Pensiuni, hoteluri si stelute

Drumul spre mare l-am facut din doua bucati, pentru ca Pisilinca nu rezista mult timp in masina (si nici eu:D). Cu oprire la Galati.
Cautasem pe net inainte de plecare o cazare in mirobolantul oras (am o mare problema cu indicatoarele rutiere din Galati, care fie lipsesc fie-s puse aiurea, trimitindu-te in directii gresite pe strazi cu sens unic sau pe care nu poti sa intorci inainte de a ajunge in capatul celalalt de tirg), am gasit, am sunat, am rezervat. Pensiune, pe net scria 3 stele. Omul ne-a colectat de la McDonald's pina la urma (si ala gresit indicat...) intr-o masina pe care numele pensiunii era acompaniat de doar doua stelutze. Pensiunea undeva la iesirea din oras catre Tg Bujor.
Frumos rau. Curticica ingrijita, cu gazon tuns, cu parcare cu pietris, cu doua fintinutze - deliciul Pisilincai, cu o piscina mica; inauntru curat, usi cu cod, caseta de valori, teveu mare, aer conditionat (din pacate prost amplasat in camera in care am stat noi, ca batea direct in pat). Pret de doua stele, mic dejun inclus, conditii de trei. Probabil de asta era si aglomerat; mincare iti comandai de la catering, bautura aveau si ei la preturi mai mult decit ok, iar proprietarul ne-a mai facut si reducere la cazare pentru ca atunci cind am ajuns, ni s-a parut cam departe de faleza si de centru si nu eram hotariti daca sa raminem sau nu. Singura problema de care ne-am lovit, si care pe noi ne-a deranjat mai ales pentru ca avem copil mic care are un somn tare usor, a fost patul care scirtiia de scula si mortii.

Si am ajuns la mare, la hotelul de trei stele la care am facut rezervare de prin martie. In Mamaia, pentru cine nu stie. La care am mai stat doua nopti si acum 2 ani.
Pisilinca umbla desculta in camera, pe mocheta; dupa 5 minute zici ca a mers pe jos pe trotuar. Mobila are 100 de ani si e ciobita si zgiriiata; veiozele au abajurul dintr-un fel de carton. Televizorul e minuscul si e cocotat imediat sub tavan, baia nu are geam afara si nici sistem de ventilatie. In balcon (la camera matrimoniala) este un singur scaun din plastic, si ala spart, de stam pe el pe un prosop ca sa nu ne ciupim posterioarele. Cosul de gunoi de la baie, pe linga ca e extrem de neincapator (se umple cu o doza de bere) nu are capac. Si aspectul general al camerei e cel pe care mi-l amintesc de pe vremea cind, ajunsi la mare cu bilet dupa un drum de 8 ore, stateam pe valize in soare ca sa se "deschida la cazare".

Stiu, o sa imi spuneti ca ce mi-a trebuit litoral romanesc, ca "aaaa, da noi nu mai mergem la romani de muuuulti ani". Ei, uite ca mi-a trebuit, pentru ca cel putin anul asta, cu copil de 1 an, m-am simtit mai confortabil stiind ca vorbesc limba si ma pot intelege cu un medic in caz de Doamne fereste. O sa spuneti ca "la bani putini, asteaa-s conditiile", da mie nu mi se pare ca au fost bani putini; am optat pentru 3 stele pentru ca se presupune ca e mai bine decit la doua, si nu pentru mai multe pentru ca nu am timp - si chef - de spa-uri si spectacole la hotel, plus un copil mofturos care maninca numai ce vrea, cind vrea....si ne lasa si pe noi sa mincam doar daca are chef.

Oricum, ce m-a frapat a fost diferenta intre 2 stele cu patron interesat sa ii mearga afacerea, intr-o zona care nu atrage turisti, si trei stele intr-o zona in care "merge si-asa, ca oricum vin prostii".

La anu ma duc in Spania la mare, cu cortul. Na !

Viata la tara

Viata la tara, grea, presupunind in general mai multa munca fizica si mai putin confort decit cea de la oras - sau un confort relativ limitat, dependent intrucitva de conditiile meteo - are cu siguranta plusurile si minusurile sale. Placerea de a bea seara berea sau limonada in curte, de a te juca impreuna cu prietenii Grivei si Azorel (1,2, 3 etc) si de a vedea pisicile pindind vrabii, de a gradinari in weekend, a uda florile seara, nu sint lucruri pe care sa le poti face la bloc. Poti sa maninci oua bio si proaspete daca iti amintesti de copilarie cind auzi la prima ora cotcodaceli si cucurigit, poti avea o vecina draguta cu o vacuta curata si alintata, poti face un gratar oricind iti tuna.
E usor de inteles nostalgia dupa viata la curte, mai ales a celor care au crescut la tara. Durerea mare incepe daca se intimpla sa ai niste vecini de-asta nostalgici si cam lipsiti de ocupatie.

Cred ca deja cunoaste destula lume "aventura" mea cu vecinul de la parter, care si-a facut gratar fix sub geamurile mele (da, gratar adica a aprins lemne, a facut jar, pe care a pirpolit cefe si mici), si cind i-am spus ca m-a deranjeaza si ca mi-a imputit casa, nu a gasit sa imi comunice (ma rog, sotia, ca e mai vehementa) nimic altceva decit ca "boul"de taica-meu si "idioata" de maica-mea le-au "mincat zilele" pentru ca nu le-a convenit faptul ca au darimat in apartament peretele de rezistenta, fara nici o autorizatie si fara a face nici o lucrare de consolidare.

Ma rog, la faza cu gratarul, cind vezi Doamne i-am stricat fimeii aniversarea a 50 de ani, am fost amenintata de catre "venerabila doamna" ca n-o sa ma mai salute. Replica mea (dupa gratularea parintilor mei cu epitetele mai sus amintite) a fost "Iaca paguba". Si de atunci nu ne salutam.

Dar acum citeva zile, Motanu Sef iesise cu Pisilinca in brate si ma asteptau pe mine la scara. Si cind cobor, iaca surpriza, se conversa cu vecina. Care a taiat-o imediat ce m-a vazut. Ce vroia? Sa se plinga ca eu as fi facut-o nesimtita. Dar ca e nu mi-a zis nimic, ca "e o doamna". Acum astept sa o prind pe "Odoamna" (mai am eu un exemplar din specia asta....)sa o intreb cind as fi putut sa o fac nesimtita: cind s-a crezut pe tarlaua ei si mi-a aprins focul sub geam, tu'le mama lor de tzigani de oras, cind mi-a jignit parintii, sau cind m-a vazut pe geam venind spre scara blocului cu carut, copil si sacose de cumparaturi, m-a auzit descuind usa de la bloc cu cartela de interfon, si s-a izbit in usa de era sa loveasca Pisilinca, a iesit val virtej dind peste mine si a lasat sa se inchida ditamai usa de metal, desi eram cu toate alea in brate, lasindu-ma pe afara?

Din acelasi ciclu, exista "baba de la parter", buna prietena cu astia. Aparent inofensiva, ea nu e "vizorista" (decit noaptea), e "gradinarizda". Adica toata ziua fute fix 10 fire de flori si 15 de iarba in spatiul verde de sub geamul ei de la bucatarie, o palma de pamint de 2x2 metri. Dar are enshpe bidoane cu apa, butoi sub burlan sa stringa apa de ploaie, sticle taiate puse peste trandafiri invizibili, ce mai, tot tacimul. Ei, gradinarizda asta (care din solidaritate cu Odoamna surzeste si ea frecvent cind ma vede si o salut) a venit cu ideea de a renova scara bloculu; idee minunata, votata fireste de vecinul grataragiu. Asa ca fara sa se consulte cu nimeni (cu mine si cu ai mei sigur nu a facut-o) a chemat neshte baieti, a umplut scara de praf (razuind vopseaua de pe pereti) apoi de putoare de vopsea (arzind o dragalasa vopsea verde de gard de Vaslui). Cind s-a terminat bilciul pe parter si etajul 1, s-au gindit si aia de la 2 ca nu se poate sa fie doua culori diferite in aceeasi scara de bloc, si or luat-o de la capat cu prafuiala si mizeria si vaporii de vopsea. Asa ca acum stam intr-o proaspat-boita-mizgilita scara de un verde infinit, cauzator de dureri de dinti. Si avem pe pereti tablouri cu fotografii si plante pe pereti (care mor de inima rea si de lipsa de lumina).

Ei, dupa curatenia asta de primavara (numa nu am facut chirpici si n-am batut cu maiul niste pamint nou pe jos), s-a hotarit (este un "s-a" impersonal, ca lumea de prin zona mai si munceste, deci mai are si alte griji decit sa ii vina idei marete) sa nu platim femeie de serviciu sa spele pe scara blocului de doua ori pe saptamina. Noooo...facem economie...
Gradinarizda matura in fata blocului de citeva ori pe zi, ca sa o vada toata lumea cita treaba face (numai ea). Nu ne-am lasat intimidati de actiunile de induiosare/impresionare.
O vecina de pe palier spala cam o data pe saptamina. Actiunea se petrece cam asa: se umple o galeata cu apa, se pune in ea nush ce detergent cu parfum de liliac, dupa care se varsa - la propriu - pe palier. Rezulta balti, udeala, mozoleala, numai bun sa aluneci sa iti rupi dracului gitul pe mozaicul ud. Mai ales cu copchil in brate.

Aceeasi vecina s-a apucat sa isi spele covoarele. Cum? Mai e nevoie sa explic?
Le-a scos in fata blocului si le-a intins pe scarile de la intrarea in bloc. Le-a udat cu un furtun tras de la chiuveta din bucataria gradinarizdei. Le-a frecat cu peria si cu detergent, le-a clatit cu acelasi furtun. Le-a intins pe garduri - inclusiv pe cel al spatiului de joaca - la uscat. Au rezultat din nou balti cu detergent si cu jeg. Ca pe ulita.

Uneori ma intreb daca nu-s eu prea fitzoasa. Frate, daca ti se pare greu sa te deplasezi 200 metri (la propriu!!!) sa faci gratar la padure, in loc amenajat de primarie; daca vrei sa iti demolezi si reconstruiesti casa dupa cum ti s-a asezat penisul in pantalonii de pijama dungata dimineata; daca iti pute ideea de a duce covoarele la curatatorie ca faci tu treaba mai buna mozolind totul in jurul tau; muta-te frate-n chizda ma-tii la tara !!!!! Stai acolo cu putza-n colb si fa exact ce-i trece prin capul (de jos) al lu barbat-tu!! E mijto, pe cuvint, stai cu tzatzle pe marginea drumului si stii tot ce misca (asta ca sa nu-ti afecteze vederea uitatul pe vizor)...aer curat...verdeata...si Doamne-ajuta, 2 metri de pamint. Cubi. Deasupra.

Hai noroc!

Offf, blogspot....

Abia ce am terminat de editat de cinshpe mii de ori postarea anterioara, si tot nu arata cum as fi vrut si cum ar fi trebuit. M-am oprit din editat nu pentru ca butoanele ar merge fix ca o bicicleta cu roti patrate, nu pentru ca desi folosesc editorul de text word de ani buni, si o fac repede si cu placere si cu pricepere, nu reusesc sa ma descalt cu cele 5 butoane de aici, ci pentru ca blogspotul incepuse sa vada in loc de litere, cuvinte si fraze, liniute colorate. Rosii, ca sa fiu mai exacta.

Da'ma enerveaza de numa' chestia asta, pentru ca am mai zis eu, pe vremea cind aveam timp, eram absolut maniaca in ceea ce priveste scrisul (de placere): creioane ascutite dupa 2 cuvinte ca sa aiba virful subtire ca virful de ac, stilou cu un anumit tip de penita, cerneala anume, hirtie ba ingalbenita si subtire ca foita de tigara, ba liniata, ba hirtie de xerox clasica...ma rog, aveam 1001 de pasarele in ceea ce priveste scrisul. Si iata-ma aici, scriind impersonal din butoane, si nereusind sa imi editez doua fonturi si doua culori diferite intr-o postare !

Grrrrrrr, blogspot !!!!!

Catedrala neamului

Am ajuns la concluzia ca trebuie sa imi fac un nou blog cind am chef de scris postari de-astea, pentru ca pe asta l-as pastra sa il poata citi Pisilinca inainte de 16 ani. Plus ca am aflat ca mai bintuie pe aici si persoane in fata carora m-as jena sa folosesc limbajul licentios :D care-mi vine la gura cind mi se reaminteste de gogomanii de-astea.

Ok, reducem pensii-salarii-indemnizatii, dam oameni afara, o sa ajungem desigur si la cresterea TVA, nu am nici o indoiala...Daaaaaar, constructia catedralei p#lii vopsite va incepe anul asta. Pentru ca, nu-i asa, BOR a COMUNICAT OFICIAL ca avem nevoie de biserici, ca sa se adune oamenii si sa se sustina reciproc in aceste vremuri cacacioase. Si linga Casa Poporului, ce altceva ar putea fi imprimat pe cartile postale de Bucuresti, daca nu o Catedrala la fel de grandoman-oribila? Una cu parcare subterana, crishma, restaurant de nunti si cocktailuri, lifturi, clopote cu butoane si pene de paun. Alea de pe dosul lui Badea.

Statul roman a permis sa fie luat in bataie de joc, si acum isi bate joc singur de el si de noi.
Biserica ortodoxa romana este o institutie autonoma, ai carei angajati sint platiti (si) de la bugetul de stat. Pe de alta parte, clericii sint scutiti de obligatia de a depune declaratii de avere. Sint scutiti (neoficial, dar recunoscut si acceptat tacit, ba chiar cu sustinerea ferventa a unora) de plata taxelor si a impozitului pe venit. Cistiga bani la negru de nu se poate, si incurajeaza enoriasii (ca nu le pot spune credinciosi) sa perpetueze aceasta practica.
Preotii isi permit sa stabileasca tarife in functie de nevoi, starea materiala a parohiei, amplasarea rurala sau urbana a bisericii, fatza celui care solicita serviciul respectiv, determinarea acestuia de a apela la acea biserica si nu la alta, disperarea lui si asa mai departe.

Am fost intrebata de ce m-am mai cununat in biserica, de ce mi-am botezat copilul. Pai e simplu; pentru ca traim cu totii conform unor conveniente sociale, alaturi de oameni pe care ii iubim si pentru care, din varii motive, aceste servicii religioase sint importante.
Botezul copilului nu l-as repeta decit cu impunerea stricta a unor conditii. Ale mele. Am fost de curind la un botez asa cum ar trebui sa fie toate, plin de respect si duiosie fata de copil. In fond, de Iisus nu si-a batut joc nimeni, bilbidicindu-l cu capul in apa.
Dar casatorita m-am simtit cind am iesit de la Starea Civila, nu de la biserica, iar faptul ca preotul nu te cununa in absenta certificatului de casatorie emis de o institutie laica spune, cred eu, multe.

Pina una alta, din cite retin eu, Constitutia Romaniei (stiu, "Ce mai e si aia??!?") zice undeva ca statul roman este un stat laic. Unde e laicismul asta, daca Statul care NU MAI ARE BANI DE SALARII (si care a majorat deja TVA-ul de cind scriu eu la postarea asta), gaseste resurse imense pentru construirea la rosu a catedralei prostilor?

DE CE biserica (ortodoxa romana) detine suprafete uriase de padure in toata tara asta? De ce detine suprafete agricole uriase? De ce capii BOR isi permit sa se implice in jocuri si minareli politice, sustinind pe unul sau altul dintre candidati, pentru a lasa impresia prostimii (prosti, da multi si cu drept de vot desi nu stiu sa isi scrie numele) ca respectivul beneficiaza de insasi sustinerea divina? De ce de cite ori ai de oficiat vreo trebusoara pe la ei, incep sa vina cu pretentii de genul "si un kil de ceara de albine, da n-o sa gasiti, asa ca mai simplu platiti contravaloarea si cumpara biserica", in conditiile in care in piata apicultorii vind ceara la jumatate din pretul pretins de sfintia-sa (da'tu de unde sa stii, ca doar nu iti cumperi ceara de albine sa te jumulesti pe picioare sau ceva?).

Mai spun o data, si inca o data, si daca nu v-am spus-o, v-o repet: cred in Dumnezeu si Il iubesc cit de mult ma pricep eu, dar am credinta ca El ne iubeste pe toti fara intermediari, si ca nu are nevoie de un barbos in haine lungi (cu firet de aur, desigur) ca sa ne "stie" pe toti. Si in principiu nu as avea nimic nici impotriva Slavirii Lui "in cadru organizat"- adica in biserica - daca aceasta nu s-ar fi transformat (de la inceputuri, nu de acum) intr-o mare afacere, atit de profitabila incit daca as avea un pic mai multa charisma, as infiinta si eu o secta - mica, asa cit sa ne putem face si noi doua concedii pe an, unul in tara unul in strainatate, si poate sa ne facem o casuta undeva pe linga oras. Si desigur, ne-am lua si o mica rulota...

Inca o lectie

Am invatat ca o invitatie la cafea trebuie acceptata la vremea ei, adica atunci cind e facuta. Aminarea este o solutie proasta pentru ca poate fi perceputa ca un refuz, chiar daca nu asta era intentia originala.
Invitatiile la cafea neonorate nu se mai intorc, iar vietile tuturor se schimba atit de repede incit e posibil ca pe viitor cafeaua sa nu-si mai aiba locul. Sau sa intervina stinjeneala. Sau false probleme.
Discutiile la cafea au o savoare aparte, fara nici un dubiu. Aroma creeaza un spatiu intim si fara granite, in care se rostesc mici ginduri secrete; fumul tigarilor ii invaluie pe interlocutori si ii izoleaza de lumea din jur, de realitatea ei. Un partener de cafea poate fi cel mai bun prieten in sfertul de ora in care se savureaza licoarea amara. Cu mult lapte, si cu o tableta de ciocolata alaturi.

Pacat ca banalizam obiceiul bautului unei cafele in tihna. Acum o dam peste cap din picioare, ca sa ne trezim dimineata sau ca sa ne invigoram putin pentru o noua repriza de cine stie ce munca plictisitoare. E panaceul unei mahmureli sau al plictiselii.
Deci copilasi, ascultati la baba: nu refuzati invitatiile la cafea, altfel o sa va para rau!

Dunarea&friends

In Romania ploua de vreo 3 saptamini de rupe. A inceput cu niste ploi torentiale care au tinut cite 12 ore (in Iasi cel putin), a continuat cu citeva zile bune in care a plouat cu incredere si fara incetare, iar acum se incapatineaza sa ii traga macar cite o ploicica pe zi. Fireste ca in atare conditii, piriiasele de munte s-au transformat in torente care au luat in cale ce era de luat, riurile s-au umflat si au dat pe-afara, riurile mari inca mai au de asteptat unda maxima de viitura, iar Dunarea... pai din ce se aude la TV, Dunarea se pregateste sa mature Galati-ul, sau o buna parte din el.
Chiar si asa, romanul nu se dezminte. Te uiti la stiri si vezi cum "la fata locului" muncesc 10 oameni la umplut saci cu nisip si inaltat digul, in timp ce alti 10-15 maninca seminte si se uita la ei. Nu vorbim de data asta de betivanii din cine stie ce sat uitat de lume, care stiu ca totul e de la Dumnezeu si care nu au facut nimic altceva in viata decit sa bea la crisma (ma rog, plus sa isi bata copchiii si nevasta), ci de oameni dintr-un oras, cu mai mult de 4 clase se presupune.
In timpul asta, televiziunile - se stiu ele care - vuiesc ca guvernul Tariceanu a dat bani pentru construirea de diguri, iar guvernul Boc a retras fondurile. O fi asa sau nu, ei stiu, in mintea mea au rasarit doar doua idei: daca tot se dadusera bani, de ce nu s-a inceput constructia, sa fie angajati banii si sa nu mai aiba ce sa retraga? - dar la asta imi raspund tot eu - pentru ca in tara asta, pina se organizeaza ceva de asemenea anvergura dureaza, ca doar trebuie facute atitea studii si proiecte de fezabilitate, si iar studii si licitatii, si astea se anuleaza si se reorganizeaza pentru ca intre timp s-a schimbat modificarea pe piata spagilor pentru contracte (banoase) cu statul. A doua nelamurire care ma incearca este: inundatiile astea se intimpla mereu in aceleasi locuri (bine, anul asta, plouind mai mult decit de obicei, s-au inundat si zone in mod normal ferite). Se stiu care. Adica stiu si oamenii aia care stau acolo si care isi vad lucrurile murate o data pe an (de cele mai multe ori de doua ori pe an, ca avem inundatiile de primvara-vara si alea de toamna), dar care continua sa isi rezideasca locuintele in fix acelasi loc, ca deh, acolo avea si bunicul casa, si romanul vrea pamint! E chiar atit de greu pe de o parte pentru autoritati sa vada ca INVARIABIL cutare sat sau cutare case din cutare sat sint inundate la o ploaie mai serioasa, si pe de alta parte pentru oamenii aia sa FACA CEVA ca sa nu mai devina subiect de ancheta sociala?

Nu sint lipsita de empatie sau de bun simt, nu minimizez ce se petrece azi in tara. Stiu ca exista sute de mii de oameni "loviti de furia apelor" (cum ni se spune in media) si ca cei mai multi nu au nici o vina. Stiu ca au murit oameni (unii nevinovati, altii pentru ca atunci cind se urla "Viiiine fugiiiiti" plecau sa aduca de la cimp caprele - si aici situatia are un alt tragism, acela al saraciei atit de crunte incit viata fara capra e o condamnare la foame). Stiu ca e o situatie fara precedent (in trecutul recent cel putin) din cauza cantitatii uriase de precipitatii. Dar tot ma scoate din minti ca nici acuma nu se mobilizeaza frate aia aflati (la propriu) cu curu-n balta ! Numa' ii vezi la teveu plingindu-se ca li s-a dus agoniseala de o viata...

Bine ai iesit din umbra, sau uite de unde sare iepurele !

Rasfoind azi propriul blog, am gasit un comentariu pe care nu il citisem - ma oftic ca nu gasesc functia de instiintare pe mail in legatura cu noile comment-uri, si nu vreau sa activez moderarea comentariilor doar pentru asta, ca mi s-ar parea ca cenzurez.
Si am aflat ca:
- mai multa lume decit credeam imi citeste blogul;
- cineva crede ca exista ceva de admirat la mine.

Trecind peste faptul ca persoana cu pricina si cu mine nu am fost niciodata cine stie ce apropiate - colege da, prietene e mult spus, nu stiu de ce, cred ca pur si simplu nu am avut ocazia - am realizat ca are cumva dreptate. Nu in privinta originalitatii si nonconformismului pe care nu mi le recunosc, nici in privinta curajului - revin imediat la capitolul asta - ci in legatura cu Pisilinca. Da, este un copil minunat, nu am eu rabdarea si energia pe care le merita ea.

L., trebuie musai sa iti spun ceva. Sa faci un copil in zilele astea este intr-adevar o dovada de curaj, dar curajul asta nu are nici o legatura cu munca noastra. Ce mi se putea intimpla, cel mai rau? Sa fiu data afara de la doctorat? Nu cred. Sa ratez ocazia unui post in invatamintul universitar? Pai desi nu ma crede nimeni, nu pentru asta m-am inscris la doctorat. Bine, ar fi ipocrit sau mincinos sa spun ca acum nu ma intereseaza aceasta perspectiva, pentru ca spre marea mea uimire, lucrul cu studentii m-a captivat si mi-a placut, iar rezultatele lor bune la examene m-au bucurat mai mult decit ale mele. Ca sa nu mai spun de cei citiva colegi din facultate care mi-s dragi si alaturi de care mi-ar facea placere sa lucrez. Dar la acest capitol sint absolut convinsa ca ce-i al meu e pus deoparte - daca e sa am loc in facultate, o sa am chiar si asa; daca nu, nu aveam oricum, eu (in naivitatea mea) mai cred ca si competenta si interesul pot conta, nu doar alte aspecte, atunci cind e vorba de angajare.
Dar pe Pisilinca era musai sa o am atunci. Si imi pare rau cumplit ca nu pot sta cu ea acasa cei 2 ani regulamentari, din cauza idioteniei sistemului, care vezi Doamne, "nu s-a mai confruntat cu aceasta situatie"- adevarata catastrofa, o femeie a facut un copil. Incredibil cit tupeu ! La faza asta mi-e sila inca. Si sint convinsa ca orice sistem juridic european mi-ar fi recunoscut dreptul de a da nastere unui copil. La noi la universitate nu s-a putut, eu nu sint in concediu de ingrijire a copilului, eu sint in intrerupere de doctorat. Pacat.

Cit despre oglinda...ce sa zic, se mai ciobesc lucrurile. Inca ma mai regasesc in ea, asa ca zic eu ca e bine. Si oglinzile astea, semai regenereaza, mai cad...:). Dar multumesc pentru interes :)

"Donatori de organe" vs. "conservari".

Recunosc spasita ca ma scoate din minti expresia asta, donator de organe, raportata la cei care din diverse motive aleg sa se deplaseze pe doua roti motorizate cu multi cai putere.
Intii si-ntii, pentru ca donarea de organe este o chestie pe care eu o consider nobila, generoasa, superba; daca la noi nu se poate face nimic serios si organizat in sensul asta, nu inseamna ca in alte tari lucrurile nu functioneaza sau ca nu exista un proces corect de informare si educare a populatiei.

In al doilea rind, pentru ca se generalizeaza - mergind pina la discriminare - comportamentul si atitudinea motociclistilor. Pornind de la o America a anilor 60, cu motociclisti tatuati pina-n virful.... dintilor (:D la ce va gindeati?), imbracati in piele, cu plete, alcool si arme, gata sa porneasca oricind un scandal sau o bataie, "roackeri" suparati pe viata (si pe toata lumea), s-a perpetuat o falsa imagine a bikerilor golani, pierde-vara, "cremenali", adevarate pericole pentru "celula de baza a societatii" si pentru bunele moravuri. Ma rog, pericolele le intuiesc, ca stiu multe mindre (myself included) lesinate dupa un motor turat, o casca neagra (musai cu viziera coborita), un pantalon sau o geaca de piele. Ma rog, sa revenim.

In ziua de azi, biker-itul asta e o chestie destul de costisitoare ca sa nu si-o permita chiar oricine - in nici un caz pierde-vara traitori de azi pe miine - si care a "molipsit" o categorie foarte larga de indivizi de toate profesiile si din toate cercurile sociale. Ca exista si posesori de motoare care habar nu au rostul echipamentului de protectie, sau care dau gaz pina la 200 pe bulevard in centrul orasului doar de dragul coapselor vreunei pitzi, este adevarat. Dar oare nu exista si atitia conservari cu permis capatat pe de rost, care conduc betzi, care nu respecta nici o regula de circulatie, care...si care...?

De la mine - conservara cu vise de donatoare - lucrurile se vad simplu. Donatorul stie cit e de vulnerabil si trebuie sa aiba grija de sine: echipament complet, precautii suplimentare data fiind starea caii de rulare si lipsa de educatie rutiera a participantilor la trafic. Conservarul insa, care se simte in siguranta in cusca sa de fier - dulce iluzie! la modul absolut, transformata in realitate doar in prea frecventul care-pe-care intre motor si masina - ar face bine sa nu-si mai bulbuce ochii a oftica pentru ca nu are demaraj la fel de bun. Strecuratul intre masini si plecatul primul la semafor pot fi scump platite de motociclist, asa ca nu-l mai sicanati degeaba. Si da, motorul are dreptul sa mearga pe banda sa, nu-l mai inghesuiti in bordura sau in masina pe care o depaseste. Si da, motoarele merg tare, asa ca beliti ochii in retrovizoare la schimbarea benzii sau a sensului de mers, ca degeaba va plingeti ca "a aparut de nicaieri" dupa ce VOI l-ati transformat pe motociclist in donator.
Lupta - ca asa e la noi, o lupta - conducator auto-motociclist este una inegala, care pe primul il costa niste table, pe al doilea il costa viata. E clar cu cine tin eu, cred. Asadar...

Never ride faster then your guardian angel can fly ! si Asfalt uscat.

CM

Nu, nu ciclul menstrual, ci cupa mondiala.
Care in prima faza m-a enervat groaznic: o gramada de meciuri la orele cele mai idioate, fireste ca toate meciurile trebuie vazute, eventual cu tot cu comentarii.
M-a distrat copios doar initiala isterie anti-vuvuzele (sau cum s-o fi scriind); io-te dom'le tragedie maxima ca nu se aud galeriile cintind, doar trompetele alora. Big deal.

Dar m-am prostit spre final. Sau cum ii spuneam Motanlui-Sef, cind am inceput sa tin si eu cu cineva, se termina.
Am tinut cu Ghana, dar se pare ca nu i-a facut bine :)).
Acu tin cu Spania si cu Uruguay. Sau mai bine zis, sint complet anti -Germania si anti-Olanda. Din pacate, la cum sint programate meciurile, probabil ca o sa ma uit la o finala in care o sa urlu HHuuuuuoooooo la fiecare faza de poarta, indiferent de poarta :)).

Si daca ma gindesc mai bine ca Uruguay-ul de fapt a avut un noroc chior de s-a calificat, si ca a facut-o eliminind singura echipa cu care am simpatizat de la inceput, m-am razgindit: tin cu Spania...