Mereu m-a apucat jalea in noaptea de Anul Nou, mai exact pe la 00.00, cind toata lumea innebuneste, trompeteste, pocneste, aplauda artificii, racneste, pupa pe toata lumea, urla, zbiara urari care de care mai ras-ras-auzite; telefoanele mobile sint cuprinse de o isterie generala, bipaiesc a zeci de mesaje primite dar nu reusesc sa expedieze un banal la multi ani...
Ei, in mijlocul acestei efervescente, stau eu, popindau, semi-paralizata, cu lacrimi in ochi pentru anul care tocmai a murit.
Mi se pare cu atit mai trist cu cit fiecare an care moare stie de la bun inceput cit are de trait, si nu poate face nimic sa schimbe asta.
Este probabil imbecil si stupid, dar parca atunci, la limita dintre ani, se aduna pe de o parte toate esecurile, alaturi de toate dorintele pentru anul urmator, de toate greselile facute, de toate dezamagirile si bucuriile, sperantele si temerile, si TOATE ASTEA se concentreaza intr-un interval de timp foarte scurt.
Este pentru prima oara cind revelionul va trece doar peste noi...trei, la noi acasa, in linistea indoielnica a programelor tv de divertisment; cind nu vom ciocni decit intre noi, un strop de vin; cind mai ca nu imi vine sa raspund la telefon. N-ar fi rau, daca nu m-as teme ca nu cumva sa incepem sa semanam deja cu batrinii mofturosi si morocanosi din care avem parte si in familie, care in noaptea de revelion parca de-a dracului s-ar culca un ceas mai devreme, doar-doar pacalesc pe cineva ca nu sint tributari acestor obiceiuri stupide.
Ma gindeam ca moartea vechiului an ar putea fi mai putin trista, daca nu este marcata cu surle si trimbite. Se pare ca...nu. Doar ca bocetele incep mai devreme; imbracatul si machiatul nu mai folosesc nimanui de data asta.
La multi ani 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu