In Romania ploua de vreo 3 saptamini de rupe. A inceput cu niste ploi torentiale care au tinut cite 12 ore (in Iasi cel putin), a continuat cu citeva zile bune in care a plouat cu incredere si fara incetare, iar acum se incapatineaza sa ii traga macar cite o ploicica pe zi. Fireste ca in atare conditii, piriiasele de munte s-au transformat in torente care au luat in cale ce era de luat, riurile s-au umflat si au dat pe-afara, riurile mari inca mai au de asteptat unda maxima de viitura, iar Dunarea... pai din ce se aude la TV, Dunarea se pregateste sa mature Galati-ul, sau o buna parte din el.
Chiar si asa, romanul nu se dezminte. Te uiti la stiri si vezi cum "la fata locului" muncesc 10 oameni la umplut saci cu nisip si inaltat digul, in timp ce alti 10-15 maninca seminte si se uita la ei. Nu vorbim de data asta de betivanii din cine stie ce sat uitat de lume, care stiu ca totul e de la Dumnezeu si care nu au facut nimic altceva in viata decit sa bea la crisma (ma rog, plus sa isi bata copchiii si nevasta), ci de oameni dintr-un oras, cu mai mult de 4 clase se presupune.
In timpul asta, televiziunile - se stiu ele care - vuiesc ca guvernul Tariceanu a dat bani pentru construirea de diguri, iar guvernul Boc a retras fondurile. O fi asa sau nu, ei stiu, in mintea mea au rasarit doar doua idei: daca tot se dadusera bani, de ce nu s-a inceput constructia, sa fie angajati banii si sa nu mai aiba ce sa retraga? - dar la asta imi raspund tot eu - pentru ca in tara asta, pina se organizeaza ceva de asemenea anvergura dureaza, ca doar trebuie facute atitea studii si proiecte de fezabilitate, si iar studii si licitatii, si astea se anuleaza si se reorganizeaza pentru ca intre timp s-a schimbat modificarea pe piata spagilor pentru contracte (banoase) cu statul. A doua nelamurire care ma incearca este: inundatiile astea se intimpla mereu in aceleasi locuri (bine, anul asta, plouind mai mult decit de obicei, s-au inundat si zone in mod normal ferite). Se stiu care. Adica stiu si oamenii aia care stau acolo si care isi vad lucrurile murate o data pe an (de cele mai multe ori de doua ori pe an, ca avem inundatiile de primvara-vara si alea de toamna), dar care continua sa isi rezideasca locuintele in fix acelasi loc, ca deh, acolo avea si bunicul casa, si romanul vrea pamint! E chiar atit de greu pe de o parte pentru autoritati sa vada ca INVARIABIL cutare sat sau cutare case din cutare sat sint inundate la o ploaie mai serioasa, si pe de alta parte pentru oamenii aia sa FACA CEVA ca sa nu mai devina subiect de ancheta sociala?
Nu sint lipsita de empatie sau de bun simt, nu minimizez ce se petrece azi in tara. Stiu ca exista sute de mii de oameni "loviti de furia apelor" (cum ni se spune in media) si ca cei mai multi nu au nici o vina. Stiu ca au murit oameni (unii nevinovati, altii pentru ca atunci cind se urla "Viiiine fugiiiiti" plecau sa aduca de la cimp caprele - si aici situatia are un alt tragism, acela al saraciei atit de crunte incit viata fara capra e o condamnare la foame). Stiu ca e o situatie fara precedent (in trecutul recent cel putin) din cauza cantitatii uriase de precipitatii. Dar tot ma scoate din minti ca nici acuma nu se mobilizeaza frate aia aflati (la propriu) cu curu-n balta ! Numa' ii vezi la teveu plingindu-se ca li s-a dus agoniseala de o viata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu