Am inceput ieri seara o postare pe care nu am apucat sa o temin, dar am avut maaaare grija sa nu inchid computerul peste noapte, sa nu intre mitzele sa il inchida, sa nu se intrerupa curentul, sa nu fete prematur vitica vecinului sau Doamne-fereste! sa moara vreun locatar din blocul de vis-a-vis - ma rog, chestii de-astea care ar fi putut cumva interfera cu postarea minunata.
Am fost incintata acum, dimineata, cind am constatat ca masurile mele de precautie au dat roade, laptopul se relaxa intr-un "sleep" cuminte, torentele inca mergeau (desi, nesupravegheate, si-au facut de cap, asa ca filmul care se descarca aseara se descarca si acum, si l-am surprins cu o privire fugara crescind tiptil si miselesc viteza, de ochii lumii, de la 2 amariti de biti la....cit s-o putea)... YM s-a reconectat vioi si mi-a indicat cu zimbetul ala galben si timp(it) ca am iar nu stiu cite mesaje necitite, de pe grupuri de discutii pe care de fapt nu am chiar vrut sa ma inscriu, dar de pe care mi-e lene de mai bine de o luna sa ma dez-inscriu, desi bodoganesc in fiecare dimineata impotriva celor 25-35 de mesaje cu care imi este ticsita casuta postala.
Si, tributara obiceiului de la scoala, de a face intii si-ntii curat in mail, "I follow the link" cumintica, si deschis mail-ul, mai exact "open a new tab" (de ce sa incarcam bara cu prea multe "windows"? In fond, si-asa se observa un trend de migrare a utilizatorilor catre Apple si Mac, toti desteptii stiu ca "windows sux", deci omenirea mai are un pic si isi zideste si geamurile de la casa doar-doar o scapa de blestemul acestör "windows"), bifez frumos ce am de sters (asa se uzeaza shoarecii, mai precis butonul din stinga pe care ajungi la un moment dat sa clicai nervos) si imi trece un avion prin spatiul dintre urechi: sa NU inchid ambele pagini....
Fac curat si la spam, fireste ca nu gasesc nici macar un mail care sa se ceara a fi citit, nici colo nici dincolo....si sageata alba se indreapta grabita (grabita, ca aveam de scris pe blog) catre coltul dreapta sus, catre o caseta mica, dreptunghiulara, de culoare rosie, in care mina lui Bill Gates a desenat un banal "X".
Cam asa s-a dus pe.... apa simbetei (e Ajunul, ce naiba...) bunatate de elogiu adus neamului pisicesc, compus, citit si rascitit aseara, continuat in vise agitate azi-noapte (agitate, ca nu ma puteam hotari la un final apoteotic). Cu un click.
Ce ma enerveaza DE TOT este ca sistemul de operare de pe laptop-ul asta este acelasi cu cel cu care a fost cumparat, acum ...un an jumate? Ca eu sint cuminte, nu am nevoie de mari performante, nu "navighez" decit in "ape linistite" (avem filtre la scoala, unde se petrece aceasta navigare...). Si, de la mama lui (tatal lui...) acest sistem de operare avea un IE (da, da, inca folosesc IE pe laptop, pentru ca imi place Vista - uuuuups !!! gafa dupa gafa dupa gafa!!!! - si nu vreau sa fac nimic care ar putea-o supara, si pentru ca IE nu a reusit inca sa dea erori de neam prost pe laptopu meu) care, cind vroiai sa inchizi mai multe tab-uri, te intreba de vreo 15 ori daca esti SIGUR?, 100% SIGUR?, nimic nu te poate face sa te razgindesti? CHIAR cunosti implicatiile acestei decizii?. Ei, dintr-o data, IE s-a gindit ca sint fata majora si vaccinata si ca am invatat ceva din toate intrebarile astea, asa ca a decis brusc (fara a-mi permite sa ii adresez la rindul meu citeva intrebari) sa ma lase pe picioarele mele, in asa fel incit un simplu clic sa inchida EXACT cite FERESTRE vreau eu catre Lume.
Dupa cum stiti (sau banuiti sau nu v-ati gindit niciodata la asta) fiecare scriitor (aham) intimpina ceva probleme la o anumita parte a scrierilor lui. Unii nu se apuca nici sa completeze bonuri de masa daca nu stiu care este mesajul ultimelor curburi generoase ale pixului. Eu am probleme cu introducerile. La scoala luam numai 9 si 10 la romana, dar o disperam pe profa pentru ca de fiecare data stateam si ma uitam pe geam in primele 15 minute ale lucrarii/tezei. Compunerile mele preferate (pe vremea cind eram in clasele primare, si ne dadea cineva sa scriem compuneri...) erau alea cu inceputul gata dat. Nu intimpinam nici o greutate in a continua in modurile cele mai fanteziste un inceput ca "Ploua de dimineata, iar pe geamul camerei lui Gigel se vedeau macaralele, ca niste berze harnice, infruntind curajoase vremea potrivnica"; Gigel se putea dovedi pina la urma explorator in jungla amazoniana, nu era nici o problema... dar in absenta acelei fraze stupide eram complet paralizata.
Ar trebui sa imi serveasca pe post de lectie. Dar mi-e ca pina la uma tot Motanul ramine fara elogiu....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu