Ozzy (cu sau fara Black Sabbath) nu stiu cind am inceput sa ascult; ori "din cele mai vechi timpuri", ori in perioada de inflorire a Radio VoxT, care pe atunci nu era un mega-jeg de post de radio, cum sint mai toate cele din prezent (cel putin cele ale caror frecvente se prind in capatul asta de lume). Oricum, intr-o minunata zi de iarna daca tin bine minte, fiul sefului meu a venit in vizita la taica-su si, dintr-una-n alta, imi spune ca se gindeste sa isi ia bilete pe 5.06 la Gods of Metal la Milano, sa il vada pe Ozzy Osbourne.
Meditind in sinea mea la vorbe de duh despre bogati si saraci, la pilde cu fiii muncitori (sau nu) ai oamenilor avuti si la altele din aceeasi categorie, mi-am exprimat in cele din urma invidia (da, exact, invidia). Si Motanu Sef, ca si cum ar fi fost cel mai simplu si mai natural lucru din lume, m-a intrebat: "Mergem si noi"?
No, mergem... Io-s aia mai calculata oleaca; aia care pune pe hirtie cit ne costa avionul si cazarea, merita sau nu (merita, stiu, dar...), ce spun la scoala, de ce lipsesc, cum aburesc seful...
No, intr-un final inventez o problema de familie (si ma rog in gind sa nu ma intilnesc taman in Milano cu fiul mai sus amintit) ca sa lipsesc o zi, ne suim in avion si ne pornim.
Gods of Metal se organiza undeva la o margine de Milano, intr-un fel de mega parc, festivalul tinea 3 zile, iar atmosfera era de milioane. Corturi, oameni de absolut toate virstele, plete, piele, tinte, sini goi, tigari (si chistoacele aferente), bocanci, bere, zgarzi cu tzinte, coafuri shocky, dermatograf si rimel negru din belsug, blugi, tricouri imprimate, inele, cercei, piercinguri, bandane... si fireste ROCK.
Ozzy a fost bestial. Ca si galetile de apa varsate peste public. Ca si piesele. Ca si, am descoperit ulterior (da, rusinos de tirziu, ce sa-i faci) seria The Osbournes. Ceasca imensa de cafea sau de milkshake. Timiditatea. Refuzul copilaresc de a da ochii cu fana invitata de Doamna sa acasa. Discursul deloc moralizator tinut fiicei care se apucase de droguri, inainte de a o expedia la clinica de dezintoxicare.
Dincolo de muzica, de porumbei ucisi in timpul concertelor sau de lilieci muscati de cap, de vechea adictie si de nebuniile de rock star, Ozzy este o alta lume. O lume pe care personal nu mi-as fi putut-o imagina in aceste culori. Genul de lume care, daca tragi cu ochiul o clipa, te face sa intelegi cit esti de mic si de limitat, de lipsit de fantezie, de banal; cit de marunte iti sint framintarile sufletesti. Cit de singur esti.
I CAN'T FUCKING HEAR YOU !!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu