21.02.2009

Update Sunny Saturdays

Azi e simbata si e innorat si frig, putina zapada de zilele trecute e murdara si uda. Pe scurt, nimeni nu are nici un motiv sa doreasca sa iasa din casa.
O privesc ca pe o victorie personala.

De ce iubesc pisicile

As putea scrie aici un intreg eseu despre numeroasele calitati ale felinelor astora destul de destepte incit sa isi gaseasca o sursa constanta de hrana (si de scarpinat), si asta fara eforturile pe care le fac suratele lor mai mari si mai independente (fals!!). Probabil ca intr-un viitor oarecare voi face si treaba asta. Azi insa trebuie sa povestesc altceva.

Intr-o emisiune - nu stiu care si despre ce - a fost prezentata (din cite am inteles) un fel de actiune undercover care a dus la prinderea unor indivizi care "produceau" blana de pisici pentru diverse articole vestimentare. Secventa - scurta - peste care am dat eu prezenta o camera intunecoasa, mizerabila, in care intr-un colt zaceau cadavrele strangulate aruncate claie peste gramada, iar in coltul opus, o crosa cu lat se indrepta spre ultimele doua pisici ramase in viata, care stateau culcate, tinindu-se in brate, si priveau catre batul lung care se apropia - fara a incerca in vreun fel sa scape. Pentru ultimele momente de viata, ele preferau confortul dat de o ultima imbratisare.

Ma uit de atunci la pisicile astea mici si obraznice care ne scot sufletul, care strica si darima tot, care maninca la fel de mult ca o turma de elefanti si carora le promitem - pe rind - de mai multe ori pe zi ca le facem vint de la etaj; dorm numai impreuna, numai tinindu-se in brate...

20.02.2009

Cu ochii pe butelie - scapati-ma de ea !!

Butelia Campingaz procurata cu "aventurile" de rigoare s-a dovedit extrem de utila timp de 4 zile cit am folosit-o. Dar, inevitabil, a sosit si ziua in care a trebuit sa ne luam la revedere de la campingul La Rueda din Cubelles si sa pornim (ca melcii, nu doar cu casuta in spinare ci si cu ochii iesiti din cap...) spre aeroport.
Ziua de cazare in camping se termina la ora 12, avionul era undeva pe la 23. Nu cred ca ne-ar fi dat nimeni afara, dar am decis sa nu profitam de bunul simt al oamenilor alora, si sa continuam sa demonstram ca exista si romani civilizati; asa ca de dimineata prima grija a fost sa ne apucam sa stringem cortul si multele ciuveie imprastiate.
Printre altele, trebuia sa recuperam arzatorul, bine atasat la butelia minunata. Am aprins focul, la maxim, si ne-am apucat de restul treburilor.
La 11.45 focul ardea voios la aragazul nostru de voiaj si noi faceam zimbre ca pierdem autobuzul catre aeroport. Asa ca l-am stins, l-am indesat repede intr-un rucsac si am luat-o la trap catre statia de bus.
Drumul pina la aeroport a durat mai bine de un ceas; "plimbatul" prin aeroport pina am gasit "bagajele de mina" - proasta combinatie de termeni care sa desemneze un rucsac de 20 de kile, unul de 15 si doi rucsacei de cite 5-7 kile fiecare ! - ne-a mai luat si ala ceva timp...asa ca am ajuns transpirati, obositi si cu limba de un cot la cladirea micuta si albastra. Fericiti, i-am explicat (mai mult prin semne) angajatului de acolo ca vrem sa lasam si noi bagajele. Desigur, nici o problema. Ne face semn sa le punem pe banda sa le scaneze intii - masura de securitate standard. Ne conformam.
Ne da jos de pe banda rucsacul cel mare si ne da de inteles ca ceva e in neregula. Dupa ce ne privim mirati unul pe altul citeva secunde, ne pocnim (virtual) cu miinile peste frunte: am uitat butelia....!
Ne luam rucsacul, mergem afara, scoatem din el aragazul, dam drumul la gaz iar. Si fisiie, si fisiie....pina la urma ne gindim ca daca tot n-o mai fi presiunea asa mare in butelie, poate reusim sa o scoatem (cu forta), ca daca asteptam sa se goleasca s-ar putea sa pierdem si avionul...
Victorie! Cum cel mai destept cedeaza, aragazul nostru de voiaj a "percutat" la eforturile noastre conjugate astfel ca a devenit iar un deux-pieces admirabil: un arzator usor afumat si o butelie care fisiia entuziast prin orificiul mult mai mare. Cind ni s-a parut noua ca s-a terminat de golit, am azvirlit-o intr-un cos de gunoi (de-ala inchis, fireste, singurul tip de cosuri de gunoi din tot aeroportul) si ne-am intors victoriosi cu rucsacul.
Din motive greu de inteles, angajatul cel amabil parea cuprins de o panica tare nesanatoasa, si ne intreba frenetic ceva aparent extreeem de important pentru el.
Dupa indelungi gesticulari, el din ce in ce mai rosu la fata si mai transpirat, noi cu circei de la atita dat din umeri, ne prindem in sfirsit ce il supara asa de tare pe bietul om. Vroia sa stie unde e butelia - asa ca ii aratam, bucurosi si relaxati ca in sfirsit am inteles ce se doreste de la noi - cosul de gunoi.
Nu am crezut ca gestul acesta se poate vedea in viata reala, si ca poate fi atit de natural si de convingator. Mai cu patos decit cel mai bun actor din cel mai bun film din lumea asta, omul isi pune miinile in cap si se repede vijelios catre cosul de gunoi.
Simtindu-se vinovat de necazul omului, Motanul-Sef il urmeaza, oferindu-se politicos sa scormoneasca el in gunoi dupa butelia buclucasa. Oferta sa nu doar ca este respinsa, dar se si trezeste impins violent. Apoi, omul se repede pe o usa din spate, se intoarce cu o legatura de chei, descuie cutia de gunoi si scoate victorios butelia - care de la atita agitatie incepuse sa mai picure niste resturi de gaz...
Cind se intoarce ne cerem scuze - repetat - el la fel (ceea ce ne-a cam mirat, probabil ca in alte parti am fi luat si bataie pentru imprudenta noastra) si ne-a explicat ca oricind cineva putea arunca o tigara aprinsa in cos si cine stie ce nenorocire s-ar fi intimplat. Chiar mai jenati decit pina atunci, ii dam dreptate omului - desi se dovedise cam panicos.
Revenim la scaner-ul cu pricina si punem entuziasti bagajul inapoi pe banda. Il vedem ca se schimba la fata cu totul - iar !! - si ma cheama sa imi arate pe ecran un obiect metalic de dimensiunea unei...butelii. Eu am convingerea ca pina la urma va chema politia si vom fi arestati, el ma priveste ciudat ( de tot) dar isi stapineste vocea ( cu un efort evident) si imi spune ca nu avem voie cu NICI UN FEL de butelie in avion. Ii spun si eu ca nu mai avem nici o butelie, nici plina nici goala nici sigilata nici desigilata... si satula de circ ma apuc sa desfac bagajul in fata lui, ca sa identificam odata pentru totdeauna orice alt obiect buclucas si potential periculos.
Finalul este apoteotic. Citiva turisti care stau la coada in spatele nostru ne admira (sau nu) cum ne imprastiem rufele pe banda. Angajatul atit de incercat ne priveste si el, usor ingrijorat, intrebindu-se ce bombe sau serpi cu clopotei ar mai putea iesi din rucsac.
Si il gasim. IBRICUL de cafea. Mic (ca pentru doua persoane) cilindric, de dimensiunea unei butelii. Pune iar rucsacul prin scaner - nu mai gaseste nici un motiv de ingrijorare. Ne face semn ca ne putem stringe bagajele (acuma sa le indesi tu la loc daca mai poti !!), le putem incuia, ne putem duce sa ne plimbam in Barcelona, sau sa dormim pe iarba verde, sau in general putem face ORICE vrem, numai sa plecam de acolo inainte sa mai cream vreo belea...

16.02.2009

Cu ochii pe butelie - procurarea


Ce fel de butelie? Exact, ca cea din imaginea alaturata, care se ataseaza la un minunat arzator Campingaz si care foloseste la - ati ghicit - gatit/incalzit chestii in locuri in care nu ai acces la nici un fel de aragaz.
Cum poate fi cazul unui camping.
Fie el si din Barcelona.
Ca sa incepem cu inceputul, la Barcelona am plecat asta-vara cu cortul, eu insarcinata in putine saptamini si trecind printr-o depresie (care inclin totusi sa cred ca se apropia de final). Marea depresie era strins legata - nu stiu exact in ce fel de raport - de senzatia de corp strain in git pe care o aveam de ceva vreme, care nu ceda la nici un tratament si care nu isi gasea nici o explicatie medicala cu exceptia unei rinite cronice pentru care in acel moment nu puteam face decit inhalatii si spalaturi nazale cu apa cu sare.
Asadar, iata-ne in Barcelona, in a doua zi de umblat, cind ne amintim, pe la 6 pm ca noi inca nu am cautat sa cumparam o butelie pentru aragazul nostru de voiaj. Zic initial ca "lasa, cautam miine", dar Motanul-Sef isi aminteste ca nu mi-am respectat tratamentul.
La ora aia ne aflam pe plaja din Barcelona. Doar ca in zona aia e ceva mai civilizat decit pe plaja din Costinesti; sint doar citeva magazine mici, care inchid majoritatea destul de devreme. Trecind peste faptul ca de dimineata nu facusem altceva decit sa mergem pe jos, o pornim iar la picior; gasim un magazin de pescuit in care primim niste indicatii apropo de unde in alta parte am putea cumpara ceea ce ne trebuie.
Ne conformam - ajungem prea tirziu - presupunind ca magazinul acela fusese deschis macar 5 minute in ziua cu pricina. Ne mai uitam o data la ceas si decidem ca ar fi cazul sa cautam o gura de metrou (nu, nu sint la fel de dese ca la Paris) ca sa ajungem in Placa de Catalunya, de unde sa luam metroul catre statia Gracia, care sa ne duca la trenul care ne ducea la camping. Nu de alta, dar ultimul tren pleaca pe la ora 22 din Barcelona.
Odata ajunsi in Placa de Catalunya, ne uitam iar la ceas si constatam ca nu e chiar asa de tirziu cum ne-am fi asteptat (e adevarat, cu metroul La Rambla pare mult mai scurta decit pe jos), asadar avem timp sa intrebam de ceva magazin cu articole sportive si de camping in zona.
Da!! Cum sa nu?? Magazinul se cheama Il Cortes Ingles si e chiar pe coltul opus al pietei. O luam la trap incolo...5 etaje de Cortes Ingles, intrebam pe paznic (in spaniola mea invatata la telenovele cind aveam 14 ani) la ce etaj gasim articole de camping. La 5, dar nu in magazinul asta. Raminem usor interzisi; cum adica nu in magazinul asta? Pai nu, pe o straduta din imediata apropiere exista un al doilea magazin Il Cortes Ingles, care la etajul 5 are articole de camping.
Ne privim unul pe celalalt si ne pastram comentariile admirative legate de dimensiunile unor magazine serioase pentru cind ne aflam inapoi pe strada. Gasim si al doilea Cortes, gasim si scarile rulante, ne smulgem greu (cel putin eu) de tentatia etajului cu muzica si a etajului cu libraria si iata-ne la etajul 5 !
Unde cautam. Si cautam. Si vedem niste butelii, dar nici una de la Campingaz, toate de la o firma concurenta. Care fireste nu se potriveau nici moarte la arzatorul nostru.
Chemam un responsabil de "raion" sa ne lamurim. Ne lamureste bita. Putem sa cumparam butelie cu tot cu arzator, de la firma concurenta, pentru modesta suma de aproape 400 de euro. Refuzam. Iar si iar. Intrebam (conspirativ) daca nu ne poate indruma catre un magazin cu acelasi profil unde am putea gasi ce ne intereseaza pe noi. Nu, n-ar putea sa faca asta, e impotriva regulilor. Si se mai invirte si supervisorul prin zona, intrigat si el probabil de insistenta cu care doi turisti se uita la vitrina cu butelii.
Cum nu aveam nimic de pierdut, ma duc la supervisor si ii explic (cum pot) ca problema avem. Pare ceva mai intelegator decit subalternul sau fata de refuzul nostru incapatinat de a cumpara arzator plus butelie, mai ales cind ii explicam ca in RO Campingaz este pe toate drumurile si nu am nevoie de un arzator de alta marca la care sa imi comand buteliile din Spania. Dar, ceva mai diplomat, e adevarat, ne lasa cu ochii in soare cind vine vorba de un alt magazin, biguind ceva despre niste mall-uri plasate alandala pe ditamai harta Barcelonei.
De voie de nevoie, trebuie sa ne lasam pagubasi; asta daca nu tinem mortis sa dam 100 de euro pe taxi ca sa ajungem in camping, sau sa dormim in Placa de Catalunya - care cred ca e si noaptea plina de turisti. O luam iar la picior, in ritm vioi - din ce in ce mai vioi - si ne linistim cind ne vedem in tren. Cort, papa, dus - daca mai apucam - si nani. Miine este o noua zi !
Intr-adevar, miine e o noua zi. Pe care o incepem cu o vizita la magazinutul din camping, in cautare de piine. Bagheta. Sintem prieteni si noi acum cu vinzatoarea, care e foarte draguta, zimbareata, si se distreaza teribil de caricatura de spaniola pe care ne chinuim sa o vorbim. Cum nu era coada - deci era timp - o intrebam daca in oraselul de linga camping nu exista vreun magazin specializat in care sa gasim articole sportive. Nu prea, dar ce ne trebuie? - vine amabil intrebarea, ca din partea oricarui spaniol (sau catalan?) civilizat, a carui liniste sufleteasca pare sa depinda de multumirea ta interioara. O butelie. De aragaz de voiaj. Aaaa...nu stie unde putem gasi. dar cele din raftul de colo nu sint bune...?
Ba da.
Magazinul din camping avea in total 3 rafturi, mai mult goale. Doua pe peretii lateral;i si unul pe mijloc.
Cui i-ar fi trecut prin cap sa se uite atent dupa asemenea articole?

14.02.2009

In cate feluri poti face bagajul

In mod evident, in macar doua. Al meu sau al mamei.

Daca a va pregati valiza pentru o plecare vi se pare un lucru dificil, sa va explic cateva principii.
In niciun caz sa nu credeti ca va puteti pregati hainele cu o zi sau doua inainte de plecare. Ele trebuie adunate in teancuri ordonate pe pat sau pe birou cu macar o saptamana inainte.
Din bagaj nu trebuie excluse elemente absolut necesare care cu siguranta lipsesc din casa oricarui om normal, sau pe care nu le puteti achizitiona de nicaieri de la destinatie. Astfel, veti adauga la greutatea oricum coplesitoare a bagajului o pereche de papuci de casa, vreo trei feluri de sapun, gel de dus, sampon, tampoane, protege-slip-uri, un teanc de imbracaminte pe care nu esti sigur ca il vei utiliza vreodata, insa e bine "sa fie acolo".
Daca ati bifat lista de mai sus, intervine problema de ordine a aranjarii lor in bagaj. Toate obiectele dure sau de care cu siguranta veti avea nevoie pana la destinatie, cum ar fi periuta de dinti cu tot setul pentru igiena personala, lenjeria de schimb, hainele de stat in casa, trebuie indesate pe fundul gentii. Deasupra lor vor veni cladite in straturi hainele pe care POATE le veti imbraca in plecarea dumneavoastra de acasa. Dupa aceea se prind curelutele de siguranta, se pune capacul, se urca cineva pe valiza, pentru ca altcineva sa incerce sa traga fermoarul.

Pentru sora-mea, as avea ceva de zis la comentariile rautacioase legate de peretele cu desene, ca de plecarea mea... as vrea sa vad cu ce ar mai putea veni nou la suma celor spuse.

Sunny Saturdays

Se pare ca de ceva vreme cineva "Acolo-Sus" s-a hotarit ca simbetele sa fie zile superbe, cu un soare orbitor si 20 de grade la prinz, iar duminicile sa fie zile ploioase, intunericoase, pleostite, cam ca tot restul saptaminii.

Fireste ca azi nu e o exceptie. Soarele e sus pe cer, "ciripelele pasaresc" spre maximul interes al familiei pisicesti (a aleia cu mustati, nu a celeilalte - nemustacioase si evident mai RE-STRIN-SA sau RES-TRIN-SA, avem dispute pe tema asta), pe geamul deschis intra adieri primavaratice, zarzarul de sub geam a inmugurit (nu a fost pe faza cind cu avertizarea meteo de frig si ninsori), si in general toata lumea este cuprinsa de o frenezie fara margini, mai putin eu, care mai am un pic si adorm. De ciuda ca nu ma pot rostogoli si eu pe afara.

Motanu-Sef e plecat la cumparaturi si la servici - bleah servici, cumparaturi nu prea mai tin minte cum se fac - sora-mea m-a lasat fara desene pe pereti si a plecat in "lumea larga" (cica la ski, de fapt sa isi intilneasca "marea dragoste" - grrrrr, cite as avea de comentat pe tema asta), prietena din tari straine probabil se pregateste sa zboare spre meleagurile natale impreuna cu ai ei, prietena din Iasi-Constanta-si-retur cica ar fi momentan in Iasi dar vad ca nu da nici un semn, prietena din Iasi se recupereaza dupa o problemutza medicala, cealalta prietena din Iasi termina azi-miine sesiunea. Nu ca m-as omori eu cu musafirii, dar uneori e placut sa mai vezi si alte fetze. Vorba Motanului-Sef cind ma duce la control la medic: "Uite, pisoi, oameni !".

Fac increzatoare calcule si socoteli, numar inca o data saptamini si luni. Mai sint aproximativ 2 saptamini pina renunt la repaosul asta fortat la pat, apoi mai este cit o vrea Dumnezeu pina se naste Ilinca, dupa care ii dau vreo saptamina de la iesirea din maternitate, sa se obisnuiasca cu ideea (si eu !) si pornim cu caruciorul sa atacam parcuri si Carrefour.

Pariu ca peste o luna si ceva Moldova va fi "atacata" de "un val de frig neobisnuit pentru aceasta perioada a anului"?

12.02.2009

Call To Arms

When they see us they will run for their lives
To the end they will pay for their lies
So long did we wait, now we are home
Here once again there's a battle to fight
Gather together for the sound and the might
So long did we wait, now we are home
Now we will fight for the kingdom, fighting with steel
Kill all of them, their blood is our seal
Fight till the last of the enemy is dead
Ride through their blood that we gladly have shed
I now issue the call, are you ready to fight
Fight altogether as one for the right
To be free once again - tonight we will win
I can see by the look that you have in your eyes
You came here for metal, to fight and to die
Defenders of steel, now we are home
Fight for the kingdom bound for glory
Armed with a heart of steel
I swear by the brothers who stand before me
To no man shall I kneel
Their blood is upon my steel

Manowar.

Shitty day

Ar fi banuit cineva ca este posibil ca in aceeasi zi sa se duca pe p*la la vale ceea ce ai construit in citiva ani, sa descoperi ca te-ai legat la cap cu ceva care nu te va mai lasa sa respiri toata viata si ca increderea este un worthless concept, ca nu vei mai fi niciodata cea de la 16 ani, ca nu esti in stare sa dai nici un fel de exemplu personal altfel decit din postura lupului moralist, ca avea dreptate desteptul care a zis ca ne nastem si murim singuri...si peste toate astea, sa ti se stearga o postare kilometrica, mult mai inteligenta decit prezenta? Asa, deodata...?

Pun pariu ca nu. Ei, nici nu va doresc.

Miine

Miine e o zi foarte importanta pentru prietena mea A.
Nu la fel de importanta ca acel "miine" pe care il consemna pe blogul ei, dar oricum, plina de emotii.
In virtutea acestui fapt ii tinem pumnii lui A., speram ca totul sa iasa bine, sa se bucure de musafirii ei si sa revina mai repede la programul clasic de pierdut timpul pe messenger alaturi de prietena ei consemnata in pat.
"Interesul poarta fesul"?
In general da, dar nu si de data asta.
Imi pare rau ca ratez acest moment, mi-ar fi placut tare sa asist la aceasta... "closure"? Pot sa spun "closure"..?

Again, tinem pumnii si facem galerie. Stiu eu ca la ora asta esti un pachet de nervi, ai bocit deja de vreo 3 ori si vei mai boci de vreo 15 ori pina se va termina totul. Dar nu-i o noutate pentru cine te cunoaste :P

Te pupam iar, o sa fie cool, sint sigura!

09.02.2009

August

August, adica luna a 8a. Haha, ce v-am mai pacalit, nu-i asa?

Una dintre marile descoperiri pe care le-am facut pe propria piele de cind sint gravida (n-am vrut sa cred cind am citit ce povesteau femei mai... trecute prin viata decit mine) este aceea ca totul capata proportii colosale (in mintea gravidei, nu gravida in sine, da?)

Tot acum am reusit sa inteleg cam cum de nebunii nu-si dau seama ca sint nebuni. Mi se parea taaare ciudat sa vad/aud/citesc (despre) oameni care desi pot usor constata ca sint singurii cu o anumita convingere sau care practica o anumita indeletnicire, nu-si pun nici o clipa problema sanatatatii lor mintale.

Ca sa revin. Totul capata proportii uriase, totul este o drama plina de emotii sau... o sursa de nervi biiine incretiti.

Programele tv. Filmele. Sugestiile. Intrebarile. Temerile. Linistea. Vecinii. Programarile. Laptele care da in foc. Aproape orice remarca. Pisicile pt ca se joaca si darima tot. Pisicile pentru ca dorm calare pe mine. Arsurile stomacale. Nimeni nu intelege nimic. Nimeni am zis, da??

Si mai rau poate, dupa ce ai innebunit pe toata lumea timp de citeva zile la rind cu reprosuri si bocete, ai un scurt moment de revelatie si realizezi ca ... tu nu esti asa. Ca nu ai motive sa te enervezi. Ca ai exagerat. Ca esti absolut nerezonabila si antipatica, si oamenii care inca mai sint in jurul tau trebuie ca te iubesc tare sau chiar nu au unde sa se mute ca sa scape de gura ta.
Si...incepi sa te simti vinovata.
Ce fel de nemernic ar face sa se simta vinovata o femeie insarcinata in luna a 8a???????!!!???

Abracadabrant

Dupa cum am mai spus, am ajuns sa fiu inscrisa in niste grupuri de discutii din care acum stiu sigur ca nu vreau sa fac parte. Aceste grupuri (doar 3, dar care se ocupa cu fix aceleasi chestii, in ele activeaza fix aceiasi oameni, iar in inbox-ul meu mesajele ajung in triplu exemplar...) au preocupari putine dar fixe. Si cum, atunci cind imi fac curat in cutia postala, nu pot sa bifez cite o pagina intreaga de mesaje pentru ca, in mod surprinzator, mai exista si oameni normali care imi trimit mailuri interesante, ajung sa citesc titlurile mesajelor si in aproximativ 1% din cazuri mai si deschid cite unul care mi-a stirnit curiozitatea.

Uite-asa am deschis si am citit un mesaj (de-ala multi-forward si super-multi-reply) care dezbatea de zor problema microciparii (si sterilizarii) obligatorii a ciinilor si pisicilor din Bucuresti. Ce m-a socat a fost sa citesc ca unii "e de parere" ca microcipurile astea determina aparitia cancerului, ca ceva forte (guvernamentale) vor sa manipuleze si sa controleze omenirea, si ca daca acceptam microciparea lui Bubico...beware!!!! noi urmam...

Mi-am facut cruce, am scuipat de 3 ori in sin, am injurat pisica neagra care doarme in scara blocului, am facut curat in inbox si mi-am vazut de treaba, continuind sa ignor, pe toate programele tv romanesti, la toate buletinele informative, stirea conform careia "romanii" (nu, nicidecum "o mina de romani isterici si neinformati" - Doamne pazeste!) se lupta (eroic) ca sa nu fie inregimentati in plutonul (regimentul, escadrila, flota sau ce-o mai fi) Satanei, prin intermediul cipurilor cu cifre satanice din pasapoartele biometrice. Mare greseala din partea mea, maxima lipsa de atentie si concentrare - cum naiba nu am fost in stare sa nu vad atit de strinsa legatura (intrinseca, imuabila si alte cuvinte din DEX) dintre una si cealalta!

Astazi, de pe aceleasi grupuri de discutii, gasesc un mesaj al carui titlu conducea iar catre mult dezbatutele cipuri (nu chips-uri, nu..!), de data asta facind referire la un articol publicat pe site-ul altermedia.

Ma duc (cuminte, ca si-asa stau si vegetez toata ziua) si citesc minunatul articol (ceea ce va doresc si voua, din spirit de...culturalizare a maselor :P. Mai citesc si comentariile (si asta va doresc si voua, macar pe sarite, asa...din acelasi spirit).

Un "pic" dezorientata, imi spun ca altermedia asta o fi fiind un site al BOR (sau alte bleaaahhh-uri), asa ca...no, dau iar search pe gugali-gugali, sa ma lamuresc (poate) ce si cum. Si ca sa imi treaca "pic"-ul despre care spuneam la inceputul acestui paragraf, gasesc urmatoarea autodefinitie a Altermedia (fireste, la sectiunea "despre noi"). Citez:

"AlterMedia este o retea internationala de informatie alternativa, o comunitate informationala a oamenilor ce refuza sa mai creada in “adevarul celor puternici”. AlterMedia este vocea celor care nu isi sacrifica libertatea de expresie de dragul corectitudinii politice. Ea functioneaza pe principiul unei agentii alternative de presa, având corespondenti in cadrul unor organizatii de orientari diferite din mai multe tari, care va vor tine la curent cu informatiile pe care “n-ar trebui sa le aflati”. Misiunea AlterMedia este de a oferi publicului stiri si comentarii despre evenimente pe care presa mainstream le ignora, le deformeaza sau le trateaza cu superficialitate, asadar de a aduce in atentia publicului fata nevazuta a realitatii. Principiile dupa care se ghideaza sunt neincrederea in lucrurile “evidente”, in sursele oficiale, scrupulozitatea in culegerea si prezentarea informatiilor."

Ei, io, citind aceasta scurta prezentare "cine sintem si ce vrem de la viata" ma simt bagata in ceata cu totul. Ce legatura are frate sula cu prefectura? Stirea cu misticismul? Ingineria cu apocalipsa?

Nemultumita de felul meu (pacatul mamei, ea m-a facut asa...) ma apuc sa citesc comentariile la fabulosul articol.

M-am hotarit. Vreau sa emigrez. Oamenii ar trebui supusi, in momentul atingerii virstei maturitatii sexuale, unui test de IQ si unor evaluari psihologice. Ar trebui luate masuri. Intr-o tara democratica, ar trebui interzisa religia. Sau oricum, trebuie facut CEVA. Merg in autobuz impreuna cu oamenii astia, unii dintre ei ar putea fi medicul meu sau viitoarea invatatoare a copilului meu.

HELP !!!!!


P.S. fara nici o legatura cu "subectu' ". Ne trebe dom'le neshte emoticoane pe blogurile astea....sugestive !!

03.02.2009

Into the Wild

Aventura la care am visat fiecare dintre noi, de cind citeam "Toate pinzele sus" si "Mari exploratori". Aventura la care am continuat sa visam la 16 ani, cind "libertate" si "independenta" inca mai erau idealuri sfinte. Aventura la care unii dintre noi viseaza si acum, cind au job-uri (nu scoala), iau salarii (nu burse sau alocatii) si trebuie sa faca singuri curat (nu sa o ajute pe mama) si sa gateasca zilnic (nu o data pe luna cind ii apuca talentele culinare).

Nu vreau sa povestesc filmul, ar fi cam greu si foarte sec, si oricum genul asta de informatie se gaseste "la un click distanta" pe faimosul (si utilul, dar cu rating-uri de la care mi-am luat destule tepe) IMDB.

Reteta succesului in acest caz e greu de digerat. Actor principal semi-necunoscut, cu mai multe aparitii in sitcom-uri decit in filme (na, ca am zis-o si pe asta...), 2 ore jumate de ritm lent, aproape adormitor, in care te tine atent doar (sau tocmai) Aventura pe care ti-ai fi dorit sa ai "coaiele" sa o traiesti tu insuti.

Secretul succesului? Probabil faptul ca e un film biografic. Adica...e ok ca poveste, dar cind afli ca Alex Supertramp (fost Christopher) a fost cit se poate de real, a trait printre noi (ma rog, printre ei...:D) , a facut ACELE alegeri, a luat ACELE decizii si a schimbat ACELE vieti, parca te apuca un fel de jena ca tu stai ca be....lferul in virful canapelei si te plingi de ploaia de afara si de traficul in drum spre serviciul de doi lei pe care il urasti.

Ce mi-a displacut total? Indrazneala echipei care a realizat filmul de a PRESUPUNE pornind de la o simpla fraza scrisa cu mina tremurata, ca toata aceasta calatorie initiatica ar fi avut un rezultat infricosator de banal, gretos de "standard": impacarea cu realitatea unei copilarii nefericite, iertarea unor parinti "disfunctionali".

Pentru mine, "Happiness is only real when shared" inseamna mult mai mult. Am incredere ca adevaratul Supertramp nu s-a multumit cu un succes atit de mic si de personal, cum este mult-trimbitata impacare cu propriul Eu.

02.02.2009

Noii analfabeti, sau...

....idiotii de azi, viitorul de miine?
Am dat azi dimineata peste articolul asta http://www.jurnalul.ro/articole/142586/program-intens-de-citit--Şcolarii-romani-intre-ciresarii-si-nichita-stanescu , si marturisesc ca m-a apucat o groaza si o lehamite greu de descris.
Nu prea vreau sa monologhez pe tema prafului care s-a ales de invatamintul romanesc, a calitatii indoielnice a tinerilor profesori si a vietii la care parintii prea ocupati sau prea...plecati isi condamna copiii. Nu de alta, dar as risca sa nu mai termin in veci de scris.
Statistica in sine este insa extrem de ingrijoratoare, si cred ca spune foarte multe despre calitatea educatiei oferite tinerei generatii. Nici despre importanta lecturii in formarea viitorului adult n-o sa incep sa povestesc; cine a descoperit-o pina acum bine, cine nu, nici nu o va mai descoperi vreodata.
Dar acesti "copii" care la 15 ani sint incapabili sa citeasca si sa inteleaga un amarit de text de 250 cuvinte, "copii" care reprezinta mai mult de jumatate din generatia lor, au mult mai multe carente. Acestia nu sint genii ale matematicii sau ale fizicii, nu sint sportivi de performanta, nu sint viitori meseriasi priceputi, nu! Ei sint viitorii studenti - ca dupa cum se stie, daca nu ai facultate nu ai...parte!- de la facultati cu nivele moderate ale concurentei (si in prezent cam asa e pe la toate facultatile, ca oricum nici Dumnezeu nu mai stie ce se mai cere pe piata muncii), prin care ii tiriie parintii, caci ce mai inseamna o taxa de citeva sute de euro pe an, plus citeva alte sute de euro pentru "atentii", cind e vorba sa demonstrezi ca odrasla ta va reusi "oricum" sau sa iti rascumperi linistea sufleteasca si sa iti linistesti mustrarile de constiinta?

Este incredibil citi studenti sint incapabili sa scrie citet. Citi studenti habar nu au de nici un fel de regula de ortografie. Citi studenti au citit din greseala cite un articol de tabloid, in care au avut ocazia sa descopere existenta "conceptului cratima", pe care se pare ca il folosesc (la intimplare) cind vor sa para docti. Citi studenti sint incapabili sa faca, in vorbirea curenta, acordul intre subiect si predicat, intre substantiv si adjectiv. Citi studenti sint incapabili sa formuleze o fraza pe care sa o poti intelege.

Mai incredibil de atit este ca acesti studenti nu ar fi ajuns studenti daca nu ar fi promovat inainte un examen care se vrea serios, numit bacalaureat. Examen la care proba de limba si literatura romana este obligatorie, indiferent de liceul/specializarea pe care le-ai urmat. Si daca literatura o fi fiind pentru cei mai talentati (??) sau "cu aptitudini", limba materna (si oficiala a tarii in care te-ai nascut) ar trebui sa fie pentru toata lumea. Nu asteapta nimeni metafore eminesciene de la zidari, dar chiar si internetul (lumea aia virtuala in care poti sa joci ce si cite roluri vrei, in care lumea nu se mai "impiedica" de conventiile lumii reale) iti pretinde de multe ori sa fii in stare sa pui o cratima la locul ei. Si tare mi-as dori sa imi explice un profesor de limba si literatura.... cam cu cit se depuncteaza la proba scrisa de la bacalaureat folosirea aiuristica a cratimei. Stiu; se ignora ca "sigur" e "din greseala", s-a "intimplat" din "graba si emotie"...

01.02.2009

Hairstyle :P



O parte din familie (aia care a acceptat sa se prezinte :D).
Scormonim in continuare (de fapt asteptam un moment prielnic ca sa cerem ajutor, dupa ce Motanu-Sef termina treburile administrative) pentru "Capitolul 2", "Poze de....gravidutza" :D:P