23.08.2010

Pisilinceli

Am fost in piata sa cumparam chestii pentru un borsh, si ca intotdeauna, fiica-mea s-a capatat cu cite ceva; marea atractie a zilei au fost strugurii. Desi imita cam orice cuvint ii spunem, cu o bunavointa care ma uimeste avind in vedere ca de multe ori rosteste cu totul altceva decit cuvintul original iar noi ne distram teribil, impreuna cu ea, de data asta strugurele a fost botezat din start "pica papa". Pentru cine nu a citit din urma, "pica" nu e cu I de la Ionel ci cu i de la invatatoare, si inseamna minge, pentru ca "minia" face "pica-pica" atunci cind o trintesti pe jos. Astfel, cu o logica imbatabila, fiica-mea ne-a amintit ca de fapt strugurii sint o aglomerare de bilute comestibile.

Tot fiica-mea a gasit intr-un colt ascuns de apartament batatorul de covoare: e lung cit ea, galben si curat pentru ca era nou cumparat. Dupa ce m-a vazut de citeva ori bagind pe sub mobila de bucatarie diverse cozi de mop, rigle si alte de-astea, ca sa ii recuperez mingile pierdute, s-a infiintat intr-o zi foarte serioasa cu el in mina, s-a pus pe burta pe gresie si a inceput sa scotoceasca cu el dupa o bila pe care tocmai o aruncase acolo.

Vocabularul ei devine din ce in ce mai bogat. Tamica este Miiiiaaaa! pentru ca nu sta niciodata sa o atinga, asa ca foloseste imperativul. Motanul este Mia-mia tandru, ca nu e clar care dintre ei doi se alinta mai tare atunci cind au cite un moment de tandrete. Rata si lebada fac Mac-mac dar in moduri total diferite, gisca face ga-ga, cutzu face mm-mm, vaca face muuuu, bubu e mumu iar bunica este...intr-un fel :)). Purcelul fornaie pe nas, porumbelul face hruu-hruu, calul face cla-clo (cu limba) si nihoho, magarul face ii-aaa, bufnita face uu-uu, dar cu totul altfel decit trenul care face uu-uu! si cicacica. Masina merge brum-brum, si nu-i place decit cu masina " lu ta-su", ca " a mea" cam duce la gradi, si oricum e buna numai de depozitat carutul. Mama si tata au devenit mami si tati, ba tati e uneori taticu; pa-pa inseamna sa mergem (e plimbareata fiica-mea, de cum face ochi ea vrea numai pa-pa), papa e mincarea si papi e apa. Mai exista si apti care e lapticul. Din proprie initiativa, cind ne aude pe noi salutind, spune si ea Lua - adica buna ziua, si orice multumesc aude este urmat de un fel de "picere" adicatelea cu placere. Singura chestie care ma dispera este ca s-a prins ca "na" mai este folosut si in loc de " poftim", si desi ne uscam gura spunind poftim-multumesc-cu placere, de cite ori sacapam cite un na in sintagme de genul "na, uite ce-am facut", ne intinde ce are in mina - fie el si un obiect imaginar - spunind taaare mindra na! Acasa e cacu, hutza e uca, pietricelele sint pitceie - si asta se rosteste in general tot imperativ, si e unul din putinele lucruri pe care ar fi bine sa o lasi sa il faca atunci cind spune, daca nu vrei sa ai parte de scandal si batai de cap.

Acum citeva seri ne-a induiosat teribil; avea o singura bilutza noua (in general orice chestie rotunda se cumpara in dublu - macar - exemplar, din motive lesne de inteles) de silicon, colorata pastelat, cu "ceva" inauntru care se aprinde colorat cind dai biluta de pamint. Si uitase cu totul unde o lasase, asa ca, inainte de culcare, umbla nauca prin toata casa inginind alintat si rugator picaaa...piiicaaa... Am cautat amindoi de ne-au iesit ochii, peste tot, am mutat mobile, parca intrase in pamint. Dupa vreo ora de cautari asidue, pline de compasiune fata de copilul care nu se isteriza ci era doar trist si tot venea la noi cu batatorul de covoare sa ne uitam sub dulapurile din bucatarie, unde stie ea ca se pierd picile, si-a amintit brusc: s-a inviorat si a pornit trop-trop cu un cu totul alt tonus, catre living, catre girafa Fisher-Price, in care nu mai erau cuburile originale ci era dosita cu grija minunea sclipicioasa. Dupa asta abia, m-a luat de mina si a zis mami-nani.

Bine, mami-nani asta care m-a bucurat si m-a facut sa fiu tare mindra de ea, pentru ca deodata nu mai adoarme leganata si la sin, ci cuminte linga mine in pat, l-a transformat intr-un mic instrument de santaj. La mama lui, mami-nani se intimpla pe o canapea din camera ei, dupa care eu o transferam usor in patutul in care raminea in general pina pe la 2 noaptea. Mai nou, mami-nani se intimpla aratindu-mi-se dormitorul nostru...pe care nu vreau sa i-l refuz nici in varianta asta, ca sint sigura ca la un moment dat va opta pentru camera ei...

2 comentarii:

  1. Pisi draga .....o sugestie...daca mai ai timp si rabdare.... Scrie un dictionar al PisIlincai....eu am unul facut de catre tatal meu si ma emotionez toata si-s plina de mandrie cand il rasfoiesc. Fiecare cuvant de acolo le aduce aminte de o intamplare si ii vad cu cata dragoste si mandrie imi povestesc. Sa fi parinte e un lucru exceptional ...iar sa fi copil si sa realizezi peste ani cat contezi pentru parintii tai... e si mai frumos.
    PS...cat despre intoarcerea la primordial la relatia dintre copil si...:) fusta mamei....si eu sunt traditionalista ....am facut un an de gradinita in viata mea si parintii mei m-au dat la vreo 8 ani la scoala ca sa mai copilaresc , am trait departe de lumea asta nebuna alaturi de fusta bunicii unde am vazut si sper eu...invatat ce inseamna cu adevarat sa fi om.Desi sunt capabila sa fac aproape orice din ceea ce face un barbat nu sunt o feminista si nici o partizana a emanciparii si da copii trebuie crescuti de mama lor si da trebuie alaptati si da...locul unei femei e in bucatarie si langa copii si NU la modul in care devine rob ci la modul in care ea e singura care poate asigura echilibrul si linistea familiei. pe de alta parte.....in lumea asta nebune nebuna nebuna....in care putin sunt cei care mai apreciaza adevaratele valori trebuie sa pregatesti un copil si pt partea rea si traumatica a vietii....trebuie sa il lasi sa se descurce in colectivitate si sa lupte pt locul lui in societate. Chiar daca azi societatea lui este formata din 6 tanci urlatori.

    Inca te mai astept la cafea.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Änonimo", hai ca de cind imi duc copila la gradi mai am si un pic de timp de respirat.
    Dar trimite-mi si mie un nr de tel, o adresa de mail, un ID de YM, ceva...sa ma invit la cafeaua aia :))

    RăspundețiȘtergere