Rosia Montana prin ochiul profanului

Radio Guerilla are dup-amiaza spre seara un "sondaj de opinie" foarte inspirat: ce va enerveaza cel mai tare din 3 variante de raspuns. Nu stiu daca ce vreau eu sa va povestesc azi a fost sau nu supus la vot in cadrul respectivei "pastile" radio, dar pe mine cu siguranta ma scoate din sarite mai mult decit muuulte alte chestii.

Pe toate posturile de televiziune, fie ele publice sau private, comerciale sau nu (ha-ha), mai mult sau mai putin afliliate politic (Ha!Ha!) ruleaza niste spoturi oribile de "constientizare" si "implicare sociala" ce pun pe tapet problema Rosia Montana. Pe foarte scurt, e vorba de cetateni ai Rosiei Montane care isi spun povestile de viata (sau isi pling de mila, daca e sa o zicem pe-aia dreapta) si incheie apoteotic si sensibilizant cu "noi nu vrem decit sa muncim". Fals, fals, fals !

*rimul spot pe care l-am vazut e cu o tanti care se lauda ca are 42 de ani si adauga ca nu ar fi crezut vreodata ca la virsta asta, ea (mama singura deduc, no problem with that) si cei doi copii de virsta scolara vor trai din pensia mamei. Tanti asta recunoaste ca a croit cearceafuri si a impletit sosete ca sa cistige si ea un ban, dar ca "ajunge!". Moment care pe mine m-a cam blocat, ca nu l-am prea inteles, cum adica, s-a plictisit de tricotat si si-a bagat picioarele?? Aparent nu, se pare ca marea problema era legata de sumele prea mici cistigate din aceasta ocupatie.

Ulterior, doamna zice ca au fost nevoiti sa renunte la vacante, adaugind - cu sinceritatea omului din popor, dar absolut neinspirat din punctul meu de vedere, daca e sa luam in calcul scopul spotului - ca vacantele lor se petrec "pe muntii astia".

Apai madam. Una la mina, plozii sunt la internat (de unde bani, tu stii!) si vin acasa in vacante, deci pentru ei CHIAR E o vacanta si o schimbare de peisaj. Doi la mina, traiesti in una dintre cele mai frumoase zone ale Europei. Trei la mina, nu mai spun de obiective istorice, biserici si manastiri, monumente. Patru la mina, eu imi doresc de ani de zile sa ajung acolo si nu apuc. Si cinci la mina, in mod evident nu dai doi bani pe toate argumentele de mai sus.

Doamna draga, eu nu traiesc (inca...) din pensia (mizera) a mamei (dvs.) dar concediile mi le fac la cort, nu la all inclusive. Si da, e adevarat, merg la mare in fiecare an (pina acum. Doamne-ajuta! sa pot sa o fac si de acum incolo), dar cita alta lume NU o face, ca nu are cu ce, si nici nu are unde sa scurme dupa aur, fara sa ii pese de nimic, pentru un salariu de rahat.

Si in final, stimata doamna, nu va este putin jena? sanatoasa, la 42 de ani, indiferent de (ne)calificare, poti pleca intr-un sat mai mare sau la oras, iti poti gasi ceva de lucru (daca chiar VREI), iti poti ajuta TU mama in loc sa rabdati de foame amindoua. Si mai poti sa fii linga copiii tai, sa le fii mama, sa ii ghidezi, sa ii indrumi, sa ii mingii, sa le supraveghezi activitatea la o scoala acceptabila.

Al doilea spot e cu un nene cam neingrijit si cu niste dinti lipsa in gura, care recunoaste ca a lucrat toata viata in minerit, ca mai are doi ani pina la pensie...dar ca el vrea minerit la Rosia Montana pentru ca fecior-su munceste in strainatate si il vede rar...si sa vina si el acasa.

Ca mama, il inteleg si nu prea. Il inteleg ca ii este dor de copilul sau, ca l-ar vrea linga el. Ce nu inteleg este cum un tata, care stie cit de greu, de riscant si de periculos pentru sanatate este mineritul, isi poate dori aceeasi viata pentru copilul sau. Cum poti sa nu vrei ceva mai bun, orice. Un loc in care nepotii sai sa aiba acces la scoli bune, la asistenta medicala adevarata, in care sa stie ca tatal lor ajunge cu bine acasa pentru ca nu isi pune viata in pericol in fiecare clipa petrecuta la munca.

Sunt atitia oameni in tara asta ai caror copii lucreaza in alte orase sau in alte tari, mai aproape sau mai departe. Toti acesti copii au la rindul lor familii si toti merg spre mai bine, toti aleg sa traiasca acolo unde viata, per total, este mai buna pentru ei si pentru familiile lor.

Asa ca drama acestui nene este de fapt drama personala a milioane de parinti din intreaga lume, si chiar este o drama de ordin absolut personal si absolut psihologic. Ma impresioneaza ca mama, ma face sa imi pun intrebari legate de viitorul copilului meu, de alegerile mele in viata de pina acum. Dar nu, in nici un caz nu ma face sa ii sustin demersul, pe care din contra, il vad ca profund egoist, din orice punct de vedere il privesc. Este egoist pentru ca nu tine seama de binele personal, nicidecum de binele "copilului"adus in discutie si cu siguranta nu de binele pe termen lung al tarii asteia. In fond, nu suntem cu totii Stefan cel Mare (sau Delavrancea...:)), sa avem puterea, calitatea, capacitatea, responsabilitatea, altruismul si viziunea de a privi la "Moldova" urmasilor urmasilor nostri, si e normal sa fie asa.

Nu ma pricep la economie, insa toti cei care se pricep (cu exceptia celor care au semnat, dar pe care nu economia tarii i-a interesat) spun ca acest contract de exploatare a minereurilor de la Rosia Montana este profund dezavantajos pentru statul roman.

Nici la tehnologia de extractie a aurului nu ma pricep, nici la impactul sau teoretic asupra mediului . Stiu doar ca teoria e teorie, ca practica ne omoara, ca experienta de zi cu zi ne-a demonstrat ca, oricite masuri de siguranta am lua, oricind se poate intimpla ceva rau. Stiu ca nu avem nevoie sa distrugem coltul acela de tara otravindu-l cu cianuri. Stiu ca multe alte lucruri "absolut sigure" au bubuit urit de tot. Stiu ca suntem victimele unei politici de dezvoltare si industrializare mondiale asupra carora nu avem nici un cuvint de spus, si sincer, nu mai am nevoie, eu personal, de inca un "focar de infectie" in tara asta atit de frumoasa si de care din pacate ne pasa atit de putin.

Si mai am o problema. Presupunind ca oamenii din spoturile alea sunt reali, ca povestile lor de viata (departe de a fi disperate, din punctul meu de vedere)sunt adevarate, presupunind ca moral si corect este ca principala preocupare a unui Om sa fie binele de moment al semenilor sai - si eu recunosc ca am fost mereu deficitara, uneori in mod evident, la capitolul asta - oare NICI UNA dintre televiziunile din tara asta nu isi pune intrebari cu privire la corectitudinea mesajului transmis de aceste spoturi? Oare comercialul si economicul au depasit, ca importanta, orice urma de indoiala, bun simt, corectitudine, verticalitate?

Aceiasi nervi in hainutza noua

In mod evident, nu este decit vina noastra ca traim intr-o tara asa cum este ea. Avem ce meritam, nici mai mult, nici mai putin, traim desigur cu nemultumirea ca am merita mai mult, ca "numai altii" fac si dreg, "numai altii" nu iau atitudine, "numai altii" sunt vinovati, batindu-ne insa cu pumnul in piept ca noi "facem tot ce putem" ;i clatinind din cap ca "oricum", orice-am face, realitatea implacabila ne va taia craca de sub picioare.

Desigur ca una dintre principalele nemultumiri este ca "toata lumea fura", dar ne plingem de asta "imprumutind" cite un pix "uitat" pe o masa (care in general este alta decit propriul birou), cerind biletul (gata compostat) al unui calator care tocmai coboara din autobuz, "uitind" sa aducem inapoi la farmacie cei 10 bani pe care "o sa mi-i aduceti dvs cind o sa aveti" (pentru ca, nu-i asa? "au de unde", astia cu farmaciile lor), luind pliantul promotional din cutia postala a vecinului, ca "si-asa nu-i trebuie".

Ca sa nu ma inscriu in tagma celor care nu sunt niciodata vinovati de nimic (asta este, nu am stofa de sef...), o sa fiu prima sa imi pun cenusa in cap pentru ca "tac si inghit" orice. De exemplu, am inghitit fara sa comentez concluziile cuiva care mi-a povestit cum fetusii se hranesc prin cordonul ombilical, si consideratiile sale pline de intelepciune legate de cele 4 puncte geografice. Dar sa lasam deoparte aceste probleme de ordin stiintific.

Sa ne amintim ca traim intr-o tara in care numarul copiilor abuzati fizic sau psihic este enorm. Sa ne amintim ca pedeapsa - inclusiv bataia - este considerata o metoda educativa de catre numerosi parinti si de educatori, invatatori, profesori si alti angajati ai institutiilor care ar trebui sa ne ocroteasca pruncii si sa ii ghideze in viata. Si nu facem nimic.

Sa ne amintim ca traim intr-o tara in care oamenii trec nepasatori pe linga un individ cazut pe strada.

Traim intr-o tara in care parintii isi invata copiii ca totul are un pret, ca scoala e cvasi-inutila, o formalitate, ca profii sunt "najpa" si sarantoci, ca cinstea e prostie, iar moralitatea e sinonima cu naivitatea si ignoranta.

Traim intr-o tara care a adoptat maneaua ca "imn national" pentru ca, probabil, rezoneaza mai bine cu mesajul acesteia decit cu mesajul lui "Desteapta-te, romane!" ale carui versuri nu le mai stie nici naiba.

In tara in care nu numai din saracie, ci si din prostie si snobism, preferam marcile straine in locul celor autohtone, in care prostii prefera cartea in locul filmului (sau in locul retelelor sociale, jocurilor on sau offline, instant-message-urilor), rockul sau jazzul in locul manelei sau muzica clasica in locul house-ului, plaja linistita sau curata in locul sezlongurilor inghesuite, cortul sau muntele in locul all-inclusive-ului.

In tara in care ne referim la "saracul-vedeta-TV-care-se-bate-cu-pumnul-in-piept -de-cinstit-si-plin-de-onoare-si-care-a-ucis-3-oameni" dar NIMENI !!!!! de pe posturile TV nu stie numele sau virstele mortilor.

In tara in care orice sarbatoare reusita are ca ingrediente obligatorii gratarul facut in zone cit mai aglomerate, muzica data la maxim la radioul din masina, berea si alte "alcoale" baute "fara numar, fara numar" pina la completa indobitocire.

Americanii, de ziua nationala a carei semnificatie pariez ca e cunoscuta de un procent din populatie semnificativ mai mare, organizeaza parade, scenete care rememoreaza evenimentele unui 4 iulie demult trecut, pina si la gradinita se coloreaza stegulete si baloane si se onoreaza sacrificiul inaintasilor care si-au adus contributia la statul pe care il au in prezent.

Noi habar nu avem ce s-a intimplat intr-un 1 Decembrie din nu se stie ce an, dar suferim intens ca, desi avem o zi libera, vremea nu e propice pentru iesiri la gunoaie-pe-iarba-verde.

Noi ne luam in ris stramosii, ne scuipam conducatorii, minimizam istoria, ne defaimam tara, nu pentru ca exista romani care cersesc sau fura in intreaga Europa, ci pentru ca plecam capul si permitem generalizari legate de natiunea noastra.

Cind Europa a venit sa ne dea peste degete pentru situatia in care se afla populatia de etnie rroma de pe teritoriul Romaniei, am plecat capul, am adoptat pozitia ghiocel si am acceptat fara minte termenul de rrom, acceptind si inerentele confuzii voite sau nu, intre rromi si romani. Cind Europa a descoperit ca nu are fonduri, mecanisme si mai ales suportul populatiei pentru a face fata problemelor create de etnia rroma pe teritoriile tarilor sale si a decis sa ii faca pachet si sa ii trimita acasa, am plecat iar capul, in loc sa atragem atentia pe cai oficiale ca actiunea aceasta este puternic discriminatorie si ca este cel putin incorect sa pretinzi unei tari din fostul bloc comunist, cu probleme de ordin social si economic suficiente, sa aloce problemei TIGANILOR resurse pe care state mai breze din UE se vad incapabile sa le foloseasca in acest scop.

Cind Europa insasi protesteaza impotriva modului absolut dezavantajos in care Romania a concesionat exploatarea depozitelor aurifere de la Rosia Montana, vinzind pe nimic nu numai minereul, ci si istoria locurilor si rezervatiile naturale din zona, televiziunile din Romania transmit clipuri lacrimogene cu mineri (sau nici macar) de 40 si ceva de ani care prefera sa traiasca de pe o zi pe alta decit sa se relocheze si sa isi caute de lucru.

Cind suntem din ce in ce mai saraci, acceptam ca oile scumpirea carburantilor justificata de explicatii hilare si care contrazic realitatea. Benzina e mai scumpa pentru ca pretul materiei prime a crescut, in exact ziua in care la bursa, pretul petrolului a scazut semnificativ. Iar motorina se scumpeste pentru ca cererea de motorina a crescut. Explicatii din ciclul "e o strategie de marketing", care ar trebui - si resuesc !!! - sa te faca sa bagi capul intre umeri si sa taci, ba sa-ti mai ceri si scuze ca esti prost si habar nu ai de marketing.

Traim ceea ce meritam, si atita timp cit acceptam asta, cit ne complacem, cit acceptam sa fim privati de drepturi, inclusiv de dreptul la respect, inseamna ca nu ne este prea rau. si daca ne e bine asa, de ce sa ne mai plingem?

Noi nu suntem puscariasi europeni aterizati pe alte continente, sa ne exprimam nemultumirile in strada, noi nu suntem derbedei, sa aruncam pietre pe Wall Street, noi nu avem Woodstock-ul in istoria noastra.

Noi suntem balcanici si suntem mindri de asta. Deci avem FIX ce meritam.

Ghost writers

Sincera sa fiu, ca o "cartzofila" (bibliofila cred ca ar fi mult spus, avind in vedere timpul meu liber din ultima perioada) ce ma aflu, m-am simtit tare jignita si inselata astazi, cind am aflat de existenta acestor "ghost writers".

Pe un site de joburi am citit ca se tot cauta asa ceva. Frate, da' se cauta, nu gluma !!!!

Mi se pare atit de ticaloasa ideea, incit as vota pentru scoaterea ei in afara legii.

Inteleg: ai o super idee dar nu ai timp/talent; gasesti pe cineva si iaca o carte cu doi autori. Dar de ce as fi de acord eu, X-ulescu, sa muncesc de sa-mi sara ochii ca a scriu povestea ta, Y-ulescu, pt o suma fixa, iar tu, Y, sa fii laudat si cunoscut pentru munca mea, in timp ce eu ramin in umbra, un no-name?

Acu' sincer, incep sa ma intreb daca mie imi plac autorii care imi plac, sau daca de fapt imi plac niste ilustri necunoscuti...

Vesnic copii

Mi-am inceput dimineata bine-dispunindu-ma (in ciuda faptului ca a trebuit sa vin o fuga la serviciu si ca mai tirziu putin am programare la stomatolog) ...in trafic ! Da, da, io, aia nervoasa, care a scris o postare lunga cit o zi de post si plina de injuraturi (si totusi nici pe departe atit de plina cum mi-as fi dorit, cum imi venea la gura si cum ar fi fost meritat).

Cam de pe unde stau eu si pina aproape in celalalt capat al orasului, am mers in spatele unui chopper bestial. Un Harley, ca sa fiu mai "precisa". De-ala de la mama lui. Cu coburi, sunind ca toti demonii iadului, si ceea ce era si mai tare chiar, omul de pe el nu era in short si geaca de blugi, nuuuu ! Era frumos in cizme, pantaloni de piele, casca neagra, geaca de piele cu franjuri. Totul negru, desigur. Mi-am innodat volanul cu balele care mi-au curs pina la primul semafor, mai ales ca in spatele bikerului se vedeau frumos un cort si niscai bagaje. Bestial ! M-am intrebat ce zi din saptamina e azi, unde ar putea fi vreo intrunire moto (stiu, la Tg Secuiesc, daca tin bine minte), am fabulat despre cum pleaca omul la munte sau la mare sau oriunde (ca eu mai am o saptamina pina la plecare si sint dispeeeraaaaataaaaaa ce incet trece timpul).

Pina la primul semafor.

Cind m-am binedispus de tot.

Geaca de piele, neagra, cu franjuri (btw, costa o mica avere aici, in RO, si e si destul de greu de gasit as far as I know, desi e drept ca de vreo 2 ani nici nu am mai cautat) era personalizata cu numele clubului din care face omul parte. Frumos, nimic de zis.

Ige Age Riders.

Am zimbit eu putin in coltul gurii si cind am descoperit (pe net) ca in Iasi exista inca un club moto, care isi spune asa, si care a organizat o "intrunire" la care cred ca s-au intrunit membrii clubului si atit. Dar sa ma fi vazut azi, la volan, cind am vazut ca sub "esarfa" aia batuta de vint pe care e scris numele clubului, e imprimat/cusut/matritat/whatever chipul lui Diego din Ice Age ! Acolo pasiune comuna pentru un personaj, frate...!

Alte pisilinceli

La terasa, fata deseneaza cu creta cu mami sau facem baloane de sapun, mami mai bea si cite o bere impreuna cu tati in timpul asta.
La o masa alaturata, un "nene" asa, la maxim 30 de ani, singur, cu o cafea.
Pisilinca desigur ca ii spune un "Buuna ziiiuuuuuaaaaa" gales, ii zimbeste privnd pe sub gene si se intoarce cu un umar spre el.
Dupa care incepe sa vorbeasca tare, sa rida in hohote privind spre el.
Se tine cu minutele de scaun si sare ca mingea, aruncind in continuare ocheade galese.
"Nenea" pare amuzat de atentia care i se acorda.
Eu incep sa identific la fiica-mea ceva din ritualul de imperechere a stramosilor vietuitori prin copaci, sau cel putin asa mi se pare.
Si vine cireasa de pe tort...
- Maaamiiii.....e fvuumoooooossssss nenea ata....


Seara, toboganul de la Carrefour troneaza in mijlocul sufrageriei. Mami si tati ne uitam la tv si suntem parteneri (verbali) de joaca pentru copil.
Pisilincul il ia pe Mickey (un plus de vreo 30cm sa zic) si il urca pe tobogan, trancanind:
- Hai mai Mickey, mai, u'ca szus !! Incet, ai ghija ca sa nucazi in nas, ca piticii...! (20 pitici voinici/Se batura c-un arici.... de aici sint piticii cazatori in nas)...Haide....ne dam de minutza....(Mickey se da pe tobogan prima oara, de minuta) Baaaaavoooooo Mickey, vezi ca poti?! Hai sa ne mai dam o data....acuma te pind eu ! Haide Mickey, ca te pind !!! Baaaaavooooo.... (il ia si il stringe la piept, se pune nas in nas cu el si apoi il pupa)Ce-mi mai place de tine, mai Mickey, mai...!

Jurnal de week-end: 15-17.07.2011

Asta a fost week-end asteptat si planificat si dedicat: intrunire moto la Gheorghieni (ma rog, Borzont).
Aventurile au inceput de vineri, cind eu am avut citeva sarcini de indeplinit: sa "produc" saci menajeri de 35 litri care sa se lege la gura, sa gasesc solutie de baloane in tub de-ala mare gen "sabie" si sa ajung la stomatolog sa vad ce si cum cu obturatia temporara de canal, sa nu ma trezesc cu falca umflata la motoare.
Si am inceput sa imi indeplinesc task-urile cu muuult succes.
Cu lenea mea proverbiala, am zis ca nu ma duc in supermarket ca acolo sigur nu gasesc solutie de baloane. Dar nu ma duc nici in siraj, ca e aglomerat, e cald afara, nu am unde parca masina si trebuie sa o las la mama naibii... asa ca ma opresc la niste tonete.
Gasesc solutia de baloane.
Gasesc niste jucarii cu cheita, inotatoare, care mi-au garantat putinele clipe de liniste de care am avut parte.
Saci menajeri, nu.
Plec la stomatolog (cabinetul e relativ aproape de unde locuiesc si relativ aproape de Selgros). De fapt, plec de la tonete catre Selgros, si pentru ca distanta era mica si circulam pe stradute printre blocuri, nu imi mai pun centura. Si eu sint de-aia care isi pune centura in clipa in care s-a urcat in masina, fara sa exagerez....
Si pe drum ma gindesc ca mai bine ma duc la stomatolog, ca acolo nu se poate duce nimeni in locul meu si nici nu stiu cit am de stat, iar daca se lungeste treaba prea mult, o cumpara Motanul panaramele de saci... asa ca schimb traseul si ies in bulevard.
Si ma suna si maica-mea.
Si desigur, in fata, Politia.
Arunc telefonul pe bancheta.
Prea tirziu.
Imi dau seama ca permisul meu inca e pe numele de fata, in timp ce buletinul a fost schimbat in 2006, cind m-am maritat...si trag regulamentar pe dreapta, la indicatia agentului de circulatie.
Care imi cere actele.
Ii dau permisul si buletinul, il vad ca mai asteapta ceva, am o revelatie si o mai si verbalizez:
- Aaaaaaa, tre' sa va dau si certificatul de inmatriculare, nu?
Nu mai astept raspunsul, il scot din torpedous si i-l inminez.
- Doamna R.....
Simt ca ma fac mica in scaun. Ma intreb: acu ce fac? Sun la Motan? Inainte sa stiu daca ma sanctioneaza sau nu? Refuz sa semnez procesul verbal?
- Sper ca era o convorbire importanta...!
- Imi pare rau, dar m-a sunat bona...si ei trebuie sa ii raspund la telefon.
- mmdaa...vad ca aveti si scaunul de masina...doamna R.... sa purtati centura pe viitor, da?
Multumesc cu maxima si sincera recunostinta.

Petrec la stomatolog o ora, din care aproximativ 1 minut mi se uita in gura. Ne "certam" a propos de diverse modele si marci de masini.

In cele din urma, plecam spre Gheorghieni.
Ajungem, campam, Pisilinca iar nedormita de prinz, pe la 10 a inchinat steagul din proprie initiativa, dupa ce m-a intrebat "Unde e patucu'?" si a replicat "Unde e birou'?" (asta ca raspuns la "Tati nu merge in cort acuma, el mai ramine pe afara sa stringa", caci nici acasa, tati nu merge in pat cu noi odata ci mai tirziu, ca el mai ramine in birouas).

Simbata pe la 10 deja nu se mai putea sta la cort. Copila se jucase cu jucariile de apa intr-un lighean si s-ar mai fi jucat, dar era super cald. Ne-am urcat in masina sa mergem in Gheorghieni sa vedem cum rezolvam problema gratarului uitat acasa; am gasit in schimb Mall-ul cu un magazin cu tot felul de tzoale chinezesti (dar multe dintre ele din bumbac, daca intelegeti ce vreau sa spun......) si deci ieftine (adica asa, la pret de second hand de cartier, ca sa nu existe confuzii) si cu un super loc de joaca pentru copii. 10 lei/cit vrea plodul, si in afara de fiica-mea mai erau inca 2 copii. Nu detaliez cit de greu am desprins-o de acolo, dupa vreo 2 ceasuri de alergat in toate directiile, toboganit, aruncat bile etc. Nu mai spun :D nici ca tas-su s-a vazut obligat la un moment dat sa se urce intr-o mega instalatie de-aia de joaca, pe 4 nivele, pentru ca de la nivelul 2 incolo nu se vedea ce face copila....ce facea?? Era ocupata sa ajunga la nivelul 4, desigur....

Am papat apoi o supa ("proaspata, de pui" = din concentrat de pui, cu fidea la plic...), copila a refuzat sa faca vreun pic de nani la prinz, ne-a prins ploaia la Lacu Rosu, am mincat acolo cite un gratar, ne-am dus sa vedem ce face cortul....

...care, daca dimineata inca mai era asezat "ferit, mai intr-o margine", acum era in mijloc, inconjurat si inghesuit de corturi si de motoare; incepusera deja "rateurile" si "ambalarile", cerul era plumburiu...si am zis ca o sa fie naspa daca la 2 noaptea cineva o sa dea rateuri chiar linga cortul nostru, sau daca mai da si vreo ploaie torentiala, asa ca ne-am gindit noi mult si am decis sa plecam la o pensiune in zona.

"In zona" s-a transformat in "Hai sa vedem cum e la Perla Vlahitei". Am plecat la 19 de la Borzont, am ajuns pe la 20.30 la Vlahita. Marele plus al acestei deplasari a fost ca am descoperit o zona absolut superba cu pensiuni = case de lemn, in padure sau in marginea padurii, la marginea unei sosele cu doar 2 benzi dar cu un asfalt si un marcaj impecabile.
Minusul a fost ca in Vlahita si in imprejurimi, totul era ocupat pntru ca pe linga faptul ca era week-end, mai avea loc si o intrunire a posesorilor de VW "Broscute".
Intre timp a venit furtuna, intre timp noi plecasem spre Miercurea Ciuc, ne-a prins o rupere de nori de nu se vedea drumul, cu tunete si fulgere, si noi eram pe sosea in virful muntelui...numai de adrenalina nu am dus lipsa.
Asa ca ne-am cazat intr-o pensiune infecta, la 2 km de Miercurea-Ciuc (dar cine sa vada lumini in oras pe furtuna aia...), am intins pe pat tot echipamentul de camping pt ca nu prea mi-a venit sa culc copilul in asternuturile alea, am dormit cu geamul deschis ca sa putem respira macar un pic...am platit aceasta distractie cu 100 de lei...

Si ne-am trezit duminica pe un soare radios.
Am pus motorina la Miercurea Ciuc.
Am plecat spre Gheorghieni pe acelasi drum (hint: cautati localitatea Liban).
Am mincat la prinz mult mai onorabil decit cu o zi inainte.
Ne-am oprit la Lacu Rosu oleaca.
Si am decis sa ne oprim undeva sa facem gratarul pe care il plimbam de 2 zile dupa noi si pentru care cumparasem enshpe pungi de gheata.....

