Sweet sixteen

Este cred numele unui reality show de pe MTV, foarte sugestiv altminteri. Nu stiu daca este sau nu un cliseu, daca nu cumva "sloganuri" de genul asta mi-au indesat in minte ideea ca 16 ani este cea mai frumoasa virsta din lume, cert e ca atunci cind vreau sa fiu iar mica, vreau sa am 16 ani.

Ia sa ma gindesc un pic. La 16 ani eram in clasa a...IXa? Nu mi-e foarte clar daca am implinit 16 ani imediat la sfirsitul clasei a VIIIa sau imediat la sfirsitul clasei a IXa. In prima varianta, eram proaspat indragostita de primul barbat mult mai mare decit mine, stiam clar ce meserie vreau sa aleg si ma stresam din cauza examenului de admitere la liceu. Totusi, aveam dupa-amiezele petrecute cu A si cu Jocul.
In a doua varianta, eram proaspat-foarte-obosita dupa o clasa a IXa mai solicitanta decit toti ceilalti ani de scoala la un loc, iar A avea mai multi prieteni si mai putin timp decit mine.

Cert e ca aveam visuri irealizabile in care credeam cu toata fiinta, realismul (si realitatea) nefiind de nasul meu. Eram acel "wanna be"-cind-o-sa-fiu-mare care reactiona perfect in orice situatie, care era modelat si remodelat dupa cum aveam chef si dupa intorsaturile pe care le lua Jocul, iar eu traiam simultan in prezentul meu si in prezentul Jocului, si eram tare fericita.

Sweet sixteen pentru ca aveam mult timp pentru mine. Poate ar fi fost si mai sweet daca as fi fost lasata mai de capul meu, dar nu ma pling, a fost ok si asa. Citeam si vedeam filme si scriam, faceam gimnastica seara pe Metallica si ma intrebam cum e sa fumezi iarba. Visam la ciini mari si albi, la padure si libertate, la brazi si nori, la cum ar fi fost sa ma fi nascut in State si la un RSPCA romanesc.

Partea naspa e ca acusi fac 30 de ani. Ma rog, nu asta e marea drama, ci ca la aproape 30 de ani, eu nu imi dau seama cum m-am schimbat fata de acesti sweet sixteen. Ca am descoperit ca nu chiar tot ce zboara se maninca, dar inca mai iau pietre in dinti aruncindu-ma in sus dupa ele si confundindu-le cu ceva ...prepelite? Ca RSPCA de Romanica n-o sa se infiinteze niciodata, si ca de fapt nici nu stiu cita disponibilitate si resurse as mai avea sa ma implic intr-un asemenea proiect? Ca padurile cad an dupa an, ca dulaii albi nu exista decit in poze si amintiri si ca am infinit mai putin timp pentru lucrurile care odinioara ma relaxau si imi bucurau sufletul? Poate.
Dar ma privesc asa...per total...nu ma simt de 30 de ani. Si atunci ma intreb nu cum se simt parintii mei, care in afara faptului ca au din ce in ce mai multe responsabilitati si din ce in ce mai putin timp liber, se descurca singuri, ci cum se simt bunicii mei, care se apleaca greu si se misca incet, carora le e tot mai anevoie sa se ridice din pat, care incep sa aiba insomnii si pe care nu-i mai tin ochii sa citeasca. Trebuie sa fie cumplit sa ai 16 ani intr-un trup de 70.