De ce?

Cind am inceput eu sa cochetez cu adevarat cu ideea de a scrie pe un blog, planul era sa fie ceva frumos, cald, duios si luminos, care sa te lase cu ochii umezi dupa lectura - nu de la fumul din camera sau de la cele 12 ore petrecute cu ochii beliti in monitor, ci de la avalansa de ginduri si amintiri care te coplesesc atunci cind citesti despre gutui, ghiocei, casa bunicilor, sanii trase de cai voinici impodobiti de canafi si clopotei.
Mai apoi m-am gindit ca nu poate fi prea multa lume interesata de asemenea aduceri-aminte; desi probabil ca exista in tara asta mult mai putini cinici decit imi imaginez eu, totusi oamenii sint ocupati, tracasati, plictisiti, stresati si plini de griji si desigur au propriile lor motive - prezente sau trecute - si amintiri care sa ii faca sa lacrimeze. E adevarat, uneori au nevoie de ceva care sa le aminteasca de propriile amintiri, dar totusi...in final, cui ii pasa de prima zi de scoala a unui necunoscut?
Urmatoarea varianta luata in calcul a fost cea a unui jurnal de sarcina si bebeluseala care se vroia realist, umoristic, captivant. Evident nu mi-a iesit pentru ca in afara repaosului fortat la pat din ultima perioada, sarcina mea nu a avut cine stie ce neplaceri despre care sa pot scrie amuzata. Indoielile si temerile de atunci sint amuzante abia acum, cind le aud pe la alte gravide; atunci erau grave, importante, serioase si desigur nu eram capabila sa incropesc nimic umoristic pe tema lor. Cit despre ideea unui jurnal de bebeluseala, ea s-a evaporat urgent odata cu trista constatare ca imediat dupa nastere nu numai ca tot nu poti sa dormi pe burta, dar nu prea mai apuci sa dormi deloc si asa, in general, nu prea mai apuci sa faci nimic ALTCEVA.
Poate pentru a respecta adevarul istoric (si un sfat care era bun, desi pe vremea aia nu prea parea) trebuie sa spun ca primul-primul blog de care cica ma apucasem a fost un fel de jurnal de Paris, care insa nu stiu daca a apucat sa gazduiasca macar o postare.

Cum am ajuns de la toooaaaate aceste "tematici blogaresti" sa scriu despre guvern si "prezidentiabili" (Doamne cit mi-e de antipatic termenul asta!!) nu mi-e foarte clar. Ce stiu sigur e ca ma enerveaza la culme ca blogul asta a devenit o varza. Oare sa mai fac unul? :))

Na, de fapt cam stiu raspunsul la intrebarea din titlu...
Pentru ca mi s-a dat peste cap lista de prioritati, cam ca fulgii de zapada de polistiren din globurile de sticla cu Mos Craciun, care abia acum se linistesc si se aseaza.
Pentru ca deodata a devenit important ca peste 30 de ani sa fie mai bine, oamenii sa fie mai zimbitori si mai civilizati, strazile mai curate, mincarea mai sanatoasa, sistemul medical mai competent, cel judiciar mai strict.
Pentru ca am inceput sa invidiez ceea ce pina de curind mi se parea a fi nimic altceva decit o forma de constringere, supraveghere si control: suburbiile oraselor din filmele americane, in care oamenii se cunosc intre ei, isi fac scurte vizite de curtoazie cu un desert facut in casa, isi cresc copiii impreuna, se intilnesc duminica dimineata la biserica si organizeaza apoi un picnic impreuna, discuta de dupa perdelele din bucatarie faptul ca vecinul s-a intors cam tirziu cu o seara inainte, iar nevasta-sa fusese vazuta conducind masina dinspre drumul din padure si parea cam ciufulita, in care primaria te amendeaza daca nu tunzi iarba de pe peluza din fata casei si in care de multe ori nici curtea din spatele casei nu are gard, sau daca are, este jos, alb si cu scinduri rare.
Pentru ca mai nou nici o leguma nu mi se mai pare suficient de bio, nici un fruct nu mi se mai pare "romanesc" (a se citi autentic, nemodificat genetic, nestropit cu tone de pesticide, netratat cu "hormoni de crestere vegetali"), ba mai mult, am inceput sa ma intreb ce reziduuri or fi fiind in solul si apa cu care cresc morcovii si dovleceii. Pentru ca am invatat sa deosebesc patrunjelul de pastirnac.
Si pentru multe alte maruntisuri mai mult sau mai putin importante, pe care insa nici nu le bagam in seama pina de curind dar de care simt un imbold de nestavilit de a tine cont acum.
De-aia.