La Bicaz am baut cafea la ibric, am vizitat circul, am cumparat pufuleti :D...
Si am plecat sa facem gratarul la Potoci, pe deal....
Unde, taman bine, dintr-un motiv greu de inteles, tocmai se sapa ca sa se traga teava de gaz (?!) asa ca nu aveam cum sa urcam pe deal cu masina. Iar fara masina era prea departe, iar bagajele noastre prea prost organizate.
Am facut cale intoarsa, ne-am oprit undeva pe marginea soselei, ne-am jucat cu apa, am mincat gratarul vietii si pe la 18 ne-am pornit spre Iasi.

Sa ne fie de bine !

Si gata cu pozele

Alte poze

Poze

Mocanitza de la Moldovitza

Jurnal de week-end: 8-10.07.2011

Pentru ca macar pe la jumatatea lui iulie am ajuns si noi, in sfirsit !!!! sa suferim de cald (eu inca nu sufar, abia astept sa sufar, sint satula de "racoare" si ploaie ca de nu-stiu-ce...) si pentru ca au fost zilele municipiului Gura Humorului, in weekend-ul ce "tomnai" s-a terminat am montat cortul nostru ala mare si frumos si aproape nou-nout undeva pe malul Moldovei, la intrarea in parcul Arinis.
"Aventura" a debutat din Iasi, cind ne-am trezit ca eu si copila cu greu mai incapem in masina. Asta pentru ca am luat 2 saci de haine pentru ea, unul pentru mine (bine, ala pentru mine a prins tare bine...)...din care am purtat cite 2 tricouri fiecare, 2 perechi de pantaloni ea si 3 eu. Tati si-a uitat tzoalele acasa.
Apoi am facut o pauza la Decathlon, cica sa imi iau eu pantaloni de trekking. Aici ne-am enervat toti 3; copila pentru ca nu am lasat-o sa sara pe trambulina, in plin soare, la ora 12, cit vroia ea; eu pentru ca am refuzat sa dau sume incepind de la 120 de lei pe o pereche de nadragi (bine, poate as fi dat, dar la 120 erau niste unii care nu mi-au placut, iar cei care imi placeau cu adevarat bateau bine spre 200) si apoi pentru ca eu, care port 35-36-37 la incaltari, nu am putut sa imi iau o pereche de incaltari de trekking de 60 de lei, marimea 38 !!! pentru ca imi ajungea degetul in virf, iar Motanul...s-a enervat de nervii nostri.
Ma rog, am plecat. Din Iasi in Letcani, unde ne-am oprit sa ii incalzim plodului borsh din borcan sa haleasca, se facuse tirziu deja.
Distractia maxima a Pisilincai a fost Kaka Maka. Pentru cine nu stie ce e aia Kakamaka, se gaseste cu o cautare simpla pe youtube. Bine, noi nu am avut la noi piesa sau youtube-ul, insa ea a gasit o cutiuta goala cu solutie de facut baloane, pe care si-o "varsa" in palma (isi turna kakamaka adica) dupa care dansa, cu minutele lipite, asa cum danseaza Shakira in Waka Waka. Chestie pe care am facut-o toti 3 la Spataresti, la restaurant, cit am baut cafea/suc. Amuzant era ca mai erau opriti acolo citiva neni (dupa care Pisilinca fireste ca a privit gaaaalesh, cum stie ea) care evident erau prea tineri ca sa stie cum e sa ai copii, care ne priveau cu mult...interes :))).
La Arinis, dupa ce ne-am ales locul de cort, a urmat alta repriza de nervi. Anul trecut, cind a fost ultima oara strins cortul asta (al carui proces de montare eu nu l-am vazut niciodata de altfel), cred ca a ramas un fermoar deschis, si a fost apoi inchis aiurea, caci cortul exterior nu vroia sa se descilceasca sub nici o forma. Da' deloc !!! L-am invirtit pe toate partile, intr-o caldura timpitoare, cu un copil care brusc isi descoperise fobia fata de toate insectele pamintului, oricit de microscopice ar fi fost ele, asa ca din minut in minut tragea cite un urlet si vroia in brate.
Cind in cele din urma eram amindoi cu nervii pe moatze, ne-a venit ideea de a desface toate fermoarele, asa ca dilema si problema s-a rezolvat.
Ma rog, am ridicat cortul exterior, l-am mutat mai in fata, mai in spate de 100 de ori ca sa stea bine pe folie, am prins si cortul interior, nici vorba sa mai stam la umflat saltele si alte alea, eram transpirati, obositi, flaminzi, curiosi sa vedem ce se petrece la Zilele Humorului, asa ca ne-am bagat picioarele si am lasat totul vraiste.
La Zilele Humorului se intimpla frumos:). Trecind peste faptul ca Gura Humorului are un strand absolut superb, cu piscina de 2 metri, piscina de 1 metru, bazin olimpic acoperit (iar in Iasi nu ai unde inota, pentru ca strandul a fost mutat intr-o zona infecta, plina de tintari de la Bahluiul care curge - sau mai degraba balteste ! - chiar alaturi, iar principalii clienti sunt puradeii pe care doar asa ce-i mai uda apa), parcul Arinis e frumos, umbros; nu stiu ce trupe au concertat, pentru ca noi am asistat numai la concursul Humorenii (n)-au talent?! care a fost delicios si i-a placut si Ilincai la nebunie.
Pisilincul a halit cit maninca intr-o saptamina si a cerut de mincare non-stop aproape, nu prea a dormit de prinz, s-a culcat seara la 23 si la 24 (la 24 a adormit in carut, in drumul de 200m pina la cort), a desenat cu creta, a dansat muzica populara, a cerut gratar cu cartofi prajiti la botul calului si ....a vomat pe mine intr-o invirtitoare, pe la ora 22.30, simbata seara. A vazut meciul lui Bute si a rezistat eroic in tot timpul asta, iar duminica i-a trecut si frica de insecte, si zburda desculta prin iarba de ziceai ca nici nu a purtat incaltari vreodata.
S-a distrat copios in Mocanitza de la Moldovitza, unde a facut cu mina si a spus PA!!! la absolut orice ii iesea in cale, om sau femeie :D, insufletit sau ba; a facut ochi dulci unui jockeu la Radauti (unde caii insa au plictisit-o, ca nu faceau niic :))))), ce mai, avem fetita mare. Si fricoasa, ca dupa experienta cu invirtitoarea, nu i-a mai trebuit telescaun, chestie care pe noi astia mari ne-a cam ofticat....
Am ajuns acasa vraiste de obositi si de murdari, iar aseara la ora 21.30 noi astia mari zaceam in pat, in timp ce ea facea tumbe si lalaia "leleleeee - shi - tataaaaaa - leeeee" (asta e compozitie proprie, nu stiu de unde a scos-o) pe toate tonalitatile posibile, spunea poezii si bucati de poezii (tre' sa descopar de unde si pina unde e faza cu "puma, puma, lasa gluma, c-o sa ai dureri de dinti !" si urla la noi ca ea vrea sa mergem la "spectacuuuuuuul !!!!" ca sa danseze.

Pentru weekend-ul viitor avem programat Gheorghieni, intrunire moto. Poate vin acasa cu un motociclist :))))) racolat de junioara.

O leapsa draguta....

aici:

http://bookbytero.blogspot.com/2011/07/leapsacu-premii.html

Empatie

Am deparazitat extern Motanu'; pentru cine nu stie, exista pipete cu "insecticid" care se aplica pe piele in zona cefei; au un miros nasol, iar pentru mitze probabil ca e si mai nasol.
In plus, Motanu' are dintotdeauna o sensibilitate la chimicalele astea; saliveaza si alearga prin casa disperat vreo juma' de ora dupa administrare, dupa care vreo juma de zi e atiiiit de bosumflat incit zici ca cine stie ce crima ai comis.

Ieri seara depasisem faza isterica :) si eram in faza bosumflata; Ilincul se duce la Motan, il ia de dupa git si ii spune:
- Motaaane,Motaaane...puiut, puiut... ata ete teaba...!

Pe cuvintul meu.
Nu stiu de pe ce Planeta vine copila asta....

Intelepciuni:)

1. Carrefour, casuta de plastic pentru gradina.
- Ilinca, ce faci acolo?
- 'Tau hopa pe (s)caunel!
- Ilincule, hai sa mergem ca se face tirziu
- Nu; eu sunt multumita aici!

2. Masina ambalata puternic in parcare. Ilincu':
- Nenea streseaza masina aia.....

3. - Ilinca, nu e frumos sa bagi degetu-n nas...
- ....
- Ilinca, tu n-auzi? Vrei sa faci buba la nasuc?
- Nu....
- Ilinca, scoate degetul din nas ca e urit!
- Eu chied ca e fvumooos.....

4. - Apai Motanu' ata ma enerveeaaaza....

Explicatie frumoasa

Inca o data ii voi multumi forumului DC pentru cele citeva chestii de mare bun simt si cu mult suflet pe care le gasesc din vreme in vreme, postate de diversi useri.

Eu am cumparat cartea " De ce spun copiii NU" de Catherine Dolto - Este o carticica cu cateva explicatii de citit copilului in timp ce se uita la desenele frumos colorate.
Sunt cateva pagini si fiecare are cate o fraza cu explicatii ale lui NU.

Prezentarea cartii este si ea scurta precum cartea: "Un copil care intelege ce i se intampla creste armonios. Catherine Dolto abordeaza subiecte importante, care tin de viata biologica si cea afectiva. Nu-i este frica de cuvinte, dimpotriva, le imblanzeste, le da sens si le pune in metafore pentru a explica pe intelesul copiilor ce se intampla in sufletul lor si in jurul lor."

Iata ce explica ea unui copil (si nu numai):

" Cand suntem bebelusi si nu stim inca sa vorbim, ne dorim de cele mai multe ori sa fim pe placul partilor nostri.

Dar incet, incet incepem sa avem si noi parerile noastre si simtim nevoia sa facem numai cum vrem noi.

Cand invatam sa mergem, ne simtim foarte puternici si am vrea sa spunem si sa facem si mai multe lucruri decat pana acum. Dar nu reusim nici sa le spunem, nici sa le facem. Ce greu e!

Prima data cand spunem "nu" parintii sunt foarte mirati. Uneori se supara sau chiar se enerveaza, si asta ni se poate parea amuzant si ne face sa spunem iar si iar "nu".

Uneori spunem "nu" ca sa ne simtim si noi nmari, nu pentru a ne impotrivi celor din jur, dar oamenii mari nu prea inteleg acest lucru.

E nevoie de curaj ca sa spunem "nu"si asta ne face sa ne simtim puternici.

Uneori ne vine sa zicem "da, dar nu indraznim si atunci zicem "nu". Alterori, dimpotriva, am vrea sa zicem "nu"si. cand colo, zicem "da".

Cateodata suntem siguri ca avem dreptate sa spunem "nu", pentru ca nu e drept ce ni se cere.

Atunci cand cei mari ne trateaza ca pe papusi, ne vine sa le spunem "nu"si chiar avem dreptate.

Cand il decoperim pe "nu"avem impresia ca putem face si noi ce vrem, ca oamenii mari.

Abia dupa ce am spus suficienti de "nu", incepem si noi sa zicem "da". Si asa isi dau seama cei din familie ca am mai crescut putin".

Logica de 2 ani si 2 luni.

Eram in Selgros, copilul in picioare in cosul carutului, eu impingeam voioasa la carut; aveam sutien, insa purtam un tricou decoltat dintr-un material foarte moale si larg si elastic, la care oricum trebuie sa am grija.
Ca o paranteza, dupa ce am intarcat-o, nu m-am ascuns prin casa ca am zis ca o data si o data tot o sa le revada pe tzitzi...asa ca si acum, uneori, cind are chef de joaca si ma vede ca ma schimb, vine sa faca "Bip la tzitzi".
Ei, si mergeam noi prin magazin, si asta mica, plictisita, se apuca sa ma traga de tricoul minune, sa ma dezbrace si alta nu. Nu ca ar fi fost nevoie de prea mult efort pentru asta.
Asa ca ii spun:
- Mami, e rusine, nu facem asa pe strada !
- Nu ub(l)am la tzitzi pe (s)tad(r)a! Numai pe potua(r)!

In masina

Ilinca a spus o data ca vrea sa stea in fata, linga tati (tati conduce cind sintem toti 3). Si a primit fireste o explicatie detaliata in cel mai pur stil AP :D despre de ce nu avem voie sa stam in fata si cind o sa avem voie sa stam in fata si ce se poate intimpla daca ar sta acum in fata.
Asa ca de cite ori ne pornim la cite un drum de-ala care strabate orasul pe diagonala (ca altfel are altele de vazut/explicat) Ilinca se porneste:
- Vei in fata. Ilinca nu sta in fata. Numai tati sta in fata. Tati conduce masina. Tati are volan ! Tati invirte volanul ! Ilinca nu invirte volanul... Masinile merge pe strada. Oamenii merge pe "potua(r)". Masinile are roti. Tavaiu' merje pe sine. Si trenu merge pe doua sine. Ilinca nu are voie acolo (adica pe scaunul din fata). Ilinca e mica. Ilinca tebuie sa cheasca maaaaaie ! Daca nu pui centura cazi in nas. Ca piticii !

Sa revenim la treburi mai amuzante...

Adica la pisilinceli.

Ce imi mai amintesc, ca din pacate nu le scriu la timp si...:(

Cu mami in Copou, trecem pe linga 3 vitezane cu cei 3 proprietari aferenti.
- Ata este un moto(r) ca(r)e se chiama (s)cuute(r)!
- Nu mami, asta e motor-motor !
- Ata ete moto(r)-moto(r)! Vei sa vezi moto(r)u!
- Du-te si te uita.
- E fvuumooooos moto(r)u ata....da.... (asta inclinind usor capul si privind gales la proprietar). Vei pe moto(r)!
- Mami, nu se poate, nu e motorul nostru si nu e pentru copii....
- Nu ete petu cupii! Cupiii n-a(r)e voie pe moto(r)! Numai mami ae voie. Si tati ae voie... si nenea ae voie....si buni ae voie.... Ilinca n-ae voie !

(P.S. Ilinca s-a urcat pe motor, mami nu....)

Noutati din Stiinte

Am avut deosebita onoare de a afla, in schimbul modicei sume de 100 de lei, faptul ca unele pisici au in pancreas corpusculi Pacini (acesti corpusculi sunt sensibili la presiune) care le ajuta sa:
1. se echilibreze in timpul sariturilor sau in timpul cazaturilor
2. sa stea pe burta la vinatoare si sa sesizeze prin intermediul acestor corpusculi vibratiile emise de soriceii care merg pe sol.

Se pare ca nu toate pisicile prezinta acesti corpusculi, pentru ca domnul care a cercetat acest aspect (nu dam nume, nu-i asa) a recoltat cite un fragmentel din cele 3 portiuni ale pancreasului si a facut niste sectiuni din fragmentele astea si in unele cazuri nu a gasit nici un crocozaur de-asta, in altele a gasit f putini si in altele a gasit f multi.

Am o banuiala ca aceasta minunata cercetare poate fi nominalizata pentru un Nobel. Sau nu...?

Pisilinceli, iar

1. Suna buni, vorbeste cu mine, in cele din urma i-o dau si pe Ilinca la telefon
(Buni): - Ce faci, Ilinca?
(Ilinca): - Ma uit cu tati (l)a meci !

2. Mami sta in pat ca bleaga, de la 9-9.30 seara, ca cica "se culca fetele". Ilinca desigur, dupa ce m-a "plantat", a tulit-o in birou, la taica-su. Pe biroul lui, multe telefoane mobile "expirate", vechi, semi-stricate, care intrasera intr-un proces de ordine-si-disciplina.
Ilinca, luind unul dintre ele in mina:
- Nu meje televonu' ata....
- Ba merge, tati.
- Tebuie pus a i(n)cacat! A piza ! Numai mami umba a piza. Szi tati umba a piza. 'Lica nu umba a piza, face buba, mejem a 'pital !
- E incarcat, dar e inchis, trebuie apasat pe buton sa porneasca...
Ilinca, apasint cu inversunare pe toate butoanele:
- Haide mai telefvonule, poneti odata !?

3. Mami si Ilinca in pat in dormitor, tati in birou, se uita la meci. Se aud niste "aaaaaaa....!" dezamagite (si racnite...).
Ilinca se uita la mine calma:
- N-o dat goolll....

Caii de la Letea

Toate posturile TV au bubuit citeva zile de stiri panicarde, cu tenta isterica si inclinatii “cabalo-fan-istice”. Desigur ca, pe principiul “ cite bordeie atitea obicee”, extrapolind, ajungem la o singura concluzie: multe surse media, multe variante ale aceluiasi subiect. Caii ba sint bolnavi de anemie infectioasa, ba nu; ba sint salbatici, ba slabaticiti, ba pur si simplu lasati liberi de catre proprietari. Ba e obligatoriu sa fie abatorizati (bolnavi fiind), ba au fost confiscati pe motiv de “vagabondaj” in rezervatie, si cum nu ai ce face cu o intreaga herghelie, s-a decis sacrificarea lor.

Aceiasi oameni de bine, plini de simt civic si bune intentii care, cind vine vorba de ciinii fara stapin, urla cit e de anormal sa ii avem pe strazi si cum sint ei niste bestii imbalosate absolut periculoase, creionind cu patos si talent literar imaginea unei astfel de fiare sfisiind si desfigurind copii – aceiasi oameni, spuneam, care popularizeaza idei cretinoide despre chisturile pe care le poti face daca inghiti par de ciine si despre “bolile grave, chiar turbare !” pe care le transmit patrupedele cu pricina, nu prea stiu ce sa spuna despre anemia asta. Cum nici curiosi sa se informeze nu sunt – nici cu privire la epidemiologia si simptomatologia bolii, nici cu privire la masurile legale care se impun – si cum de “anemie” de-asta au auzit si prin alte locuri, ba mai mult, anemie am avut cu totii la un moment dat si uite ca sintem bine merci, trendul este sa scuipi in sin cita rautate si lipsa de interes ne inconjoara. Cum nu oferim noi caii astia unor tarani necajiti care nu au cu ce sa lucreze pamintul…!

Bine, DE CE taranii aia necajiti au pamint pe care nu il lucreaza, de ce refuza ideea de a-l vinde sau inscrie in asociatii, cu ce dracu’ o sa hraneasca ei caii aia pe timp de iarna – iata doar citeva intrebari fara raspuns pe care nu (si) le pune nimeni.

Toata harmalaia facutaa fost, ca de obicei, in mare proportie, chelalaiala in fata unor porti bine inchise. O parte (inteleg) din caii aia au fost incarcati intr-un tir supraaglomerat. Caii, salbaticiti, speriati si inghesuiti, s-au zbatut, s-au lovit si s-au calcat in picioare, asa ca, pina sa apara cutare ONG cu cutare ordin judecatoresc, caii (care nu murisera) prezentau rani mai mult sau mai putin grave. Nou motiv de isterizari in presa, o noua ocazie de a nu face nimic impotriva celor care comit acte de cruzime impotriva animalelor.

Ce nu se intelege e faptul ca, chiar daca animalele alea nu ar suferi de anemie infectioasa, ele sint tarate si nu le asteapta nici un viitor (bun). In afara cazului atit de putin probabil (solicitat si refuzat deja) in care s-ar aloca un spatiu suficient de mare pentru ca sa traiasca liberi (si sa moara in liniste de boli, frig si foame)- si aici trebuie avut in vedere si faptul ca alocarea acestui spatiu inseamna unangajament pe termen lung de a le proteja viata, libertatea si teritoriul – caii aia trebuie (din nou?) domesticiti, invatati in ham, invatati sa munceasca. Lucruri pe care taranul roman le face cum stie el mai bine: cu bita, dupa o sedinta prelungita la crisma din sat. Una dintre ele, desigur, caci numarul lor variaza in functie de marimea satului.

De ce romanul nu este capabil sa faca un lucru corect, bine si de laun capat la altul? Asta ramine un mister. De ce nu s-au putut incarca animalele bolnave in mijloace de transport corespunzatoare, pentru a fi duse la abatorizare, asteptindu-se ulterior adoptarea celei mai bune decizii pentru restul animalelor neinfectate? Probabil ca tot cei care se autointituleaza “reprezentanti ai societatii civile” (si care se denumesc, intre ei, “formatori de opinii”) ar trebui sa ne raspunda.

O sa fie uitati caii astia de la Letea. Pariez insa pe aparitia unui nou complex de agrement in zona. Nu se stie citi dintre noi isi mai aminteau din scoala de Padurea Letea, dar acum sigur stim cu totii ca acolo e ceva rezervatie naturala care merita vizitata pe indelete (si pe bani buni, desigur, ca in rezervatii nu ai voie sa faci hoteluri, deci ala care “a aparut” reprezinta singura optiune, deci poate practica exact ce preturi doreste, la fel cum se intimpla in prezent la Gura Portitei de exemplu).

Mai pariez si pe niste fonduri “cazute din cer” pentru ONG-urile care preiau caii. Desigur ca 10 cai vor fi adoptati in strainatate, alti v’o 15 vor fi pozati pe linga cine stie ce gospodarii, cativa vor muri din cauza bolilor si nenorocirilor care s-au abatut asupra lor (si de la care tocmai ce au fost salvati ceilalti)- iar de RESTUL nu va mai intreba nimeni, caci se va presupune ca au avut parte de acelasi final fericit ca cei din primele categorii.

Si uite-asa, se mai stinge un mare scandal si motiv de agitatie.

Sa ne uitam ce s-a mai intimplat intre timp cu cursul euro, cu pretul carburantilor sau al alimentelor de baza, ce s-a mai scos din putul gindirii de la Cotroceni si de la Palatul Parlamentului, cit timp noi am plins in pumni si ne-am dat ochii peste cap dupa caii aia? Sa ne intrebam citi cai mor zilnic de foame si epuizare, batuti pina la singe, inhamati inca la carutele taranilor (rromi sau romani), in conditiile in care avem un aparat legal care ar trebui sa impiedice asta? Sa ne intrebam citi pui de ciine si pisica abia fatati sunt inecati pentru ca stapinilor asa li se pare normal? Sa ne intrebam cum si cu ce se “eutanasiaza” ciinii in adaposturi? Sa ne intrebam nu de ce au fost omoriti 200 de ciini intr-un adapost din Botosani, ci cum a fost posibil ca intr-o unitate autorizata, sub ochii unui medic veterinar, sa evolueze o boala infectioasa atit de grava si care sa afecteze atitea animale?

Nu. Mai bine reorientam discutia catre saracia oamenilor din Delta, care nu sint nicicum vinovati pentru conditiile in care traiesc si in care se complac. Si mai bine ne amintim ca se moare in spitale, ca nu sint bani pentru copii, ca nu mai avem gradinite, scoli si profesori, ca cei de la conducere fura si, cel mai important, ca nu e vina noastra si ca oricum nu avem ce face ca sa imbunatatim lucrurile. Ca pina nu SE VA face ordine, pina nu SE VA pedepsi hotia la nivel inalt, pina nu SE VA ace scoala, pina nu SE VOR sesiza organele statului, pina ce statul nu va face aia si ailalta pentru noi – fara a face noi ceva pentru stat, desigur, ca doar platim taxe si impozite degeaba, ca scolile si spitalele si pensionarii….

Bleah !

Mircea Badea si violul

Pe sus-numitul l-am ascultat intr-o perioada cu destul interes, pina sa apara Discovery ID in grila de programe, si sa o suprapuna pe dr G. peste ora de emisie a minunatului.
Aseara, am dat din nou peste el.

Principalul subiect de discutie zilele astea pare sa fie presupusa agresiune sexuala a directorului FMI asupra unei cameriste. Am vrut sa scriu ieri aici ca principiul "sa moara capra vecinului" inca ghideaza viata multor romani, surprinzator (pentru mine) inclusiv a unora de la care te-ai astepta sa aiba mai multa "scoala" decit crescatorii de capre. Pe la radio si pe la televiziuni, rinjetul asociat oricaror evenimente mondene care implica ceva sex (consimtit sau nu) a fost insotit de cele mai multe ori de un soi de satisfactie - expusa mai mult sau mai putin evident - ca FMI-ul a "luat-o peste bot", ca nenea ala rau din cauza caruia avem salarii cu 25% mai mici a patit-o.
Ca viata personala a domnului in cauza nu are nici o legatura cu situatia socio-economica actuala, pare prea putin important. Romanul atita stie, atita face: FMI ne-a impus conditii naspa, deci bine ca s-a intimplat ceva nasol. Adevarata minie Cereasca asupra camatarilor alora...

Ei, in acest peisaj, Mircea Badea s-a hotarit sa faca nota discordanta. Poate si alti jurnalisti, nu stiu, eu pe el l-am auzit. Adept infocat se pare al teoriei conspiratiei si misogin declarat - din pacate credeam ca astea vin la pachet cu un oarecare bun simt si cu o anumita doza de moralitate si ratiune, dar nu e cazul - acesta s-a concentrat sa deschida ochii publicului: a fost o inscenare. Camerista vrea bani. Americanii e de vina, ca intotdeauna.
Daca intrebari de genul "cum a putut un barbat de 70 de ani sa forteze o femeie in putere" mi s-ar fi parut puerile si naive, discursul lui a depasit cu mult orice limita a bunului simt si a respectului.
Camerista si-a cautat-o.
Cum poti obliga o femeie sa faca sex oral daca ea nu vrea?
Dar sex anal?
Cum se poate ca cineva sa iti dea jos pantalonii daca tu nu vrei?
Si tot asa.

Nu pot decit sa ii urez acestui minunat om de presa cam ce ii ureaza doamna din urmatorul link : http://www.youtube.com/watch?v=-mpenNID8Ag tovarasului de linga ea. Mai pe scurt, poate s-o gasi cineva sa-i arate cum isi poate scoate pantalonii daca nu vrea. Asta asa, ca sa nu aducem in discutie pe mama dumisale, femeie si ea, expusa si ea acelorasi dezaxati carora sintem expuse toate femeile din tara asta, in care pedeapsa pentru viol e mai mica decit pedeapsa pentru furt de gaini.