PLM

Trebuie sa admit, cu bucurie, ca m-am nascut intr-o familie teoretic crestin ortodoxa (NU asta-i bucuria), practic mai... nepracticanta, asa (de trei ori ura si aplauze). Adica stiam ca de Craciun sarbatorim cutare, de Paste cutare, intre astea mai erau citeva onomastice... In biserici intram cind vizitam niscai manastiri din nordul Moldovei, primea mama preotul cu Boboteaza si cu ce mai venea el, am fost botezate si eu si sora-mea, stiam ca nu ar concepe nimeni o nunta fara cununie religioasa... si cam atit. Tata era pe vremea aia indiferent fata de credintele religioase, intre timp a devenit ateu "practicant si misionar", spurcind institutia BOR de cite ori i se ofera ocazia.

Mai cind aveam vreo 15 ani m-a dus mama la un curs de "paranormali". Poveste lunga si greu de explicat, oricum acolo am primit - si imbratisat - varianta soft a bibliei: Dumnezeu fusese rau si razbunator si cu legea Thalionului in mina taman pina ce devenise tatic, eveniment care L-a inmuiat si imblinzit si L-a facut mult mai binevoitor fata de noi, oamenii de rind. Se discuta mult despre legea Iubirii, despre karma, destin, liber arbitru - era cel putin o poveste frumoasa, daca nu mai mult. In perioada aia am avut o "explozie de misticism", afumam tot blocul cu tamiie, ma spovedeam si impartaseam regulat, tineam toate posturile si zilele de post etc samd.

Ma rog, mi-a trecut in vreo 2 ani. Mi s-a "luat" cam de tot de cind am cascat si eu ochii in, lume si am vazut cam ce inseamna BOR intr-un stat laic; laic pen'ca nu am ajuns inca sa avem popi in scaunul de judecator in tribunale: interes, influenta, bani storsi de la enoriasi in schimbul iertarii de pacate (ce e cutia milei de azi daca nu varianta moderna a indulgentelorde ieri?), bani pretinsi, terenuri, paduri, munti intregi, case, vile, binecuvintat de candidati la presedintie, Catedrala Neamului, retrocedari, toate pe pinza unei pretinse sfintenii si a modestiei proclamate. Celui de Sus ii sint urite averile lumesti, dati-ni-le noua. Nu o mai lungesc, ati prins ideea.

Ce a ramas din toata "paranormalitatea" a fost si este increderea intr-o forta superioara, in principiul actiunii si reactiunii care explica si impaca si conceptele de liber arbitru, destin, karma, in existenta unor suflete mai mult sau mai putin evoluate care fie isi asteapta rindul pentru o noua viata terestra, fie ne au in grija pe noi astia care ne aflam la "examen", sa dovedim ca ne-am invatat lectiile trecute si nu mai e nevoie sa le repetam. Si cred si intr-un Dumnezeu bun, cald, milostiv.

Dar de ieri am indoieli. Incep sa cred ca toate teoriile astea sint baloane de sapun. Ma intreb daca nu cumva vietile noastre sint ghidate doar de noroc sau ghinion. Ma intreb daca Dumnezeu e chiar asa bun cum Il credeam. Daca are vreo logica conceptul de karma.

Ce forta superioara poate justifica pierderea unei sarcini in cazul unei femei care la nici 25 de ani a pierdut deja un copil la 2 zile de la nastere, al carei sot a facut deja doua accidente vasculare cerebrale, cu toate implicatiile pe care le presupun ele? Ce destin trebuie sa ai ca sa treci prin asa ceva?
Asa ca deocamdata nu voi mai aprinde luminari pentru ei. Nici reale, nici virtuale.
Deocamdata incerc sa imi explic mie insami, sa adun ramasitele de credinta care mi-au mai ramas, sa vad daca mai pot incropi un intreg, fie el si ciung, din convingerile de pina acum. Pentru ca simt ca ma depaseste. Dumnezeu trebuie sa aiba o parere tare buna despre ea, daca ii da "cit poate duce".
Plm....trebuie sa mai meditez la asta...