Rasfoind azi propriul blog, am gasit un comentariu pe care nu il citisem - ma oftic ca nu gasesc functia de instiintare pe mail in legatura cu noile comment-uri, si nu vreau sa activez moderarea comentariilor doar pentru asta, ca mi s-ar parea ca cenzurez.
Si am aflat ca:
- mai multa lume decit credeam imi citeste blogul;
- cineva crede ca exista ceva de admirat la mine.
Trecind peste faptul ca persoana cu pricina si cu mine nu am fost niciodata cine stie ce apropiate - colege da, prietene e mult spus, nu stiu de ce, cred ca pur si simplu nu am avut ocazia - am realizat ca are cumva dreptate. Nu in privinta originalitatii si nonconformismului pe care nu mi le recunosc, nici in privinta curajului - revin imediat la capitolul asta - ci in legatura cu Pisilinca. Da, este un copil minunat, nu am eu rabdarea si energia pe care le merita ea.
L., trebuie musai sa iti spun ceva. Sa faci un copil in zilele astea este intr-adevar o dovada de curaj, dar curajul asta nu are nici o legatura cu munca noastra. Ce mi se putea intimpla, cel mai rau? Sa fiu data afara de la doctorat? Nu cred. Sa ratez ocazia unui post in invatamintul universitar? Pai desi nu ma crede nimeni, nu pentru asta m-am inscris la doctorat. Bine, ar fi ipocrit sau mincinos sa spun ca acum nu ma intereseaza aceasta perspectiva, pentru ca spre marea mea uimire, lucrul cu studentii m-a captivat si mi-a placut, iar rezultatele lor bune la examene m-au bucurat mai mult decit ale mele. Ca sa nu mai spun de cei citiva colegi din facultate care mi-s dragi si alaturi de care mi-ar facea placere sa lucrez. Dar la acest capitol sint absolut convinsa ca ce-i al meu e pus deoparte - daca e sa am loc in facultate, o sa am chiar si asa; daca nu, nu aveam oricum, eu (in naivitatea mea) mai cred ca si competenta si interesul pot conta, nu doar alte aspecte, atunci cind e vorba de angajare.
Dar pe Pisilinca era musai sa o am atunci. Si imi pare rau cumplit ca nu pot sta cu ea acasa cei 2 ani regulamentari, din cauza idioteniei sistemului, care vezi Doamne, "nu s-a mai confruntat cu aceasta situatie"- adevarata catastrofa, o femeie a facut un copil. Incredibil cit tupeu ! La faza asta mi-e sila inca. Si sint convinsa ca orice sistem juridic european mi-ar fi recunoscut dreptul de a da nastere unui copil. La noi la universitate nu s-a putut, eu nu sint in concediu de ingrijire a copilului, eu sint in intrerupere de doctorat. Pacat.
Cit despre oglinda...ce sa zic, se mai ciobesc lucrurile. Inca ma mai regasesc in ea, asa ca zic eu ca e bine. Si oglinzile astea, semai regenereaza, mai cad...:). Dar multumesc pentru interes :)
Pai...nu era vorba de munca..referitor la curaj...Nici intr-un caz nu ma refeream la munca.Am vazut-o azi pe pisIlinca alaturi de Pisoiul Sef. E intradevar nemaipomenita....carliontii aia si....fatzuca hi hi hi....Iti doresc sa creasca sanatoasa si sa devina "un om " asa cum inca mai intalnim ...din ce in ce mai putini...din pacate.Pup.....si cafeaua ramane valabila.
RăspundețiȘtergere