- Tata, Tata !
- Buna Ionica. Ce faci?
- Mi-ai adus bomboane?
- Nu ti-am adus Ionica, ai mincat azi deja bomboane.
- Ai bani?
- Pai nu ti-am dat si dimineata bani?
- Ba da. Ai bani?
- Ce-ai facut cu ei?
- Mi-am luat bomboane. Imi dai?
- Poftim, Ionica.
Ionica are 3 ani jumate, este slabut si pirpiriu, blond cu ochi albastri, iar casa lui este spitalul de copii din Iasi. Este doar unul dintre numerosii copii abandonati in spital, lasati pur si simplu, cum lasi niste catei nedoriti intr-un cartier de vile. Durerea cea mare este ca in cazul lor, nici sa isi doreasca cineva, nu ii poate lua acasa.
Pentru Ionica toate asistentele si infirmierele de pe sectie sint Mama, iar profesorul sef de clinica este Tata. Mamele lui Ionica, desi mai prezente in viata lui si ceva mai disponibile flecarelii sale nevinovate, sint "rele"; ele in "trag de urechi" atunci cind face prostii, ele il mai cearta, ba ca ia jucariile altor copii, ba ca face mizerie, ba ca se tavaleste pe jos si isi murdareste hainutele. Tata insa este unul singur si e mereu bun, are mereu bomboane sau bani de bomboane, pare sa fie mereu cu zimbetul pe buze, chiar si atunci cind le cere asistentelor sa il scoata pe Ionica din birou pentru ca nu asculta si cotrobaie prin toate sertarele, si in general, fiind mai ocupat si mai scump la vedere, prezenta lui este cu atit mai pretioasa.
Ionica vrea sa stie tot ce misca la el acasa; de unde vin oamenii si unde pleaca, de ce se plimba pe hol; stie cu intelegerea lui de 3 ani jumate ca toti copiii au mama si tata, care stau cu ei acolo si se ocupa doar de ei, si ca la un moment dat toti copiii pleaca la ei acasa. El insa ramine. Nu prea stie el ce e aia acasa, plimbarile lui se intimpla atunci cind una dintre mame are de facut drumuri prin spital sau prin vecinatatea spitalului si il ia cu ea.
Ionica este cunoscut si de femeile care vin regulat in spital ca sa vinda parfumuri, lenjerie, truse de machiaj si pijamale. Si baloane. Cind este norocos, cite una dintre ele ii umfla un balon mare si i-l da sa se joace; atunci, pare ca a venit si la el Craciunul.
Ionica nu face mofturi la mincare sau la jucarii. Mai plinge uneori cind nimeni nu are timp de el, si se trezeste exilat in miezul zilei in cite un pat inalt cu gratii metalice; acolo este in siguranta si nu deranjeaza pe nimeni. Il striga pe Tata cit il striga, dupa care adoarme resemnat.
Lui Ionica nu ii plac sfirsiturile de saptamina, cind aproape toata lumea pleaca si sectia ramine pustie; se plictiseste, e liniste, nu are cu cine sa se joace si nici Mamele lui nu par sa fie la fel de bine dispuse si de rabdatoare ca in celelalate zile.
Ionica ar avea nevoie de o singura mama si de un singur tata, asa cum au toti copiii pe care ii vede perindindu-se. Din pacate nu se stie cine l-ar vrea pe Ionica, si chiar daca l-ar vrea cineva, sistemul adoptiilor din Romania si felul in care a fost el abandonat fac ca sansele sa fie luat Acasa sa fie practic nule. Si sint pline spitalele din Romania de astfel de Ionica...
23.10.2010
20.10.2010
Versuri. Sau, mai degraba, lyrics
Cind eram eu mica (adica incepind de pe la 12 ani, asa) "nu se exista" internet, muzica aveai daca dadeai bani pe ea, iar revistele gen Popcorn sau Bravo abia isi faceau aparitia pe piata. Asa ca daca vroiai sa stii ce spune cite un cintec, n-aveai decit sa il asculti iar si iar, pina la tocirea benzilor (de caseta, magnetofon nu prea am folosit desi am avut in casa pina la un moment dat cind a fost scos din uz).
Si cam vroiai sa stii, pentru ca aia este virsta fanilor adevarati si infocati, care lipesc postere pe pereti si deseneaza initialele cintaretului/formatiei preferate pe coltul fiecarei pagini a fiecarui caiet de scoala.
La vremea aia eu dormeam, ma trezeam, mincam si imi faceam temele cu Michael Jackson. Asa ca primele versuri pe care "le-am scos" erau de la cintecele lui. Am ascultat obsesiv si am scris in caietul de versuri si mult Presley, Eagles, Smokie, tot felul de "oldies&goldies", Floyd, Zeppelin....ma rog, si altele, dar pentru astia facusem o veritabila obsesie. Si am descoperit - eu, care nu am rabdare pentru citit poezie, mai ales "de-a valma"- cita poezie este in versurile astea.
Bine, pentru "tinerii din ziua de azi" ceea ce spun eu poate parea aberant; daca asculti doar house si muzica de relaxare, sau daca esti pasionat de manele si de dance-ul ieftin, probabil ca ce spun eu este un fel de abureala, de poveste de adormit copiii.
Ei, timpul trece (si se scurteaza), pasiunile se schimba vrind nevrind, asa ca si perioada cu versurile a "expirat".
Daaaaar...mare surpriza mare....am redescoperit-o. Bine, mi-ar fi fost mai drag sa o redescopar ca pe vremea aia, dind obsesiv pause - rewind - play - pause - rewind - play, din pacate nu mai am timpul necesar pentru asta. Am redescoperit insa placerea si pasiunea de a citi - ca acu exista site-uri "de specialitate"- aceste lyrics. Sint intr-un veritabil extaz citind versurile de la discografia...da, ati ghicit, lui Ozzy :), si as pune cred trei sferturi din ele pe blog, macar asa, pentru exemplificare.:)
Si cam vroiai sa stii, pentru ca aia este virsta fanilor adevarati si infocati, care lipesc postere pe pereti si deseneaza initialele cintaretului/formatiei preferate pe coltul fiecarei pagini a fiecarui caiet de scoala.
La vremea aia eu dormeam, ma trezeam, mincam si imi faceam temele cu Michael Jackson. Asa ca primele versuri pe care "le-am scos" erau de la cintecele lui. Am ascultat obsesiv si am scris in caietul de versuri si mult Presley, Eagles, Smokie, tot felul de "oldies&goldies", Floyd, Zeppelin....ma rog, si altele, dar pentru astia facusem o veritabila obsesie. Si am descoperit - eu, care nu am rabdare pentru citit poezie, mai ales "de-a valma"- cita poezie este in versurile astea.
Bine, pentru "tinerii din ziua de azi" ceea ce spun eu poate parea aberant; daca asculti doar house si muzica de relaxare, sau daca esti pasionat de manele si de dance-ul ieftin, probabil ca ce spun eu este un fel de abureala, de poveste de adormit copiii.
Ei, timpul trece (si se scurteaza), pasiunile se schimba vrind nevrind, asa ca si perioada cu versurile a "expirat".
Daaaaar...mare surpriza mare....am redescoperit-o. Bine, mi-ar fi fost mai drag sa o redescopar ca pe vremea aia, dind obsesiv pause - rewind - play - pause - rewind - play, din pacate nu mai am timpul necesar pentru asta. Am redescoperit insa placerea si pasiunea de a citi - ca acu exista site-uri "de specialitate"- aceste lyrics. Sint intr-un veritabil extaz citind versurile de la discografia...da, ati ghicit, lui Ozzy :), si as pune cred trei sferturi din ele pe blog, macar asa, pentru exemplificare.:)
18.10.2010
Despre tupeu in lumea virtuala
Am observat, nu de putine ori, ca lumea virtuala ii transforma pe oameni.
Nu ma refer la clasicele "barbat, 38 de ani, necasatorit, prezentabil" care e de fapt de 60, chel si cu burta pina la genunchi (si desigur, cu urma de verigheta pe inelar). Astea mi se par amuzante pina la un punct; oricum, nu ma simt expusa la genul asta de glumite pentru ca nu frecventez asa numitele retele de socializare, nu intru pe site-uri de dating si in general nu vorbesc pe net decit cu necunoscuti...cunoscuti, adica persoane pentru care mi-am descoperit ceva afinitati pe forumuri de exemplu. Stiu ca din ce in ce mai multa lume povesteste ca si-a cunoscut sotul sau sotia intii in lumea virtuala si abia dupa ceva vreme s-au vazut fata in fata, dar ... pur si simplu nu mi se pare ca genul asta de relatii mi se potriveste.
Vorbesc insa despre cum noi toti, sub protectia anonimatului pe care il presupune un forum sau niste comentarii sau de ce nu, un anumit gen de blog, parca ne transformam. Este cumva de inteles, cu totii avem o imagine despre cum am vrea sa fim, iar in lumea virtuala ne putem preface mai catolici decit papa, ca sa ne placa noua insine de noi; nu sint multe ocazii de a-ti juca propriul personaj.
Mi se pare totusi putin ciudat cum naturaletea si relaxarea si intimitatea in exprimare dispar ca prin minune imediat ce ne vedem pusi fata in fata cu interlocutorii. Bine, depinde si de relatia dintre cei doi; eu am o prietena pe care o vad cam o data pe an, de citiva ani buni, si desi nu mai avem timpul necesar sa ne punem una pe cealalta la curent cu toate maruntisurile vietilor noastre, intilnirile sint la fel de frumoase, de prietenoase si de lipsite de orice stinghereala cum erau si pe vremea cind desi stateam in aceeasi banca, mai ieseam si la plimbare in fiecare dup-amiaza.
Oricum, nu incetez sa ma minunez cum identitatea asta virtuala ne face sa ne permitem discutii pe care nu le-am purta niciodata fata in fata. Pina la un punct, sint si eu o "victima' a acestui "trend"; imi place tare mult de personajul pisigri, identitatea mi se pare ca mi se potriveste ca o manusa, si ma identific cu el mai mult si mai realist decit o faceam odinioara cu eu-Marie (din Marie's the Name of his Latest Flame a lui Presley). Recunosc, uneori imi permit mici indrazneli sau mici momente de sinceritate care nu s-ar "potrivi" firii mele destul de introvertite in relatiile cu oamenii, insa spun cu mina pe inima ca niciodata nu m-am..."laudat", nu m-am "dat balena", nu am insistat pe idei pe care de fapt nu le imbratisez, nu am promis sa fac lucruri pe care de fapt nu mi le doresc sau pe care nu am curajul sa le intreprind. Desi pisigri este mai pisicoasa, mai sincera, mai extrovertita, mai independenta si mai curajoasa decit eu-cea-de-toate-zilele, ea nu este totusi o minciuna, nu este o marioneta, nu este un personaj de roman, este ...eu in zilele mele bune.
Nu ma refer la clasicele "barbat, 38 de ani, necasatorit, prezentabil" care e de fapt de 60, chel si cu burta pina la genunchi (si desigur, cu urma de verigheta pe inelar). Astea mi se par amuzante pina la un punct; oricum, nu ma simt expusa la genul asta de glumite pentru ca nu frecventez asa numitele retele de socializare, nu intru pe site-uri de dating si in general nu vorbesc pe net decit cu necunoscuti...cunoscuti, adica persoane pentru care mi-am descoperit ceva afinitati pe forumuri de exemplu. Stiu ca din ce in ce mai multa lume povesteste ca si-a cunoscut sotul sau sotia intii in lumea virtuala si abia dupa ceva vreme s-au vazut fata in fata, dar ... pur si simplu nu mi se pare ca genul asta de relatii mi se potriveste.
Vorbesc insa despre cum noi toti, sub protectia anonimatului pe care il presupune un forum sau niste comentarii sau de ce nu, un anumit gen de blog, parca ne transformam. Este cumva de inteles, cu totii avem o imagine despre cum am vrea sa fim, iar in lumea virtuala ne putem preface mai catolici decit papa, ca sa ne placa noua insine de noi; nu sint multe ocazii de a-ti juca propriul personaj.
Mi se pare totusi putin ciudat cum naturaletea si relaxarea si intimitatea in exprimare dispar ca prin minune imediat ce ne vedem pusi fata in fata cu interlocutorii. Bine, depinde si de relatia dintre cei doi; eu am o prietena pe care o vad cam o data pe an, de citiva ani buni, si desi nu mai avem timpul necesar sa ne punem una pe cealalta la curent cu toate maruntisurile vietilor noastre, intilnirile sint la fel de frumoase, de prietenoase si de lipsite de orice stinghereala cum erau si pe vremea cind desi stateam in aceeasi banca, mai ieseam si la plimbare in fiecare dup-amiaza.
Oricum, nu incetez sa ma minunez cum identitatea asta virtuala ne face sa ne permitem discutii pe care nu le-am purta niciodata fata in fata. Pina la un punct, sint si eu o "victima' a acestui "trend"; imi place tare mult de personajul pisigri, identitatea mi se pare ca mi se potriveste ca o manusa, si ma identific cu el mai mult si mai realist decit o faceam odinioara cu eu-Marie (din Marie's the Name of his Latest Flame a lui Presley). Recunosc, uneori imi permit mici indrazneli sau mici momente de sinceritate care nu s-ar "potrivi" firii mele destul de introvertite in relatiile cu oamenii, insa spun cu mina pe inima ca niciodata nu m-am..."laudat", nu m-am "dat balena", nu am insistat pe idei pe care de fapt nu le imbratisez, nu am promis sa fac lucruri pe care de fapt nu mi le doresc sau pe care nu am curajul sa le intreprind. Desi pisigri este mai pisicoasa, mai sincera, mai extrovertita, mai independenta si mai curajoasa decit eu-cea-de-toate-zilele, ea nu este totusi o minciuna, nu este o marioneta, nu este un personaj de roman, este ...eu in zilele mele bune.
13.10.2010
Wine is fine...
...but whisky's quicker.
O singura persoana de pe lumea asta ma cunoaste destul de bine incit sa stie ca dintotdeauna am suferit de "indragosteala". Mi-e greu sa o definesc, indragostita sint de la 21 de ani, de acelasi barbat, insa si inainte, si dupa aparitia acestuia in viata mea am dezvoltat pasiuni pentru alti barbati, personaje de film sau carte, cintareti, actori, subiecte de documentare tv si altele din acelasi registru. M-am indragostit de personajul central masculin din Californication pentru ca apoi sa il ador de rockerul batrin din acelasi serial; m-am indragostit de toata "echipa" din The Boat that Rocked; am nutrit o pasiune deosebita pentru unul din tatuatorii din Miami Ink, l-am iubit pe Nicu Covaci (sau mai exact m-am indragostit de vocea lui). Si am revenit la o mai veche dragoste: Ozzy.
Nu cred ca ma poate intelege cineva. Nici pentru pasiunile astea subite si intense, care imi provoaca stari de neliniste si de fluturasi in stomac, nici pentru aceasta ultima alegere. M-am surprins intrebindu-ma, intr-un acces de fanatism, daca Motanul meu este destul de fan incit sa accepte sa creasca in "ograda" sa un urmas al sus-numitului, dar m-am razgindit repede, amintindu-mi The Osbournes; mi se pare destul de evident ca oricit de cool ar fi omul, nu prea e bun ca "material de reproductie", iertata sa-mi fie sinceritatea. Oricit de originale, destepte sau talentate ar fi cele doua odrasle oficiale, mie nu au reusit sa-mi fie simpatice.
Ozzy este o legenda vie, este unul dintre putinii monstri ai rockului clasic inca in viata. Nu inca in viata, ci alive and kicking. Este dulce, dezarmant si copilaros. Imi staruie in minte citeva momente din show-ul centrat pe familia lui.
Primul este uriasa ceasca de cafea. Mare cit un lighean si colorata ca o fusta de tiganca. Aproape la fel de baltata ca tinutele de casa ale proprietarului (si beneficiarului). Pare absolut nedespartit de ea, in timp ce pe mine ma ia tahicardia doar privind-o. Si fac parte din acele persoane care nu sufera cescutele de cafea, martori imi sint cunoscutii ca eu cafea beau doar din cani de ceai.
Al doilea este cel al vizitei lui Elton John, daca nu ma insel. Care ii aduce niscai cadou trendy-fancy-cool, de aur si fireste foarte scump. Iar Ozzy, asemeni unui copil, intii nu vrea sa coboare sa dea ochii cu the big rock star, dupa care se simte atit de intimidat de prezenta acestuia si de cadou, incit o tuleste sus pe scari si recunoaste ulterior in fata camerei ca s-a simtit stinjenit ca tocmai Elton John sa ii faca un asemenea dar.
Al treilea moment care m-a induiosat de numa' a fost cel in care, in urma a nu stiu ce concurs, o fana ajunge sa petreaca un weekend impreuna cu familia Osbourne. Sotia lui Ozzy este nevoita sa ii tina acestuia o predica potrivita unui copil de 12 ani, in care sa ii explice ca trebuie macar sa vina sa salute fata si sa ii dea un autograf, ca pentru el se afla ea acolo si nu pentru altcineva. Iar Ozzy se agita si se framinta ca nu stie ce sa discute cu ea.
Dar am fost cucerita definitiv si irecuperabil de reactia acestuia in momentul in care afla de dependenta de droguri a fiicei sale. Nu stiu ce bataie i-o fi tras in spatele camerelor de luat vederi, dar in serial reactia sa a fost exemplara si m-a facut sa ma indragostesc cu totul. Fostul drug-addict si alcoolic isi priveste calm fata si ii spune simplu ca este o problema pe care o s-o rezolve impreuna; trebuie sa plece neaparat si cit mai curind la niscai clinica de dezintoxicare si reabilitare. Desigur ca decizia stirneste o serie de istericale, al caror singur raspuns este o imbratisare si o incurajare. Fara lectii si teorii si de ce-uri si unde am gresit. Singurul moment de duritate se petrece mai tirziu, intre el si sotie, cind aceasta este induiosata cu totul de rugamintile fetei de a fi luata acasa; Ozzy n-a trait degeaba cum si cit a trait: fata trebuie sa ramina acolo.
Suna atit de aiurea si de impersonal, aceasta relatare "pe puncte". Dar jur ca nu ma gindeam in clipele alea decit cum ar reactiona orice alt parinte, mai ales unul care "a fost deja acolo", de-ala cu "been there, done that".
Despre muzica nu pot sa scriu. Rockul fie iti place, fie nu; nimeni nu te poate invata sa il iubesti sau sa il traiesti daca nu se afla undeva in structura fiintei tale. Eu sint mai demodata, recunosc ca nu pot sa sufar miorlaielile cu pretentii de rock, purtatoare de denumiri care includ cele patru litere magice: rock in doua cu muzica clasica, rock schelalait de ceva muiere a carei voce desfunda sinusuri, rock "armonios impletit" cu house, disco, trance, hip-hop sau orice altceva. Sint o admiratoare a "vechii scoli" de rock, mai ales a celui facut de trupe longevive, de artisti care au continuat sa existe si sa se vinda si sa compuna zeci de ani. Iar Ozzy apartine acestui "film". Rock mai clasic decit cel al lui Black Sabbath si ulterior al lui Ozzy nu mi-a fost dat sa aud - parerea mea, subiectiva desigur.
Jucaus, vesel, longeviv; poate ca tocmai toate adictiile sale mi-l fac atit de drag. Cred ca nu e usor sa renunti la sticla de cognac zilnica. Si cu atit mai putin la droguri. Si dupa ce treci prin toate astea, sa mai fii in stare sa apari in fata publicului, sa cinti si sa topai timp de doua ore, sa alergi dintr-un capat in altul al scenei si sa fii si aplaudat continuu, iar numele sa-ti fie scandat minute in sir. Insa el este unul dintre acei fericiti nascuti sa faca ceva anume in viata. Barbatul pe care nu-l intelegi cind vorbeste,diagnosticat in liceu ca fiind dislexic, cinta rock de pricepi fiecare cuvintel. Pentru mine acestea sint tot atitea miracole.
Imi doresc din toata inima sa il mai vad pe Ozzy live macar o data. Merita, cu virf si indesat !
O singura persoana de pe lumea asta ma cunoaste destul de bine incit sa stie ca dintotdeauna am suferit de "indragosteala". Mi-e greu sa o definesc, indragostita sint de la 21 de ani, de acelasi barbat, insa si inainte, si dupa aparitia acestuia in viata mea am dezvoltat pasiuni pentru alti barbati, personaje de film sau carte, cintareti, actori, subiecte de documentare tv si altele din acelasi registru. M-am indragostit de personajul central masculin din Californication pentru ca apoi sa il ador de rockerul batrin din acelasi serial; m-am indragostit de toata "echipa" din The Boat that Rocked; am nutrit o pasiune deosebita pentru unul din tatuatorii din Miami Ink, l-am iubit pe Nicu Covaci (sau mai exact m-am indragostit de vocea lui). Si am revenit la o mai veche dragoste: Ozzy.
Nu cred ca ma poate intelege cineva. Nici pentru pasiunile astea subite si intense, care imi provoaca stari de neliniste si de fluturasi in stomac, nici pentru aceasta ultima alegere. M-am surprins intrebindu-ma, intr-un acces de fanatism, daca Motanul meu este destul de fan incit sa accepte sa creasca in "ograda" sa un urmas al sus-numitului, dar m-am razgindit repede, amintindu-mi The Osbournes; mi se pare destul de evident ca oricit de cool ar fi omul, nu prea e bun ca "material de reproductie", iertata sa-mi fie sinceritatea. Oricit de originale, destepte sau talentate ar fi cele doua odrasle oficiale, mie nu au reusit sa-mi fie simpatice.
Ozzy este o legenda vie, este unul dintre putinii monstri ai rockului clasic inca in viata. Nu inca in viata, ci alive and kicking. Este dulce, dezarmant si copilaros. Imi staruie in minte citeva momente din show-ul centrat pe familia lui.
Primul este uriasa ceasca de cafea. Mare cit un lighean si colorata ca o fusta de tiganca. Aproape la fel de baltata ca tinutele de casa ale proprietarului (si beneficiarului). Pare absolut nedespartit de ea, in timp ce pe mine ma ia tahicardia doar privind-o. Si fac parte din acele persoane care nu sufera cescutele de cafea, martori imi sint cunoscutii ca eu cafea beau doar din cani de ceai.
Al doilea este cel al vizitei lui Elton John, daca nu ma insel. Care ii aduce niscai cadou trendy-fancy-cool, de aur si fireste foarte scump. Iar Ozzy, asemeni unui copil, intii nu vrea sa coboare sa dea ochii cu the big rock star, dupa care se simte atit de intimidat de prezenta acestuia si de cadou, incit o tuleste sus pe scari si recunoaste ulterior in fata camerei ca s-a simtit stinjenit ca tocmai Elton John sa ii faca un asemenea dar.
Al treilea moment care m-a induiosat de numa' a fost cel in care, in urma a nu stiu ce concurs, o fana ajunge sa petreaca un weekend impreuna cu familia Osbourne. Sotia lui Ozzy este nevoita sa ii tina acestuia o predica potrivita unui copil de 12 ani, in care sa ii explice ca trebuie macar sa vina sa salute fata si sa ii dea un autograf, ca pentru el se afla ea acolo si nu pentru altcineva. Iar Ozzy se agita si se framinta ca nu stie ce sa discute cu ea.
Dar am fost cucerita definitiv si irecuperabil de reactia acestuia in momentul in care afla de dependenta de droguri a fiicei sale. Nu stiu ce bataie i-o fi tras in spatele camerelor de luat vederi, dar in serial reactia sa a fost exemplara si m-a facut sa ma indragostesc cu totul. Fostul drug-addict si alcoolic isi priveste calm fata si ii spune simplu ca este o problema pe care o s-o rezolve impreuna; trebuie sa plece neaparat si cit mai curind la niscai clinica de dezintoxicare si reabilitare. Desigur ca decizia stirneste o serie de istericale, al caror singur raspuns este o imbratisare si o incurajare. Fara lectii si teorii si de ce-uri si unde am gresit. Singurul moment de duritate se petrece mai tirziu, intre el si sotie, cind aceasta este induiosata cu totul de rugamintile fetei de a fi luata acasa; Ozzy n-a trait degeaba cum si cit a trait: fata trebuie sa ramina acolo.
Suna atit de aiurea si de impersonal, aceasta relatare "pe puncte". Dar jur ca nu ma gindeam in clipele alea decit cum ar reactiona orice alt parinte, mai ales unul care "a fost deja acolo", de-ala cu "been there, done that".
Despre muzica nu pot sa scriu. Rockul fie iti place, fie nu; nimeni nu te poate invata sa il iubesti sau sa il traiesti daca nu se afla undeva in structura fiintei tale. Eu sint mai demodata, recunosc ca nu pot sa sufar miorlaielile cu pretentii de rock, purtatoare de denumiri care includ cele patru litere magice: rock in doua cu muzica clasica, rock schelalait de ceva muiere a carei voce desfunda sinusuri, rock "armonios impletit" cu house, disco, trance, hip-hop sau orice altceva. Sint o admiratoare a "vechii scoli" de rock, mai ales a celui facut de trupe longevive, de artisti care au continuat sa existe si sa se vinda si sa compuna zeci de ani. Iar Ozzy apartine acestui "film". Rock mai clasic decit cel al lui Black Sabbath si ulterior al lui Ozzy nu mi-a fost dat sa aud - parerea mea, subiectiva desigur.
Jucaus, vesel, longeviv; poate ca tocmai toate adictiile sale mi-l fac atit de drag. Cred ca nu e usor sa renunti la sticla de cognac zilnica. Si cu atit mai putin la droguri. Si dupa ce treci prin toate astea, sa mai fii in stare sa apari in fata publicului, sa cinti si sa topai timp de doua ore, sa alergi dintr-un capat in altul al scenei si sa fii si aplaudat continuu, iar numele sa-ti fie scandat minute in sir. Insa el este unul dintre acei fericiti nascuti sa faca ceva anume in viata. Barbatul pe care nu-l intelegi cind vorbeste,diagnosticat in liceu ca fiind dislexic, cinta rock de pricepi fiecare cuvintel. Pentru mine acestea sint tot atitea miracole.
Imi doresc din toata inima sa il mai vad pe Ozzy live macar o data. Merita, cu virf si indesat !
12.10.2010
Prima poveste
Este prima poveste a Pisilincai, pe care o citesc de aprox 15 ori pe zi, in fiecare zi.
Guturaiul lui Jumbo
Intr-un parc traieste Jumbo (mungo)
fiul unic al lui Mambo. (mammo)
Mama lui se cheama Mamba, (mamma)
Bun amic e leul Simba. (nedescifrabil)
Ceilalti elefanti din carte
Ii sint rude apropiate.
Jumbo (mungo)-asteapta-n poienita
Startul pentru gradinita.
Hrana (papa!!) buna in traistuta
Mama Mamba ii anina
chiar pe trompa sa micuta. (mica)
Jumbo striga: Pa, maicuta! (pa-pa!)
Iata leul! Sta deoparte.
Hai si tu cu mine, frate!
Si-au plecat (pa-pa!) din poienita
amindoi spre gradinita.
Dar in drum dau deodata
de un lac (la!).Ratuste (ma!-ma! dind din cap)-noata.
Iar lui Jumbo mult ii place
In baltoaca (papi) sa se joace.
El cu trompa face plici (plich! dind din amindoua minutele a pleoscaiala)
Vin ratuste mari si mici.
Dar la joaca impul trece...
Apa insa-i foarte rece (ece brrrrr).
Ja gradinita, vesele,
se joaca vietatile.
Zbudalnica Bimbo
se catara pe Jumbo.
Ah, ce obraznca maimuta!
I-a zis girafa cea draguta.
Jumbo aduce ca s-acasa,
un vas incarcat pe masa (pa-pa mee (mere)).
O, ce treaba delicata
azi mi-e trompa iritata (ompa)
Curge ca un riu de munte.
Si-i venea sa si stranute (haaaapu!)
(Precizare: in ilustratie, lui Jumbo ii curg picaturi de.... din nas. Pisilinca mi le arata si zice mushi!)
Doctor (nenea!)cu stiinta mare
fu chemat la consultare
si constata, fara graba,
cum ca trompa-i e bolnava.
Curge-ntruna ca o pompa (pompo).
Boala? Guturai de trompa !
Mamba-ntreaba iute: Vai, (vai-vai cu minute pe falcute)
dar de unde guturai?
Jumbo (mungo) insa nu se-ascunde
si afirma: Stiu de unde !
Apa (papi) rece-a fost in iaz
Unde-am stat cam mult eu azi.
Mambo-atunci, cu suparare,
il certa pe Jumbo tare:
Nu ti-am spus si altadata
sa nu stai prea mult la balta?
Plinge Jumbo, spune: Tata,
n-am sa mai fac altadata!
(precizare:ilustratia infatiseaza un elefant maaare si incruntat, si unul mic - Jumbo - cu trompa bine bandajata si cu lacrimi curgind din ochi. Pisilinca imi arata foarte trista bandajul lui Jumbo si apoi minuta la care a deranjat-o branula, si zice nu-nu privind minuta. Apoi cu buza aproaape intoarsa pe dos imi arata lacrimile care ii curg lui Jumbo)
Jumbo-i iarasi sanatos (gura pina la uechi)
misca trompa-n sus si-n jos
si din patul sau de paie
iese-afara din odaie (pa! pa!)
Iata-l ! E din nou cuminte,
cum a fost si mai-nainte.
(Jumbo trece pe linga lacul cu ratuste, iar Pisilinca ii arata de zor "papi"= apa si ma!-ma! = ratustele, si nu pricepe neam dece nu se duce iar sa se joace. Urmeaza contracoperta, iar Pisilinca ii face, politicoasa pa lui Jumbo).
Si de la capat, fireste. Insa nu pot sa explic nici cit de mult mi-a placut si mie povestea asta (cartea dateaza din 1983, Ed. Ion Creanga), nici cit de tare ma induioseaza interpretarea Pisilincai, care in locurile preferate mi-o ia inainte. Nici cit de tare ma "sperie" faptul ca pagina ei preferata e aia in care nenea doctorul i se uita lui Jumbo in trompa (prietenii stiu de unde si pina unde teama mea).
Nu pot decit sa spun: la cit mai multe carti, Pisilinca lu mama !
Guturaiul lui Jumbo
Intr-un parc traieste Jumbo (mungo)
fiul unic al lui Mambo. (mammo)
Mama lui se cheama Mamba, (mamma)
Bun amic e leul Simba. (nedescifrabil)
Ceilalti elefanti din carte
Ii sint rude apropiate.
Jumbo (mungo)-asteapta-n poienita
Startul pentru gradinita.
Hrana (papa!!) buna in traistuta
Mama Mamba ii anina
chiar pe trompa sa micuta. (mica)
Jumbo striga: Pa, maicuta! (pa-pa!)
Iata leul! Sta deoparte.
Hai si tu cu mine, frate!
Si-au plecat (pa-pa!) din poienita
amindoi spre gradinita.
Dar in drum dau deodata
de un lac (la!).Ratuste (ma!-ma! dind din cap)-noata.
Iar lui Jumbo mult ii place
In baltoaca (papi) sa se joace.
El cu trompa face plici (plich! dind din amindoua minutele a pleoscaiala)
Vin ratuste mari si mici.
Dar la joaca impul trece...
Apa insa-i foarte rece (ece brrrrr).
Ja gradinita, vesele,
se joaca vietatile.
Zbudalnica Bimbo
se catara pe Jumbo.
Ah, ce obraznca maimuta!
I-a zis girafa cea draguta.
Jumbo aduce ca s-acasa,
un vas incarcat pe masa (pa-pa mee (mere)).
O, ce treaba delicata
azi mi-e trompa iritata (ompa)
Curge ca un riu de munte.
Si-i venea sa si stranute (haaaapu!)
(Precizare: in ilustratie, lui Jumbo ii curg picaturi de.... din nas. Pisilinca mi le arata si zice mushi!)
Doctor (nenea!)cu stiinta mare
fu chemat la consultare
si constata, fara graba,
cum ca trompa-i e bolnava.
Curge-ntruna ca o pompa (pompo).
Boala? Guturai de trompa !
Mamba-ntreaba iute: Vai, (vai-vai cu minute pe falcute)
dar de unde guturai?
Jumbo (mungo) insa nu se-ascunde
si afirma: Stiu de unde !
Apa (papi) rece-a fost in iaz
Unde-am stat cam mult eu azi.
Mambo-atunci, cu suparare,
il certa pe Jumbo tare:
Nu ti-am spus si altadata
sa nu stai prea mult la balta?
Plinge Jumbo, spune: Tata,
n-am sa mai fac altadata!
(precizare:ilustratia infatiseaza un elefant maaare si incruntat, si unul mic - Jumbo - cu trompa bine bandajata si cu lacrimi curgind din ochi. Pisilinca imi arata foarte trista bandajul lui Jumbo si apoi minuta la care a deranjat-o branula, si zice nu-nu privind minuta. Apoi cu buza aproaape intoarsa pe dos imi arata lacrimile care ii curg lui Jumbo)
Jumbo-i iarasi sanatos (gura pina la uechi)
misca trompa-n sus si-n jos
si din patul sau de paie
iese-afara din odaie (pa! pa!)
Iata-l ! E din nou cuminte,
cum a fost si mai-nainte.
(Jumbo trece pe linga lacul cu ratuste, iar Pisilinca ii arata de zor "papi"= apa si ma!-ma! = ratustele, si nu pricepe neam dece nu se duce iar sa se joace. Urmeaza contracoperta, iar Pisilinca ii face, politicoasa pa lui Jumbo).
Si de la capat, fireste. Insa nu pot sa explic nici cit de mult mi-a placut si mie povestea asta (cartea dateaza din 1983, Ed. Ion Creanga), nici cit de tare ma induioseaza interpretarea Pisilincai, care in locurile preferate mi-o ia inainte. Nici cit de tare ma "sperie" faptul ca pagina ei preferata e aia in care nenea doctorul i se uita lui Jumbo in trompa (prietenii stiu de unde si pina unde teama mea).
Nu pot decit sa spun: la cit mai multe carti, Pisilinca lu mama !
Toddlers & Tiaras
Pisilinca mea inca isi pastreaza obiceiul de cind era mica, de a dormi la prinz pe burta pe pieptul meu, de cite ori ma prinde acasa la ora somnului, iar mie trebuie sa recunosc ca imi place. Asa ca, pe durata somnului ei iau si eu pauza, si chiar daca o ora de wellness-uri si spa-uri poate ar fi mai relaxanta, avind in vedere ca oricum nu pot iesi din casa, imi fac cadou telecomanda si multele discovery-uri si national geographic-uri din grila de programe a RDS-RCS-ului.
Uite-asa am ajuns sa ma uit eu la citeva emisiuni din seria Toddlers & Tiaras...asa, cu un soi de fascinatie a oribilului.
Ce am vazut. Fetite cu virste cuprinse intre 6 luni si 12 ani, machiate, cu peruci, dinti,gene si unghii false, bronzate la solar sau cu creme autobronzante, impopotonate cu haine nepotrivite, zimbind fals cu gura pina la urechi.
Mai grav decit atit poate, pentru ca pina la urma copiii sint asemeni unor catei, caci motivati subtil (sau nu) fac pina la urma ceea ce ii invata/le impune stapinul, ba se mai si bucura sa ii faca pe plac, mai grav decit atit spuneam, am mai vazut mame (si mai rar tati) care isi impingeau fetitele de la spate sa faca asta, care le pensau cu mina lor, care le machiau, care le alegeau tinutele, care le spuneau "Be sexy!" unor fetite de 4 ani, care le certau pentru o temporara lipsa de chef in ziua concursului, care afirmau de fata cu copiii lor ca "We need to win, we want the Ultimate Grand Supreme Title and the money that goes with it". "Money" care pina la urma nu acopera nici pe departe cheltuielile pe care le presupune participarea la asemenea "competitii", adica nu se poate spune ca se cistiga CEVA din asta. Ca nu stiu cum naiba, producerea de bani pe spinarea copiilor parca nu mi se pare la fel de oribila ca prostia, ignoranta, orgoliul femeilor alora.
As numi-o copilarie furata si m-as opri aici. Exista insa implicatii mai grave, dupa mintea mea, ale acestui gen de concursuri. Nici nu le pot numi concursuri, beauty peagents poate este intr-adevar mai potrivit, desi departe de mine sa vad vreo beauty in toate astea...
In primul rind, mi se pare tare ciudat ca toate astea se petrec in tara cea mai scrupuloasa privind political corectness-ul si hartuirea sexuala. Tara in care profesorul nu are voie sa imbratiseze elevul care tocmai a cistigat un premiu, pentru ca simplul gest poate fi acuzat ca avans sexual. Tara in care copiii de 3 luni sint scosi pe plaja, sub umbrele, purtind costume de baie dintr-o bucata, sau cu slip SI sutien. Ei bine, in aceeasi tara, fetitele astea sint machiate ca niste cocote, imbracate ca niste dansatoare de cabaret sau stripteuse in exercitiul functiunii, si puse sa se miste provocator, lasciv si, dupa cum suna indemnurile mamelor lor, sexy. Apoi, se ia adunatura asta si se filmeaza si difuzeaza pe un canal TV. Cred ca e emisiunea cu cea mai mare audienta in rindul pedofililor.
Tot in tara in care inca de la gradinita copiii sint invatati despre respectul fata de tot ce ii inconjoara,despre intrajutorare si voluntariat, despre simt civic si prietenie, se desfasoara un gen de manifestari care promoveaza frumusetea artificiala ca prima valoare umana. Si care cultiva un gen de ambitie si simt de competitie rautacios la copii. Si care ii face pe copii sa se indoiasca de ei insisi, atunci cind vad ca altcineva a luat marele premiu.
E adevarat, la toate competitiile pentru copii exista cistigatori si invinsi. Dar parca la concursurile sportive asta te motiveaza sa te antrenezi mai mult; la cele stiintifice te motiveaza sa inveti mai temeinic; la beauty peagents ce te indeamna? Sa folosesti o tona jumate de machiaj data viitoare? Sa cumperi haine mai tipatoare? Sa te misti mai provocator in timpul dansului de la "talent show"?
O la fel de mare problema mi se par parintii acestor copii. Pai eu stiu ca Motanul meu m-ar da afara din casa, sa ma auda ca vreau sa imi bat joc de copil in halul asta. Pai nu mai sint activitati de familie frumoase, amuzante si instructive pe lumea asta? Ca eu nu reusesc sa vad decit mame frustrate, care vor sa isi implineasca aspiratiile de beauty queen prin fetele lor. Mame fara ocupatie, ajunse la 100+ kile, care efectiv parca nu au altceva mai bun de facut, lipsite de orice simt al masurii sau al ridicolului.
Si acum o sa sune rau ce o sa spun. Dar eu tot o zic, si sper sa fiu corect inteleasa. Toti copiii de pe lumea asta sint frumosi prin inocenta, veselie, buna dispozitie, bunatate, mod de a privi lumea. Unii dintre ei au si norocul sa se fi nascut cu o fatza "de revista"; altii nu. Cine spune ca toti copiii sint frumosi (fizic) este putin ipocrit; exista standarde de frumusete si pentru copii, ca si pentru adulti, si orice am spune, fetita blonda, cu bucle si ochi albastri va ramine probabil un etalon al frumusetii; genul de copil pe care il vezi pe coperta si in filme, cu obraji bucalati si gene lungi. Ei bine, eu trebuie sa spun ca fetitele pe care le-am vazut la aceste concursuri nu sint, in marea lor majoritate, copiii cei mai apropiati de standardele acestea de frumusete. Am vazut si fetzisoare super dulci, uritite de machiaj, dar si copii care, desi cu siguranta sint cei mai frumosi pentru mamele lor, nu ar trebui expusi unei evaluari care sa aiba ca unic criteriu aspectul fizic.
Asa ca recunosc, ma uit la fiica-mea, si imi spun: daca NOI nu participam la beauty peagents, e doar pentru ca nu vrem sa cistigam toate premiile din lume. Faptul ca nu are ochi albastri se remediaza pina la urma foarte usor cu niste lentile de contact, iar parul se mai poate deschide la culoare un pic... :)))))))
Uite-asa am ajuns sa ma uit eu la citeva emisiuni din seria Toddlers & Tiaras...asa, cu un soi de fascinatie a oribilului.
Ce am vazut. Fetite cu virste cuprinse intre 6 luni si 12 ani, machiate, cu peruci, dinti,gene si unghii false, bronzate la solar sau cu creme autobronzante, impopotonate cu haine nepotrivite, zimbind fals cu gura pina la urechi.
Mai grav decit atit poate, pentru ca pina la urma copiii sint asemeni unor catei, caci motivati subtil (sau nu) fac pina la urma ceea ce ii invata/le impune stapinul, ba se mai si bucura sa ii faca pe plac, mai grav decit atit spuneam, am mai vazut mame (si mai rar tati) care isi impingeau fetitele de la spate sa faca asta, care le pensau cu mina lor, care le machiau, care le alegeau tinutele, care le spuneau "Be sexy!" unor fetite de 4 ani, care le certau pentru o temporara lipsa de chef in ziua concursului, care afirmau de fata cu copiii lor ca "We need to win, we want the Ultimate Grand Supreme Title and the money that goes with it". "Money" care pina la urma nu acopera nici pe departe cheltuielile pe care le presupune participarea la asemenea "competitii", adica nu se poate spune ca se cistiga CEVA din asta. Ca nu stiu cum naiba, producerea de bani pe spinarea copiilor parca nu mi se pare la fel de oribila ca prostia, ignoranta, orgoliul femeilor alora.
As numi-o copilarie furata si m-as opri aici. Exista insa implicatii mai grave, dupa mintea mea, ale acestui gen de concursuri. Nici nu le pot numi concursuri, beauty peagents poate este intr-adevar mai potrivit, desi departe de mine sa vad vreo beauty in toate astea...
In primul rind, mi se pare tare ciudat ca toate astea se petrec in tara cea mai scrupuloasa privind political corectness-ul si hartuirea sexuala. Tara in care profesorul nu are voie sa imbratiseze elevul care tocmai a cistigat un premiu, pentru ca simplul gest poate fi acuzat ca avans sexual. Tara in care copiii de 3 luni sint scosi pe plaja, sub umbrele, purtind costume de baie dintr-o bucata, sau cu slip SI sutien. Ei bine, in aceeasi tara, fetitele astea sint machiate ca niste cocote, imbracate ca niste dansatoare de cabaret sau stripteuse in exercitiul functiunii, si puse sa se miste provocator, lasciv si, dupa cum suna indemnurile mamelor lor, sexy. Apoi, se ia adunatura asta si se filmeaza si difuzeaza pe un canal TV. Cred ca e emisiunea cu cea mai mare audienta in rindul pedofililor.
Tot in tara in care inca de la gradinita copiii sint invatati despre respectul fata de tot ce ii inconjoara,despre intrajutorare si voluntariat, despre simt civic si prietenie, se desfasoara un gen de manifestari care promoveaza frumusetea artificiala ca prima valoare umana. Si care cultiva un gen de ambitie si simt de competitie rautacios la copii. Si care ii face pe copii sa se indoiasca de ei insisi, atunci cind vad ca altcineva a luat marele premiu.
E adevarat, la toate competitiile pentru copii exista cistigatori si invinsi. Dar parca la concursurile sportive asta te motiveaza sa te antrenezi mai mult; la cele stiintifice te motiveaza sa inveti mai temeinic; la beauty peagents ce te indeamna? Sa folosesti o tona jumate de machiaj data viitoare? Sa cumperi haine mai tipatoare? Sa te misti mai provocator in timpul dansului de la "talent show"?
O la fel de mare problema mi se par parintii acestor copii. Pai eu stiu ca Motanul meu m-ar da afara din casa, sa ma auda ca vreau sa imi bat joc de copil in halul asta. Pai nu mai sint activitati de familie frumoase, amuzante si instructive pe lumea asta? Ca eu nu reusesc sa vad decit mame frustrate, care vor sa isi implineasca aspiratiile de beauty queen prin fetele lor. Mame fara ocupatie, ajunse la 100+ kile, care efectiv parca nu au altceva mai bun de facut, lipsite de orice simt al masurii sau al ridicolului.
Si acum o sa sune rau ce o sa spun. Dar eu tot o zic, si sper sa fiu corect inteleasa. Toti copiii de pe lumea asta sint frumosi prin inocenta, veselie, buna dispozitie, bunatate, mod de a privi lumea. Unii dintre ei au si norocul sa se fi nascut cu o fatza "de revista"; altii nu. Cine spune ca toti copiii sint frumosi (fizic) este putin ipocrit; exista standarde de frumusete si pentru copii, ca si pentru adulti, si orice am spune, fetita blonda, cu bucle si ochi albastri va ramine probabil un etalon al frumusetii; genul de copil pe care il vezi pe coperta si in filme, cu obraji bucalati si gene lungi. Ei bine, eu trebuie sa spun ca fetitele pe care le-am vazut la aceste concursuri nu sint, in marea lor majoritate, copiii cei mai apropiati de standardele acestea de frumusete. Am vazut si fetzisoare super dulci, uritite de machiaj, dar si copii care, desi cu siguranta sint cei mai frumosi pentru mamele lor, nu ar trebui expusi unei evaluari care sa aiba ca unic criteriu aspectul fizic.
Asa ca recunosc, ma uit la fiica-mea, si imi spun: daca NOI nu participam la beauty peagents, e doar pentru ca nu vrem sa cistigam toate premiile din lume. Faptul ca nu are ochi albastri se remediaza pina la urma foarte usor cu niste lentile de contact, iar parul se mai poate deschide la culoare un pic... :)))))))
30.09.2010
Sedinta cu parintii
Sint plina de mindrie, auto-respect; simt ca am pasit in lumea adultilor responsabili. Am avut azi prima sedinta cu parintii, la grupa "ratustelor", cu copii intre un an jumate si 3 ani.
Am mers cu emotie, ca imi aminteam de emotiile mele de acasa cind mergea mama la sedintele cu parintii; desi am fost mereu o eleva model (ma rog, pina in liceu, cind insa nu s-au mai facut sedinte cu parintii si cind, desi eram printre primii in clasa, nu ma omoram cu prezenta la ore), asteptam mereu cu sufletul la gura sa vina mama sa imi spuna ce a zis "doamna" despre mine.
Azi nu s-a discutat nominalizind copiii, ca cica nu se mai fac de-astea. Bine, mi-e si greu sa imi imaginez cum poti nominaliza in "sedinta deschisa" niste copii de pina in 3 ani, sa spui ce in plus fata de raportul pe care il primim zilnic cind ne luam odraslele?
Una dintre educatoare (cealalta pazea copiii inca ramasi la gradi)a coborit si ne-a spus in mare ca anul acesta urmaresc socializarea copiilor, invatarea formelor geometrice de baza, antrenarea muschilor mari ai corpului si a muschilor mici de finete ai miinilor, invatarea conceptului de multime si gruparea elementelor in functie de o caracteristica comuna, invatarea limbii romane :D cu ceva exercitii de logopedie in joaca, imbogatirea vocabularului...ma rog, de-astea. A urmat inevitabila sectiune "daca aveti dvs ceva sa intrebati/sugerati".
Si ma jur ca azi am vazut cel mai dement tata din lume.
Intii a fost foarte preocupat de virstele copiilor din gradi. Ca de ce sint si 3 copii sub 2 ani? Pai raspunsul a fost simplu, pentru ca in contract scrie ca grupa e de la 1 an jumate la 3 ani. Pai da uite de-aia se pierde geniul fiica-sii, ca o sa se lucreze la nivelul celui mai mic, nu al celui mai dotat. I-a explicat frumos directoarea ca ceea ce ne-a povestit acolo educatoarea sint chestii de baza pe care trebuie sa le invete copiii, ca fireste aia care sint mai deschisi o sa invete si altele.
Intrebarea 2, acelasi tata: da optionalele de cind?
I se explica frumos ca singurul optional disponibil pentru aceasta grupa este cel de dans, care se va face doar daca participa toti copiii din grupa. Am optat si eu, nu de grija valsului miresei-Pisilinca, ci de distractie. A mai explicat ca educatoarea ii va invata pe copii cite un cuvint in engleza/zi, dar sa nu se astepte nimeni sa plece cu copilul bilingv de acolo, ca ele se concentreaza sa ii invete sa vorbeasca romaneste corect intii.
Nemutumire prost disimulata.
Acelasi tata. Nu vrea ca micul dejun (ma rog, masa de la 9.30) sa fie pachetel de acasa, ca fiica-sa vrea porcarii pe care le vede la alti copii. Asa ca vine cu sugestii:
- mic dejun regim cattering, ca masa de prinz. Consultam oferta de mic dejun pusa la dispozitie de firma, eu refuz cu obstinatie varianta pentru ca citesc chestii de genul "piine cu sunca", "ceai cu piine cu unt si magiun", "omleta". Ar insemna ca Pisilinca sa ia micul dejun din 2 in 3 si atunci sa manince porcarii.
- mic dejun la fel la toti copiii. Absurdul merge pina-ntr-acolo incit vrea sa ne impuna ce MARCA de iaurt sa punem in pachetel. Ii explic ca eu pe piata ieseana nu am gasit decit covalact si napolact care sa nu contina lapte parf, fiica-mea prefera covalact, daca el convinge 12 copii sa iubeasca iaurtul asta nu am nimic impotriva. In schimb refuz bucatelele de sunca. El refuza ideea de orice tip de biscuiti; se mai razvrateste o mama, care pune invariabil in pachetel nu stiu ce Barni (nush ce-i aia, nush cum se scrie) pentru ca baiatul mai mare papa asa ceva si deci cere si cel mic.
- mic dejun numai din fructe, ca el acasa asta ii da fetei. Iar trebuie sa fac git, pentru ca a mea (din fericire nu e singura) nu pune gura pe mincare macar o ora, o ora jumate dupa trezire, asadar nu maninca acasa, asadar nu pot sa o tin pina la 12 cu 3 boabe de strugure si o bucata de mar pentru ca asa vrea domnul cutarica.
- sa facem o lista de alimente excluse. Se ajunge la un consens privind ciocolata si mezelurile, apoi se strica kalimera cind acelasi tata interzice iaurturile cu fructe, ca-s colorate si vrea si fiica-sa iaurt colorat.
Renuntam la discutiile despre micul dejun.
Acelasi tata.
Dar la prinz sa le dea sa manince intii felul doi si apoi felul unu, ca altfel isi umplu burta cu zeama si nu mai maninca mincarea. Ma maninca limba sa ii dau iar peste nas, dar ma abtin; bine fac, educatoarea are raspuns. Ii lasa sa manince jumatate din felul unu, le da felul doi, daca felul doi nu le place le da restul de felul unu sa il termine.
Taticul e relativ satisfacut.
Aflu cu stupoare ca fetita lui sta la gradi pina la 12.
Acelasi tata. El vrea sa plateasca gradinita online prin transfer bancar, ca el nu foloseste cash ca n-are unde, si i se pare asa anapoda sa trebuiasca sa alerge la bancomat ca sa scoata bani, sa ii aduca la gradi...
Si camera de supraveghere ar trebui montata cu fix 5 cm mai jos.
Si ar trebui mai multa lumina pe scari. Pe scarile pe care copiii circula la venire, la plecare si cind coboara in sala de mese.
Si ar vrea o camera si in sala de mese sa vada cit maninca fiica-sa.
Si una pe scari.
Si ar fi bine ca 1) sa se gaseasca poate o solutie pentru UNIFORMIZAREA grupei, si 2)sa nu mai scirtiie asa sinistru usa de la intrare.
Este momentul in care o mama remarca faptul ca nu o freaca grija usii de la intrare si ca nu vede ce relevanta are asta cind e vorba de educatia copiilor. Tatal e profund jignit. Eu sint siderata.
Isi aduce aminte ca azi o fetita a aruncat in fiica-sa cu o jucarie si vrea sa stie "ce se face cu acesti copii". Incep sa ma tem ca va propune amenajarea in sala de schimburi a unui coltisor cu o masca de gazare. Sau macar cu un lant si o botnita. Fac o incercare disperata de a salva biata copila, spunind amuzata ca si eu am vazut pe camera intr-o zi un baietel care a trintit-o pe fiica-mea ca la lupte greco-romane, ca sa constat cu stupoare a doua zi ca a avut mare grija de ea, ii dadea mingea de cite ori o scapa si biberonul cu apa daca nu ajungea la el, ba i-l mai si tinea ca sa bea.
Mare greseala, isi aminteste "un alt subiect important pe care vroia sa il aduca in discutie, imediat ce lamurim problema copiilor batausi".
Directoarea si invatatoarea ii explica ca e chestie de timp, ca li se explica, nu e frumos, au lovit, pe celalalt copil il doare; daca se repeta de mai mult de 3 ori, ii dau time-out pe un scaunel, 1-2 minute, cu educatoarea linga ei ca altfel nu stau. Iar ma maninca limba sa explic ca time-out-ul asta nu face decit sa sporeasca frustrarea unui copil deja nervos, ca nu degeaba loveste copilul ala, dar ma tem ca nu mai ajung acasa inainte de baia Pisilincai. Asa ca revenim la biberoane/sticle/recipiente din care se bea apa.
In prezent fiecare copil vine cu ce recipient ii place mai mult: cana cu cioc de silicon (Pisilinca de exemplu), cana cu pai, sticla cu dop de-ala "sportiv". Tatal a vazut ingrozit ca fiica-sa a luat alt recipient decit al ei si a baut din el. Ca si cum ar mai conta, in camera de 4x5 metri, in care se pupa si ling aceleasi jucarii toata ziua. Asa ca sa fie urcate sticlele mai sus.
Educatoarea spune ca a renuntat la ideea asta pentru ca 1) copiii se catara pe raft ca sa ajunga la ele si 2) copiii deja au invatat care a cui este, si observa daca le este luata sticla si atentioneaza adultul, invata sa se autoserveasca, invata ce e al lor, invata ca unele lucruri sint personale si nu se impart etc. Dar ca invatatul asta dureaza un pic, asa ca acum sa inteleaga ca intotdeauna sticla altuia e mai frumoasa iar apa mai gustoasa. A, da? Pai atunci sa ne ceara tuturor sticle la fel. Pai nu-i bine, ca in cazul asta chiar ar trebui sa le ascunda pe toate, si nu e normal, unui copil ii e sete mai des, altuia mai rar, nu e normal sa restrictionam apa. Pai daca e vorba pe asa, sa le dea apa in pahare de unica folosinta, cu paiul. Mi se urca singele la cap, mi se incetoseaza privirea, imi musc limba si miinile. In mine se duce o veritabila lupta, intre dorinta de a-l gitui pe idiot si teama ca daca fac asta, ne exmatriculeaza si pe mine si pe fiica-mea.
Gluma, gluma. Dar zau ca ma apuca teama. Ce asteapta unii de la gigilicile astea. Ce asteptari si sperante si ambitii. Cite frustrari transmise asupra bietilor copii. Cita presiune. Este inspaimintator, este groaznic. Inregimentare, uniformizare; toti "e " prosti, al meu e geniu si ceilalti ii frineaza evolutia spectaculoasa.
Groaznic.
Am mers cu emotie, ca imi aminteam de emotiile mele de acasa cind mergea mama la sedintele cu parintii; desi am fost mereu o eleva model (ma rog, pina in liceu, cind insa nu s-au mai facut sedinte cu parintii si cind, desi eram printre primii in clasa, nu ma omoram cu prezenta la ore), asteptam mereu cu sufletul la gura sa vina mama sa imi spuna ce a zis "doamna" despre mine.
Azi nu s-a discutat nominalizind copiii, ca cica nu se mai fac de-astea. Bine, mi-e si greu sa imi imaginez cum poti nominaliza in "sedinta deschisa" niste copii de pina in 3 ani, sa spui ce in plus fata de raportul pe care il primim zilnic cind ne luam odraslele?
Una dintre educatoare (cealalta pazea copiii inca ramasi la gradi)a coborit si ne-a spus in mare ca anul acesta urmaresc socializarea copiilor, invatarea formelor geometrice de baza, antrenarea muschilor mari ai corpului si a muschilor mici de finete ai miinilor, invatarea conceptului de multime si gruparea elementelor in functie de o caracteristica comuna, invatarea limbii romane :D cu ceva exercitii de logopedie in joaca, imbogatirea vocabularului...ma rog, de-astea. A urmat inevitabila sectiune "daca aveti dvs ceva sa intrebati/sugerati".
Si ma jur ca azi am vazut cel mai dement tata din lume.
Intii a fost foarte preocupat de virstele copiilor din gradi. Ca de ce sint si 3 copii sub 2 ani? Pai raspunsul a fost simplu, pentru ca in contract scrie ca grupa e de la 1 an jumate la 3 ani. Pai da uite de-aia se pierde geniul fiica-sii, ca o sa se lucreze la nivelul celui mai mic, nu al celui mai dotat. I-a explicat frumos directoarea ca ceea ce ne-a povestit acolo educatoarea sint chestii de baza pe care trebuie sa le invete copiii, ca fireste aia care sint mai deschisi o sa invete si altele.
Intrebarea 2, acelasi tata: da optionalele de cind?
I se explica frumos ca singurul optional disponibil pentru aceasta grupa este cel de dans, care se va face doar daca participa toti copiii din grupa. Am optat si eu, nu de grija valsului miresei-Pisilinca, ci de distractie. A mai explicat ca educatoarea ii va invata pe copii cite un cuvint in engleza/zi, dar sa nu se astepte nimeni sa plece cu copilul bilingv de acolo, ca ele se concentreaza sa ii invete sa vorbeasca romaneste corect intii.
Nemutumire prost disimulata.
Acelasi tata. Nu vrea ca micul dejun (ma rog, masa de la 9.30) sa fie pachetel de acasa, ca fiica-sa vrea porcarii pe care le vede la alti copii. Asa ca vine cu sugestii:
- mic dejun regim cattering, ca masa de prinz. Consultam oferta de mic dejun pusa la dispozitie de firma, eu refuz cu obstinatie varianta pentru ca citesc chestii de genul "piine cu sunca", "ceai cu piine cu unt si magiun", "omleta". Ar insemna ca Pisilinca sa ia micul dejun din 2 in 3 si atunci sa manince porcarii.
- mic dejun la fel la toti copiii. Absurdul merge pina-ntr-acolo incit vrea sa ne impuna ce MARCA de iaurt sa punem in pachetel. Ii explic ca eu pe piata ieseana nu am gasit decit covalact si napolact care sa nu contina lapte parf, fiica-mea prefera covalact, daca el convinge 12 copii sa iubeasca iaurtul asta nu am nimic impotriva. In schimb refuz bucatelele de sunca. El refuza ideea de orice tip de biscuiti; se mai razvrateste o mama, care pune invariabil in pachetel nu stiu ce Barni (nush ce-i aia, nush cum se scrie) pentru ca baiatul mai mare papa asa ceva si deci cere si cel mic.
- mic dejun numai din fructe, ca el acasa asta ii da fetei. Iar trebuie sa fac git, pentru ca a mea (din fericire nu e singura) nu pune gura pe mincare macar o ora, o ora jumate dupa trezire, asadar nu maninca acasa, asadar nu pot sa o tin pina la 12 cu 3 boabe de strugure si o bucata de mar pentru ca asa vrea domnul cutarica.
- sa facem o lista de alimente excluse. Se ajunge la un consens privind ciocolata si mezelurile, apoi se strica kalimera cind acelasi tata interzice iaurturile cu fructe, ca-s colorate si vrea si fiica-sa iaurt colorat.
Renuntam la discutiile despre micul dejun.
Acelasi tata.
Dar la prinz sa le dea sa manince intii felul doi si apoi felul unu, ca altfel isi umplu burta cu zeama si nu mai maninca mincarea. Ma maninca limba sa ii dau iar peste nas, dar ma abtin; bine fac, educatoarea are raspuns. Ii lasa sa manince jumatate din felul unu, le da felul doi, daca felul doi nu le place le da restul de felul unu sa il termine.
Taticul e relativ satisfacut.
Aflu cu stupoare ca fetita lui sta la gradi pina la 12.
Acelasi tata. El vrea sa plateasca gradinita online prin transfer bancar, ca el nu foloseste cash ca n-are unde, si i se pare asa anapoda sa trebuiasca sa alerge la bancomat ca sa scoata bani, sa ii aduca la gradi...
Si camera de supraveghere ar trebui montata cu fix 5 cm mai jos.
Si ar trebui mai multa lumina pe scari. Pe scarile pe care copiii circula la venire, la plecare si cind coboara in sala de mese.
Si ar vrea o camera si in sala de mese sa vada cit maninca fiica-sa.
Si una pe scari.
Si ar fi bine ca 1) sa se gaseasca poate o solutie pentru UNIFORMIZAREA grupei, si 2)sa nu mai scirtiie asa sinistru usa de la intrare.
Este momentul in care o mama remarca faptul ca nu o freaca grija usii de la intrare si ca nu vede ce relevanta are asta cind e vorba de educatia copiilor. Tatal e profund jignit. Eu sint siderata.
Isi aduce aminte ca azi o fetita a aruncat in fiica-sa cu o jucarie si vrea sa stie "ce se face cu acesti copii". Incep sa ma tem ca va propune amenajarea in sala de schimburi a unui coltisor cu o masca de gazare. Sau macar cu un lant si o botnita. Fac o incercare disperata de a salva biata copila, spunind amuzata ca si eu am vazut pe camera intr-o zi un baietel care a trintit-o pe fiica-mea ca la lupte greco-romane, ca sa constat cu stupoare a doua zi ca a avut mare grija de ea, ii dadea mingea de cite ori o scapa si biberonul cu apa daca nu ajungea la el, ba i-l mai si tinea ca sa bea.
Mare greseala, isi aminteste "un alt subiect important pe care vroia sa il aduca in discutie, imediat ce lamurim problema copiilor batausi".
Directoarea si invatatoarea ii explica ca e chestie de timp, ca li se explica, nu e frumos, au lovit, pe celalalt copil il doare; daca se repeta de mai mult de 3 ori, ii dau time-out pe un scaunel, 1-2 minute, cu educatoarea linga ei ca altfel nu stau. Iar ma maninca limba sa explic ca time-out-ul asta nu face decit sa sporeasca frustrarea unui copil deja nervos, ca nu degeaba loveste copilul ala, dar ma tem ca nu mai ajung acasa inainte de baia Pisilincai. Asa ca revenim la biberoane/sticle/recipiente din care se bea apa.
In prezent fiecare copil vine cu ce recipient ii place mai mult: cana cu cioc de silicon (Pisilinca de exemplu), cana cu pai, sticla cu dop de-ala "sportiv". Tatal a vazut ingrozit ca fiica-sa a luat alt recipient decit al ei si a baut din el. Ca si cum ar mai conta, in camera de 4x5 metri, in care se pupa si ling aceleasi jucarii toata ziua. Asa ca sa fie urcate sticlele mai sus.
Educatoarea spune ca a renuntat la ideea asta pentru ca 1) copiii se catara pe raft ca sa ajunga la ele si 2) copiii deja au invatat care a cui este, si observa daca le este luata sticla si atentioneaza adultul, invata sa se autoserveasca, invata ce e al lor, invata ca unele lucruri sint personale si nu se impart etc. Dar ca invatatul asta dureaza un pic, asa ca acum sa inteleaga ca intotdeauna sticla altuia e mai frumoasa iar apa mai gustoasa. A, da? Pai atunci sa ne ceara tuturor sticle la fel. Pai nu-i bine, ca in cazul asta chiar ar trebui sa le ascunda pe toate, si nu e normal, unui copil ii e sete mai des, altuia mai rar, nu e normal sa restrictionam apa. Pai daca e vorba pe asa, sa le dea apa in pahare de unica folosinta, cu paiul. Mi se urca singele la cap, mi se incetoseaza privirea, imi musc limba si miinile. In mine se duce o veritabila lupta, intre dorinta de a-l gitui pe idiot si teama ca daca fac asta, ne exmatriculeaza si pe mine si pe fiica-mea.
Gluma, gluma. Dar zau ca ma apuca teama. Ce asteapta unii de la gigilicile astea. Ce asteptari si sperante si ambitii. Cite frustrari transmise asupra bietilor copii. Cita presiune. Este inspaimintator, este groaznic. Inregimentare, uniformizare; toti "e " prosti, al meu e geniu si ceilalti ii frineaza evolutia spectaculoasa.
Groaznic.
26.09.2010
Dragoste vs sex 2
Pentru ca in "primul capitol" deja m-am lungit cam mult, si pentru ca am si scris pe fuga (sub presiunea degetelului atintit pe butonul de on/off :))) am simtit nevoia sa revin, sa clarific niste lucruri privind pozitia mea referitoare la subiectul a insela.
Personal, singura problema a mea cu inselatul, cu adulterul poate ar fi mai corect spus - este riscul (existent de altfel in fiecare clipa a unei vieti in doi) ca adulterinul sa se indragosteasca de amant/amanta. Insa dupa cum spuneam, asta se poate intimpla cu mult inainte ca relatia celor doi sa devina fizica, si nu stiu cu ce m-ar incalzi sa stiu ca sotul meu este indragostit de o alta, dar din diverse motive si printipii amina momentul "asternut" pentru o data ulterioara.
Nu am gindit si nu am spus niciodata ca relatiile extraconjugale (adica in afara relatiei stabile si de durata, fara nici un fel de referire la casatorie) ar fi o conditie necesara sau suficienta pentru a garanta o casnicie lunga si fericita. Din contra, normele sociale si educatia pe care o primim din frageda pruncie evidentiaza adulterul ca fiind ceva ingrozitor, o tradare, o inselare a asteptarilor; daca ai fost inselat(a), ce are celalalt/cealalta? care e vina ta in toate astea? ce ar fi trebuit sa faci in plus, si nu ai facut? ce nu a gasit acasa, dar a gasit in alta parte?
O intreaga avalansa de emotii si de sentimente risipite, un consum imens de energie, pentru ce? Pentru ceea ce de cele mai multe ori se dovedeste a fi o simpla "deraiere", fara nici un fel de implicatii afective.
Trebuie sa marturisesc cu mina pe inima ca in momentul de fata ma consider cu bucurie una dintre putinele fiinte binecuvintate de pe pamintul asta care si-a gasit sufletul pereche. Motanul meu este tot ce am dorit de la un barbat, poate ceva mai mult. Nu sintem nici unul dintre noi perfecti, insa defectele fiecaruia dintre noi se afla in zone ale cotidianului sau ale afectivului care nu sint asa de importante pentru celalalt. ne ciondanim? Rareori. Ne iritam unul pe celalalt? Uneori. Ni se intimpla sa nu ne sincronizam intotdeauna in ceea ce priveste dorintele de moment? Da, se intimpla. Insa per total, nu "cunosc" nici macar vreun personaj de carte sau de film pentru care sa renunt la Motanul meu; ce sa mai zic de imperfectii barbati de linga noi?
Si chiar in aceste conditii, trebuie sa recunosc ca am fost atrasa si de alti barbati. Fizic. Ca la baza atractiei fizice se afla de multe ori un substrat psihologic, e foarte adevarat; nu ma refer la barbati de pe strada pe care atunci i-am vazut prima data, caci acestia nu reusesc sa imi stirneasca dorinte de-astea. Ma refer la barbati a caror companie absolut casta mi-a fost placuta, care s-au dovedit amici simpatici, cu care am flirtat, sau nu, in gluma; barbati care au fost o vreme "asexuati" pentru mine, dar in cazul carora am ajuns sa ma intreb la un moment dat "cum ar fi daca...?". Si acest "daca" nu l-am pus nici o clipa in nici un fel de legatura cu Motanul si cu relatia mea cu acesta; pur si simplu se afla undeva, la mile departare de Noi, este o curiozitate A MEA, personala, la fel de personala ca si machiatul pe care nu il fac incuindu-ma in baie, dar nici nu are nici un fel de legatura cu ceea ce face, gindeste sau simte in acel moment jumatatea mea.
Asa ca ... eu nu pledez pentru nimic :). Este pur si simplu modul in care gindesc azi. Imi spunea o prietena ca nu ar putea insela, ca asta e un fel de evadare alegind calea cea mai usoara; ca adevarata provocare este redescoperirea, la nesfirsit, a noastra si a celui de linga noi, pentru ca fiecare sintem fiinte unice si cu o infinitate de reactii, de simtiri, de eu-ri care se cumuleaza si ne definesc. Am recunoscut plecind fruntea ca are intru totul dreptate in ceea ce spune, dar din punctul meu de vedere "pledoaria" sa pleaca de la o premisa eronata. Ce inseamna "a insela"? A insela asteptarile celui de linga noi? A insela promisiunea facuta in biserica? Dar daca totul este, asa cum spuneam, animalic, simplu, fara nici o implicatie afectiva, fara indragosteala, pur si simplu sex, in cel mai pur sens al cuvintului...inselam? Oare fanteziile nerostite si nematerializate nu sint la fel de inselatoare? Oare cafeaua bauta in modul cel mai cast, dar impartasindu-si cele mai tainice ginduri, nu este mai demna de gelozie? Oare prietenia aceea care il face pe partenerul de dialog sa iti anticipeze vorbele nu reprezinta un nivel de comunicare si de intimitate de invidiat, care nu se regasesc adesea in cadrul casniciilor?
Asa ca da, cred ca daca oamenii ar invata sa faca distinctia intre sex si dragoste, lumea ar fi mai fericita, mai linistita, mai putin stresata, mai putin geloasa.
Personal, singura problema a mea cu inselatul, cu adulterul poate ar fi mai corect spus - este riscul (existent de altfel in fiecare clipa a unei vieti in doi) ca adulterinul sa se indragosteasca de amant/amanta. Insa dupa cum spuneam, asta se poate intimpla cu mult inainte ca relatia celor doi sa devina fizica, si nu stiu cu ce m-ar incalzi sa stiu ca sotul meu este indragostit de o alta, dar din diverse motive si printipii amina momentul "asternut" pentru o data ulterioara.
Nu am gindit si nu am spus niciodata ca relatiile extraconjugale (adica in afara relatiei stabile si de durata, fara nici un fel de referire la casatorie) ar fi o conditie necesara sau suficienta pentru a garanta o casnicie lunga si fericita. Din contra, normele sociale si educatia pe care o primim din frageda pruncie evidentiaza adulterul ca fiind ceva ingrozitor, o tradare, o inselare a asteptarilor; daca ai fost inselat(a), ce are celalalt/cealalta? care e vina ta in toate astea? ce ar fi trebuit sa faci in plus, si nu ai facut? ce nu a gasit acasa, dar a gasit in alta parte?
O intreaga avalansa de emotii si de sentimente risipite, un consum imens de energie, pentru ce? Pentru ceea ce de cele mai multe ori se dovedeste a fi o simpla "deraiere", fara nici un fel de implicatii afective.
Trebuie sa marturisesc cu mina pe inima ca in momentul de fata ma consider cu bucurie una dintre putinele fiinte binecuvintate de pe pamintul asta care si-a gasit sufletul pereche. Motanul meu este tot ce am dorit de la un barbat, poate ceva mai mult. Nu sintem nici unul dintre noi perfecti, insa defectele fiecaruia dintre noi se afla in zone ale cotidianului sau ale afectivului care nu sint asa de importante pentru celalalt. ne ciondanim? Rareori. Ne iritam unul pe celalalt? Uneori. Ni se intimpla sa nu ne sincronizam intotdeauna in ceea ce priveste dorintele de moment? Da, se intimpla. Insa per total, nu "cunosc" nici macar vreun personaj de carte sau de film pentru care sa renunt la Motanul meu; ce sa mai zic de imperfectii barbati de linga noi?
Si chiar in aceste conditii, trebuie sa recunosc ca am fost atrasa si de alti barbati. Fizic. Ca la baza atractiei fizice se afla de multe ori un substrat psihologic, e foarte adevarat; nu ma refer la barbati de pe strada pe care atunci i-am vazut prima data, caci acestia nu reusesc sa imi stirneasca dorinte de-astea. Ma refer la barbati a caror companie absolut casta mi-a fost placuta, care s-au dovedit amici simpatici, cu care am flirtat, sau nu, in gluma; barbati care au fost o vreme "asexuati" pentru mine, dar in cazul carora am ajuns sa ma intreb la un moment dat "cum ar fi daca...?". Si acest "daca" nu l-am pus nici o clipa in nici un fel de legatura cu Motanul si cu relatia mea cu acesta; pur si simplu se afla undeva, la mile departare de Noi, este o curiozitate A MEA, personala, la fel de personala ca si machiatul pe care nu il fac incuindu-ma in baie, dar nici nu are nici un fel de legatura cu ceea ce face, gindeste sau simte in acel moment jumatatea mea.
Asa ca ... eu nu pledez pentru nimic :). Este pur si simplu modul in care gindesc azi. Imi spunea o prietena ca nu ar putea insela, ca asta e un fel de evadare alegind calea cea mai usoara; ca adevarata provocare este redescoperirea, la nesfirsit, a noastra si a celui de linga noi, pentru ca fiecare sintem fiinte unice si cu o infinitate de reactii, de simtiri, de eu-ri care se cumuleaza si ne definesc. Am recunoscut plecind fruntea ca are intru totul dreptate in ceea ce spune, dar din punctul meu de vedere "pledoaria" sa pleaca de la o premisa eronata. Ce inseamna "a insela"? A insela asteptarile celui de linga noi? A insela promisiunea facuta in biserica? Dar daca totul este, asa cum spuneam, animalic, simplu, fara nici o implicatie afectiva, fara indragosteala, pur si simplu sex, in cel mai pur sens al cuvintului...inselam? Oare fanteziile nerostite si nematerializate nu sint la fel de inselatoare? Oare cafeaua bauta in modul cel mai cast, dar impartasindu-si cele mai tainice ginduri, nu este mai demna de gelozie? Oare prietenia aceea care il face pe partenerul de dialog sa iti anticipeze vorbele nu reprezinta un nivel de comunicare si de intimitate de invidiat, care nu se regasesc adesea in cadrul casniciilor?
Asa ca da, cred ca daca oamenii ar invata sa faca distinctia intre sex si dragoste, lumea ar fi mai fericita, mai linistita, mai putin stresata, mai putin geloasa.
25.09.2010
Dragoste vs. sex
Pe vremea cind aveam 1o ani si credeam ca oamenii aia din filme, care se baga in pat impreuna si se dezbraca incet si partial, se vor saruta pina vor obosi, credeam cu tarie si in dragostea fara sfirsit, vesnica si neschimbata, in fidelitatea porumbeilor si a lupilor care isi aleg partenerii pe viata, in ideea ca odata casatorit nu are cum sa te mai intereseze/atraga altcineva. Pe vremea aia - pina pe la vreo 16 ani, cam asa - a face dragoste era ceva sublim, o incununare a unei iubiri marete; sexul se facea cu prostituatele, de catre barbati slabi, viciosi, mizerabili.
Pe la 18 ani am inceput sa ma gindesc la "nuante" de genul atractiei fizice de neignorat, revenge-sex-ului, make-up sexului, drunk sex-ului si alte "cheestii" de-astea.
Mi-a mai luat vreo 4 ani sa accept ideea ca sexul si dragostea au de prea putine ori legatura una cu alta. Si inca ceva timp ca sa integrez ideea asta in fiinta mea.
Prin "traditie", femeia romanca era invatata sa faca mincare calda in fiecare zi, sa creasca pruncii si sa nu comenteze prea mult in fata betiilor duminicale ale barbatilor care mai calcau si prin alte paturi. Femeia nu se putea descurca singura pe vremuri, asa ca mamele isi invatau fiicele - cu intelepciune oarecare, as zice - ca sotul tot acasa, la copii si la nevasta se intoarce, si-atunci pentru ce atita agitatie pentru slabiciunile omenesti? Ca doar se stie ca treaba barbatilor este sa umble dupa fuste.
Feminismul, modernizarea, emanciparea au condus la femei egale cu barbatii (din pacate nu si ca pulsiuni, stiut fiind ca femeile, in marea lor majorut fitate, sint cele care au nevoie de povesti de dragoste si de trandafiri inainte sa ajunga in pat, barbatii fiind mai practici si mai cu picioarele pe pamint si neavind nevoie decit de un spatiu retras si de o femeie dornica, pentru o scurta tavaleala); egalitate care a iscat si pretentia la visuri, dorinte si aspiratii egale (despre care am mai bodoganit eu pe aici). Rezultatul a fost tragic din punctul meu de vedere, orice tavaleala de un ceas la vreun chef imbibat cu alcool a devenit motiv de isterii, divort, lasat copii fara "porcu de tac-tu", ridicat poalele in cap si nenorocit familii.
Cred cu tarie ca fidelitatea pe viata si monogamia nu sint in natura umana. "Parteneriatul" pe viata, casniciile fericite, partenerii de cursa lunga nu au nici o legatura cu cei sau cele care intr-un moment sau altul al vietii s-au dovedit a fi incitanti ca parteneri de sex. De o noapte, de o luna...sau de o viata, de ce nu? Cea mai fericita, calma, implinita familie pe care o cunosc e formata din doi oameni care toata viata lor au avut cite un partener extraconjugal de sex, si aceia casatoriti de o viata. Paradoxal? as zice ca nu.
Ma oboseste sa citesc pe forumuri, sa ma uit la filme si sa regasesc peste tot acelasi "sindrom al femeii inselate" care nu mai sta "sa isi bata nemernicul joc de ea" ci pleaca din linistea si confortul unei case mari, intr-un cartier rezidential linistit si cu criminalitate zero, cu scoli bune si distante tolerabile, tiriindu-si dupa ea cei 2-3-enshpe copii, intr-un apartament de doua camere de la ultimul etaj al unui imobil cu grafitti si urina pe pereti, linga scoala de ghetou, isi ia un job de chelnerita pe undeva, si "le arata ea lor". Scenariu nerealist, care chiar daca ar fi real, tot ar insemna mutarea copiilor dintr-un mediu sigur, cu care erau obisnuiti, de linga un tata care ii iubea de nu se poate si le acorda toata atentia de care aveau nevoie, pentru ce? pentru o fusta trecatoare, care ieri a fost, miine nu mai este, iar "porcul si idiotul si ticalosul" nici nu isi va mai aminti miine numele ei? Bine, in filme povestea este mult mai complicata de atit, iar infidelul este impodobit cu numeroase calitati care il transforma intr-un adevarat monstru, de te intrebi cum de vaca aia nevrozata a suportat atitia ani batai si injurii la adresa ei si a copiilor; caci nu-i asa, barbatul care inseala nu poate fi decit un criminal in devenire, un abuzator, un amator de pornografie infantila etc samd.
Imi place foarte mult limba engleza, care pare sa faca foarte bine diferenta intre sex si dragoste si este capabila sa le separe. I'll make love to you este daruire, este pentru placerea partenerului, mai presus de orice altceva. I wanna have sex with you este ceea ce este: o cautare egoista a propriei placeri, din care fiecare dintre parteneri isi este siesi dator sa iasa cit mai satisfacut; este pofta animalica, o flacara ce arde scurt si intens pina se stinge brusc, nelasind nici macar un fir de cenusa in urma ei. Pentru ca aici, nimeni nu are nevoie de dragoste, de iubire, de comuniune; astea se gasesc acasa, la cel sau cea cu care ai ales sa iti imparti viata, alaturi de care razbati greutatile si impreuna cu care faci copiii.
Societatea condamna adulterul din cauza potentialului sau de a dezbina familiile. Eu - si este doar parerea mea - ii gasesc pe undeva si un rol benefic, de a alunga plictiseala, de a sparge monotonia, de a oferi un mic imbold odata ajunsi intr-un impas, de a satisface o pofta sau o curiozitate. Sa ridice mina femeia sau barbatul care nu s-a uitat niciodata la o persoana de sex opus, intrebindu-se cum face acesta dragoste, daca e un partener grabit si impulsiv sau unul tandru. Si cum sa nu te fi intrebat niciodata, si cum sa pretinzi ca niciodata nu ai fost curios sa incerci ALTCEVA, cind uneori iti doresti ca partenerul sa te iubeasca la fel de grijuliu si de atent ca si cum ai face-o pentru prima oara, iar alteori arzi si urli dupa "simularea" unui veritabil viol?
Asa ca eu pledez in favoarea ambelor. Si dragostea, si sexul. Nu neaparat si nu intotdeauna cu aceeasi persoana...
Pe la 18 ani am inceput sa ma gindesc la "nuante" de genul atractiei fizice de neignorat, revenge-sex-ului, make-up sexului, drunk sex-ului si alte "cheestii" de-astea.
Mi-a mai luat vreo 4 ani sa accept ideea ca sexul si dragostea au de prea putine ori legatura una cu alta. Si inca ceva timp ca sa integrez ideea asta in fiinta mea.
Prin "traditie", femeia romanca era invatata sa faca mincare calda in fiecare zi, sa creasca pruncii si sa nu comenteze prea mult in fata betiilor duminicale ale barbatilor care mai calcau si prin alte paturi. Femeia nu se putea descurca singura pe vremuri, asa ca mamele isi invatau fiicele - cu intelepciune oarecare, as zice - ca sotul tot acasa, la copii si la nevasta se intoarce, si-atunci pentru ce atita agitatie pentru slabiciunile omenesti? Ca doar se stie ca treaba barbatilor este sa umble dupa fuste.
Feminismul, modernizarea, emanciparea au condus la femei egale cu barbatii (din pacate nu si ca pulsiuni, stiut fiind ca femeile, in marea lor majorut fitate, sint cele care au nevoie de povesti de dragoste si de trandafiri inainte sa ajunga in pat, barbatii fiind mai practici si mai cu picioarele pe pamint si neavind nevoie decit de un spatiu retras si de o femeie dornica, pentru o scurta tavaleala); egalitate care a iscat si pretentia la visuri, dorinte si aspiratii egale (despre care am mai bodoganit eu pe aici). Rezultatul a fost tragic din punctul meu de vedere, orice tavaleala de un ceas la vreun chef imbibat cu alcool a devenit motiv de isterii, divort, lasat copii fara "porcu de tac-tu", ridicat poalele in cap si nenorocit familii.
Cred cu tarie ca fidelitatea pe viata si monogamia nu sint in natura umana. "Parteneriatul" pe viata, casniciile fericite, partenerii de cursa lunga nu au nici o legatura cu cei sau cele care intr-un moment sau altul al vietii s-au dovedit a fi incitanti ca parteneri de sex. De o noapte, de o luna...sau de o viata, de ce nu? Cea mai fericita, calma, implinita familie pe care o cunosc e formata din doi oameni care toata viata lor au avut cite un partener extraconjugal de sex, si aceia casatoriti de o viata. Paradoxal? as zice ca nu.
Ma oboseste sa citesc pe forumuri, sa ma uit la filme si sa regasesc peste tot acelasi "sindrom al femeii inselate" care nu mai sta "sa isi bata nemernicul joc de ea" ci pleaca din linistea si confortul unei case mari, intr-un cartier rezidential linistit si cu criminalitate zero, cu scoli bune si distante tolerabile, tiriindu-si dupa ea cei 2-3-enshpe copii, intr-un apartament de doua camere de la ultimul etaj al unui imobil cu grafitti si urina pe pereti, linga scoala de ghetou, isi ia un job de chelnerita pe undeva, si "le arata ea lor". Scenariu nerealist, care chiar daca ar fi real, tot ar insemna mutarea copiilor dintr-un mediu sigur, cu care erau obisnuiti, de linga un tata care ii iubea de nu se poate si le acorda toata atentia de care aveau nevoie, pentru ce? pentru o fusta trecatoare, care ieri a fost, miine nu mai este, iar "porcul si idiotul si ticalosul" nici nu isi va mai aminti miine numele ei? Bine, in filme povestea este mult mai complicata de atit, iar infidelul este impodobit cu numeroase calitati care il transforma intr-un adevarat monstru, de te intrebi cum de vaca aia nevrozata a suportat atitia ani batai si injurii la adresa ei si a copiilor; caci nu-i asa, barbatul care inseala nu poate fi decit un criminal in devenire, un abuzator, un amator de pornografie infantila etc samd.
Imi place foarte mult limba engleza, care pare sa faca foarte bine diferenta intre sex si dragoste si este capabila sa le separe. I'll make love to you este daruire, este pentru placerea partenerului, mai presus de orice altceva. I wanna have sex with you este ceea ce este: o cautare egoista a propriei placeri, din care fiecare dintre parteneri isi este siesi dator sa iasa cit mai satisfacut; este pofta animalica, o flacara ce arde scurt si intens pina se stinge brusc, nelasind nici macar un fir de cenusa in urma ei. Pentru ca aici, nimeni nu are nevoie de dragoste, de iubire, de comuniune; astea se gasesc acasa, la cel sau cea cu care ai ales sa iti imparti viata, alaturi de care razbati greutatile si impreuna cu care faci copiii.
Societatea condamna adulterul din cauza potentialului sau de a dezbina familiile. Eu - si este doar parerea mea - ii gasesc pe undeva si un rol benefic, de a alunga plictiseala, de a sparge monotonia, de a oferi un mic imbold odata ajunsi intr-un impas, de a satisface o pofta sau o curiozitate. Sa ridice mina femeia sau barbatul care nu s-a uitat niciodata la o persoana de sex opus, intrebindu-se cum face acesta dragoste, daca e un partener grabit si impulsiv sau unul tandru. Si cum sa nu te fi intrebat niciodata, si cum sa pretinzi ca niciodata nu ai fost curios sa incerci ALTCEVA, cind uneori iti doresti ca partenerul sa te iubeasca la fel de grijuliu si de atent ca si cum ai face-o pentru prima oara, iar alteori arzi si urli dupa "simularea" unui veritabil viol?
Asa ca eu pledez in favoarea ambelor. Si dragostea, si sexul. Nu neaparat si nu intotdeauna cu aceeasi persoana...
24.09.2010
Examene in 2010
Am ris de m-am prapadit acum citeva saptamini, si tot zic sa povestesc si aici si nu mai apuc sa imi gasesc timp sau vorbe.
Poveste.
A fost odata o Facultate, la care existau fireste multe discipline de studiu, dar intimplarea se petrece la Disciplina.
Si au fost un Profesor si un Doctorand (nu io, altul de data asta). Si un Examen de restante.
In prima zi de examen, date fiind metodele tot mai inovatoare ale studentilor de a copia, Profesorul l-a pus pe Doctorand sa se plimbe printre sirurile de banci si sa apropie un mic radio portabil, pornit, cu baterii, de urechile "catindatilor" ca sa vada daca nu cumva "biziie" de la handsfree-uri... Oh the joy, oh the fun of it !
A doua zi de examen, instalatiile improvizate si rudimentare (si oarecum penibile, as adauga, bucurindu-ma ca nu eram in locul Doctorandului, sa ma umplu de ridicol in fata multor generatii de studenti, pentru mult timp de-acum incolo) au fost inlocuite cu ceva mult mai profi. O statie de bruiaj. Care timp de doua ceasuri a lasat toata Facultatea, cu multele ei pavilioane, fara semnal la telefon; te cauta nevasta? Te cheama de la gradinita sa iei copilul? A facut mama un preinfarct? S-a batut tinarul liceean prin vreo pauza? A fost prinsa fiica-ta fumind in buda? Nu conteaza, nu ne pasa, Profesorul are examen ! Si porneste statii de bruiere, in conditiile in care studenta din rindul doi copiaza cu nerusinare din manual...
Poveste.
A fost odata o Facultate, la care existau fireste multe discipline de studiu, dar intimplarea se petrece la Disciplina.
Si au fost un Profesor si un Doctorand (nu io, altul de data asta). Si un Examen de restante.
In prima zi de examen, date fiind metodele tot mai inovatoare ale studentilor de a copia, Profesorul l-a pus pe Doctorand sa se plimbe printre sirurile de banci si sa apropie un mic radio portabil, pornit, cu baterii, de urechile "catindatilor" ca sa vada daca nu cumva "biziie" de la handsfree-uri... Oh the joy, oh the fun of it !
A doua zi de examen, instalatiile improvizate si rudimentare (si oarecum penibile, as adauga, bucurindu-ma ca nu eram in locul Doctorandului, sa ma umplu de ridicol in fata multor generatii de studenti, pentru mult timp de-acum incolo) au fost inlocuite cu ceva mult mai profi. O statie de bruiaj. Care timp de doua ceasuri a lasat toata Facultatea, cu multele ei pavilioane, fara semnal la telefon; te cauta nevasta? Te cheama de la gradinita sa iei copilul? A facut mama un preinfarct? S-a batut tinarul liceean prin vreo pauza? A fost prinsa fiica-ta fumind in buda? Nu conteaza, nu ne pasa, Profesorul are examen ! Si porneste statii de bruiere, in conditiile in care studenta din rindul doi copiaza cu nerusinare din manual...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)