As putea scrie aici un intreg eseu despre numeroasele calitati ale felinelor astora destul de destepte incit sa isi gaseasca o sursa constanta de hrana (si de scarpinat), si asta fara eforturile pe care le fac suratele lor mai mari si mai independente (fals!!). Probabil ca intr-un viitor oarecare voi face si treaba asta. Azi insa trebuie sa povestesc altceva.
Intr-o emisiune - nu stiu care si despre ce - a fost prezentata (din cite am inteles) un fel de actiune undercover care a dus la prinderea unor indivizi care "produceau" blana de pisici pentru diverse articole vestimentare. Secventa - scurta - peste care am dat eu prezenta o camera intunecoasa, mizerabila, in care intr-un colt zaceau cadavrele strangulate aruncate claie peste gramada, iar in coltul opus, o crosa cu lat se indrepta spre ultimele doua pisici ramase in viata, care stateau culcate, tinindu-se in brate, si priveau catre batul lung care se apropia - fara a incerca in vreun fel sa scape. Pentru ultimele momente de viata, ele preferau confortul dat de o ultima imbratisare.
Ma uit de atunci la pisicile astea mici si obraznice care ne scot sufletul, care strica si darima tot, care maninca la fel de mult ca o turma de elefanti si carora le promitem - pe rind - de mai multe ori pe zi ca le facem vint de la etaj; dorm numai impreuna, numai tinindu-se in brate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu