Azi am fost in vizita la vechiul loc de munca, unde voi reveni in toamna, la inceputul anului universitar. A fost o minivacanta meritata si deosebit de reconfortanta si revigoranta, am revazut colegi dragi si mai putin dragi; mi-am amintit de ce-mi sint dragi unii si de ce imi vine uneori sa ii string de git pe altii. Am incercat sa ma obisnuiesc cu ideea ca dupa aproape 2 ani, multe lucruri s-au schimbat, si nu pot avea pretentia sa reiau munca, relatiile, tabieturile, programul, din punctul in care le-am lasat.
Una peste alta, ma asteptam sa mi se ceara sa ma fac utila inca de pe acum, si desi perspectiva era putin infricosatoare din cauza ca nu am cu cine o lasa pe Pisilinca, m-am trezit acasa ca in loc sa ma simt usurata, sint de fapt dezamagita. Destul de dezamagita incit sa ma intreb daca nu cumva ar fi trebuit sa imi manifest singura interesul pentru o munca de care sint intr-adevar interesata. Iata o idee pe care trebuie sa o rumeg pina dupa sarbatori.
30.03.2010
Fara plastic ar fi fantastic
Nu prea stiu cum ar trebui sa atasez poza asta fara sa incalc niscai drepturi de autor, mai ales ca am primit-o pe mail. Am cautat-o pe net si am gasit urmatoarele informatii, pe care le atasez sperind ca e suficient
Salvati Delta - Fara plastic ar fi fantastic (I)
Copywriteri: Semida Duriga, Liviu David
Art Directori: Andrei Iovita, Raluca Frinculescu
Photo: Shutterstock, Ionut Macri
Creative Director: Liviu David
PR&Campaigning Manager: Anamaria Bogdan
Costumasul roz
Nu-mi place rozul.
Nu pot spune ca il uram, as exagera. Dar eu nu m-as imbraca niciodata in roz, desi vorba aia inteleapta zice "never say never". Si desi combinatia roz-gri este considerata una dintre cele mai elegante.
Antipatia mea fata de roz bombon, pampoane, fundite&co. a atins cote alarmante de cind o am pe Pisilinca. Sint sigura ca m-am mai plins eu pe aici ca toate hainele pentru fetite sint roz, iar cele pentru baietei bleu, ca de cite ori intri intr-un magazin cu haine de copii cite o vinzatoare amabila te intreaba "Ce cautati" ( sau ma rog, "Ce cauti", ca mai nou se pare ca e trendy-fancy-cool sa ne tragem de sireturi cu totii) si "Fetita sau baietel?", si pina sa apuc sa raspund ca "Fetita, dar as prefera alta culoare decit..." deja sint cu 3 articole rooooozzzz in fata ochilor.
Ma rog, exemplele pot continua; toata lumea careia i-ar trece prin cap sa ii cumpere ceva Ilincai stie de fixatia mea, iar cele mai roz haine ale ei sint cele pe care le-am spalat eu la un loc cu o pereche de sosete rosii, care s-au ratacit in cosul ei de rufe.
Acum citeva zile insa, eu cu mina mea, i-am cumparat un costumas, pantalon si bluzita, roz. Mai exact cu doua nuante de roz. Si in seara asta, fiica-mea doarme imbracata in roz. Sper sa viseze hipopotamite cu fundite si elefantzei alintatzei :)).
De ce mi s-a pus mie pata pe costumasul asta? Pai intii si-ntii, pentru ca are pe pantalon o bufnita mica-mica. Si pentru ca pe piept are imprimat ceva copac si bufnita stilizata, si dedesubt scrie mare WE CAN SAVE THE WORLD.
Da, este un mesaj in care as vrea sa creada toata viata. Sa creada din suflet ca este in stare sa obtina orice isi pune in minte, ca daca munceste destul poate realiza orice. Chiar si sa salveze lumea.
Nu pot spune ca il uram, as exagera. Dar eu nu m-as imbraca niciodata in roz, desi vorba aia inteleapta zice "never say never". Si desi combinatia roz-gri este considerata una dintre cele mai elegante.
Antipatia mea fata de roz bombon, pampoane, fundite&co. a atins cote alarmante de cind o am pe Pisilinca. Sint sigura ca m-am mai plins eu pe aici ca toate hainele pentru fetite sint roz, iar cele pentru baietei bleu, ca de cite ori intri intr-un magazin cu haine de copii cite o vinzatoare amabila te intreaba "Ce cautati" ( sau ma rog, "Ce cauti", ca mai nou se pare ca e trendy-fancy-cool sa ne tragem de sireturi cu totii) si "Fetita sau baietel?", si pina sa apuc sa raspund ca "Fetita, dar as prefera alta culoare decit..." deja sint cu 3 articole rooooozzzz in fata ochilor.
Ma rog, exemplele pot continua; toata lumea careia i-ar trece prin cap sa ii cumpere ceva Ilincai stie de fixatia mea, iar cele mai roz haine ale ei sint cele pe care le-am spalat eu la un loc cu o pereche de sosete rosii, care s-au ratacit in cosul ei de rufe.
Acum citeva zile insa, eu cu mina mea, i-am cumparat un costumas, pantalon si bluzita, roz. Mai exact cu doua nuante de roz. Si in seara asta, fiica-mea doarme imbracata in roz. Sper sa viseze hipopotamite cu fundite si elefantzei alintatzei :)).
De ce mi s-a pus mie pata pe costumasul asta? Pai intii si-ntii, pentru ca are pe pantalon o bufnita mica-mica. Si pentru ca pe piept are imprimat ceva copac si bufnita stilizata, si dedesubt scrie mare WE CAN SAVE THE WORLD.
Da, este un mesaj in care as vrea sa creada toata viata. Sa creada din suflet ca este in stare sa obtina orice isi pune in minte, ca daca munceste destul poate realiza orice. Chiar si sa salveze lumea.
20.03.2010
O minge
Ieri, Pisilinca a devenit brusc fetita mare: a acceptat sa stea incaltata (afara) si sa mearga cu ghetutele in picioare. De doua minute, apoi de una singura. Asa ca, fiind pe jos, a putut interactiona altfel cu copiii. Si a descoperit la niste copii mari ...mingea. A cam strigat ea ieri dupa minge, dar copiii cu pricina erau cam prea mari ca sa ii pot ruga sa ne imprumute obiectul principal al zburdalniciilor lor.
Azi m-am conformat, am cumparat minge. E un fel de minge-buburuza, o uritenie rosie cu buline negre, singura FARA printese si castele. E drept ca nu am cautat prin tirg, am luat-o de la un supermarket in care am mers pentru cumparaturi diverse.
Bucuria Pisilincai a fost...de nedescris. Sincer nu mi-am imaginat ca s-ar putea bucura atit de tare pentru o minge de 6 lei, mai ales ca acasa are nu stiu cite baloane umflate pe care acum le ignora cu desavirsire, plus diverse bilute, mingiute, biloaie, etc. Tot supermarketul rasuna de chiotele ei; apoi de proteste cind am incercat sa ii pitesc mingea in cosul de cumparaturi, ca sa ne putem deplasa cit de cit, fara ca unul dintre noi sa ii ridice mingea la fiecare doi pasi si fara sa dam sut-goooolll!! in picioarele si sub carucioarele celorlalti cumparatori.
Distractia a continuat afara, in parcul din fata blocului, in care a continuat sa fugareasca mingea chicotind si chiuind.
Apoi la bunica-sa, unde pasiunea a ramas la fel de intensa. Ma mir cumva ca acum doarme singura in patutul ei, in timp ce mingea se odihneste undeva in bucatarie.
Zau ca nu s-a bucurat atit de tare la nici una dintre jucariile smechere, educative sau scumpe pe care le are. Lectie pentru ma-sa !
Si uite-asa, se pare ca ceea ce trebuia sa fie "caseta cu amintiri a Ilincai" va ajunge sa se transforme incet incet in ditamai lada. Cum as putea renunta vreodata la prima minge a Pisilincai, in forma de buburuza uriasa, intr-o prima zi de primavara??
Azi m-am conformat, am cumparat minge. E un fel de minge-buburuza, o uritenie rosie cu buline negre, singura FARA printese si castele. E drept ca nu am cautat prin tirg, am luat-o de la un supermarket in care am mers pentru cumparaturi diverse.
Bucuria Pisilincai a fost...de nedescris. Sincer nu mi-am imaginat ca s-ar putea bucura atit de tare pentru o minge de 6 lei, mai ales ca acasa are nu stiu cite baloane umflate pe care acum le ignora cu desavirsire, plus diverse bilute, mingiute, biloaie, etc. Tot supermarketul rasuna de chiotele ei; apoi de proteste cind am incercat sa ii pitesc mingea in cosul de cumparaturi, ca sa ne putem deplasa cit de cit, fara ca unul dintre noi sa ii ridice mingea la fiecare doi pasi si fara sa dam sut-goooolll!! in picioarele si sub carucioarele celorlalti cumparatori.
Distractia a continuat afara, in parcul din fata blocului, in care a continuat sa fugareasca mingea chicotind si chiuind.
Apoi la bunica-sa, unde pasiunea a ramas la fel de intensa. Ma mir cumva ca acum doarme singura in patutul ei, in timp ce mingea se odihneste undeva in bucatarie.
Zau ca nu s-a bucurat atit de tare la nici una dintre jucariile smechere, educative sau scumpe pe care le are. Lectie pentru ma-sa !
Si uite-asa, se pare ca ceea ce trebuia sa fie "caseta cu amintiri a Ilincai" va ajunge sa se transforme incet incet in ditamai lada. Cum as putea renunta vreodata la prima minge a Pisilincai, in forma de buburuza uriasa, intr-o prima zi de primavara??
15.03.2010
Marturisire
Citeam acum citeva zile cum o multime de internaute scuipau cu scirba in sin cind auzeau de manele. Discutia pornise de la afirmatia ca si "inalta societate" isi da cu firma-n cap pe la ore mici la nunti, botezuri si alte chefuri, si dantuieste cu spor si chef pe sus-numitul gen muzical. Lucru foarte adevarat de altfel, ca l-am observat si eu. Singura afirmatie falsa era aceea ca in Romania nu exista petrecere fara manele.
Ma rog, ceea ce m-a intrigat pina peste poate era vehementa cu care lumea se batea cu caramida in piept ca "iooo???niciodata!!!". Statistic vorbind, daca toate femeile alea spuneau adevarul inseamna ca interpretii de manele cinta din simpla si pura pasiune. Si placere.
Asa ca da, eu marturisesc: am ascultat manele. Nu acasa, in timp ce imi faceam temele, dar am ascultat la chefuri, am si dansat pe ele. In studentie, cind toate chefurile erau ..imbibate de manele. Si de alcool ieftin si prost. Si m-am si distrat, uneori mai bine, alteori mai putin.
Si da, am ascultat cu placere si muzica orientala. Si mi-a placut si imi place si acum, numai ca nu reusesc sa gasesc muzica orientala autentica, dau numai peste echivalentul arabesc al manelelor si al etno-ului de pe la noi.
Si da, am vazut si telenovele. M-am uitat cu toata familia la Sclava Isaura imediat dupa '89, si faceam paralele cu Coliba Unchiului Tom. Si am mai vazut Inger Salbatic (parca) si Betty cea Urita. Si parca mai era ceva, Si Bogatii Pling or something. Sii nici pentru asta nu-mi pare rau, si nu mi-e rusine, ca uite-asa am ajuns sa inteleg acceptabil spaniola si sa rup si citeva propozitii, cit sa ma descurc ca turist.
Da, am fost fascinata de dansul din buric, si m-as inscrie si azi la un curs. Printre altele, este si un foarte bun exercitiu.
Da, m-am uitat la seriale. La Spitalul de Urgente, la Dr House, la Ally McBeal, am sorbit X-Files si Twilight Zone, si mai sint. Si "la batrinete", cind ma gindeam ca nu mai pot fi corupta, am ajuns sa ma uit la Friends si Seinfeld.
Si am mai facut si alte chestii ne-'telectuale. Dar nu cred ca, per total, lucrurile astea ma fac in vreun fel mai "mica". Poate e o chestie de masura; probabil ca as fi alta daca as fi urmarit toate telenovelele pamintului sau daca mi-as adormi copilul pe Guta. Dar cum Pisilinca adoarme pe Ozzy sau pe Floyd, cred ca tot ceea ce am recunoscut ca am "comis la viata mea" sint particele din mine, care au adaugat inca o tenta, o umbra, un parfum celei care sint. Mi-e rusine de ele? Nu. Le-as repeta? Pe unele da, pe altele nu. Multe "facute" din astea ramin acolo unde le e locul, la "experiente de viata". Cine vrea, intelege ce spun.
Nu-mi ramine decit sa inchei in acelasi ton: "Sapte lanturi si-o catusa/Ma tineau legat de usa/Si de usa si de pat...". Asa, pentru cunoscatori :))
Ma rog, ceea ce m-a intrigat pina peste poate era vehementa cu care lumea se batea cu caramida in piept ca "iooo???niciodata!!!". Statistic vorbind, daca toate femeile alea spuneau adevarul inseamna ca interpretii de manele cinta din simpla si pura pasiune. Si placere.
Asa ca da, eu marturisesc: am ascultat manele. Nu acasa, in timp ce imi faceam temele, dar am ascultat la chefuri, am si dansat pe ele. In studentie, cind toate chefurile erau ..imbibate de manele. Si de alcool ieftin si prost. Si m-am si distrat, uneori mai bine, alteori mai putin.
Si da, am ascultat cu placere si muzica orientala. Si mi-a placut si imi place si acum, numai ca nu reusesc sa gasesc muzica orientala autentica, dau numai peste echivalentul arabesc al manelelor si al etno-ului de pe la noi.
Si da, am vazut si telenovele. M-am uitat cu toata familia la Sclava Isaura imediat dupa '89, si faceam paralele cu Coliba Unchiului Tom. Si am mai vazut Inger Salbatic (parca) si Betty cea Urita. Si parca mai era ceva, Si Bogatii Pling or something. Sii nici pentru asta nu-mi pare rau, si nu mi-e rusine, ca uite-asa am ajuns sa inteleg acceptabil spaniola si sa rup si citeva propozitii, cit sa ma descurc ca turist.
Da, am fost fascinata de dansul din buric, si m-as inscrie si azi la un curs. Printre altele, este si un foarte bun exercitiu.
Da, m-am uitat la seriale. La Spitalul de Urgente, la Dr House, la Ally McBeal, am sorbit X-Files si Twilight Zone, si mai sint. Si "la batrinete", cind ma gindeam ca nu mai pot fi corupta, am ajuns sa ma uit la Friends si Seinfeld.
Si am mai facut si alte chestii ne-'telectuale. Dar nu cred ca, per total, lucrurile astea ma fac in vreun fel mai "mica". Poate e o chestie de masura; probabil ca as fi alta daca as fi urmarit toate telenovelele pamintului sau daca mi-as adormi copilul pe Guta. Dar cum Pisilinca adoarme pe Ozzy sau pe Floyd, cred ca tot ceea ce am recunoscut ca am "comis la viata mea" sint particele din mine, care au adaugat inca o tenta, o umbra, un parfum celei care sint. Mi-e rusine de ele? Nu. Le-as repeta? Pe unele da, pe altele nu. Multe "facute" din astea ramin acolo unde le e locul, la "experiente de viata". Cine vrea, intelege ce spun.
Nu-mi ramine decit sa inchei in acelasi ton: "Sapte lanturi si-o catusa/Ma tineau legat de usa/Si de usa si de pat...". Asa, pentru cunoscatori :))
09.03.2010
Pina la regasire...
In vara lui 1997 mi-am inceput "activitatea de voluntariat" la cabinetul veterinar din cartier. Tot atunci ne-am intilnit prima oara.
Era o pufosenie crem cu labe groase care facea deliciul copiilor de la bloc. Si al meu. Nu aveam cum sa rezist. Si oricum nu aveam nici un ciine la tara.
O sa tin minte vesnic prima noapte cu ea. A stat inchisa in bucatarie, i-am facut culcus in vechea mea cadita de plastic, de-aia de copil mic, si am folosit si o paturica din aceleasi vremuri imemoriale. Eu dormeam la etajul unui pat suprapus, iar Mara era primul pui de ciine din casa noastra.
Pe la 2 a apucat-o singuratatea....si da-i si scheauna. I-am dat mincare (diversa), apa, pupici, coji de pepene de ros, jucarii. S-a pishat fix pe patura din cadita. Vroia companie. A vrut pina dimineata, cind am plecat la "job".
Noaptea urmatoare am exilat-o pe balcon in speranta ca n-o mai aud. Initiativa mea a fost repede amendata de mama, care mi-a taiat-o scurt spunind ca vecinii nu au nici o vina, si ca daca am vrut ciine, sa ma ocup de el. Macar daca ar fi fost ciinele meu, sa stea cu noi...
Ca proaspata "asistenta veterinara", aveam cosmaruri legate de Mara si de epidemia de parvoviroza din oras. Am dirdiit bine vreo 2 saptamini, pina a fost clar ca nu se molipsise si am reusit sa o vaccinez. Intre timp a fost mutata la tara, la noua (si singura) ei casa.
Mara a fost un ciine modest si cuminte. Si-a petrecut mai toata viata legata, iarna mai putin decit vara totusi. Placerea ei era sa o tuleasca din curte si sa umble fleaura prin sat, asa ca a inceput sa fie lasata libera din ce in ce mai rar. Tata ii spunea NeMe-UBe, NasMaro, UrechiBlegi. Ne-a facut o data o bucurie cu 8 puiuti dintr-un foc... apoi am sterilizat-o si ii spuneam in gluma Foca, pentru ca se ingrasase mult, si parca ii ramasese mic capul.
Mara a iubit pe toata lumea. Acum vreo luna a sarit cu labele pe mine ultima oara, cind am fost pe la ea in fuga sa ii iau vasul de mincare. Mi-a trecut atunci prin cap ca e cam batrinica, saraca; cea mai batrinica, oricum. Trebuia sa ma intorc cu vasul plin, dar n-am mai apucat, s-a dus altcineva in locul meu. Duminica nu am ajuns sa o salut, nici macar de la distanta.
De 8 martie, Mara ne-a parasit. Bucuria mea este ca s-a dus repede, probabil asa cum ar merita toti ciinii sa se duca. A luat masa de dimineata, a salutat-o pe bunica pe la prinz, si s-a stins in cusca ei la scurt timp dupa aceea. Inainte de lasarea intunericului, Marutza noastra era deja rece, de asta zic ca s-a dus repede. Ar fi fost mai greu pentru toata lumea daca s-ar fi imbolnavit, daca ar fi trebuit sa o luam de la casa ei, sa o plimbam in oras la medic; nu stia ea ce e ala oras, de ce e agitatie, de ce e asa multa lume, ce sint masinile. E adevarat ca s-ar fi bucurat de mai multa atentie, dar pretul merita platit?
Ramas bun, Marutza, transmite-le salutari lui Teddy si Elei, si lui Patrocle, si spune-le ca inca sint iubiti. Si daca o intilnesti pe Mitzura, da-i si ei un pupic, sa il transmita neamului pisicesc; stiu ca ne asteptati in gashca. Un ultim pupic pe nas.
04.03.2010
Regresia no.2: Gimnaziul
Spre deosebire de alte progenituri cu pretentii mai mult sau mai putin justificate, ciclul primar si gimnazial le-am facut la scoala din cartier. Nu prea stiu cum era pe vremea aia cu inscrierile la scoli, stiu ca pentru clasa I mama a discutat cu unii si cu altii si m-a inscris in clasa unei invatatoare foarte bine cotata, dar cunoscuta de asemeni ca fiind foarte dura cu copiii. La sfirsitul primului trimestru al clasei aIIa, cind tocmai ce ma mindream de zor cu noul statut de pionier - si nu asa, oricum, ci ca sef de nu-stiu-ce, oricum ala mai mare si mai tare in clasa - a venit peste noi revolutia. Bine, nu chiar peste noi, ca intrasem in vacanta de iarna, dar odata cu ea, la inceperea trimestrului II, ne asteptau 3 schimbari majore. Tabloul Tovarasului, agatat pe perete deasupra tablei disparuse. Soneria scolii intona acum Desteapta-te romane in locul Tricolorului. Si clasa incepea ore de limba franceza, care pina atunci se aflase in programa de la clasa aVa incolo.
In mod deloc surprinzator, clasa aIVa B urma sa devina clasa a Va B; intr-un fel de experiment insa, profa de franceza a obtinut ceva ce avea sa se dovedeasca foarte important pentru mine: o a Va B intensiv franceza. Testul de limba dat in prima zi de scoala a adunat practic, intr-o clasa cu 40 de elevi, cam jumatate din fosta mea clasa, o treime din a Va C, si citiva elevi rataciti din celelalte clase. Din considerente pe care nu le-am inteles si nu le inteleg nici acum, mama ma trimisese sa dau si examen de admitere in clasa a Va la liceul Emil Racovita, unde totusi nu m-a trimis, desi intrasem a doua pe liste.
Asa ca m-am regasit proaspata boboaca de gimnaziu, alaturi de alti 39 de colegi, cu o gashca de profesori noi si o diriginta profesoara de franceza.
Am fost o clasa de cosmar. Pentru adulti, nu pentru noi, fireste... Invatam in asa-numitul "laborator de franceza", una din putinele clase de la parterul scolii, proaspat renovata, cu pupitre noi dar cu scaune individuale in locul bancilor de lemn, cu tot felul de materiale de la CCF pe pereti si prin vitrine. Perete in perete cu clasa noastra era secretariatul; vis-a-vis era biroul directorului. Director care, la una din vizitele "de ce urlati in halul asta" s-a trezit cu un bocanc in cap.
In ora de latina se dadea cu spray paralizant. In pauze se juca "Stop pozitie" si se trageau niste suturi in fund de s-au rupt banci. Cel mai cuminte coleg, care nu se ridica din banca decit sa se duca la baie, a spart tabla. Un altul a spart noua tabla dind cu capul in ea. Profesoarele de romana, istorie si matematica au iesit plingind de la ora, desi e greu de crezut ca niste pusti de 11-15 ani reusesc sa impresioneze in asa hal femei care s-au luptat cu tineri adolescenti recalcitranti toata viata lor. Bataile cu mincare erau la ordinea zilei.
Noi nu aveam vaza cu flori in clasa, ca nu era "genul nostru". Singura data cind ne-am procopsit cu asa ceva, nu mai stiu in ce imprejurari, am reusit sa o varsam pe scaunul (tapitat fireste) de la catedra. Inaintea orei de matematica. Si nimeni nu a indraznit sa o avertizeze pe profa inainte de a se aseza, ca era buna prietena cu diriginta de care ne era mila de-acuma, cite suturi incasase din cauza obrazniciilor noastre. Lipsa noastra de initiativa nu a fost apreciata...
Profa de mate avea citeva zicale de care o sa-mi amintesc toata viata. "Imi iau jucariile si plec"; X in drum spre tabla: "Asa, usurel puisor, sa nu te zdruncini". Mirosea mereu a ceai de tei cu miere, un parfum usor prafos, nu am aflat nici acum ce parfum era ala...
Profa de romana vroia sa o asteptam in liniste in picioare la marginea bancii la inceputul orei. Tinea tare mult la obiceiul asta, scos nu stiu de unde. Cred ca ea s-a suparat de cele mai multe ori pe noi; ne tot ameninta ca renunta la clasa noastra. Dar avea un bichon pe nume Shoshonel, din cauza caruia mereu era bandajata, pentru ca "Bubico" musca cu drag si spor.
Profa de fizica m-a facut sa iubesc fizica, la fel cum profa de chimie m-a facut sa urasc chimia. Profa de istorie imi era practic vecina, statea intr-un bloc alaturat, si avea boxer, ceea ce a facut-o mult mai simpatica. Profa de geografie era o baba toanta, de care am scapat prin clasa a VIa; toate inlocuitoarele ei au rezistat la clasa noastra maxim un semestru.
Profa de sport era un mic dopuletz. De treaba, nu-i vorba...
Sint oameni pe caredin pacate nu i-am mai vazut de cind am terminat clasa a VIIIa. Bine, m-am mai intilnit cu profa de mate si cu diriga...diriga...cea mai tare diriga din lume.
As povesti pina poimiine despre colegi, intimplari, tabere, "discoteci" de sfirsit de semestru, prime iubiri, olimpiade, ore de dirigentie. Gimnaziul a fost liceul meu. Pentru ca liceul a fost de mare kko. Ca si facultatea de altfel. In gimnaziu am cunoscut oamenii care m-au format si pe care ii respect. Restul..
Detalii cu alta ocazie
In mod deloc surprinzator, clasa aIVa B urma sa devina clasa a Va B; intr-un fel de experiment insa, profa de franceza a obtinut ceva ce avea sa se dovedeasca foarte important pentru mine: o a Va B intensiv franceza. Testul de limba dat in prima zi de scoala a adunat practic, intr-o clasa cu 40 de elevi, cam jumatate din fosta mea clasa, o treime din a Va C, si citiva elevi rataciti din celelalte clase. Din considerente pe care nu le-am inteles si nu le inteleg nici acum, mama ma trimisese sa dau si examen de admitere in clasa a Va la liceul Emil Racovita, unde totusi nu m-a trimis, desi intrasem a doua pe liste.
Asa ca m-am regasit proaspata boboaca de gimnaziu, alaturi de alti 39 de colegi, cu o gashca de profesori noi si o diriginta profesoara de franceza.
Am fost o clasa de cosmar. Pentru adulti, nu pentru noi, fireste... Invatam in asa-numitul "laborator de franceza", una din putinele clase de la parterul scolii, proaspat renovata, cu pupitre noi dar cu scaune individuale in locul bancilor de lemn, cu tot felul de materiale de la CCF pe pereti si prin vitrine. Perete in perete cu clasa noastra era secretariatul; vis-a-vis era biroul directorului. Director care, la una din vizitele "de ce urlati in halul asta" s-a trezit cu un bocanc in cap.
In ora de latina se dadea cu spray paralizant. In pauze se juca "Stop pozitie" si se trageau niste suturi in fund de s-au rupt banci. Cel mai cuminte coleg, care nu se ridica din banca decit sa se duca la baie, a spart tabla. Un altul a spart noua tabla dind cu capul in ea. Profesoarele de romana, istorie si matematica au iesit plingind de la ora, desi e greu de crezut ca niste pusti de 11-15 ani reusesc sa impresioneze in asa hal femei care s-au luptat cu tineri adolescenti recalcitranti toata viata lor. Bataile cu mincare erau la ordinea zilei.
Noi nu aveam vaza cu flori in clasa, ca nu era "genul nostru". Singura data cind ne-am procopsit cu asa ceva, nu mai stiu in ce imprejurari, am reusit sa o varsam pe scaunul (tapitat fireste) de la catedra. Inaintea orei de matematica. Si nimeni nu a indraznit sa o avertizeze pe profa inainte de a se aseza, ca era buna prietena cu diriginta de care ne era mila de-acuma, cite suturi incasase din cauza obrazniciilor noastre. Lipsa noastra de initiativa nu a fost apreciata...
Profa de mate avea citeva zicale de care o sa-mi amintesc toata viata. "Imi iau jucariile si plec"; X in drum spre tabla: "Asa, usurel puisor, sa nu te zdruncini". Mirosea mereu a ceai de tei cu miere, un parfum usor prafos, nu am aflat nici acum ce parfum era ala...
Profa de romana vroia sa o asteptam in liniste in picioare la marginea bancii la inceputul orei. Tinea tare mult la obiceiul asta, scos nu stiu de unde. Cred ca ea s-a suparat de cele mai multe ori pe noi; ne tot ameninta ca renunta la clasa noastra. Dar avea un bichon pe nume Shoshonel, din cauza caruia mereu era bandajata, pentru ca "Bubico" musca cu drag si spor.
Profa de fizica m-a facut sa iubesc fizica, la fel cum profa de chimie m-a facut sa urasc chimia. Profa de istorie imi era practic vecina, statea intr-un bloc alaturat, si avea boxer, ceea ce a facut-o mult mai simpatica. Profa de geografie era o baba toanta, de care am scapat prin clasa a VIa; toate inlocuitoarele ei au rezistat la clasa noastra maxim un semestru.
Profa de sport era un mic dopuletz. De treaba, nu-i vorba...
Sint oameni pe caredin pacate nu i-am mai vazut de cind am terminat clasa a VIIIa. Bine, m-am mai intilnit cu profa de mate si cu diriga...diriga...cea mai tare diriga din lume.
As povesti pina poimiine despre colegi, intimplari, tabere, "discoteci" de sfirsit de semestru, prime iubiri, olimpiade, ore de dirigentie. Gimnaziul a fost liceul meu. Pentru ca liceul a fost de mare kko. Ca si facultatea de altfel. In gimnaziu am cunoscut oamenii care m-au format si pe care ii respect. Restul..
Detalii cu alta ocazie
03.03.2010
Regresia no.1: Ozzy
Ozzy (cu sau fara Black Sabbath) nu stiu cind am inceput sa ascult; ori "din cele mai vechi timpuri", ori in perioada de inflorire a Radio VoxT, care pe atunci nu era un mega-jeg de post de radio, cum sint mai toate cele din prezent (cel putin cele ale caror frecvente se prind in capatul asta de lume). Oricum, intr-o minunata zi de iarna daca tin bine minte, fiul sefului meu a venit in vizita la taica-su si, dintr-una-n alta, imi spune ca se gindeste sa isi ia bilete pe 5.06 la Gods of Metal la Milano, sa il vada pe Ozzy Osbourne.
Meditind in sinea mea la vorbe de duh despre bogati si saraci, la pilde cu fiii muncitori (sau nu) ai oamenilor avuti si la altele din aceeasi categorie, mi-am exprimat in cele din urma invidia (da, exact, invidia). Si Motanu Sef, ca si cum ar fi fost cel mai simplu si mai natural lucru din lume, m-a intrebat: "Mergem si noi"?
No, mergem... Io-s aia mai calculata oleaca; aia care pune pe hirtie cit ne costa avionul si cazarea, merita sau nu (merita, stiu, dar...), ce spun la scoala, de ce lipsesc, cum aburesc seful...
No, intr-un final inventez o problema de familie (si ma rog in gind sa nu ma intilnesc taman in Milano cu fiul mai sus amintit) ca sa lipsesc o zi, ne suim in avion si ne pornim.
Gods of Metal se organiza undeva la o margine de Milano, intr-un fel de mega parc, festivalul tinea 3 zile, iar atmosfera era de milioane. Corturi, oameni de absolut toate virstele, plete, piele, tinte, sini goi, tigari (si chistoacele aferente), bocanci, bere, zgarzi cu tzinte, coafuri shocky, dermatograf si rimel negru din belsug, blugi, tricouri imprimate, inele, cercei, piercinguri, bandane... si fireste ROCK.
Ozzy a fost bestial. Ca si galetile de apa varsate peste public. Ca si piesele. Ca si, am descoperit ulterior (da, rusinos de tirziu, ce sa-i faci) seria The Osbournes. Ceasca imensa de cafea sau de milkshake. Timiditatea. Refuzul copilaresc de a da ochii cu fana invitata de Doamna sa acasa. Discursul deloc moralizator tinut fiicei care se apucase de droguri, inainte de a o expedia la clinica de dezintoxicare.
Dincolo de muzica, de porumbei ucisi in timpul concertelor sau de lilieci muscati de cap, de vechea adictie si de nebuniile de rock star, Ozzy este o alta lume. O lume pe care personal nu mi-as fi putut-o imagina in aceste culori. Genul de lume care, daca tragi cu ochiul o clipa, te face sa intelegi cit esti de mic si de limitat, de lipsit de fantezie, de banal; cit de marunte iti sint framintarile sufletesti. Cit de singur esti.
I CAN'T FUCKING HEAR YOU !!!!
Meditind in sinea mea la vorbe de duh despre bogati si saraci, la pilde cu fiii muncitori (sau nu) ai oamenilor avuti si la altele din aceeasi categorie, mi-am exprimat in cele din urma invidia (da, exact, invidia). Si Motanu Sef, ca si cum ar fi fost cel mai simplu si mai natural lucru din lume, m-a intrebat: "Mergem si noi"?
No, mergem... Io-s aia mai calculata oleaca; aia care pune pe hirtie cit ne costa avionul si cazarea, merita sau nu (merita, stiu, dar...), ce spun la scoala, de ce lipsesc, cum aburesc seful...
No, intr-un final inventez o problema de familie (si ma rog in gind sa nu ma intilnesc taman in Milano cu fiul mai sus amintit) ca sa lipsesc o zi, ne suim in avion si ne pornim.
Gods of Metal se organiza undeva la o margine de Milano, intr-un fel de mega parc, festivalul tinea 3 zile, iar atmosfera era de milioane. Corturi, oameni de absolut toate virstele, plete, piele, tinte, sini goi, tigari (si chistoacele aferente), bocanci, bere, zgarzi cu tzinte, coafuri shocky, dermatograf si rimel negru din belsug, blugi, tricouri imprimate, inele, cercei, piercinguri, bandane... si fireste ROCK.
Ozzy a fost bestial. Ca si galetile de apa varsate peste public. Ca si piesele. Ca si, am descoperit ulterior (da, rusinos de tirziu, ce sa-i faci) seria The Osbournes. Ceasca imensa de cafea sau de milkshake. Timiditatea. Refuzul copilaresc de a da ochii cu fana invitata de Doamna sa acasa. Discursul deloc moralizator tinut fiicei care se apucase de droguri, inainte de a o expedia la clinica de dezintoxicare.
Dincolo de muzica, de porumbei ucisi in timpul concertelor sau de lilieci muscati de cap, de vechea adictie si de nebuniile de rock star, Ozzy este o alta lume. O lume pe care personal nu mi-as fi putut-o imagina in aceste culori. Genul de lume care, daca tragi cu ochiul o clipa, te face sa intelegi cit esti de mic si de limitat, de lipsit de fantezie, de banal; cit de marunte iti sint framintarile sufletesti. Cit de singur esti.
I CAN'T FUCKING HEAR YOU !!!!
Regresii
Pentru ca, se deduce si din postarea anterioara, viata mea a intrat in linie dreapta, iar rabdarea, optimismul si "pisicul" in general, pe o panta descendenta, si pentru ca oricum nu mi se intimpla prea multe chestii care sa merite povestite, si pentru ca lucrurile despre care ma gindesc peste zi ca as scrie mi se sterg din minte cu totul odata ce Pisilinca e la nani de noapte in patutul ei, m-am gindit (dupa ce fusesem ispitita sa "trag oblonul" peste blog) sa scriu despre lucruri care au fost. Sa fac asa, un fel de "dush de trecut", o "imbaiere " (sper eu) terapeutica din butoiul cu melancolie nevrozata in piscina cu amintiri.
Viata...
tuturor continua, a mea sta in loc. Se pare ca nu am nici macar dreptul de a cere ca si a mea sa se urneasca din cind in cind din loc. Asa, de-o tura de cumparaturi, de un suc in oras, de o plimbare pe picioarele mele, de un condus reconfortatnt de masina. In schimb este de la sine inteles ca ceilalti trebuie sa isi continue viata si preocuparile, fara a se lasa in vreun fel distrasi sau deranjati. Ca doar sacrificiile personale de-aia-s personale.
Viata mea trebuie sa se rezume la mincare pasata, pampersi cacacitzi si leganat pentru adormit.
Well, thank you very much. Don't mind me. In curind o sa am si eu o viata, iar. Una noua, fireste, ca nu am cum sa ma mai intorc la cea veche. Si s-ar putea sa fie o mare surpriza, pentru toata lumea. Nu neaparat una placuta. Beware.
Viata mea trebuie sa se rezume la mincare pasata, pampersi cacacitzi si leganat pentru adormit.
Well, thank you very much. Don't mind me. In curind o sa am si eu o viata, iar. Una noua, fireste, ca nu am cum sa ma mai intorc la cea veche. Si s-ar putea sa fie o mare surpriza, pentru toata lumea. Nu neaparat una placuta. Beware.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)