Azi-noapte (ora RO) a murit Michael Jackson.
Azi dimineata la ora 9 citeam pe forum cum MTV in USA a decretat un fel de zi Michael Jackson. MTV Romania difuza ceva Smiley. VH1 difuza chestii. Kiss TV alte chestii. Pe Music Channel era clipul Dirty Diana, dupa care au urmat chestii.
Pe la ora 12 MTV Romania a deschis probabil televizorul si a aflat ca in USA MTV-ului ii pasa. A tuflit o sigla neagra, a scris in coltul ecranului "M is for Michael" si a chemat o mitza-biciclista sa ne anunte ce se scrie prin presa straina despre asta. Printre multe vorbe si proaste au inceput sa difuzeze clipuri. Dupa o repriza de trancaneala am avut bucuria sa constat ca MTV RO pare sa prefere in mod deosebit videoclipul Smooth Criminal pe care il redifuzau dupa un scurt interval de 10 minute. Gafa de a fi dat pe sticla exact aceleasi 2 clipuri care rulasera cu 10 minute in urma a fost motivata de Biciclista prin emotia si durerea colegilor ei din spatele camerelor. Ha ha.
Acu nu zic, o murit Michael Jackson, nu a izbucnit al III-lea razboi mondial. Nu e cazul sa decretam doliu national. Totusi, parca ma asteptam la nitel mai multa consideratie din partea posturilor tv MUZICALE.
De ce scriu toate astea? Pentru ca azi s-a rupt si aceasta legatura cu Anca de la 14-16 ani, cu postere cu Michael Jackson pe pereti, cu "romane" scrise sau...vorbite. Dupa cum i-am raspuns tatei azi dimineata...:
Pacat.
26.06.2009
17.06.2009
Mozart si Kalahari
Intii si-ntii...cine este Mozart?
Mozart e o creatura mica, de vreo 30 de cm cind sta popindau, dungata, cu blana scurta, bot ascutit si o coada lunga cit o zi de post. Da, este o suricata din serialul pe care v-am zis ca il urmaresc.
Viata lui Mozart a fost plina de ghinioane. Era gestanta in acelasi timp cu Flower, sefa grupului, asa ca a fost alungata. A fatat singura intr-o vizuina si pentru ca nu avea cum sa se descurce singura sa se hraneasca si sa aiba grija de pui, acestia au murit. Intoarsa singura la grup a fost reprimita pentru scurt timp; cind fata urmatorul rind de pui, Flower muta intreaga familie in alt adapost, iar Mozart se trezeste din nou singura si pierde astfel inca un rind de pui.
Alungata de data aceasta definitiv din familie, rataceste singura prin desert pina cind reuseste sa se alature unui mic grup de 4 suricate; rateaza insa ocazia de a deveni femela dominanta, locul ii este luat de o alta femela din grup. Asa ca Mozart este condamnata iar sa fete singura in vizuina noii familii; nici un adult nu ramine sa aiba grija de pui, ea se indeparteaza de ei ca sa se hraneasca, iar femela dominanta, gestanta la rindul ei, vine si i-i ucide.
Atacul unei familii rivale ucide apoi 3 dintre membrii micutei familii de 5 suricate iar Mozart ramine singura cu femela dominanta, care nu supravietuieste unei nopti reci si furtunoase.
Astfel ca Mozart este iar singura si porneste iar sa rataceasca prin desert, in speranta ca se va putea alipi vreunui clan. In cautarile sale se intilneste cu un tinar mascul singur, proaspat plecat de la familia sa pentru a se imperechea. Cei doi se plac si petrec intreaga zi impreuna, si cum s aflau la ceva distanta de familia tinarului "suricat" petrec noaptea impreuna, cuibariti, un moment atit de asteptat de biata Mozart - caci se stie, suricatele nu sint facute sa traiasca singure, iar viata in familie, pe linga celelalte avantaje pe care le ofera, asigura in primul rind un climat de siguranta si pace.
A doua zi masculul porneste inapoi spre clanul sau, iar Mozart alege sa il urmeze, disperata sa nu ramina iar singura. Are sanse sa fie acceptata avind in vedere ca noaptea petrecuta impreuna i-a imprimat ceva din mirosul tovarasului sau.
Dar ghinionul o urmareste in continuare. Ajung la familia cautata tocmai cind aceasta se pregateste de razboi cu un alt clan; masculul nu poate rezista tentatiei si fuge sa se alature luptei, in timp ce Mozart se vede nevoita sa se retraga.
Seara se incheie cu doua suricate care se cheama una pe alta, fiecare in fata vizuinei sale. Masculul ramine afara si chitaie rugator, chemindu-si partenera. La peste un kilometru, Mozart priveste luna si asteapta.
Este ultima asteptare pentru ea. A doua zi camerele de filmat il surprind pe tinarul indragostit pazind lesul unei suricate mult prea ghinioniste. Muuult prea ghinioniste...
Mozart e o creatura mica, de vreo 30 de cm cind sta popindau, dungata, cu blana scurta, bot ascutit si o coada lunga cit o zi de post. Da, este o suricata din serialul pe care v-am zis ca il urmaresc.
Viata lui Mozart a fost plina de ghinioane. Era gestanta in acelasi timp cu Flower, sefa grupului, asa ca a fost alungata. A fatat singura intr-o vizuina si pentru ca nu avea cum sa se descurce singura sa se hraneasca si sa aiba grija de pui, acestia au murit. Intoarsa singura la grup a fost reprimita pentru scurt timp; cind fata urmatorul rind de pui, Flower muta intreaga familie in alt adapost, iar Mozart se trezeste din nou singura si pierde astfel inca un rind de pui.
Alungata de data aceasta definitiv din familie, rataceste singura prin desert pina cind reuseste sa se alature unui mic grup de 4 suricate; rateaza insa ocazia de a deveni femela dominanta, locul ii este luat de o alta femela din grup. Asa ca Mozart este condamnata iar sa fete singura in vizuina noii familii; nici un adult nu ramine sa aiba grija de pui, ea se indeparteaza de ei ca sa se hraneasca, iar femela dominanta, gestanta la rindul ei, vine si i-i ucide.
Atacul unei familii rivale ucide apoi 3 dintre membrii micutei familii de 5 suricate iar Mozart ramine singura cu femela dominanta, care nu supravietuieste unei nopti reci si furtunoase.
Astfel ca Mozart este iar singura si porneste iar sa rataceasca prin desert, in speranta ca se va putea alipi vreunui clan. In cautarile sale se intilneste cu un tinar mascul singur, proaspat plecat de la familia sa pentru a se imperechea. Cei doi se plac si petrec intreaga zi impreuna, si cum s aflau la ceva distanta de familia tinarului "suricat" petrec noaptea impreuna, cuibariti, un moment atit de asteptat de biata Mozart - caci se stie, suricatele nu sint facute sa traiasca singure, iar viata in familie, pe linga celelalte avantaje pe care le ofera, asigura in primul rind un climat de siguranta si pace.
A doua zi masculul porneste inapoi spre clanul sau, iar Mozart alege sa il urmeze, disperata sa nu ramina iar singura. Are sanse sa fie acceptata avind in vedere ca noaptea petrecuta impreuna i-a imprimat ceva din mirosul tovarasului sau.
Dar ghinionul o urmareste in continuare. Ajung la familia cautata tocmai cind aceasta se pregateste de razboi cu un alt clan; masculul nu poate rezista tentatiei si fuge sa se alature luptei, in timp ce Mozart se vede nevoita sa se retraga.
Seara se incheie cu doua suricate care se cheama una pe alta, fiecare in fata vizuinei sale. Masculul ramine afara si chitaie rugator, chemindu-si partenera. La peste un kilometru, Mozart priveste luna si asteapta.
Este ultima asteptare pentru ea. A doua zi camerele de filmat il surprind pe tinarul indragostit pazind lesul unei suricate mult prea ghinioniste. Muuult prea ghinioniste...
16.06.2009
10 motive de a ti se face lehamite
1. Am cumparat acum un an un LCD. In rate "direct din magazin" ca asa a fost situatia atunci. Nu era asa de scump, 11 milioane, dar fiind in plin proces de amenajari interioare, asa am considerat ca e mai bine. Nu era prima oara cind optam pentru acest gen de plata.
Lunar, a sunat cineva de la firma de "leasing" sa ne anunte ca a doua zi avem de platit cutare suma. Ne-am conformat, am platit.
Acum, dupa un an, ne suna de la aceeasi firma ca mai avem de platit 12 milioane. Bani in care intra si costul de deschidere a unui card pe care nu l-am cerut dar pe care ni l-au facut.
2. Cautind ceva de imbracat pentru nunta (si fireste neavind timp de umblat ca musca fara cap prin 100 de magazine) m-am dus la Selgros. Nu-mi mai cunosc masurile la haine si oricum croielile de Selgros nu se aseaza...perfect :D. Eram si singura. Asa ca am facut muuulte drumuri intre cabina de proba si raionul de tzoale, ca sa aleg noi modele, sa incerc noi marimi, sa combin si sa asortez cit mai potrivit. La un moment dat a venit un agent de paza. Prea m-a vazut pe camerele de supraveghere ca ma foiesc, asa ca a venit sa verifice daca nu fur din magazin.
3. Acelasi Selgros, de data asta la iesire. Carucioare pline in fata mea, femeile alea care iti verifica marfa si ti-o stampileaza se uita cite 30 de secunde pe factura si la carut. Pe mine, cu o sacosa de Selgros in care aveam 10 articole, ma pun sa le scot din sacosa, pe jos, ca sa le verifice. Trebuie ca sint suspecta tare...
4. Carrefour. Imi cumpar un set, pantalon scurt si tricou. Se chinuie femeia de la casa, cu o lipsa de indeminare absolut fascinanta, sa scoata cacaturile alea de plastic, de siguranta. Imi pune marfa intr-o punga, plec. Acasa ma chinui cu patentul sa sparg elementul de siguranta pe care mi-l lasase prins pe interiorul pantalonului.
5. Ma duc sa cumpar haine pentru Pisilinca, de la acelasi stand din siraj de unde cumpar de 3 luni. Vinzatoarea ma intreaba iar daca am fetita sau baietel; fetita, dar nu vreau nimic roz. In cele din urma ma lasa sa ma uit singura la ce au expus si sa aleg. Cind ma duc cu salopeta bleumarin la casa sa platesc, ma priveste indignata. Spuneati ca aveti fetita parca???
6. Iasi, semafor. Vesnic exista cite un grabit care se baga in fata, atit de in fata incit nu mai vede semaforul, si pierzi 5 secunde din verdele de 30 de secunde, pina isi face curaj sa porneasca. Tarani in masini de lux care arunca peturile, pungile cu resturi, cutiile de pizza pe geam. Alti tarani, in alte masini, care nu acorda prioritate si trec pe rosu. Taximetristi...ooo, pe asta i-as schingiui unul cite unul, pina la pierderea oricarei capacitati de a mai pune in viata lor mina pe vreun volan. Pietoni indolenti si nesimtiti care traverseaza agale pe unde le trece prin cap. Maxi-taxi care pleaca din statie fara sa acorde prioritate. Handicapati care nu semnalizeaza niciodata.
7. Universitate de doi bani jumate, incapabila sa sustina financiar locurile de doctorat scoase la concurs. Bataie de joc si discriminare. Favoritisme si favoriti, spagi, delegarea responsabilitatilor si asumarea meritelor...altora.
8. Vinzatoare cu 4 clase care isi permit sa ti se adreseze la persoana a IIa singular de parca ne cunoastem de o vesnicie. Care nu sesizeaza privirea si tonul cu care repeti iar si iar, chiar si cind suna redundant, un "dumneavoastra" care devine de-a dreptul isteric.
9. Facturi care ajung cu mult dupa data scadenta si pentru care, fireste, platesti penalitati. dar nici nu poti achita serviciul respectiv fara factura.
10. Priviri acuzatoare si ironice pe strada si sfaturi "mamoase" la 40 de grade legate de caciulite, pulovarase si mame denaturate.
E destul...?
Lunar, a sunat cineva de la firma de "leasing" sa ne anunte ca a doua zi avem de platit cutare suma. Ne-am conformat, am platit.
Acum, dupa un an, ne suna de la aceeasi firma ca mai avem de platit 12 milioane. Bani in care intra si costul de deschidere a unui card pe care nu l-am cerut dar pe care ni l-au facut.
2. Cautind ceva de imbracat pentru nunta (si fireste neavind timp de umblat ca musca fara cap prin 100 de magazine) m-am dus la Selgros. Nu-mi mai cunosc masurile la haine si oricum croielile de Selgros nu se aseaza...perfect :D. Eram si singura. Asa ca am facut muuulte drumuri intre cabina de proba si raionul de tzoale, ca sa aleg noi modele, sa incerc noi marimi, sa combin si sa asortez cit mai potrivit. La un moment dat a venit un agent de paza. Prea m-a vazut pe camerele de supraveghere ca ma foiesc, asa ca a venit sa verifice daca nu fur din magazin.
3. Acelasi Selgros, de data asta la iesire. Carucioare pline in fata mea, femeile alea care iti verifica marfa si ti-o stampileaza se uita cite 30 de secunde pe factura si la carut. Pe mine, cu o sacosa de Selgros in care aveam 10 articole, ma pun sa le scot din sacosa, pe jos, ca sa le verifice. Trebuie ca sint suspecta tare...
4. Carrefour. Imi cumpar un set, pantalon scurt si tricou. Se chinuie femeia de la casa, cu o lipsa de indeminare absolut fascinanta, sa scoata cacaturile alea de plastic, de siguranta. Imi pune marfa intr-o punga, plec. Acasa ma chinui cu patentul sa sparg elementul de siguranta pe care mi-l lasase prins pe interiorul pantalonului.
5. Ma duc sa cumpar haine pentru Pisilinca, de la acelasi stand din siraj de unde cumpar de 3 luni. Vinzatoarea ma intreaba iar daca am fetita sau baietel; fetita, dar nu vreau nimic roz. In cele din urma ma lasa sa ma uit singura la ce au expus si sa aleg. Cind ma duc cu salopeta bleumarin la casa sa platesc, ma priveste indignata. Spuneati ca aveti fetita parca???
6. Iasi, semafor. Vesnic exista cite un grabit care se baga in fata, atit de in fata incit nu mai vede semaforul, si pierzi 5 secunde din verdele de 30 de secunde, pina isi face curaj sa porneasca. Tarani in masini de lux care arunca peturile, pungile cu resturi, cutiile de pizza pe geam. Alti tarani, in alte masini, care nu acorda prioritate si trec pe rosu. Taximetristi...ooo, pe asta i-as schingiui unul cite unul, pina la pierderea oricarei capacitati de a mai pune in viata lor mina pe vreun volan. Pietoni indolenti si nesimtiti care traverseaza agale pe unde le trece prin cap. Maxi-taxi care pleaca din statie fara sa acorde prioritate. Handicapati care nu semnalizeaza niciodata.
7. Universitate de doi bani jumate, incapabila sa sustina financiar locurile de doctorat scoase la concurs. Bataie de joc si discriminare. Favoritisme si favoriti, spagi, delegarea responsabilitatilor si asumarea meritelor...altora.
8. Vinzatoare cu 4 clase care isi permit sa ti se adreseze la persoana a IIa singular de parca ne cunoastem de o vesnicie. Care nu sesizeaza privirea si tonul cu care repeti iar si iar, chiar si cind suna redundant, un "dumneavoastra" care devine de-a dreptul isteric.
9. Facturi care ajung cu mult dupa data scadenta si pentru care, fireste, platesti penalitati. dar nici nu poti achita serviciul respectiv fara factura.
10. Priviri acuzatoare si ironice pe strada si sfaturi "mamoase" la 40 de grade legate de caciulite, pulovarase si mame denaturate.
E destul...?
15.06.2009
TV
Nu, n-o sa povestesc cit de jalnice sint posturile tv romanesti. Altceva ma framinta azi.
Nu mai acceptam - chipurile - discriminarea. Este vinata, acuzata, condamnata. Ne jigneste cu precadere- cel putin pe noi, femeile - discriminarea bazata pe aspectul fizic.
Pot sa inteleg asta.
Ce NU pot sa inteleg este de ce apar pe diverse posturi mamzele si " mamzei" care arata parca ar fi fost calcati de tren, ca si cum ar fi fost rezultatul unui experiment genetic nereusit. De ce apar pe sticla indivizi si individe peltici, ssss-iiti, zzz-iiti si cu alte defecte de pronuntie.
Serios, nu discriminez pe nimeni. Dar cum eu nu ma duc sa concurez la miss, nu am pretentia sa fiu model sau sportiva de performanta, asa as vrea ca nici retina, nici timpanul, sa nu-mi fie agresate de asemenea persoane.
Intelegeti-ma bine: nu ma refer la indivizi invitati in anumite emisiuni datorita competentei lor intr-un domeniu sau altul. Aia pot fi cit de uriti si cit de peltici vor, cu conditia sa nu se sparga obiectivul camerei de filmat si sa nu le explodeze microfoanele (pardon, lavalierele). Dar cei angajati pe posturile odinioara cunoscute ca "shpicheri" si "shpicheritze" parca-parca as emite pretentia sa nu aiba (ei) voci de soprana sau (ele) de freza stomatologica, sa fi depasit din punct de vedere "logopedic" (nu, nu-s aia care se ocupa de picioare...) faza de copil de 3-4 ani si sa arate (ma refer la fatza) macar ca majoritatea oamenilor obisnuiti de pe strada (am spus strada, ma refer deci la mediul urban, nu la ulitele din mediul rural pe care ai deosebita placere de a observa, in proportie de 90%, figuri abrutizate de munca si tarate de alcoolul consumat de femeile-mame in perioada de gestatie).
A, da. Si taare mi-ar fi drag daca televiziunile ar angaja oameni care sa aiba reala incredere in capacitatile proprii si care sa nu fi acumulat diverse frustrari, oameni care nu se simt obligati sa racneasca pentru a fi auziti si ascultati...si, daca e cazul, intelesi. Cam toate modelele de televizore de pe piata au ceea ce se cheama volum reglabil. Adica pot fi date incet sau tare. Da, TARE. Fiti convinsi ca daca exista ceva ce merita auzit din tot ceea ce debiteaza, ii vom auzi.
Nu mai acceptam - chipurile - discriminarea. Este vinata, acuzata, condamnata. Ne jigneste cu precadere- cel putin pe noi, femeile - discriminarea bazata pe aspectul fizic.
Pot sa inteleg asta.
Ce NU pot sa inteleg este de ce apar pe diverse posturi mamzele si " mamzei" care arata parca ar fi fost calcati de tren, ca si cum ar fi fost rezultatul unui experiment genetic nereusit. De ce apar pe sticla indivizi si individe peltici, ssss-iiti, zzz-iiti si cu alte defecte de pronuntie.
Serios, nu discriminez pe nimeni. Dar cum eu nu ma duc sa concurez la miss, nu am pretentia sa fiu model sau sportiva de performanta, asa as vrea ca nici retina, nici timpanul, sa nu-mi fie agresate de asemenea persoane.
Intelegeti-ma bine: nu ma refer la indivizi invitati in anumite emisiuni datorita competentei lor intr-un domeniu sau altul. Aia pot fi cit de uriti si cit de peltici vor, cu conditia sa nu se sparga obiectivul camerei de filmat si sa nu le explodeze microfoanele (pardon, lavalierele). Dar cei angajati pe posturile odinioara cunoscute ca "shpicheri" si "shpicheritze" parca-parca as emite pretentia sa nu aiba (ei) voci de soprana sau (ele) de freza stomatologica, sa fi depasit din punct de vedere "logopedic" (nu, nu-s aia care se ocupa de picioare...) faza de copil de 3-4 ani si sa arate (ma refer la fatza) macar ca majoritatea oamenilor obisnuiti de pe strada (am spus strada, ma refer deci la mediul urban, nu la ulitele din mediul rural pe care ai deosebita placere de a observa, in proportie de 90%, figuri abrutizate de munca si tarate de alcoolul consumat de femeile-mame in perioada de gestatie).
A, da. Si taare mi-ar fi drag daca televiziunile ar angaja oameni care sa aiba reala incredere in capacitatile proprii si care sa nu fi acumulat diverse frustrari, oameni care nu se simt obligati sa racneasca pentru a fi auziti si ascultati...si, daca e cazul, intelesi. Cam toate modelele de televizore de pe piata au ceea ce se cheama volum reglabil. Adica pot fi date incet sau tare. Da, TARE. Fiti convinsi ca daca exista ceva ce merita auzit din tot ceea ce debiteaza, ii vom auzi.
06.06.2009
Remember "22 de ani"
Prea des in ultima vreme ma trezesc amintindu-mi cu uimire chestii pe care nu credeam ca le-as putea uita vreodata. Nici nu le uit propriu-zis...doar le pierd din vedere, coplesita de intimplarile de zi cu zi, acaparata de griji legate de somnul de peste zi (si noapte) al Pisilincai, indobitocita de computer si teveu. Asa ca am zis sa scriu - pentru mine, pentru Tine, pentru cind voi reciti si voi redescoperi cu uimire postari pe care nici nu mai stiam ca le-am " publicat".
Mi-am amintit azi de prima mea vizita la tine acasa si de uimirea care m-a cuprins cind am vazut ca intr-adevar a venit administratora blocului sa iti dea noile cartele de interfon.
De frenezia cu care mi-ai pus muzica prima oara; ai facut harcea-parcea relativa ordine din cd-uri, eu ma simteam aproape ca la examen, stinjenita pina la infricosare de faptul ca niciodata nu am prea stiut cine " cinta" o anumita piesa (si nici titluri de piese nu am avut habar vreodata); tu schimbai piesa dupa piesa, de multe ori nelasind-o sa o ascultam pina la capat, pentru una noua, " mai clasica", " mai preferata"; cd dupa cd, album dupa album.
De privirile mele furisate de la prima intilnire - ma rog, prima...cunostinta. De tremuratul care m-a apucat atunci cind " din greseala", la despartire, nu m-ai pupat chiar pe obraz.
De tentativa mea esuata de a bea alcool la Ciric (incheiata lamentabil - dar era loc si de mai rau, daca nu as fi ajuns pina la baie - cu capul in buda) si de grija ta " parinteasca" cu bitter-ul (si alintaturile mele constiente si constiincioase de a-l refuza pe motiv ca e amar).
De emotia acelui Drambouie - habar n-aveam ce-i ala...iar alcool?!?
De tremuriciurile de la primele telefoane. De cum tipam la Cristina, dupa ce iti dadusem beep, ca eu nu pot sa raspund la telefon ca nu stiu ce sa inventez sa iti spun, ca deh, beep-aisem mai mult din curiozitatea de a vedea daca ma suni si daca mai stii al cui e numarul de telefon. De cum ma straduiam sa fiu surprinsa atunci cind m-ai invitat la ziua ta, desi fusesem deja pusa in garda de Cristina, care nu ar fi trebuit sa imi spuna, care aflase de la Andrei care nu ar fi trebuit sa ii spuna.
De cea mai buna felie de harbuz pe care am mincat-o vreodata, picurind din ea (si din colegele ei, mincate de altii) pe covorul Andreei. Ok, in mod normal sint in stare sa maninc harbuz intr-un mod cit de cit civilizat, dar atunci...nu se putea.
De amintirile depanate iar si iar si iar si iar...... si iar despre calatoria si petrecerea datorita carora ne-am cunoscut.
De diminetile in care ma imbracam pe ascuns, ca sa nu vada nimeni cit de devreme voi pleca de acasa, si asteptam plina de nervi ca ai mei sa porneasca spre servici, ca sa ajung la ora 7 acasa la tine, sa sun la interfon (ce bucurie...imi si inchipui) si sa prind jumatate de ora de stat in brate inainte de a pleca la facultate.
De chiulitul intens de la cursuri ca sa putem sta cit mai mult impreuna. Ce bine ca nici acum nu-ti e prea clar CIT de mult am chiulit !
De mirarea cu care ti-am ascultat "rezumatul vietii" pe care mi l-ai facut la prima intilnire oficiala si de amuzamentul cu care te-am ascultat mai tirziu explicindu-mi ca inca incercai sa ma convingi ca ar fi trebuit sa ma gindesc mai bine daca chiar am nevoie sa ma leg la cap cu asa un "specimen".
De fata pe care ai facut-o cind Motanu' n-a mai rezistat (eroic) in cojocul meu si a mieunat disperat si de tonul pe care mi-ai spus "Mai lasa-l..." cind ma pregateam sa il duc sa il abandonez in camin, in speranta ca isi va gasi pina la urma un stapin.
De primul sarut dat in fata blocului, cind atit de "discret" ne-a lasat toata lumea, in sfirsit, singuri, si de gindul ca bunica Hilda sigur ma va vedea pe geam.
De cum am alergat atunci pe scari, din ce in ce mai sigura ca ar fi trebuit sa te chem sus, si m-am repezit in balcon sa te strig, gindindu-ma ca poate macar o data se va intimpla ca in filme, si inca mai stai sa privesti melancolic spre etajul 3. Am dormit atunci pe canapeaua din sufragerie, nu as fi putut dormi in patul meu, singura pina la urma...
As putea continua probabil la nesfirsit; prima iesire la pescuit, faimosul si pretiosul tau briceag pe care mi l-ai dat sa curat...nu stiu ce, dupa ce refuzasesi pe altcineva, totul in sine era o aventura, era intens, plin de "fluturasi" si de "tremurici" si de emotii si ginduri si planuri si sperante si temeri si ezitari.
Nu-mi vine sa cred ca am ajuns aici. Stiu ca mereu rizi de mine pe tema asta, dar chiar nu mi-am imaginat niciodata, nu am sperat niciodata, nu m-am gindit nici o clipa atit de departe. Ziua de azi nu a facut parte din nici un plan. De altfel, planurile mele erau foarte simple la vremea aia, mai degraba vroiam sa ma "joc", sa ascult pe cineva din cu totul alta lume decit cea in care traiam eu, cu un orizont mult mai larg. Da, recunosc ca la un moment dat am trecut prin faza aia "materna" in care as fi vrut sa te pot tine in brate pur si simplu, in speranta ca asta te va linisti si te va face sa uiti...dar nu a durat mult. Si am fost si sint si azi mindra ca nu m-am speriat, nu m-am descurajat, nu am ezitat atunci.
O chestie ..ironic de amuzanta, zic eu, este ca mesajul pe care ti l-am trimis atunci - care a fost si ala unul dintre "punctele de plecare" ale prezentului pe care il traim - a fost expediat la o ora tirzie, dupa vreo doua beri Silva bruna, in timp ce eram in oras cu Lucian - remember Lucian? si devenisem foarte curajoasa. Curaj care disparuse a doua zi cind eram la servici si am vazut apelul pierdut de la tine. Doamne, cit m-a batut atunci Rica la cap sa te sun inapoi...!
Nu stiu unde vreau sa ajung cu tot "rimembaru' "asta. E prima oara cind nu stiu cum ar trebui sa sune o fraza de final. Probabil pentru ca mi-as dori sa nu existe niciodata nici un final.
Mi-am amintit azi de prima mea vizita la tine acasa si de uimirea care m-a cuprins cind am vazut ca intr-adevar a venit administratora blocului sa iti dea noile cartele de interfon.
De frenezia cu care mi-ai pus muzica prima oara; ai facut harcea-parcea relativa ordine din cd-uri, eu ma simteam aproape ca la examen, stinjenita pina la infricosare de faptul ca niciodata nu am prea stiut cine " cinta" o anumita piesa (si nici titluri de piese nu am avut habar vreodata); tu schimbai piesa dupa piesa, de multe ori nelasind-o sa o ascultam pina la capat, pentru una noua, " mai clasica", " mai preferata"; cd dupa cd, album dupa album.
De privirile mele furisate de la prima intilnire - ma rog, prima...cunostinta. De tremuratul care m-a apucat atunci cind " din greseala", la despartire, nu m-ai pupat chiar pe obraz.
De tentativa mea esuata de a bea alcool la Ciric (incheiata lamentabil - dar era loc si de mai rau, daca nu as fi ajuns pina la baie - cu capul in buda) si de grija ta " parinteasca" cu bitter-ul (si alintaturile mele constiente si constiincioase de a-l refuza pe motiv ca e amar).
De emotia acelui Drambouie - habar n-aveam ce-i ala...iar alcool?!?
De tremuriciurile de la primele telefoane. De cum tipam la Cristina, dupa ce iti dadusem beep, ca eu nu pot sa raspund la telefon ca nu stiu ce sa inventez sa iti spun, ca deh, beep-aisem mai mult din curiozitatea de a vedea daca ma suni si daca mai stii al cui e numarul de telefon. De cum ma straduiam sa fiu surprinsa atunci cind m-ai invitat la ziua ta, desi fusesem deja pusa in garda de Cristina, care nu ar fi trebuit sa imi spuna, care aflase de la Andrei care nu ar fi trebuit sa ii spuna.
De cea mai buna felie de harbuz pe care am mincat-o vreodata, picurind din ea (si din colegele ei, mincate de altii) pe covorul Andreei. Ok, in mod normal sint in stare sa maninc harbuz intr-un mod cit de cit civilizat, dar atunci...nu se putea.
De amintirile depanate iar si iar si iar si iar...... si iar despre calatoria si petrecerea datorita carora ne-am cunoscut.
De diminetile in care ma imbracam pe ascuns, ca sa nu vada nimeni cit de devreme voi pleca de acasa, si asteptam plina de nervi ca ai mei sa porneasca spre servici, ca sa ajung la ora 7 acasa la tine, sa sun la interfon (ce bucurie...imi si inchipui) si sa prind jumatate de ora de stat in brate inainte de a pleca la facultate.
De chiulitul intens de la cursuri ca sa putem sta cit mai mult impreuna. Ce bine ca nici acum nu-ti e prea clar CIT de mult am chiulit !
De mirarea cu care ti-am ascultat "rezumatul vietii" pe care mi l-ai facut la prima intilnire oficiala si de amuzamentul cu care te-am ascultat mai tirziu explicindu-mi ca inca incercai sa ma convingi ca ar fi trebuit sa ma gindesc mai bine daca chiar am nevoie sa ma leg la cap cu asa un "specimen".
De fata pe care ai facut-o cind Motanu' n-a mai rezistat (eroic) in cojocul meu si a mieunat disperat si de tonul pe care mi-ai spus "Mai lasa-l..." cind ma pregateam sa il duc sa il abandonez in camin, in speranta ca isi va gasi pina la urma un stapin.
De primul sarut dat in fata blocului, cind atit de "discret" ne-a lasat toata lumea, in sfirsit, singuri, si de gindul ca bunica Hilda sigur ma va vedea pe geam.
De cum am alergat atunci pe scari, din ce in ce mai sigura ca ar fi trebuit sa te chem sus, si m-am repezit in balcon sa te strig, gindindu-ma ca poate macar o data se va intimpla ca in filme, si inca mai stai sa privesti melancolic spre etajul 3. Am dormit atunci pe canapeaua din sufragerie, nu as fi putut dormi in patul meu, singura pina la urma...
As putea continua probabil la nesfirsit; prima iesire la pescuit, faimosul si pretiosul tau briceag pe care mi l-ai dat sa curat...nu stiu ce, dupa ce refuzasesi pe altcineva, totul in sine era o aventura, era intens, plin de "fluturasi" si de "tremurici" si de emotii si ginduri si planuri si sperante si temeri si ezitari.
Nu-mi vine sa cred ca am ajuns aici. Stiu ca mereu rizi de mine pe tema asta, dar chiar nu mi-am imaginat niciodata, nu am sperat niciodata, nu m-am gindit nici o clipa atit de departe. Ziua de azi nu a facut parte din nici un plan. De altfel, planurile mele erau foarte simple la vremea aia, mai degraba vroiam sa ma "joc", sa ascult pe cineva din cu totul alta lume decit cea in care traiam eu, cu un orizont mult mai larg. Da, recunosc ca la un moment dat am trecut prin faza aia "materna" in care as fi vrut sa te pot tine in brate pur si simplu, in speranta ca asta te va linisti si te va face sa uiti...dar nu a durat mult. Si am fost si sint si azi mindra ca nu m-am speriat, nu m-am descurajat, nu am ezitat atunci.
O chestie ..ironic de amuzanta, zic eu, este ca mesajul pe care ti l-am trimis atunci - care a fost si ala unul dintre "punctele de plecare" ale prezentului pe care il traim - a fost expediat la o ora tirzie, dupa vreo doua beri Silva bruna, in timp ce eram in oras cu Lucian - remember Lucian? si devenisem foarte curajoasa. Curaj care disparuse a doua zi cind eram la servici si am vazut apelul pierdut de la tine. Doamne, cit m-a batut atunci Rica la cap sa te sun inapoi...!
Nu stiu unde vreau sa ajung cu tot "rimembaru' "asta. E prima oara cind nu stiu cum ar trebui sa sune o fraza de final. Probabil pentru ca mi-as dori sa nu existe niciodata nici un final.
01.06.2009
Lectia
Ora 8 pm ma prinde mai intotdeauna in diferite faze de hranire/adormire a Pisilincai - in fata tv-ului desigur. Asa ca m-am facut fan al Meerkat Manor - de cind mi-am dorit asta ! Probabil ca e cel mai palpitant serial de televiziune ever :)
Asa se face ca ieri am avut ocazia de a primi una dintre cele mai neasteptate lectii despre iubire, responsabilitate (si asumarea ei), constiinciozitate si devotament.
Rocket Dog, femela-sefa a familiei de suricate, s-a luptat cu un neam de vipera care intrase peste noapte in vizuina, amenintind (mai ales) viata celor 3 pui ai ei. Lupta asta s-a terminat cam prost pentru R.D, care a fost muscata de cap.
In mod normal, orice suricata stie ca "primul ajutor" in caz de asemenea muscaturi consta in a sta nemiscata; R.D insa nu este "orice suricata" ci este responsabila pentru vietile celor 3 pui care nici nu facusera ochi, si care nu mai puteau fi adapostiti in vizuina familiei, si pentru vietile celorlalte treizeci si de suricate din familie. Asa ca ea nu isi permite sa zaca linistita, ci o porneste, cu familia dupa ea, in cautarea uneo noi vizuine.
Cind nu mai poate cara nici macar unul dintre pui, familia o ajuta. Avind in vedere riscul pe care il presupune aparitia unui soim-vultur-ceva, sint nevoiti sa se opreasca la un adapost temporar. Veninul insa isi face de cap, iar RD nu mai poate continua drumul. Prin cine stie ce "ritual magic", ea ii preda stafeta surorii ei, care pleaca insotita de aproape intreaga familie (si de puii lui RD) in cautarea adapostului potrivit.
RD nu e parasita insa de toata familia; fratele ei si inca o suricata ramin sa o protejeze, si nu o parasesc nici atunci cind camerele de filmat aratau ca si-ar fi dat obstescul sfirsit.
Pentru ca RD se ridica, si se tiriie cu ultimele puteri catre restul familiei, pentru care este, nu-i asa, responsabila pina la moarte. O gaseste inainte de lasarea intunericului, instalata in siguranta intr-o noua vizuina. Este intimpinata cu caldura de restul clanului.
Si dupa o saptamina, RD este in sfirsit in afara oricarui pericol. Vipera care ar fi ucis usor un om, nu a reusit sa ucida un sobolan cu bot ascutit si coada dungata, si cu o inima maaaare.
Asa se face ca ieri am avut ocazia de a primi una dintre cele mai neasteptate lectii despre iubire, responsabilitate (si asumarea ei), constiinciozitate si devotament.
Rocket Dog, femela-sefa a familiei de suricate, s-a luptat cu un neam de vipera care intrase peste noapte in vizuina, amenintind (mai ales) viata celor 3 pui ai ei. Lupta asta s-a terminat cam prost pentru R.D, care a fost muscata de cap.
In mod normal, orice suricata stie ca "primul ajutor" in caz de asemenea muscaturi consta in a sta nemiscata; R.D insa nu este "orice suricata" ci este responsabila pentru vietile celor 3 pui care nici nu facusera ochi, si care nu mai puteau fi adapostiti in vizuina familiei, si pentru vietile celorlalte treizeci si de suricate din familie. Asa ca ea nu isi permite sa zaca linistita, ci o porneste, cu familia dupa ea, in cautarea uneo noi vizuine.
Cind nu mai poate cara nici macar unul dintre pui, familia o ajuta. Avind in vedere riscul pe care il presupune aparitia unui soim-vultur-ceva, sint nevoiti sa se opreasca la un adapost temporar. Veninul insa isi face de cap, iar RD nu mai poate continua drumul. Prin cine stie ce "ritual magic", ea ii preda stafeta surorii ei, care pleaca insotita de aproape intreaga familie (si de puii lui RD) in cautarea adapostului potrivit.
RD nu e parasita insa de toata familia; fratele ei si inca o suricata ramin sa o protejeze, si nu o parasesc nici atunci cind camerele de filmat aratau ca si-ar fi dat obstescul sfirsit.
Pentru ca RD se ridica, si se tiriie cu ultimele puteri catre restul familiei, pentru care este, nu-i asa, responsabila pina la moarte. O gaseste inainte de lasarea intunericului, instalata in siguranta intr-o noua vizuina. Este intimpinata cu caldura de restul clanului.
Si dupa o saptamina, RD este in sfirsit in afara oricarui pericol. Vipera care ar fi ucis usor un om, nu a reusit sa ucida un sobolan cu bot ascutit si coada dungata, si cu o inima maaaare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)