30.12.2008

Filosofeala de 2 bani jumate...

E tare ciudat ce importanta capitala capata unele chestii; asa, brusc, instantaneu si deodata...

O sa fiu sinceritatea intruchipata azi, cu riscul de a-mi atrage ceva antipatii (eufemistic vorbind)...

Am inceput acum ceva vreme sa citesc un forum cu si despre copii; mai mult despre decit cu. Fireste ca la vremea aia eram complet dezinteresata de topicurile legate de copii; erau insa destule discutii generale de luat in seama, destule dispute pe teme sensibile (sex, religie si politica - dar la asta nu m-am bagat ca nu ma pricep) la care sa arunci un ochi si doua vorbe...

Dupa asta, ne-am gindit noi asa, deodata, ca ar fi dragut sa ne apucam sa avem un bebe. De-o schimbare, ca ne-am plictisit de crescut pisici....si cum, din motive obiective ( pe care nu le voi prezenta aici, sinceritatea mea are niste limite), bebe a intirziat sa apara, m-am apucat de lecturat cum se chinuie unele femei cu teste de ovulatie, temperaturi bazale, invoit sot de la job azi ca ovulez, tratamente hormonale, analize si para-analize, bani dati pe inseminari artificiale, fertilizari in vitro etcetc...

Cosmar. Toate aceste relatari, presarate fireste cu povesti triste (mi-a venit azi desi imi intirziase 2 zile si credeam ca am reusit) sau dureroase de-a dreptul, cu antecedente de sarcini pierdute...

Nu m-am ambalat prea tare; noi refuzam sa calculam empiric cam care ar fi zilele fertile (mai "calculam" eu cu un programel de pe net, dar pe ascuns), nu facusem nici o analiza mai simandicoasa, menita sa descopere daca avem sau nu vreo problema...ce pretentii puteam sa am??

O foarte buna prietena, care de altfel descoperise forumul cu pricina si activase cu mult inainte sa ma "prinda" si pe mine, mi-a spus de citeva ori: potoleste-te cu cititul, iti faci rau singura. Femeile fericite, implinite si fara probleme nu au timp sa stea pe forum, sint ocupate sa fie gravide sau sa isi creasca (,) copiii. Si majoritatea femeilor de pe lumea asta SINT fericite, implicite si fara probleme, si ocupate cu proprii puradei. Proportia de esecuri si nenorociri este mare acolo TOCMAI pentru ca s-au adunat femeile care au nevoie de sprijin, consolare, incurajare. In afara celor care cauta povesti mai triste decit ale lor, mai este o mina de sadice care se simt mai implinite cind vad cita nefericire par sa atraga altele.

Din pacate, draga A., ai avut dreptate intr-o proportie mai mare decit as fi vrut sa cred, mai ales pe la unele topicuri dedicate taiatului venelor. Ca exista si topicuri utile, nu neaga nimeni. Utile adica tuturor, ca nu neaga nimeni utilitatea doliului pentru cel care are nevoie sa jeleasca...Dar din pacate, raul a fost deja comis - buhuhuhu - se vroia ris sardonic dar n-a iesit.

Daca tot o sa am (cred) mai mult timp de acum inainte, citeva saptamini, o sa incerc sa fac un fel de sinteza a felului in care par sa priveasca romancele forumiste sarcina, in comparatie cu forumistele imprastiate de soarta pe alte meleaguri. De asemeni, consider interesant de spicuit si rezumat modul in care este "manageriata" o sarcina pe alte meleaguri, si cum se "desfasoara" la noi.

De ce?
Paaaaiii....in primul rind pentru ca am spus ca o sa am timp liber,
in al doilea rind pentru ca ma privesc pe mine insami, cum am ajuns sa caut mai multe informatii decit are nevoie sa stie medicul meu, cum nu dorm noaptea de grija sa nu se intimple ceva, cum in fiecare zi in care deschid computerul par sa mai aflu cite ceva nou si....vital, fireste, despre ce ar trebui sau nu ar trebui sa fac in perioada asta,
in al treilea rind pentru ca din informatiile disparate pe care le-am cules pina acum, se pare ca da, femeile erau capabile sa poarte sarcini si sa procreeze si pe vremea cind de fapt nimeni nu stia mai nimic despre chestia asta,
in al patrulea rind pentru ca exista tari in care politica universal valabila este ca NU SE INTERVINE intr-o sarcina decit daca apar probleme grave
in al cincilea rind pentru ca in alte parti singura asistenta medicala a gravidei este furnizata de moase specializate, care mai degraba stiu daca se intimpla ceva care reclama cu adevarat interventia medicului, decit sa intervina ele insele in situatii limita;
in al saselea rind pentru ca mi se pare ca asa cum s-a dezvoltat obsesia pentru un anumit standard de frumusete feminina, s-a implementat si un anumit standard de "cunostinte minime' si "obsesii elementare" pentru meseria de gravida si, apoi, de mama....

...si as putea continua. Dar nu este relevant. Sper sa apar in scurt timp cu "sinteza".

3 comentarii:

  1. Duhhhhhhh!Esti de o "inteligenta" fantastica!Te-a durut rau cand ai scris articolul asta?Nu te-ai plictisit inca de schimbat scutece,umplut biberoane si sters rahatul la curul unui copil facut din plictiseala?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai "anonimule" de mai sus, chiar nu-ti este rusine???
    Pisigri, cred ca ar trebui sa stergi mesajele astea stupide. Imi pare sincer rau.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu sterg nimic. Daca asa am fost inteleasa - sau daca asa a considerat ca ar trebui sa inteleaga ce am scris - este ok. Mi-ar fi placut insa sa aiba curajul si demnitatea sa iasa de sub protectia anonimatului si sa se prezinte" Eu, X-ulescu, am coloana vertebrala si consider ca trebuie sa te urechesc".

    RăspundețiȘtergere