Mereu m-a apucat jalea in noaptea de Anul Nou, mai exact pe la 00.00, cind toata lumea innebuneste, trompeteste, pocneste, aplauda artificii, racneste, pupa pe toata lumea, urla, zbiara urari care de care mai ras-ras-auzite; telefoanele mobile sint cuprinse de o isterie generala, bipaiesc a zeci de mesaje primite dar nu reusesc sa expedieze un banal la multi ani...
Ei, in mijlocul acestei efervescente, stau eu, popindau, semi-paralizata, cu lacrimi in ochi pentru anul care tocmai a murit.
Mi se pare cu atit mai trist cu cit fiecare an care moare stie de la bun inceput cit are de trait, si nu poate face nimic sa schimbe asta.
Este probabil imbecil si stupid, dar parca atunci, la limita dintre ani, se aduna pe de o parte toate esecurile, alaturi de toate dorintele pentru anul urmator, de toate greselile facute, de toate dezamagirile si bucuriile, sperantele si temerile, si TOATE ASTEA se concentreaza intr-un interval de timp foarte scurt.
Este pentru prima oara cind revelionul va trece doar peste noi...trei, la noi acasa, in linistea indoielnica a programelor tv de divertisment; cind nu vom ciocni decit intre noi, un strop de vin; cind mai ca nu imi vine sa raspund la telefon. N-ar fi rau, daca nu m-as teme ca nu cumva sa incepem sa semanam deja cu batrinii mofturosi si morocanosi din care avem parte si in familie, care in noaptea de revelion parca de-a dracului s-ar culca un ceas mai devreme, doar-doar pacalesc pe cineva ca nu sint tributari acestor obiceiuri stupide.
Ma gindeam ca moartea vechiului an ar putea fi mai putin trista, daca nu este marcata cu surle si trimbite. Se pare ca...nu. Doar ca bocetele incep mai devreme; imbracatul si machiatul nu mai folosesc nimanui de data asta.
La multi ani 2009
31.12.2008
30.12.2008
Lamuriri suplimentare
In caz ca se va petrece la un moment dat acel miracol pe care il astept si la care sper de vreo luna de cind mi-a venit ideea...
In viata mea exista un personaj destul de ciudat, care nu se hotaraste sa se autodefineasca odata, ca sa stiu si eu cu cine stau de vorba. Desi stiu ca va uri comparatia, uneori cind ne aflam in aceeasi incapere am senzatia ca sintem un fel de Stan si Bran. Bonnie si Clyde, Tom si Jerry, Tweety si Sylvester, Frumoasa si Bestia, Cenusareasa si pantoful, si ....da, mai pot continua, dar ma opresc aici.
Desi supravietuim foarte bine independent, cind se intimpla sa ne intersectam in aceeasi camera incep sa cred ca, individual, sintem, atit eu cit si personajul cu pricina, absolut lipsite de sare si piper. Luate separat nu sintem in stare sa spunem un banc, dar puse una linga alta de obicei ne iese chestia cu "entertaining the audience". Nu ca ne-am fi propus vreodata chestia asta.
Intr-o jonglerie de zile mari, ne oferim pe rind privilegiul de a ne ridiculiza reciproc, doar pentru ca, 5 secunde mai tirziu, calaul sa se arunce la pamint, primind cu voie buna citeva sfichiuiri verbale savuroase.
Ca sin in exemplele de mai sus, uneori lucrurile degenereaza. Uneori satenii vin sa arda Bestia in propriul castel, Sylvester sfirseste aruncat in ploaie, iar vatraiele capata forme ciudate, care amintesc de un Jerry in plina cursa. Ca personaje ce sintem insa, accidentele nu sint definitive, nici grave, iar convalescenta trebuie sa incapa si ea in cele 4-5 minute de spectacol (ce vreti, u toata lumea poate fi lung metraj Disney...).
Ei bine, am ispitit acest personaj sa dam citeva 'reprezentatii"gratuite si aici; nu de alta, dar poate se mai gaseste cite cineva care sa citeasca blogul. Personajul a zis un "da" destul de convins (dar eu pina nu vad nu cred) si a adaugat un emoticon diavolesc, intrebindu-ma "de ce ar vrea cineva sa vina altcineva sa isi bata joc de el intr-un loc public?". Poate pentru ca mi-e dor de pletosul grizonat si de "bufonii" lui, sau de visele de fata mare iubita de motociclist pletos si "periculos' care imbina iubirea cu legendarele "doua peste ochi din cind in cind" (aveam 16 ani !!)...
Asadar: in eventualitatea fericita in care brusc va aparea cineva care sa faca misto de mine, sinteti pusi in garda: e personajul meu pereche.
In viata mea exista un personaj destul de ciudat, care nu se hotaraste sa se autodefineasca odata, ca sa stiu si eu cu cine stau de vorba. Desi stiu ca va uri comparatia, uneori cind ne aflam in aceeasi incapere am senzatia ca sintem un fel de Stan si Bran. Bonnie si Clyde, Tom si Jerry, Tweety si Sylvester, Frumoasa si Bestia, Cenusareasa si pantoful, si ....da, mai pot continua, dar ma opresc aici.
Desi supravietuim foarte bine independent, cind se intimpla sa ne intersectam in aceeasi camera incep sa cred ca, individual, sintem, atit eu cit si personajul cu pricina, absolut lipsite de sare si piper. Luate separat nu sintem in stare sa spunem un banc, dar puse una linga alta de obicei ne iese chestia cu "entertaining the audience". Nu ca ne-am fi propus vreodata chestia asta.
Intr-o jonglerie de zile mari, ne oferim pe rind privilegiul de a ne ridiculiza reciproc, doar pentru ca, 5 secunde mai tirziu, calaul sa se arunce la pamint, primind cu voie buna citeva sfichiuiri verbale savuroase.
Ca sin in exemplele de mai sus, uneori lucrurile degenereaza. Uneori satenii vin sa arda Bestia in propriul castel, Sylvester sfirseste aruncat in ploaie, iar vatraiele capata forme ciudate, care amintesc de un Jerry in plina cursa. Ca personaje ce sintem insa, accidentele nu sint definitive, nici grave, iar convalescenta trebuie sa incapa si ea in cele 4-5 minute de spectacol (ce vreti, u toata lumea poate fi lung metraj Disney...).
Ei bine, am ispitit acest personaj sa dam citeva 'reprezentatii"gratuite si aici; nu de alta, dar poate se mai gaseste cite cineva care sa citeasca blogul. Personajul a zis un "da" destul de convins (dar eu pina nu vad nu cred) si a adaugat un emoticon diavolesc, intrebindu-ma "de ce ar vrea cineva sa vina altcineva sa isi bata joc de el intr-un loc public?". Poate pentru ca mi-e dor de pletosul grizonat si de "bufonii" lui, sau de visele de fata mare iubita de motociclist pletos si "periculos' care imbina iubirea cu legendarele "doua peste ochi din cind in cind" (aveam 16 ani !!)...
Asadar: in eventualitatea fericita in care brusc va aparea cineva care sa faca misto de mine, sinteti pusi in garda: e personajul meu pereche.
Filosofeala de 2 bani jumate...
E tare ciudat ce importanta capitala capata unele chestii; asa, brusc, instantaneu si deodata...
O sa fiu sinceritatea intruchipata azi, cu riscul de a-mi atrage ceva antipatii (eufemistic vorbind)...
Am inceput acum ceva vreme sa citesc un forum cu si despre copii; mai mult despre decit cu. Fireste ca la vremea aia eram complet dezinteresata de topicurile legate de copii; erau insa destule discutii generale de luat in seama, destule dispute pe teme sensibile (sex, religie si politica - dar la asta nu m-am bagat ca nu ma pricep) la care sa arunci un ochi si doua vorbe...
Dupa asta, ne-am gindit noi asa, deodata, ca ar fi dragut sa ne apucam sa avem un bebe. De-o schimbare, ca ne-am plictisit de crescut pisici....si cum, din motive obiective ( pe care nu le voi prezenta aici, sinceritatea mea are niste limite), bebe a intirziat sa apara, m-am apucat de lecturat cum se chinuie unele femei cu teste de ovulatie, temperaturi bazale, invoit sot de la job azi ca ovulez, tratamente hormonale, analize si para-analize, bani dati pe inseminari artificiale, fertilizari in vitro etcetc...
Cosmar. Toate aceste relatari, presarate fireste cu povesti triste (mi-a venit azi desi imi intirziase 2 zile si credeam ca am reusit) sau dureroase de-a dreptul, cu antecedente de sarcini pierdute...
Nu m-am ambalat prea tare; noi refuzam sa calculam empiric cam care ar fi zilele fertile (mai "calculam" eu cu un programel de pe net, dar pe ascuns), nu facusem nici o analiza mai simandicoasa, menita sa descopere daca avem sau nu vreo problema...ce pretentii puteam sa am??
O foarte buna prietena, care de altfel descoperise forumul cu pricina si activase cu mult inainte sa ma "prinda" si pe mine, mi-a spus de citeva ori: potoleste-te cu cititul, iti faci rau singura. Femeile fericite, implinite si fara probleme nu au timp sa stea pe forum, sint ocupate sa fie gravide sau sa isi creasca (,) copiii. Si majoritatea femeilor de pe lumea asta SINT fericite, implicite si fara probleme, si ocupate cu proprii puradei. Proportia de esecuri si nenorociri este mare acolo TOCMAI pentru ca s-au adunat femeile care au nevoie de sprijin, consolare, incurajare. In afara celor care cauta povesti mai triste decit ale lor, mai este o mina de sadice care se simt mai implinite cind vad cita nefericire par sa atraga altele.
Din pacate, draga A., ai avut dreptate intr-o proportie mai mare decit as fi vrut sa cred, mai ales pe la unele topicuri dedicate taiatului venelor. Ca exista si topicuri utile, nu neaga nimeni. Utile adica tuturor, ca nu neaga nimeni utilitatea doliului pentru cel care are nevoie sa jeleasca...Dar din pacate, raul a fost deja comis - buhuhuhu - se vroia ris sardonic dar n-a iesit.
Daca tot o sa am (cred) mai mult timp de acum inainte, citeva saptamini, o sa incerc sa fac un fel de sinteza a felului in care par sa priveasca romancele forumiste sarcina, in comparatie cu forumistele imprastiate de soarta pe alte meleaguri. De asemeni, consider interesant de spicuit si rezumat modul in care este "manageriata" o sarcina pe alte meleaguri, si cum se "desfasoara" la noi.
De ce?
Paaaaiii....in primul rind pentru ca am spus ca o sa am timp liber,
in al doilea rind pentru ca ma privesc pe mine insami, cum am ajuns sa caut mai multe informatii decit are nevoie sa stie medicul meu, cum nu dorm noaptea de grija sa nu se intimple ceva, cum in fiecare zi in care deschid computerul par sa mai aflu cite ceva nou si....vital, fireste, despre ce ar trebui sau nu ar trebui sa fac in perioada asta,
in al treilea rind pentru ca din informatiile disparate pe care le-am cules pina acum, se pare ca da, femeile erau capabile sa poarte sarcini si sa procreeze si pe vremea cind de fapt nimeni nu stia mai nimic despre chestia asta,
in al patrulea rind pentru ca exista tari in care politica universal valabila este ca NU SE INTERVINE intr-o sarcina decit daca apar probleme grave
in al cincilea rind pentru ca in alte parti singura asistenta medicala a gravidei este furnizata de moase specializate, care mai degraba stiu daca se intimpla ceva care reclama cu adevarat interventia medicului, decit sa intervina ele insele in situatii limita;
in al saselea rind pentru ca mi se pare ca asa cum s-a dezvoltat obsesia pentru un anumit standard de frumusete feminina, s-a implementat si un anumit standard de "cunostinte minime' si "obsesii elementare" pentru meseria de gravida si, apoi, de mama....
...si as putea continua. Dar nu este relevant. Sper sa apar in scurt timp cu "sinteza".
O sa fiu sinceritatea intruchipata azi, cu riscul de a-mi atrage ceva antipatii (eufemistic vorbind)...
Am inceput acum ceva vreme sa citesc un forum cu si despre copii; mai mult despre decit cu. Fireste ca la vremea aia eram complet dezinteresata de topicurile legate de copii; erau insa destule discutii generale de luat in seama, destule dispute pe teme sensibile (sex, religie si politica - dar la asta nu m-am bagat ca nu ma pricep) la care sa arunci un ochi si doua vorbe...
Dupa asta, ne-am gindit noi asa, deodata, ca ar fi dragut sa ne apucam sa avem un bebe. De-o schimbare, ca ne-am plictisit de crescut pisici....si cum, din motive obiective ( pe care nu le voi prezenta aici, sinceritatea mea are niste limite), bebe a intirziat sa apara, m-am apucat de lecturat cum se chinuie unele femei cu teste de ovulatie, temperaturi bazale, invoit sot de la job azi ca ovulez, tratamente hormonale, analize si para-analize, bani dati pe inseminari artificiale, fertilizari in vitro etcetc...
Cosmar. Toate aceste relatari, presarate fireste cu povesti triste (mi-a venit azi desi imi intirziase 2 zile si credeam ca am reusit) sau dureroase de-a dreptul, cu antecedente de sarcini pierdute...
Nu m-am ambalat prea tare; noi refuzam sa calculam empiric cam care ar fi zilele fertile (mai "calculam" eu cu un programel de pe net, dar pe ascuns), nu facusem nici o analiza mai simandicoasa, menita sa descopere daca avem sau nu vreo problema...ce pretentii puteam sa am??
O foarte buna prietena, care de altfel descoperise forumul cu pricina si activase cu mult inainte sa ma "prinda" si pe mine, mi-a spus de citeva ori: potoleste-te cu cititul, iti faci rau singura. Femeile fericite, implinite si fara probleme nu au timp sa stea pe forum, sint ocupate sa fie gravide sau sa isi creasca (,) copiii. Si majoritatea femeilor de pe lumea asta SINT fericite, implicite si fara probleme, si ocupate cu proprii puradei. Proportia de esecuri si nenorociri este mare acolo TOCMAI pentru ca s-au adunat femeile care au nevoie de sprijin, consolare, incurajare. In afara celor care cauta povesti mai triste decit ale lor, mai este o mina de sadice care se simt mai implinite cind vad cita nefericire par sa atraga altele.
Din pacate, draga A., ai avut dreptate intr-o proportie mai mare decit as fi vrut sa cred, mai ales pe la unele topicuri dedicate taiatului venelor. Ca exista si topicuri utile, nu neaga nimeni. Utile adica tuturor, ca nu neaga nimeni utilitatea doliului pentru cel care are nevoie sa jeleasca...Dar din pacate, raul a fost deja comis - buhuhuhu - se vroia ris sardonic dar n-a iesit.
Daca tot o sa am (cred) mai mult timp de acum inainte, citeva saptamini, o sa incerc sa fac un fel de sinteza a felului in care par sa priveasca romancele forumiste sarcina, in comparatie cu forumistele imprastiate de soarta pe alte meleaguri. De asemeni, consider interesant de spicuit si rezumat modul in care este "manageriata" o sarcina pe alte meleaguri, si cum se "desfasoara" la noi.
De ce?
Paaaaiii....in primul rind pentru ca am spus ca o sa am timp liber,
in al doilea rind pentru ca ma privesc pe mine insami, cum am ajuns sa caut mai multe informatii decit are nevoie sa stie medicul meu, cum nu dorm noaptea de grija sa nu se intimple ceva, cum in fiecare zi in care deschid computerul par sa mai aflu cite ceva nou si....vital, fireste, despre ce ar trebui sau nu ar trebui sa fac in perioada asta,
in al treilea rind pentru ca din informatiile disparate pe care le-am cules pina acum, se pare ca da, femeile erau capabile sa poarte sarcini si sa procreeze si pe vremea cind de fapt nimeni nu stia mai nimic despre chestia asta,
in al patrulea rind pentru ca exista tari in care politica universal valabila este ca NU SE INTERVINE intr-o sarcina decit daca apar probleme grave
in al cincilea rind pentru ca in alte parti singura asistenta medicala a gravidei este furnizata de moase specializate, care mai degraba stiu daca se intimpla ceva care reclama cu adevarat interventia medicului, decit sa intervina ele insele in situatii limita;
in al saselea rind pentru ca mi se pare ca asa cum s-a dezvoltat obsesia pentru un anumit standard de frumusete feminina, s-a implementat si un anumit standard de "cunostinte minime' si "obsesii elementare" pentru meseria de gravida si, apoi, de mama....
...si as putea continua. Dar nu este relevant. Sper sa apar in scurt timp cu "sinteza".
24.12.2008
...Dar Motanul !...
Brad mic impodobit, cald in casa, ginduri "neortodoxe" la cirnatii pegatiti de bunica, intrebari legate de cadouri, liniste si pace.
Linga mine ghemuit, cu o labuta asezata peste nas, toarce Motanu. Alias PorcuLE, MagaruLE, Motanoi, Purcel. Toarce e un fel de a spune, Motanu toarce doar in soapte abia vibrate, pe care doar le simti daca sta lipit de tine. Dar el nu prea sta lipit de nimeni, decit rar, cind are el chef, si nu toarce de fiecare data. Tocmai de asta, fiecare sfir marunt al lui este atit de pretios.
Motanu imbatrineste incet incet. Nu vrea si nu vrem nici noi sa recunoastem asta, asa ca ne prefacem ca e tot pisicul marunt, ud si urlacios scos de sub o masina intr-o dimineata de noiembrie friguroasa si ploioasa, si plimbat cu tramvaiul pina acasa la tatal lui.
De fapt, Motanu a devenit un adevarat domn. Dupa ce a sfisiat, muscat, zgiriat tot si pe toata lumea cit a fost mic, brusc a decis ca e cazul sa isi schimbe stilul de viata. Si l-a schimbat saracul de mai multe ori, ca a schimbat si mame, si case; doar tatal a ramas singurul element de siguranta din viata lui, tatal cu cantitati nesfirsite de ciocolata ascunse in sertarul noptierelor de linga diverse paturi.
Devenit intelept indata dupa implinirea unui an de viata, Motanu n-a avut de ales si s-a "mulat" dupa obiceiurile de neam prost ale parintilor sai. Demnitatea sa de gentleman nu i-a permis sa reactioneze altfel decit cu raceala tacuta atunci cind in viata sa a aparut Tamica. Tamica era cu adevarat mica, oracaitoare, speriata si zapacita, si dormea intr-un lighean linga patul parintilor. Dupa cum se asteptase Motanu, dormitul asta linga pat a tinut fix 2 nopti, asa ca Motanu si-a vazut invadat si acest spatiu. Dupa vreo saptamina de adulmecat de la distanta si de urmarit circumspect prin casa, Motanu si-a calcat pe inima si s-a apucat sa spele oratania mica, ce avea atita nevoie de o baie...
Si nu avea sa se termine aici. Dupa Tamica a urmat ciinele-omida, adus acasa intempestiv, fara nici un avertisment. In marea sa generozitate insa, Motanu a adoptat si potaia, care de altfel s-a dovedit destul de docila, acceptindu-si cu usurinta statutul care i-a fost desemnat de la bun inceput.
Prima (si poate singura) razvratire a Motanului s-a petrecut cind cineva a venit intr-o vizita neanuntata cu o alta potaie in lesa. Motanu se facuse de 2 ori mai mare decit e el in zilele lui bune si nu putea fi stapinit de nimeni in sariturile sale semi-sinucigase orientate direct catre capul ciinelui. Nu au putut fi domolite spiritele, Motanu nu a putut fi prins si inchis, singura rezolvare a situatiei de criza fiind invitarea musafirilor pe usa afara, cu rugamintea expresa de a anunta inainte de a se hotari sa vina cu tot cu potaie.
Motanu nu prea a avut ocazia sa faca multe alegeri in viata, dar si cind a pus piciorul in prag nu a lasat loc de-ntors. A expulzat fara menajamente 2 pui de pisica, gasiti pe rind si adusi in casa. Desi a "crescut" multi alti pisoi, pe astia nu i-a inghitit nici o clipa. A dormit in pat cu ciinele sau. A trait in aceeasi casa cu 2 pisici mame a 9 pui. S-a mutat de 4 ori in 2 ani, si nu s-a plins.
Sint lucruri pe care nu le-am putea uita niciodata la Motanu. Felul in care se culca pe covor, fie cu burta in sus si cu labutele din fata strinse la piept, fie in pozitia "ghilotina", pe burta, cu gitul intins in prelungirea trupului vargat, intr-o pozitie indecent de vulnerabila.
Motanu te asteapta la usa cind vii acasa, cu fidelitatea unui ciine, doar pentru a se tolani pe o parte si a se intinde cit e el de lung, impiedicindu-te sa mai faci vreo miscare de teama sa nu il calci.
Motanu iubeste sa se cuibareasca in geanta de la laptop, in care se face ca se ascunde, si e cu atit mai induiosator cu cit la cele peste 5 kg ale lui ii e cam greu sa mai incapa undeva.
Motanu se chinuie sa intre in toate cutiile de carton pe care destinul i le scoate in cale. Nu il deranjeaza rautatea cu care se ride de el, cind, cu capul bagat intr-o cutie mult prea mica, o plimba prin toata casa, pina reuseste sa o propteasca intr-un perete, si acolo descopera ca nu va reusi niciodata sa isi ingramadeasca burta cea rotunda inauntru.
Motanu vine din orice colt de casa s-ar afla, imediat ce aude deschizindu-se sertarul noptierei cu ciocolata. Nici un alt sertar nu il mobilizeaza, nici un alt staniol fosnit nu il intereseaza. Se urca in pat cu un "mrrrt" scurt si incet, se aseaza pe coada undeva la vedere si te priveste atent in ochi asteptind farima de ciocolata care ii place atit. Nu a cersit in viata lui nimic altceva, nici nu a furat nimic de mincare vreodata.
Are si tabieturi. E invatat ca dimineata sa se trezeasca odata cu tatal sau, sa il insoteasca la baie. Stie ca tata iese din dormitor (un moment propice pentru a i te incurca in picioare) si se indreapta direct catre baie. Merge in urma lui pina la jumatea holului, apoi nerabdarea il impige sa o ia la trap usor pina in usa de la baie, unde se opreste si te asteapta. Politicos si rabdator, te lasa sa te instalezi confortabil, apoi te mingiie usor cu coada peste picioare cersind alintari. Abia dupa scarpinatul de rigoare se duce sa manince, apoi se urca pe chiuveta si asteapta cu demnitate si in tacere sa ii dai drumul la apa.
Daca te pune naiba sa iesi din dormitor si sa alegi alta directie, sau sa faci vreo oprire in drumul spre baie, intra in actiune acel rar "mau". La fel de incet ca torsul, "mau"-ul este rezervat unor momente de maxima intensitate sau tandrete, obiceiurilor stravechi pe care nu poate accepta sa le incalci fara motiv.
Motanu nu se catara in brad si nu roade cabluri. Nu face pipi prin casa si nu cerseste la bucatarie. Motanu mare si fioros isi face uneori fiori si iese singur pe usa de la intrare, dar se opreste pe pres, si daca din neatentie ai inchis usa in urma lui, plinge jalnic si se intoarce in casa tiris, zburlit si infricosat. Motanu iubeste alunele si maslinele (pe care nu le primeste niciodata, pentru ca nu are voie) si a refuzat sa pescuiasca din bolul de sticla carasul mic cit un degetar pe care i l-am adus pentru distractie.
Rareori, in momente cu adevarat speciale, Motanu se strecoara incet si se aseaza pe pieptul tau. Nu se instaleaza decit daca te prefaci ca nici nu i-ai observat manevrele; daca ii vorbesti sau il atingi inainte de a se fi asezat confortabil, se simte in plus si pleaca. Dupa ce s-a asezat insa in pozitia lui pisiceasca, pe burta, cu labele sub el, asteapta mingiiat si scarpinat; daca ii soptesti incet, isi lipeste nasul lat de barbia sau de nasul tau si incepe iar torsul sau soptit. Momentele astea de dragoste sint rare, si desi te sufoci sub greutatea lui, nu te induri sa te misti nici macar un centimetru; o percepe ca pe un "m-am saturat de tine" si se indeparteaza, si nimic nu il poate convinge sa se razgindeasca.
Motanu nu mai zgirie si nu mai musca decit daca tii musai sa muncesti sa il provoci. Motanu s-a obisnuit cu un ritm zilnic si si-a inventat propriile tabieturi in jurul acestuia. Motanu spala stoic cele 3 pisici carora nu le gasesc stapini, fara a incerca sa se ascunda sau sa se sustraga acestei indatoriri. Motanu e fericit cred in aceasta ultima casa, si nu pare sa mai fie dispus sa se mute iar; nici noi nu mai vrem sa il mai chinuim. Motanu inspecteaza fiecare musafir si il marcheaza frecindu-se bine de el, dar nu accepta mingiieri decit de la cei care revin la noi in repetate rinduri. Motanu alearga prin casa si derapeaza pe gresie si pe parchet, oprindu-se cu fundul in cite un toc de usa sau perete, din care decoleaza iar doar pentru a derapa din nou. Motanului nu ii plac cum miros bananele si portocalele, si de cite ori ajunge din greseala prea aproape de ele isi da urechile pe spate si stringe incet ochii, profund scirbit. Motanu este prezent la orice treaba se face in casa, si sare indata in ajutor daca simte ca e nevoie de o labuta in plus; daca nu, se multumeste sa supravegheze totul.
Motanu e MOTANU. A trecut prin multe alaturi de noi. Cere doar putina dragoste si putin respect, si isi ascunde si el virsta; nu ne place sa ne amintim ca cel putin teoretic si-a depasit jumatate din media de viata a motanilor.
Te iubim, Motane !
Linga mine ghemuit, cu o labuta asezata peste nas, toarce Motanu. Alias PorcuLE, MagaruLE, Motanoi, Purcel. Toarce e un fel de a spune, Motanu toarce doar in soapte abia vibrate, pe care doar le simti daca sta lipit de tine. Dar el nu prea sta lipit de nimeni, decit rar, cind are el chef, si nu toarce de fiecare data. Tocmai de asta, fiecare sfir marunt al lui este atit de pretios.
Motanu imbatrineste incet incet. Nu vrea si nu vrem nici noi sa recunoastem asta, asa ca ne prefacem ca e tot pisicul marunt, ud si urlacios scos de sub o masina intr-o dimineata de noiembrie friguroasa si ploioasa, si plimbat cu tramvaiul pina acasa la tatal lui.
De fapt, Motanu a devenit un adevarat domn. Dupa ce a sfisiat, muscat, zgiriat tot si pe toata lumea cit a fost mic, brusc a decis ca e cazul sa isi schimbe stilul de viata. Si l-a schimbat saracul de mai multe ori, ca a schimbat si mame, si case; doar tatal a ramas singurul element de siguranta din viata lui, tatal cu cantitati nesfirsite de ciocolata ascunse in sertarul noptierelor de linga diverse paturi.
Devenit intelept indata dupa implinirea unui an de viata, Motanu n-a avut de ales si s-a "mulat" dupa obiceiurile de neam prost ale parintilor sai. Demnitatea sa de gentleman nu i-a permis sa reactioneze altfel decit cu raceala tacuta atunci cind in viata sa a aparut Tamica. Tamica era cu adevarat mica, oracaitoare, speriata si zapacita, si dormea intr-un lighean linga patul parintilor. Dupa cum se asteptase Motanu, dormitul asta linga pat a tinut fix 2 nopti, asa ca Motanu si-a vazut invadat si acest spatiu. Dupa vreo saptamina de adulmecat de la distanta si de urmarit circumspect prin casa, Motanu si-a calcat pe inima si s-a apucat sa spele oratania mica, ce avea atita nevoie de o baie...
Si nu avea sa se termine aici. Dupa Tamica a urmat ciinele-omida, adus acasa intempestiv, fara nici un avertisment. In marea sa generozitate insa, Motanu a adoptat si potaia, care de altfel s-a dovedit destul de docila, acceptindu-si cu usurinta statutul care i-a fost desemnat de la bun inceput.
Prima (si poate singura) razvratire a Motanului s-a petrecut cind cineva a venit intr-o vizita neanuntata cu o alta potaie in lesa. Motanu se facuse de 2 ori mai mare decit e el in zilele lui bune si nu putea fi stapinit de nimeni in sariturile sale semi-sinucigase orientate direct catre capul ciinelui. Nu au putut fi domolite spiritele, Motanu nu a putut fi prins si inchis, singura rezolvare a situatiei de criza fiind invitarea musafirilor pe usa afara, cu rugamintea expresa de a anunta inainte de a se hotari sa vina cu tot cu potaie.
Motanu nu prea a avut ocazia sa faca multe alegeri in viata, dar si cind a pus piciorul in prag nu a lasat loc de-ntors. A expulzat fara menajamente 2 pui de pisica, gasiti pe rind si adusi in casa. Desi a "crescut" multi alti pisoi, pe astia nu i-a inghitit nici o clipa. A dormit in pat cu ciinele sau. A trait in aceeasi casa cu 2 pisici mame a 9 pui. S-a mutat de 4 ori in 2 ani, si nu s-a plins.
Sint lucruri pe care nu le-am putea uita niciodata la Motanu. Felul in care se culca pe covor, fie cu burta in sus si cu labutele din fata strinse la piept, fie in pozitia "ghilotina", pe burta, cu gitul intins in prelungirea trupului vargat, intr-o pozitie indecent de vulnerabila.
Motanu te asteapta la usa cind vii acasa, cu fidelitatea unui ciine, doar pentru a se tolani pe o parte si a se intinde cit e el de lung, impiedicindu-te sa mai faci vreo miscare de teama sa nu il calci.
Motanu iubeste sa se cuibareasca in geanta de la laptop, in care se face ca se ascunde, si e cu atit mai induiosator cu cit la cele peste 5 kg ale lui ii e cam greu sa mai incapa undeva.
Motanu se chinuie sa intre in toate cutiile de carton pe care destinul i le scoate in cale. Nu il deranjeaza rautatea cu care se ride de el, cind, cu capul bagat intr-o cutie mult prea mica, o plimba prin toata casa, pina reuseste sa o propteasca intr-un perete, si acolo descopera ca nu va reusi niciodata sa isi ingramadeasca burta cea rotunda inauntru.
Motanu vine din orice colt de casa s-ar afla, imediat ce aude deschizindu-se sertarul noptierei cu ciocolata. Nici un alt sertar nu il mobilizeaza, nici un alt staniol fosnit nu il intereseaza. Se urca in pat cu un "mrrrt" scurt si incet, se aseaza pe coada undeva la vedere si te priveste atent in ochi asteptind farima de ciocolata care ii place atit. Nu a cersit in viata lui nimic altceva, nici nu a furat nimic de mincare vreodata.
Are si tabieturi. E invatat ca dimineata sa se trezeasca odata cu tatal sau, sa il insoteasca la baie. Stie ca tata iese din dormitor (un moment propice pentru a i te incurca in picioare) si se indreapta direct catre baie. Merge in urma lui pina la jumatea holului, apoi nerabdarea il impige sa o ia la trap usor pina in usa de la baie, unde se opreste si te asteapta. Politicos si rabdator, te lasa sa te instalezi confortabil, apoi te mingiie usor cu coada peste picioare cersind alintari. Abia dupa scarpinatul de rigoare se duce sa manince, apoi se urca pe chiuveta si asteapta cu demnitate si in tacere sa ii dai drumul la apa.
Daca te pune naiba sa iesi din dormitor si sa alegi alta directie, sau sa faci vreo oprire in drumul spre baie, intra in actiune acel rar "mau". La fel de incet ca torsul, "mau"-ul este rezervat unor momente de maxima intensitate sau tandrete, obiceiurilor stravechi pe care nu poate accepta sa le incalci fara motiv.
Motanu nu se catara in brad si nu roade cabluri. Nu face pipi prin casa si nu cerseste la bucatarie. Motanu mare si fioros isi face uneori fiori si iese singur pe usa de la intrare, dar se opreste pe pres, si daca din neatentie ai inchis usa in urma lui, plinge jalnic si se intoarce in casa tiris, zburlit si infricosat. Motanu iubeste alunele si maslinele (pe care nu le primeste niciodata, pentru ca nu are voie) si a refuzat sa pescuiasca din bolul de sticla carasul mic cit un degetar pe care i l-am adus pentru distractie.
Rareori, in momente cu adevarat speciale, Motanu se strecoara incet si se aseaza pe pieptul tau. Nu se instaleaza decit daca te prefaci ca nici nu i-ai observat manevrele; daca ii vorbesti sau il atingi inainte de a se fi asezat confortabil, se simte in plus si pleaca. Dupa ce s-a asezat insa in pozitia lui pisiceasca, pe burta, cu labele sub el, asteapta mingiiat si scarpinat; daca ii soptesti incet, isi lipeste nasul lat de barbia sau de nasul tau si incepe iar torsul sau soptit. Momentele astea de dragoste sint rare, si desi te sufoci sub greutatea lui, nu te induri sa te misti nici macar un centimetru; o percepe ca pe un "m-am saturat de tine" si se indeparteaza, si nimic nu il poate convinge sa se razgindeasca.
Motanu nu mai zgirie si nu mai musca decit daca tii musai sa muncesti sa il provoci. Motanu s-a obisnuit cu un ritm zilnic si si-a inventat propriile tabieturi in jurul acestuia. Motanu spala stoic cele 3 pisici carora nu le gasesc stapini, fara a incerca sa se ascunda sau sa se sustraga acestei indatoriri. Motanu e fericit cred in aceasta ultima casa, si nu pare sa mai fie dispus sa se mute iar; nici noi nu mai vrem sa il mai chinuim. Motanu inspecteaza fiecare musafir si il marcheaza frecindu-se bine de el, dar nu accepta mingiieri decit de la cei care revin la noi in repetate rinduri. Motanu alearga prin casa si derapeaza pe gresie si pe parchet, oprindu-se cu fundul in cite un toc de usa sau perete, din care decoleaza iar doar pentru a derapa din nou. Motanului nu ii plac cum miros bananele si portocalele, si de cite ori ajunge din greseala prea aproape de ele isi da urechile pe spate si stringe incet ochii, profund scirbit. Motanu este prezent la orice treaba se face in casa, si sare indata in ajutor daca simte ca e nevoie de o labuta in plus; daca nu, se multumeste sa supravegheze totul.
Motanu e MOTANU. A trecut prin multe alaturi de noi. Cere doar putina dragoste si putin respect, si isi ascunde si el virsta; nu ne place sa ne amintim ca cel putin teoretic si-a depasit jumatate din media de viata a motanilor.
Te iubim, Motane !
Windows, sau distanta dintre urechi in dimineata de Ajun
Am inceput ieri seara o postare pe care nu am apucat sa o temin, dar am avut maaaare grija sa nu inchid computerul peste noapte, sa nu intre mitzele sa il inchida, sa nu se intrerupa curentul, sa nu fete prematur vitica vecinului sau Doamne-fereste! sa moara vreun locatar din blocul de vis-a-vis - ma rog, chestii de-astea care ar fi putut cumva interfera cu postarea minunata.
Am fost incintata acum, dimineata, cind am constatat ca masurile mele de precautie au dat roade, laptopul se relaxa intr-un "sleep" cuminte, torentele inca mergeau (desi, nesupravegheate, si-au facut de cap, asa ca filmul care se descarca aseara se descarca si acum, si l-am surprins cu o privire fugara crescind tiptil si miselesc viteza, de ochii lumii, de la 2 amariti de biti la....cit s-o putea)... YM s-a reconectat vioi si mi-a indicat cu zimbetul ala galben si timp(it) ca am iar nu stiu cite mesaje necitite, de pe grupuri de discutii pe care de fapt nu am chiar vrut sa ma inscriu, dar de pe care mi-e lene de mai bine de o luna sa ma dez-inscriu, desi bodoganesc in fiecare dimineata impotriva celor 25-35 de mesaje cu care imi este ticsita casuta postala.
Si, tributara obiceiului de la scoala, de a face intii si-ntii curat in mail, "I follow the link" cumintica, si deschis mail-ul, mai exact "open a new tab" (de ce sa incarcam bara cu prea multe "windows"? In fond, si-asa se observa un trend de migrare a utilizatorilor catre Apple si Mac, toti desteptii stiu ca "windows sux", deci omenirea mai are un pic si isi zideste si geamurile de la casa doar-doar o scapa de blestemul acestör "windows"), bifez frumos ce am de sters (asa se uzeaza shoarecii, mai precis butonul din stinga pe care ajungi la un moment dat sa clicai nervos) si imi trece un avion prin spatiul dintre urechi: sa NU inchid ambele pagini....
Fac curat si la spam, fireste ca nu gasesc nici macar un mail care sa se ceara a fi citit, nici colo nici dincolo....si sageata alba se indreapta grabita (grabita, ca aveam de scris pe blog) catre coltul dreapta sus, catre o caseta mica, dreptunghiulara, de culoare rosie, in care mina lui Bill Gates a desenat un banal "X".
Cam asa s-a dus pe.... apa simbetei (e Ajunul, ce naiba...) bunatate de elogiu adus neamului pisicesc, compus, citit si rascitit aseara, continuat in vise agitate azi-noapte (agitate, ca nu ma puteam hotari la un final apoteotic). Cu un click.
Ce ma enerveaza DE TOT este ca sistemul de operare de pe laptop-ul asta este acelasi cu cel cu care a fost cumparat, acum ...un an jumate? Ca eu sint cuminte, nu am nevoie de mari performante, nu "navighez" decit in "ape linistite" (avem filtre la scoala, unde se petrece aceasta navigare...). Si, de la mama lui (tatal lui...) acest sistem de operare avea un IE (da, da, inca folosesc IE pe laptop, pentru ca imi place Vista - uuuuups !!! gafa dupa gafa dupa gafa!!!! - si nu vreau sa fac nimic care ar putea-o supara, si pentru ca IE nu a reusit inca sa dea erori de neam prost pe laptopu meu) care, cind vroiai sa inchizi mai multe tab-uri, te intreba de vreo 15 ori daca esti SIGUR?, 100% SIGUR?, nimic nu te poate face sa te razgindesti? CHIAR cunosti implicatiile acestei decizii?. Ei, dintr-o data, IE s-a gindit ca sint fata majora si vaccinata si ca am invatat ceva din toate intrebarile astea, asa ca a decis brusc (fara a-mi permite sa ii adresez la rindul meu citeva intrebari) sa ma lase pe picioarele mele, in asa fel incit un simplu clic sa inchida EXACT cite FERESTRE vreau eu catre Lume.
Dupa cum stiti (sau banuiti sau nu v-ati gindit niciodata la asta) fiecare scriitor (aham) intimpina ceva probleme la o anumita parte a scrierilor lui. Unii nu se apuca nici sa completeze bonuri de masa daca nu stiu care este mesajul ultimelor curburi generoase ale pixului. Eu am probleme cu introducerile. La scoala luam numai 9 si 10 la romana, dar o disperam pe profa pentru ca de fiecare data stateam si ma uitam pe geam in primele 15 minute ale lucrarii/tezei. Compunerile mele preferate (pe vremea cind eram in clasele primare, si ne dadea cineva sa scriem compuneri...) erau alea cu inceputul gata dat. Nu intimpinam nici o greutate in a continua in modurile cele mai fanteziste un inceput ca "Ploua de dimineata, iar pe geamul camerei lui Gigel se vedeau macaralele, ca niste berze harnice, infruntind curajoase vremea potrivnica"; Gigel se putea dovedi pina la urma explorator in jungla amazoniana, nu era nici o problema... dar in absenta acelei fraze stupide eram complet paralizata.
Ar trebui sa imi serveasca pe post de lectie. Dar mi-e ca pina la uma tot Motanul ramine fara elogiu....
Am fost incintata acum, dimineata, cind am constatat ca masurile mele de precautie au dat roade, laptopul se relaxa intr-un "sleep" cuminte, torentele inca mergeau (desi, nesupravegheate, si-au facut de cap, asa ca filmul care se descarca aseara se descarca si acum, si l-am surprins cu o privire fugara crescind tiptil si miselesc viteza, de ochii lumii, de la 2 amariti de biti la....cit s-o putea)... YM s-a reconectat vioi si mi-a indicat cu zimbetul ala galben si timp(it) ca am iar nu stiu cite mesaje necitite, de pe grupuri de discutii pe care de fapt nu am chiar vrut sa ma inscriu, dar de pe care mi-e lene de mai bine de o luna sa ma dez-inscriu, desi bodoganesc in fiecare dimineata impotriva celor 25-35 de mesaje cu care imi este ticsita casuta postala.
Si, tributara obiceiului de la scoala, de a face intii si-ntii curat in mail, "I follow the link" cumintica, si deschis mail-ul, mai exact "open a new tab" (de ce sa incarcam bara cu prea multe "windows"? In fond, si-asa se observa un trend de migrare a utilizatorilor catre Apple si Mac, toti desteptii stiu ca "windows sux", deci omenirea mai are un pic si isi zideste si geamurile de la casa doar-doar o scapa de blestemul acestör "windows"), bifez frumos ce am de sters (asa se uzeaza shoarecii, mai precis butonul din stinga pe care ajungi la un moment dat sa clicai nervos) si imi trece un avion prin spatiul dintre urechi: sa NU inchid ambele pagini....
Fac curat si la spam, fireste ca nu gasesc nici macar un mail care sa se ceara a fi citit, nici colo nici dincolo....si sageata alba se indreapta grabita (grabita, ca aveam de scris pe blog) catre coltul dreapta sus, catre o caseta mica, dreptunghiulara, de culoare rosie, in care mina lui Bill Gates a desenat un banal "X".
Cam asa s-a dus pe.... apa simbetei (e Ajunul, ce naiba...) bunatate de elogiu adus neamului pisicesc, compus, citit si rascitit aseara, continuat in vise agitate azi-noapte (agitate, ca nu ma puteam hotari la un final apoteotic). Cu un click.
Ce ma enerveaza DE TOT este ca sistemul de operare de pe laptop-ul asta este acelasi cu cel cu care a fost cumparat, acum ...un an jumate? Ca eu sint cuminte, nu am nevoie de mari performante, nu "navighez" decit in "ape linistite" (avem filtre la scoala, unde se petrece aceasta navigare...). Si, de la mama lui (tatal lui...) acest sistem de operare avea un IE (da, da, inca folosesc IE pe laptop, pentru ca imi place Vista - uuuuups !!! gafa dupa gafa dupa gafa!!!! - si nu vreau sa fac nimic care ar putea-o supara, si pentru ca IE nu a reusit inca sa dea erori de neam prost pe laptopu meu) care, cind vroiai sa inchizi mai multe tab-uri, te intreba de vreo 15 ori daca esti SIGUR?, 100% SIGUR?, nimic nu te poate face sa te razgindesti? CHIAR cunosti implicatiile acestei decizii?. Ei, dintr-o data, IE s-a gindit ca sint fata majora si vaccinata si ca am invatat ceva din toate intrebarile astea, asa ca a decis brusc (fara a-mi permite sa ii adresez la rindul meu citeva intrebari) sa ma lase pe picioarele mele, in asa fel incit un simplu clic sa inchida EXACT cite FERESTRE vreau eu catre Lume.
Dupa cum stiti (sau banuiti sau nu v-ati gindit niciodata la asta) fiecare scriitor (aham) intimpina ceva probleme la o anumita parte a scrierilor lui. Unii nu se apuca nici sa completeze bonuri de masa daca nu stiu care este mesajul ultimelor curburi generoase ale pixului. Eu am probleme cu introducerile. La scoala luam numai 9 si 10 la romana, dar o disperam pe profa pentru ca de fiecare data stateam si ma uitam pe geam in primele 15 minute ale lucrarii/tezei. Compunerile mele preferate (pe vremea cind eram in clasele primare, si ne dadea cineva sa scriem compuneri...) erau alea cu inceputul gata dat. Nu intimpinam nici o greutate in a continua in modurile cele mai fanteziste un inceput ca "Ploua de dimineata, iar pe geamul camerei lui Gigel se vedeau macaralele, ca niste berze harnice, infruntind curajoase vremea potrivnica"; Gigel se putea dovedi pina la urma explorator in jungla amazoniana, nu era nici o problema... dar in absenta acelei fraze stupide eram complet paralizata.
Ar trebui sa imi serveasca pe post de lectie. Dar mi-e ca pina la uma tot Motanul ramine fara elogiu....
23.12.2008
E ajunul Ajunului...
Avem cel mai frumos bradut din oras. Din tara. Din lume.
E cu 10 cm mai inalt decit mine si e zburlit, si are niste crengi mici care au crescut foarte jos, foarte aproape de suport, deci stau pe jos. De aceea este foarte dulce, induiosator, are lipici si este al nostru. Pentru ca seamana un pic cu mine, cea din perioada asta. Probabil ca dupa o luna de stat in casa la caldura (eventual cu aventuri pisicoase) va semana si mai bine cu mine, cea de peste o luna.... Poate daca ma prind in timp util cum se face chestia asta (sora-mea sa traiasca si sa stea mai mult on-line, sa-mi sprijine neuronul gravid) o sa pun si poze cu el. Mititelul....
Asta e momentul ala care imi place mie muuuult (yuk) si pe care personal il evit cu obstinatie de ceva timp incoace: toata lumea face bilanturi. Mi-e oarecum greu sa pricep pasiunea asta de a stirni trecutul (a se citi rahatul) intr-un moment in care ORICUM e prea tirziu sa mai schimbi ceva. Prea putini dintre noi ajungem la o "Metoda celor 10 pasi - reloaded" ca sa ne simtim impacati pentru ca ne cerem scuze de la cei fata de care am gresit. Dar devreme ce, ca si fumatul, aceste bilanturi par a fi asociate cu o anumita doza de maturitate (a autorilor care gasesc un foarte bun prilej de a se auto-flata "Priviti-ma ce de-a chestii faine am facut eu anul asta, si oricum nu va spun tot ce nu mi-a iesit, dar in marea mea generozitate si modestie o sa va dau voie sa zimbiti in coltul gurii citind citeva dintre gafele mele - oh, cit de dragalase! "), o sa ma apuc si eu de...fumat anul asta.
Ce am facut (in nici o ordine):
- Am terminat de renovat apartamentul in care stam acum
- Am fost plecata in Franta cu o bursa Erasmus
- Am ramas insarcinata in prima luna dupa intoarcerea din Franta
- Se pare ca facem o fetita
- Am luat un fel de tzeapa la scoala cu noua disciplina care se va infiinta "SPECIAL" pentru mine
- Am identificat macar un prieten in minus
- Am petrecut un concediu minunat, exclusiv cu cortul
- Am sustinut primul referat la doctorat, mi-am facut niste "contacte"
- Am invatat ce important este sa zimbesti
- Am inceput sa ma antrenez sa ma doara undeva pe la 2 metri in spate de diverse chestii pe care oricum nu le pot schimba.
Ce nu am facut:
- Nu mi-a placut in Franta deloc si nu am stat acolo cit as fi putut
- Nu mi-au trecut atacurile de panica si ipohondria cu care m-am procopsit in Paris
- Nu am invatat sa fiu ordonata
- Continui sa "nu-mi fac curat in camera", numai ca acum "camera mea" e mult mai mare
- Nu am gasit stapin pentru toti pisoii pe care i-a crescut sora-mea, asa ca mai am in casa 3 teroristi care m-au scos din pepeni si rabdari mai rau decit orice alta pisica am avut vreodata
- Nu am invatat sa fiu toleranta si sa am rabdare cu TOTI cei din jurul meu
- Nu le spun celor dragi cit de mult ii iubesc
- Nu sint nici mai meticuloasa, nici mai atenta, nici mai organizata, nici mai harnica (ba incep sa pierd orice speranta).
Lista de "TO DO" mai are de asteptat..... :D
Avem cel mai frumos bradut din oras. Din tara. Din lume.
E cu 10 cm mai inalt decit mine si e zburlit, si are niste crengi mici care au crescut foarte jos, foarte aproape de suport, deci stau pe jos. De aceea este foarte dulce, induiosator, are lipici si este al nostru. Pentru ca seamana un pic cu mine, cea din perioada asta. Probabil ca dupa o luna de stat in casa la caldura (eventual cu aventuri pisicoase) va semana si mai bine cu mine, cea de peste o luna.... Poate daca ma prind in timp util cum se face chestia asta (sora-mea sa traiasca si sa stea mai mult on-line, sa-mi sprijine neuronul gravid) o sa pun si poze cu el. Mititelul....
Asta e momentul ala care imi place mie muuuult (yuk) si pe care personal il evit cu obstinatie de ceva timp incoace: toata lumea face bilanturi. Mi-e oarecum greu sa pricep pasiunea asta de a stirni trecutul (a se citi rahatul) intr-un moment in care ORICUM e prea tirziu sa mai schimbi ceva. Prea putini dintre noi ajungem la o "Metoda celor 10 pasi - reloaded" ca sa ne simtim impacati pentru ca ne cerem scuze de la cei fata de care am gresit. Dar devreme ce, ca si fumatul, aceste bilanturi par a fi asociate cu o anumita doza de maturitate (a autorilor care gasesc un foarte bun prilej de a se auto-flata "Priviti-ma ce de-a chestii faine am facut eu anul asta, si oricum nu va spun tot ce nu mi-a iesit, dar in marea mea generozitate si modestie o sa va dau voie sa zimbiti in coltul gurii citind citeva dintre gafele mele - oh, cit de dragalase! "), o sa ma apuc si eu de...fumat anul asta.
Ce am facut (in nici o ordine):
- Am terminat de renovat apartamentul in care stam acum
- Am fost plecata in Franta cu o bursa Erasmus
- Am ramas insarcinata in prima luna dupa intoarcerea din Franta
- Se pare ca facem o fetita
- Am luat un fel de tzeapa la scoala cu noua disciplina care se va infiinta "SPECIAL" pentru mine
- Am identificat macar un prieten in minus
- Am petrecut un concediu minunat, exclusiv cu cortul
- Am sustinut primul referat la doctorat, mi-am facut niste "contacte"
- Am invatat ce important este sa zimbesti
- Am inceput sa ma antrenez sa ma doara undeva pe la 2 metri in spate de diverse chestii pe care oricum nu le pot schimba.
Ce nu am facut:
- Nu mi-a placut in Franta deloc si nu am stat acolo cit as fi putut
- Nu mi-au trecut atacurile de panica si ipohondria cu care m-am procopsit in Paris
- Nu am invatat sa fiu ordonata
- Continui sa "nu-mi fac curat in camera", numai ca acum "camera mea" e mult mai mare
- Nu am gasit stapin pentru toti pisoii pe care i-a crescut sora-mea, asa ca mai am in casa 3 teroristi care m-au scos din pepeni si rabdari mai rau decit orice alta pisica am avut vreodata
- Nu am invatat sa fiu toleranta si sa am rabdare cu TOTI cei din jurul meu
- Nu le spun celor dragi cit de mult ii iubesc
- Nu sint nici mai meticuloasa, nici mai atenta, nici mai organizata, nici mai harnica (ba incep sa pierd orice speranta).
Lista de "TO DO" mai are de asteptat..... :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)