe burta si se hlizeste printre dintii stricati pentru ca "Asa-i trebuie, chizda dracului de bagacioasa". Acelasi om care racnea din toti bojocii cum sterge de pe fata pamintului coruptia la nivel inalt si care si-a trimis fata la Bruxelles fara sa-si bata capul ca e usor analfabeta. Acelasi om pe care il vedem de 5 ani de zile batindu-si joc de noi toti.

Incep sa cred ca romanul chiar isi merita soarta. Incep sa fiu convinsa ca manualele de istorie care ne prezentau ca pe "stavila imperiului Otoman", vai de capul nostru care am tinut piept romanilor, popoarelor migratoare, turcilor, nemtilor, rusilor, nemtilor, rusilor, rusilor, nemtilor :D si draga doamne de asta sint ceilalti cu 50 de ani inaintea noastra (si au fost mereu) sint o mare porcarie, scrisa in acelasi stil ca si "Arbitrajul ne-a fost nefavorabil, arbitrul ne-a furat". In loc sa recunoastem ca mereu am facut alegerile gresite (sa spun ca am tras lozurile necistigatoare ar fi prea blind pentru ca ar da vina pe noroc, nu pe prostie), ca sintem o tara de puturosi si de indiferenti care nu dam doi bani daca moare vecinul in fata portii, daca ia foc apartamentul de alaturi sau daca cineva e injunghiat pe strada, ca furtul este un obicei atit de generalizat incit il privim ca pe un dat de Dumnezeu, stam si ne plingem in pumni. Sau nici macar.

Daca azi, dupa 5 ani de zile in care ne-am afundat tot mai mult in rahat, unii oameni cu carte si internet :D pot in continuare sa sustina ca grobianismul, golania, lipsa de respect, incompetenta, tupeul sint ceea ce ne trebuie, incep sa plec ochii cu rusine recunoscind ca sint romanca.

16.10.2009

A cazut guvernul...

...acum vreo doua zile. Tinind cont de cind se prefigura chestia asta, as fi fost mai impresionata daca ar fi cazut Motanul din pat sau mitza de pe calorifer. Ambele amindoua in aceeasi zi (nu, nu guvernu', mitza si Motanu'...) ar fi deja un semn de Sus, din partea unei civilizatii demult apuse pe sub vreun ocean sau un indiciu sigur ca vin extraterestrii in 2011 ca, ajutati de Bruce Willis si Chuck Norris, sa ne salveze de sfirsitul lumii din 2012. Asa cred eu.

Bashinescu a numit un nou prim-ministru, inainte de a se consulta cu Parlamentul, fara a tine cont de preferinta acestuia pentru primarul Sibiului. E explicabil, prim-ministrii ardeleni trebuie sa aiba sub 1,60m, ochelari de melc si coloana vertebrala de molusca pentru a intra in categoria indivizilor placuti Domniei-Sale. Da, si sa rimeze in cintecelul pentru copii "Cioc - Boc marsh (pardon, treci) la loc. "Se mai mira cineva? Nu cred. Numai Ciutacu la Sinteza zilei continua sa faca spume si sa se enerveze, aruncind din cind in cind cite o pastila (care si-a pierdut demult efervescenta - s-a rasuflat adica) cit de misto e Antonescu. Baiat fain, dom'le...

Altminteri, baiat simpatic "derbedeu' dracului", nu e chiar la indemina oricui sa provoace o asemenea gafa unui prim ministru. Prim menestrel mai curind, cintind ce-i sopteste Shefu'. Oricum, Cioca-Boca e de domeniul trecutului; cum nu ma pricep deloc la chestiile astea, ma intreb daca acu' redevine primar. Adica daca-l mai primesc clujenii, dupa ce au aflat ca ridicatul pe virfuri este pentru dumnealui "un gest involuntar"- sinonim unui tic nervos, nu? Iata cum vechea jucarie s-a upgradat la Boca-Mitica (cu Duracell, nu cu cheita, ca-i desueta, ca invatamintul).

Ca mi-am amintit. A dracu' treaba, concluzionez ca totusi sint cu capu'; eu am prins cel mai "nervos" BAC, ala cu 7 probe. Da' sa mor daca m-am strofocat prea tare. La mate' mi-a fost frica, habar n-aveam niste formule pe la integrale, da' aveam un coleg de clasa care le stia si in vis. Si habar nu avea cind si cum sa le aplice. Si intre numele meu si al lui era imposibil sa se interpuna cineva. Si era inalt si cu ochi ageri, asa ca vedea bine peste umarul meu ce trucuri magice stiu sa fac cu formulele lui. In rest m-am ofticat la greu la romana, ca la oral m-am ciondanit cu o profa tinara a propos de tipurile de umor din opera lui Caragiale, iar la scris iar a picat Sadoveanu, care mie nici ca mi-a placut vreodata, nici nu aveam chef de el, ca era al nu stiu citalea an consecutiv cind era ales ca subiect.
Ma rog, unde vreau sa ajung de fapt: nu mi s-a parut ca as fi fost chinuita. Nu m-am simtit cu neuronii prea obositi dupa 12 ani de scoala ca sa mai sustin un examen cu mai multe probe. Desi multi colegi au avut emotii, nu stiu sa fi fost vreunul care sa dea in depresie ca are de invatat.
Dar Cioca-Boca probabil ii crede retarzi pe tinerii de azi, pe care scoala ii oboseste peste poate. Le e greu, ii cred, sa aleaga tinute care de care mai sexy sau mai sofisticate in fiecare dimineata, sa isi macheze din gros obrajii si buzele (ochii au deja machiaj permanent ca sa nu mai piarda timpul si pentru ca e trendy), sa urmareasca indeaproape ce telefoane (pardon, aifoane) au mai aparut. Si condusul masinii ii solicita, mai ales la traficul de dimineata. De ce sa mai adaugam stressul suplimentar de a le cere sa dovedeasca, formal, cu ce au ramas in tartacuta in cei 12 ani cit si-au racit gura cu ei niste profesori demodati, care culmea! cer bani de carti si haine... Oare dom' fost prim ministru are vreun plod in clasa a XIa sau a XIIa?

Acu aud ca probabil se va ajunge si la dizolvarea Parlamentului. Ca aspirina Seltzer. Sa se dizolve, da-l dreacu', ce ne trebuie? La ce ne foloseste? E mai moale kurpapirul, mai gustoasa sunca presata, mai scurta coada la Kaufland pentru ca avem Parlament? Nooo... O sa ploua miine mai cu spume daca isi fac aia bagajele si pleaca acasa? Nu cred. Si dupa Parlament sa se dizolve in ploaia de toamna si ce-a mai ramas in tara asta. Sa curga in canal, precum acuarela de pe un desen de copil. Sint convinsa ca pentru noi, "merge si-asa" va fi motto-ul favorit si cind o fi sa ne ia Doamna cu Coasa. Deci...o sa mearga si-asa. Schiopata de multa vreme, acu i-am dat in cap. Am eutanasiat-o, cum s-ar spune. Cum pe cine..? Tara asta, dom'le...

15.10.2009

Tara de cacat...

...cu scoli de cacat, sosele de cacat, invatamint universitar (dar si pre-..) de cacat, servicii de cacat, institutii ale statului de cacat, legi de cacat - da' bine ca natura patriei e mirifica, astrul zilei se inalta dintre valuri si apune peste cusmele muntilor, brazii ca niste sulite indreptate spre cer reamintesc de neinfricarea stramosilor daci iar ploaia mingiietoare pregateste recolte bogate din semintele care acum dorm ghemuite sub plapuma stralucitoare de zapada-nea-omat.
N-o sa consum pagina si nici n-o sa tocesc tastele azi ca sa explic in ce tara frumoasa traim, ca daca furi 2 gaini si o sticla de vin stai in pirnaie mai mult decit daca violezi un copil de 4 ani, ca prima masura anti-criza economica e sa impingi la faliment cit mai multe IMM-uri, ca daca fugaresti prin curtea personala un intrus, tragind cu "doboritorul de ursi" in el ca sa nu apuce sa sara gardul, si il omori, se cheama legitima aparare, nu, astea-s povesti de la televizor, le stie toata lumea, care alege sa le discute (sau nu) la un pahar de vorba, dindu-si cu parerea si permitindu-si sa faca filosofie pentru ca, nu-i asa? copilul nu-i al lor, gainile in Carrefour costa 15 lei, un mizilic, salariul si-l scot din comisioane si n-are nici unul vreun frate impuscat de un nume cunoscut si inatacabil (sau vreo sora impuscata de vreun politist).
Nu, azi tema subiectului este sistemul sanitar de cacat, care permite tuturor loazelor sa manince o piine (mai exact bagheta frantuzeasca de la mama ei asortata cu cozonac de import) pe nervii si sanatatea altora, fara nici o teama ca ar putea plati vreodata, material sau nu (nu? atunci cu ce? onoare? prestigiu? impresia de profesionalism?), incompetenta si lacomia lor.
Prima dintre loazele astea face parte din "muuuult apreciata" - baga-ti-ai pendula-n ea ca e plina de rapandule care nu stiu nici cum le cheama - tagma a medicilor de familie. Concept inventat de nu stiu care dobitoc de ministru al sanatatii, un alt idiot care a citit prin ziare ca in alte tari (prin care poate s-a si dus intr-o vizita "de lucru" la shopping si la curve) exista asa ceva. Medic de familie care in alte tari e un fel de generalist bazat, care e capabil sa ofere un consult corect si un tratament adecvat in orice situatie uzuala, si care mai ales stie cind e cazul sa iti dea o trimitere la un specialist; la noi e un inadaptat care a terminat facultatea tiris-grapis, care stie ca pe lumea asta exista vreo 3 antibiotice si 2 antiinflamatorii (si fireste o gama foarte larga de produse pt care companiile farmaceutice ii dau bonusuri daca le prescrie) si care maninca bine merci banii contribuabililor pe un program care pe usa e de 6 ore, in realitate e de vreo 4 (cu intirzierea de dimineata, cafeaua bauta in tihna si plecatul "cu 5 minute inainte de terminarea programului") in care scrie concedii medicale (daca ai adus pachetul de cafea), retete compensate (daca ai prestat o sticla de vin) sau gratuite (daca ai scos la inaintare vreun whiskey sau vreun plic). In realitate, medicul de familie este suficient de nespecializat incit sa nu aiba nici o reala responsabilitate fata de pacientii sai, el este un functionar public (cu toate "calitatile" aferente) care semneaza hirtiile pe care asistenta sa le completeaza, dar care strimba din nas la greu cind e vorba sa iti doresti sa nu mai pierzi degeaba timpul la usa lui si sa te duci la un adevarat doctor.
Ei, vaca asta incaltata are ca singura responsabilitate sa isi ia pacientii in evidenta (printre care si pe fiica-mea) si sa ii consulte de rutina pe cei care se obosesc sa se deplaseze pentru asta. In speta, ca veni vorba de fiica-mea, indatorirea ei este sa imi cintareasca si masoare copilul in fiecare luna si sa ii administreze vaccinurile obligatorii. De asemeni, are obligatia de a-mi da lunar trimitere pentru consult la specialistul pediatru, pentru ca, nu-i asa, progamul national de sanatate prevede ca bebelusii pina la 1 an sa fie evaluati lunar de un specialist pediatru.
Cu ce m-am ales la schimb? Cu o madam super sictirita si plictisita de viata, care daca in primele doua luni si-a sacrificat timpul pretios ca sa o masoare pe fiica-mea si sa ii ceara asistentei sa mi-o cintareasca, ulterior n-a mai facut treburile astea decit la cererea mea expresa. Bine, pe mine ma durea-n paispe de cintaritul ei, dar cu masuratul stam prost acasa.
Inainte de fiecare vaccin ar fi trebuit sa se asigure ca copilul e sanatos. Asta se face cam asa: "A facut febra?" Nu, si ea ma crede pe cuvint. Dupa care se joaca un pic cu stetoscopul, se face ca i se uita in git, deschizindu-i gura de 2 cm intr-o incapere intunecoasa si striga "Elena, poti sa-i faci vaccinul".
Nici vorba, fireste, de trimitere la pediatru. Oare pentru ca sotul ei este pediatru, si el prefera sa ne consulte la cabinetul lui particular in schimbul sumei de 50 lei, in loc sa se oboseasca sa isi recupereze banii pe consultatii cu trimitere de la CAS? Sau pentru ca nevasta-sa are libertatea sa ii scrie cite trimiteri vrea, si pe linga banii CAS, imi mai ia si mie bani?
Asta nu m-ar fi impresionat cine stie ce, nici macar nu mi-a pasat de acest aspect pina de curind. Ce-s 50 lei cind e vorba de copilul tau? Stiu, era o problema de principiu, dar... nu am principii asa de stricte, si merg mereu pe ideea ca prefer sa scot un ban din buzunar dar sa beneficiez de programare, de atentie si bunavointa si interes.

Aici intra in scena jegosul numarul doi. Marele medic specialist pentru care e prea complicat ca din aia 50 lei de i-i dau eu, sa sacrifice, O DATA, 5 lei ca sa intocmeasca o fisa cumsecade unui nou pacient. Care de la o vizita (lunara) la alta se contrazicea referitor la diversificare, la baie, la program zilnic. Care da in bilbiiala de cite ori ii spun ca eu am citit ceva care contrazice opiniile lui, cerindu-i sa isi argumenteze punctul de vedere, incit sa nu plec cu inima indoita.
Ei, acest mare domn a vazut copila la 7 luni (adica cel putin a 7a oara) si brusc i s-a parut ca se uita nu stiu cum. Si uite-asa, fara sa imi dea nici o explicatie in ciuda intrebarilor mele, m-am ales cu o trimitere pentru o echografie transfontanelara la un "imagist" de la Spitalul de Copii...

Si de aici incepe circul.

Ajung la domnul Imaginist cu un bilet de trimitere pe care constatasem cu stupoare ca scrie "Echografie generala". Ideea fusese ca daca tot sintem acolo, sa ii faca si echo abdominala si pelvina, dar "generala" asta nu e tocmai un termen medical. Ma rog, FiGuristul il suna pe "Jegos", se lamureste ce vrea asta (la telefon a ramas in cele din urma echo pe la fontanela si atit), pun copilul pe pat, ii tin capul, ii pune sonda pe cap vreo 15 secunde, o ia, gata a terminat. Il suna inapoi pe Jegos si-i spune (redau pe scurt si in termeni nemedicali) ca fii-mea-i cu capu. Nici mai mult nici mai putin. Pe mine ma cheama la control peste 3 luni, il intreb ce vrea sa zica "cu capu" asta, imi zice ca nu e cazul sa discutam acum si ma da pe usa afara.
Fireste ca atunci cind un specialist (care este, la ora aia) iti spune ca plodu tau are ceva la cap simti un imbold teribil de a vrea sa afli mai multe. Asa ca pun mina pe telefon sa sun inapoi la pediatru sa ma lamureasca.
Si incepe sa ma ia prin invaluire. Ca sa ne vedem sa "imi deseneze" sa inteleg despre ce e vorba. Moment in care imi sare tandara cu totul. Ii explic pe un ton "ferm" ca nu-s venita cu pluta, ca am terminat si eu o medicina, ca stiu ce inseamna diagnosticul, vreau doar sa stiu cit de anormal este pt virsta ei, ce se poate face, ce implicatii presupune pe termen lung.
Primesc la schimb intrebarea daca as fi dispusa sa ma duc cu copilul la Bucuresti sa mai cer o a doua opinie. Redevin "ferma" si ma abtin sa ma ofer sa vin sa-i scot ochii si sa-i tai limba sa i-o indes in kur, poate-poate renunta la intrebari idioate si imi spune si mie despre ce e vorba. Nu obtin decit o programare tirzie pentru a doua zi, "sa discutam".

Este momentul in care vor intra in scena adevaratii specialisti. In mod ciudat, ei exista. La fel de ciudat, de data asta lucreaza in locul potrivit, isi fac meseria in cele mai bune conditii, si, a dracu treaba, nu au nevoie de spagi, mai mult, refuza aproape cu indignare orice plata a serviciilor lor. Sint lamurita, dupa un consult amanuntit, dupa o echografie de vreun sfert de ora, dupa o evaluare din cap pina-n picioare, ca Pisilinca e cam palida, da cu capu sigur nu-i. Sau oricum, nu mai mult ca ma-sa si ta-su. Plec cu inima impacata ca a vazut-o cel mai bun ecografist din Moldova si cel mai bun echografist neonatolog din tara.

Si sun, cu bun simt, sa anunt Jegosu ca nu mai ajungem in seara aia la consult, ca e mult peste ora de culcare a Pisilincai, care era oricum agitata si speriata si stresata si vai de capul ei. Si ii explic ceea ce mi se parea perfect normal, ca am cerut o a doua opinie, o a doua echografie, facuta de Cutare, care a zis ca e ok.
Sint si eu medic, de ciini si mitze e adevarat, dar inteleg orgoliul implicat in aceasta meserie. Ce nu pot sa pricep este cum mama naibii, cind e vorba ca ma trimiti la Bucuresti la neurochirurgie si la CT cu un copil de 7 luni, ti se pare o ofensa majora ca am cerut inca o opinie. Ei bine, Jegosu a luat-o ca pe un afront personal si mi-a atras atentia ca el de Cutare n-a auzit. Ca am sansa sa corectez problema ca sa am un copil normal. Ca "eu nu ma uit la copilul meu??". Fireste, intru iar in vrie.

A doua zi o iau de la capat. Sun disperata la medicul meu ginecolog, care a "nascut-o" pe Pisilinca, care m-a trimis sa imi fac echografiile din sarcina la doctorul Cutare. Ii povestesc, sa-si dea cu parerea, la cine ma mai pot duce pentru inca o opinie incotro s-o apuc. Cind ajung cu relatarea la parerea lui Cutare ca am un copil perfect normal, ma intrerupe si zice "Pai asta e, gata, linisteste-te si vezi-ti de treaba".
Mergem la directorul Spitalului de Copii, medic cu experienta, "cunostinta" veche, ca a vazut-o si pe sora-mea cind era mica. Imi spune sa stam linistiti, ca dr Cutare "e mai destept" decit FiGuristul.

Acum m-am linistit. Dar prin ce metoda ar trebui sa il castrez pe FiGurisul imputit care isi bate joc de mine, dind dovada de o incompetenta si o nesimtire crase? Si cum ar trebui sa le rup picioarele hahalerei "de familie" si Jegosului ei de sot, care desi m-am dus la controale lunare, desi i-am intrebat, m-au facut sa descopar acum, la altcineva, ca am un copil cu o anemie teapana si cu alte carente de genul?
Sa ii dau in judecata? ma tavalesc pe jos de ris, e amuzanta ideea. Si mai amuzanta mi s-ar parea sa-i vad cu geamurile sparte, degetele prinse in usa si picioarele rupte cu ranga.
Se ofera careva?