Amintiri cu griji :)

Azi m-am intilnit cu un prieten, coleg de munca si proaspat tatic de baiat.
Agitat, stresat, obosit. Mi-am amintit cu oarece remuscari ca l-am cam luat la misto cind imi tot zicea "R.-ule, is stresat, imi fac griji".
Na, orice proaspat-prima-data-parinte isi face griji, cred eu. Ti se cam scoala parul pe spinare cind citesti de sindromul mortii subite, cind te gindesti daca nu cumva micuta rima nu va regurgita in somn sa se inece, sobolanutul pare asa de fragil si neajutorat, si habar nu ai cind plinge de ce plinge, cind miriie de ce miriie, daca ii e cald sau frig, foame, daca il doare burta sau daca pur si simplu a cazut in butoiul cu melancolie si se simte pierdut daca nu e leganat si mingiiat cum a fost timp de 9 luni in burtica mamei.
Nu stii cit maninca si daca ii ajunge, nu stii la ce ar trebui sa fii atent, daca uda destui pampersi, eu imi amintesc ca facusem la un moment dat o fixatie ca daca sistemul ei imunitar este prea tinar ca sa stie sa faca febra, si daca nu cumva va face cine stie ce infectie si eu n-o sa imi dau seama ca ceva e in neregula, si...de aici, tine-te brodat, femeie "cu capu' ", ce mai !

Asa ca as vrea sa gasesc o cale sa ii spun acestui tatic sa traga o gura mare de aer in piept si sa se relaxeze. Sa isi tina copilul in brate, pe piept, de cite ori isi doreste, ca nu se cheama ca il invata in brate, ci ca il invata sa se simta ocrotit. Sa ii schimbe pampersii cu incredere, ca nu are cum sa il "sparga", contrar asteptarilor, bebelusii sint destul de rezistenti. Sa se distreze la fiecare rigiit la care il murdareste pe tricou, ca nu tine mult faza asta, si in curind bebelusul nu va mai mirosi asa de dulce a laptic. Sa ii priveasca atent ochisorii aia incetosati care deodata incep sa te urmareasca prin camera, si sa nu creada prostiile cum ca zimbetul bebelusului atit de mic este doar un reflex. Pediatri imbecili; bebelusa mea nu avea reflexul asta fata de persoane straine, numai fata de mine si de taica-su, asa ca sa ma mai lase cu "e prea mic ca sa sti pe ce lume este".
Si sa nu il lase sa plinga neconsolat. Niciodata. Pentru ca fiul sau este mic si neajutorat, si singurele lui repere pe lumea asta sint mami si tati, care sint responsabili cu papa dar si cu dragostea. Si contactul fizic este atit de important, si bebelusul se simte atit de pierdut in spatiul urias care il inconjoara acum. De aceea cere companie, de aceea cere in brate. Si daca ii va raspunde de fiecare data la chemare, va creste un copil increzator, care stie ca mama si tata sint mereu acolo sa il asculte.

Stiu ca nimeni nu are nevoie de sfaturi si pareri de-astea, cel mai mare rau pe care il poti face unor parinti incepatori in ale "meseriei" este sa ii coplesesti cu sfaturi si pareri, si sa ajungi sa ii faci sa se simta incompetenti si idioti si neajutorati. De aceea nu indraznesc sa ii "torn" pe git deodata toate parerile mele. In fond, nici eu nu ma pricepeam deloc la inceput, am invatat din mers de la Pisilinca. Dar cred ca o sa-i spun totusi sa se bucure cit de mult de perioada asta, cu toata lipsa de somn si oboseala si frustrarile, pentru ca AZI, eu stiu ca e anul cel mai plin de schimbari din viata lor.

Fabrica de amintiri

Cam asta mi-am propus sa devin, si sa ii fac pe cei apropiati sa devina, pentru Pisilinca.
Am eu asa o fixatie, ca va avea o viata mult mai frumoasa daca tolba ei de amintiri va fi plina, daca fiecare membru al familiei va avea un coltisor al sau in sufletul ei.
Ce vreau sa isi aminteasca? Dragostea, caldura, protectia cu care o inconjuram eu si taica-su. Suflatul-in-bors al bunicelor, ale caror reguli sint intotdeauna mai putine decit ale parintilor. Craciunurile in ajunul carora facem bradutul in familie, apoi il asteptam pe Mosul cu sufletul la gura. Masa in familie de Paste, mirosul cozonacului facut in casa, mama invirtind sarmale, tata pregatind friptura la cuptor.
Concediul cu familia, mare, scoici, paduri, dusul de dupa fiecare repriza de plaja, mirosul prosoapelor ude cu apa de mare.
Serbarile la gradinita, prima poezie invatata vreodata, primul cintecel, prima felicitare de 8 Martie, primul "Va iubesc tati si mami". Laudele copilaresti "Tati meu face si drege", "Mama mea e cea mai buna".
Vreau sa isi aminteasca lucruri pe care sa isi doreasca la rindul ei sa le daruiasca propriilor copii.
Dar poate cea mai duioasa amintire dintre toate mi se pare cea de la culcare. Cind, spalata si cu burtica plina, ii pupa pe mami si pe tati si le ureaza noapte buna, pregatindu-se pentru povestea de seara citita de unul dintre noi.
Noapte buna, somn usor, sapte purici pe-un picior, puricii sa te sarute tot din 5 in 5 minute. Si ce mai rideam cind bunicul ne spunea asta, mie si bunicii, inainte sa plecam la culcare !

Ploaie

M-am saturat. De tot. Pentru vreo 3 luni, asa.t
Ploua. De o saptamina jumate, de-acuma.
Da' nu ploua o zi intreaga (doua, trei) ca apoi sa se opreasca si gata. Nuuuu....ploua zilnic, fie citiva stropi (destui ca sa stringi in graba caruciorul si sa o tulesti cu plodul spre scara blocului), fie cite un ceas, doua, trei... Apoi sta. Iese soarele. Dupa jumatate de ora cerul e negru si bate vintul. Iar incep sa cada citiva stropi; dupa toate probabilitatile va veni furtuna asa ca...fuga. Si nu ajungi bine in casa si iese iar soarele.
Sau ai parte de un cer plumburiu de dimineata pina seara. Destul cit sa nu iti vina sa pleci de prin apropierea blocului, cu un carut fara husa de ploaie. Ma rog, el saracul are si husa, dar fiica-mea e "claustrofoaba", nu sta cu husa aia (care e prost facuta ca ii reduce drastic cimpul vizual) peste ea.
Peste tot, spatiul verde s-a transformat in noroaie. In parc, sub fiecare leagan este o replica in miniatura a lacului Ciric. Strazile si trotuarele pline de gropi sint acum pline de balti. Hirtiile si rahatii de pe strazi sint in egala masura inmuiate(i) si imprastiate(i).
Ei, pe vremea asta eu trebuie (ca in TREBUIE, ca altfel turbam amindoua in casa si sarim una la beregata celeilalte) sa scot copilul din casa. Fireste ca il aduc acasa ca purcelul, dar asta n-ar fi nimic, ca are mama masina de spalat, iar fetei ii place foooaaaarte tare sa apese pe butonul de pornire. Sau pe alt buton. Asa ca azi, cind m-am trezit ca la programul meu de haine delicate, Pisilinca mi-a bagat o tura de prespalare la 60 de grade, pe care nu am mai putut sa o anulez.
Daaaaaaar, nu pot sta afara in ploaie, nu? Ca sintem la virsta la care nu stim la ce foloseste umbrela, iar haina de ploaie nu ne impiedica nici sa ne udam la picioare, nici sa plescaim cu talent in fiecare baltoaca. Doar m-am amuzat cind am invatat-o sa faca tropa-tropa, iar ea s-a gindit sa tropaie pe fiecare capac de gura de canal care ii iese in cale - si acum, si in fiecare baltoaca.

Daca mai aud multa ploaie pe copertina de tabla a vecinului de sub noi, imi pun nervii pe bigudiuri. Vreau vaaaraaaa si sooooaaaare.
Da, chiar si cea mai calduroasa vara din istorie e buna....

Criza, CIC si diaspora

Dupa ce saptamina trecuta o colega de forum mai avea oleaca si ma cauta si de dinti in gura, si de note proaste in clasa a Va, pentru ca i-a displacut ei parerea mea despre ciinii fara stapin si o postare de-a mea de pe la inceputurile blogului, saptamina asta am citit 99!! de pagini de reactii la masura Guvernului de reducere a indemnizatiei pe perioada CIC-ului.

Pentru necunoscatori, CIC = concediu de ingrijire a copilului, se acorda pina la implinirea virstei de 2 ani si se remunera cu 85% din venit/600 lei/luna, pentru mamele care au cotizat intreaga gama de taxe si impozite in ultimele 12 luni inaintea nasterii copilului.

Eh, criza fiind, salariile bugetarilor scazind cu 25%, pensiile cu 15%, inventindu-se noi impozite la impozite, fireste ca guvernantii s-au impiedicat si de indemnizatia asta, si si-au dat brusc seama ca "e cam multi bani" pe o perioada de timp cam lunga. Asa ca au inceput sa apara in presa primele zvonuri: ca indemnizatia va fi uniformizata la 600 lei pentru toata lumea. Apoi ca va scadea cu un procent (care a variat intre 15 si 25%), apoi ca...si ca....si ca. Asta a spus media, sa ne intelegem; ca oficialii de ne conduc au zis din start ca se va anunta vineri varianta finala.

Eeeeiiiii....si au inceput nervii.
Mamele forumiste (deci care se presupune din start ca au un oarecare nivel de educatie, ca saraca tzatza Marghioala de la Atirnatii din Deal nu are timp de stat pe net, cu toate computerele date moka de rds/rcs si cu tot netu uairles), care in majoritatea covirsitoare nu primesc indemnizatie de 600 de lei - sau comparabila - ci mai degraba tintesc plafonul ala de 4000 lei, s-au revoltat, rasculat si mai ales "inerfat" ca-cum isi permite Statu roman sa le bage mina in buzunar???
Ajungind de aici fireste la comentarii legate de justetea si echitabilitatea unui sistem care ofera unei marete PiaRiste aceiasi bani ca si "coloratei de la coltul strazii", masura care va creste natalitatea in anumite paturi sociale, dar "ce calitate vor avea copiii aia??".
Ei, cam pe la faza in care nevoile copilului de PiaRista sint net superioare celor ale copilului de "colorata" asa, by default, si in care copiii nascuti la tara din parinti cu 8-10-12 clase sint de calitate proasta fata de aia de la oras, cu parinti cu doctorate (scrise de profi pe spaga), mi s-a sculat parul din cap.
Altfel, bancu ala cu "Felicitari, tocmai l-ai omorit pe Beethoven" fiind la mare pret pe forum, ca si atitudinea plina de grija si dragoste fata de copiii abuzati, copiii cu deficiente, copiii orfani, bolnavi, neglijati.

Ma rog, in acest context, apar fete din diaspora, care zic stati oleaca, nu e mai bine nici pe la noi, ca nu te lasa nimeni sa stai 2 ani acasa cu atitia bani, ca uite in SUA e asa, in Germania asa, in Elvetia asa, in Belgia asa...ma rog, ati prins ideea. Si ca nu, economia Romaniei nu isi permite sa sustina in continuare mamele 2 ani.

Si Cutia Pandorei si-a saltat inca o data capacul.
Si a iesit la iveala mentalitatea de cacat a romanului, care prefera de departe sa isi smulga parul din cap decit sa isi puna mintea la contributie si osul la treaba si sa ia niste decizii ca sa iasa din impas.

Sa nu fiu gresit inteleasa. O atare masura da peste cap viata oricui a luat peste 600 lei indemnizatie. Loveste in familii care au facut inca de acum citiva ani credite (mai fara acoperire, poate) si in familii care au gestionat atent fiecare banut. Loveste si mai greu in familiile in care sotul este bugetar, victima si el deci a reducerii salarului cu 25%. Si in femeile care daca ajung sa se duca la munca, se trezesc ca ce iau pe mere dau pe pere (aka gradi, cresa, bona, vecina). Ii loveste chiar si pe cei care cistiga mult peste salarul mediu pe economie, si pentru care reducerea indemnizatiei (chiar si la 600 lei) va insemna poate excursii in tari mai putin exotice, hoteluri de 4 stele in loc de 5, in nici un caz dramuirea banilor de piine, lapte praf si pampers.

Este cu atit mai dureros cu cit anumite familii vor fi obligate sa renunte la CIC de 2 ani si sa se intoarca la munca, in conditiile in care este aproape imposibil sa gasesti unde sa lasi copilul acum, in iunie; crese sint putine, prost dotate, greu de ales; cele de stat sint varza, cele particulare sint foarte scumpe si oricum, ai nevoie de o bafta chioara sa prinzi un loc la cite solicitari sint (si mai ales la cite vor fi). Bone cu numele sint pe toate drumurile, dar parca te cam stringe in spate ideea de a lasa copilul cu o necunoscuta aleasa in viteza; bone calificate nu exista in tara asta.
Pentru majoritatea mamelor - si aici ma includ si eu - este o trauma sa fie obligate ca dupa nu stiu cit timp sa incredinteze viata si educatia copilului lor unor necunoscuti, care vor ajunge sa vada copilul (treaz) mai multe ore pe zi decit ele.

Dar este inacceptabil totusi ca in fata unei asemenea alegeri (impuneri), singura reactie sa fie "nu pot". "Nu se poate, o sa-mi pierd casa, nu am ce face, nu am unde sa duc copilul, nu am unde sa ma intorc la job, am cotizat enshpe ani la toate fondurile si impozitele si statul ce imi da inapoi???".
Pai e simplu, atita timp cit nu exista un fond special "de CIC", inseamna ca impozitele alea se duc pe alte nevoi ale statului (sau ale oamenilor statului, si nu ma refer la bugetari). Oricum, asa cum statul a modificat o lege, a transformat indemnizatia unica de 600 lei in 85% din salar si a aplicat legea inclusiv indemnizatiile care erau in plata la ora respectiva (si pentru asta au fost aplaudati si laudati si toate alea), n-are decit sa modifice iar legea, si sa scada indemnizatia fix asa cum ii trece prin cap.

S-a venit cu solutii. Fete din acelasi oras care se pot grupa cite 3-4, una dintre ele ramine acasa cu 3-4 copilasi si este platita de celelalte mame care se intorc la servici. Tot un fel de bona, cu avantajul ca uneori pot fi persoane semi-cunoscute deja, prin intermediul forumului si/sau a intilnirilor live.
Apelat pe rind la o vecina draguta, la un concediu de odihna al bunicii aleia, apoi al celeilalte, sau la ajutorul temporar al unei prietene, cunostinte...si usor usor, o saptamina de colo, una de dincolo, macar vine toamna si se mai elibereaza locuri in crese.

Nu. Nu exista solutii, statul de fura, ne da in cap, vrea sa ne omoare, isi bate joc de copiii nostri. Ok, asa e, statul ne fura si isi bate joc: si atunci ce facem??? In afara de tantrumuri???

Iaca de-aia e Romania unde e. Ca nu ne amintim ca se fura decit cind sintem furati. Si ca asteptam sa ni se dea. Si ca toate ni se cuvin, mai mult decit celorlalti.

Cum am facut primii pasi singura

La 1 an, 2 luni si 3 zile, Pisilinca a mers sa isi ia o noua pereche de pantofiori. Dupa ce a fost incaltata, a fost pusa jos, sa verificam daca sint ok. Dar ea a vazut o minge intr-un raft, asa ca fara sa ne astepte, a pornit-o singura sa isi ia jucaria.
Se putea sa nu fie o minge implicata in toata povestea asta?? :))

Pisigri

Mi s-a intimplat sa am surpriza ca unii parteneri de discutie din lumea virtuala sa isi fi format o parere foarte elaborata si cu niscai tente filosofice legate de "pisigri". Si as vrea sa distrug orice mituri :P

Pisigri este o..pisica.
Gri.
Pe care am gasit-o intr-o zi de primavara, spre sfirsitul clasei a XIIa, intr-un tufis undeva prin centrul orasului. Avea cam o luna si statea PE tufis. Nu sub, nu deasupra, nu linga, era cu cele 4 labute bine intinse intr-un echilibru precar pe crengutele subtiri ale unui boschet care margineste un spatiu verde si miorlaia ca orice alta oratanie, numai nu ca o mitza.
Am gasit-o pentru ca se stricase tramvaiul. Si pentru ca in ziua aia aveam teza la fizica, si nici un chef sa ajungem la scoala si la orele dinaintea tezei, mergeam cu C. in pas agale spre liceu.
Cum nu m-am priceput niciodata sa nu vad sau sa nu aud vreun pui de mitza, am insfacat "podoaba" cenusie cu ochi albastri si am tropait in continuare spre scoala. Am facut o pauza de cumparat parizer si ne-am distrat gindindu-ne la reactiile profilor pusi in situatia de a tine ore pe fond sonor de pisic plictisit.
Fireste ca acasa Pisigri nu s-a bucurat de o primire prea calduroasa si inca o data mi s-a pus in vedere sa ii gasesc stapin. Unde mama naibii sa ii gasesc stapin intr-o era fara internet in care invatatul pentru BAC ma cam lasase fara prieteni (cu 2 exceptii care nu aveau ce cauta cu mitza acasa) nu era prea clar. Am zis "Da, da..." si asa a ramas.
Fireste ca Pisigri crestea incet si sigur. S-a imprietenit cu Laly si cu tot ceea ce putea fi furat de pe masa din bucatarie, fapt care a cam des-prietenit-o de tata. Era o pisica timida si retrasa, din neamul pisicilor care nu-ti vor sta in veci in brate cind sau pentru ca asa vrei tu. Oricum, slabiciunea ei eram eu, asa ca in curind m-am trezit cu doua pisici care urcau grabite pe scara de lemn care ducea catre patul meu, ala de sub tavan.

Toate bune si frumoase, pina cind, in circumstante pe care nu vreau sa le detaliez dar pe care le dezaprob vehement si acum, ne-am mutat din "celebra" strada Stejar-intii si-ntii la tara, cu catel si purcel. Acolo Pisigri si-a descoperit noi veleitati, de vinatoreasa de vrabii, soareci si rindunele, spre deosebire de sclifosita si rasata Laly, care la prima plimbare pe pamintul dintre rindurile de vie, ziceai ca merge pe cuie ascutite sau carbuni incinsi.

Ma rog, cum mutatul nostru temporar a durat practic aproape un an si a fost urmat de un alt mutat temporar in care am stat cam inghesuiti, si cum Laly era singura care in mod evident nu era facuta pentru viata la tara, Pisigri a ramas peizana:D. Statut care ii place, desi prima oara cind a vazut ca plecam cu masina de acolo, a alergat dupa masina mai ceva decit un ciine. Spre mirarea mea, ne tine minte si acum, dupa citiva ani, si de cite ori mergem la ea vine sa doarma cu noi, ba chiar a tras o sfinta bataie cu pisicile mele (cind au fost si ele victimele "transhumantei" stapinilor) pentru ca ocupau camera care a fost a ei in primele ei saptamini de "viata sanatoasa".

Pisigri a fost prima pisica botezata in stilul devenit deja clasic, iar numele ei troneaza cu mindrie alaturi de cele al Motanului si Mitzeimici ("Tamica pentru prieteni). A fost prima si singura pisica de pina acum pe care am vazut-o alergind dupa masina. A fost prima care si-a manifestat de la inceput slabiciunea pentru mine, ferindu-se initial de alte atingeri. Si da, a fost prima pisica pe care eu o vedeam superba. adevarata Albastra de Rusia, in timp ce toata lumea spunea ca e urita cu spume. Mi-e greu sa ma gindesc la identitatea mea virtuala cind ea nu va mai fi...