Impresii de botez

Iaca am reusit sa culcam Pisilinca ceva mai devreme (sper sa nu se trezeasca) si profit de moment sa povestesc cite ceva despre cum a fost botezul...
Incep prin a marturisi ca atunci cind am exclamat imperativ "Nu ma intereseaza, facem botezul in mai si daca nu mai gasim restaurant pentru petrecere n-avem decit sa o facem si la anul pe vremea asta" eram intens stresata de diverse priviri mustratoare ale celor carora le raspunsesem ca "Nu, nu am botezat-o inca", de sfaturile spuse pe ton convingator ca "O sa vezi ca dupa ce o botezati n-o sa mai plinga atita" si aveam o mare stringere de inima pentru ca citisem undeva o superstitie conform careia bebelusii nu au nici macar inger pazitor pina la botez.
Motanul, ce sa faca saracul, decit sa se dea de 3 ori peste cap si sa manince o lingura de jaratec, ca sa botezam fata in mai, dupa cum decretase Pisoiu'. Si uite-asa am aranjat (credeam noi) totul pentru ziua de 24 mai...

De la bun inceput am avut emotii. O data pentru ca intotdeauna am vazut copiii stind in brate pe spate la botez, ori Pisilinca ma mir ca doarme asa noaptea, ca ziua nici nu poate fi vorba. Ca o sa plinga non-stop. Ca o sa pling si eu cu ea. Ca o sa raceasca. Ca nu accepta suzeta si deci nu o sa poata fi trecuta pe "mute".

Aici fac o paranteza. As vrea sa mi se explice si mie de ce INAINTE de botez toata lumea iti spune ca niciodata copiii nu racesc la botez (desi stau dezbracati in biserica rece, sint inmuiati intr-un vas cu apa de cine stie ce temperatura, apoi sint imbracati de cele mai multe ori neindeminatic de cineva care nu a mai facut asta decit, poate, cu ocazia altui botez), iar DUPA botez aceeasi "toata lume" m-a sunat sa ma intrebe daca "Ilinca e bine, nu, n-a racit...?", intrebare pusa desigur pe un ton mult mai retinut si mai nesigur...

Ma rog.
Am ajuns la biserica, noi, o pereche de nasi din cele doua, o pereche de bunici din cele doua. Preotul a fost neasteptat de punctual, spre deosebire de a doua pereche de nasi, respectiv de bunici (care s-au ratacit cu niste invitati prin oras).
Nu are rost sa intru in detalii legate de nervii mei, deja pusi pe bigudiuri. Pisilinca a plins, a stat in brate doar pe burtica (aviatoare o facem...sau mai degraba avion), a urlat cind au bagat-o in apa, a tacut pentru scut timp, apoi a urlat iar cind au imbracat-o, si in cele din urma a adormit de oboseala.

Am dus-o acasa, am schimbat-o, a papat si cind a adormit a trebuit sa o imbrac iar ca sa o duc la restaurant. Unde din nou a plins cumplit pina am schimbat-o de hainele de la botez si de paturica de la botez, care miroseau a mir de te dadeau pe spate, si am imbracat-o in niste haine mult mai putin spectaculoase, dar care miroseau a detergentul de acasa, a ea, a mami si a tati, a patutul ei.

Mi-a fost atit de mila de ea incit in final mi-a parut rau ca am botezat-o asa de "mica", mai ales ca - a naibii coincidenta - fusese si programata la vaccin cu doar 3 zile inainte, ocazie cu care mai avusese 2 zile jumate de plins, mofturiceala si disconfort.

Profit ca sa le multumesc Dianei si lui Adi care au fost cei mai dulci nasi si care i-au cumparat finei un numar nelimitat de hainute absolut superbe, si au ales si pentru botez o tinuta absolut bestiala.

De asemeni ii multumesc Laurei care a stat cu Pisilinca stresata si mofturoasa, si ii cer iertare ca nu mi-a trecut prin cap sa ii aduc acasa tort...

Incerc sa pun citeva poze. Da' daca nu reusesc sa le aranjez cum vreau, o sa le adaug intr-o alta postare. La coada sint cele de la baita de "dupa" ( a doua zi).

Ilinca - Prima scrisoare

Stiu ca de cind eram atit de mica incit nimeni nu ma putea vedea, aparitia mea a fost cauza a numeroase restrictii: la bere, la stress, la oboseala, la jucat cu toate pisicile din lume, la fumat, la balacit in apa rece, la cine stie cite altele. Dar eram atit de mica, si aveam mare nevoie sa pot sa cresc sanatoasa.

Nu am vrut sa te lovesc, mami, cind am crescut la tine in burtica. Dar era atit de strimt acolo, si trebuia sa imi intind si eu cite o minuta sau un piciorus, sa ma dezmortesc, sa ma pregatesc pentru intilnirea cu tine si cu tati. Stiu ca te-am necajit cu sughitatul meu noaptea, dar ma pregateam pentru clipa cind voi respira prima oara...si uneori exageram, in nerabdarea mea de a ne intilni toti 3.

M-am cam grabit cind a fost vorba sa vin pe lume, dar rabdarea nu a fost niciodata punctul meu forte. Imi pare rau ca v-am facut sa va ingrijorati, nu asta a fost intentia mea; pur si simplu eram curioasa cum aratati amindoi, cum miroase lumina, ce culoare are aerul.

Stiu ca uneori sint tare plingacioasa. Nu o fac ca sa va necajesc. Uneori pling pentru ca ma doare burtica - si durerea asta este inca ceva nou pentru mine, pentru ca in cea mai mare parte a scurtei mele vieti, nu m-a durut nimic. Alteori pling pentru ca sint atit de obosita incit nu pot sa adorm; alteori pentru ca mi-e foame sau sete, sau pentru ca m-am speriat. Dar de cele mai multe ori pling pentru ca mi se face dor de cind eram cuprinsa cu totul in tine, mami, si acolo era cald si bine, iti auzeam mereu bataile inimii, tresaream bucuroasa cind va auzeam vocile, tie si lui tati.

Vreau sa dorm numai in brate; dar pentru ca acolo ma simt in siguranta. Mami si tati sint singurii pe care ii cunosc dintotdeauna, sint singurii care ma pot alina si in care am incredere. Linga ei stiu ca nu-mi este nici foame, nici frig, si nimic rau nu ma poate atinge. Atunci cind stau lipita de voi si va simt respiratia, si ma tineti strins in brate, ma simt ca in lumea cealalta, dinainte, in care totul era atit de simplu si de cald. Aici inca ma simt straina, totul e nou si urias si ma pierd in atita spatiu.

Incerc sa vorbesc cu voi, sa invat ce spuneti voi pe pasareasca voastra complicata. Nu-mi prea iese, dar vad ca va bucurati de gingurelile mele timide si stingace; aveti rabdare va rog, ma straduiesc, pina la urma o sa reusim sa ne intelegem. Ma ajuta mult daca vorbiti cu mine mereu, si in plus imi si place tare mult sa va aud vocea.

Va rog sa aveti rabdare cu mine si mai tirziu, cind o sa pot sta in fundulet si o sa vad tot ceea ce ma inconjoara. Sa ma protejati si sa ma invatati, sa imi aratati si sa imi explicati, sa imi raspundeti la intrebari. Sa ma inconjurati mereu cu tot atita dragoste, sa nu va enervati si sa nu tipati la mine. Chiar daca voi fi crescut, mai am multe de aflat, si nimic din ceea ce voi face nu va fi ca sa va supar, ci ca sa ajung incet incet sa ma descurc singura. Va dati seama cite am de invatat?

O sa stric probabil multe lucruri; nu o fac din rautate sau din pura placere de a distruge. Doar ca sint curioasa cum sint alcatuite obiectele, cit de rezistente sint, in cite bucati se pot desface, ce gust au. In plus miinile mele vor fi mult mai mici decit ale voastre pentru mult timp de acum inainte, asa ca imi va fi mai usor sa scap lucrurile din mina - nu uitati asta va rog, atunci cind se va intimpla cite un accident.

Primii mei pasi vor fi timizi si greoi, probabil ca o sa seman mai mult cu un boboc de rata decit cu un copil umblacios. Cu antrenament, o sa invat sa merg si fara sa ma sprijin de mobila - dar mina voastra tinind-o pe a mea va fi mereu o bucurie.

Cind o sa cad, sa nu va speriati. Daca veniti panicati peste mine si ma ridicati facind multa galagie, ma sperii si eu si o sa incep sa pling, nu atit de lovitura cit de spaima. Nici nu ma certati; vi se intimpla si voua sa va impiedicati, desi aveti muuult mai multa experienta cu mersul, si nu va cearta nimeni pentru asta.

Imi place mult muzica si imi plac si povestile. Imi place sa ne uitam impreuna in cartile cu poze colorate, si sa citim impreuna povestile mai simple. Imi place sa va aud vorbind, cu mine sau intre voi. Sint fericita ca voi nu va certati niciodata, cum am vazut ca fac alti parinti. Si ma bucur ca aveti rabdare sa imi explicati, iar si iar, ce e bine si ce e rau, ce am facut bine si unde am gresit, fara sa tipati la mine si fara sa imi dati "o palmuta la fundulet" cum mai fac mamicile si taticii prin parc. Va multumesc ca ma duceti la teatrul de papusi si ca m-ati invatat sa ma joc cu pisici si catei.

Va iubesc mult, mami si tati...

De suflet

Nu stiu cine e autorul, dar... am zis eu ca merita citita si pastrata intr-un colt al mintii:

Dust if you must but wouldn't it be better,
To paint a picture or write a letter,
Bake a cake or plant a seed,
Ponder the difference between want and need?
Dust if you must but there's not much time,
With rivers to swim and mountains to climb,
Music to hear and books to read,
Friends to cherish and life to lead.
Dust if you must but the world's out there
With the sun in your eyes, the wind in your hair,
A flutter of snow, a shower of rain,
This day will not come around again.
Dust if you must but bear in mind,
Old age will come and it's not kind.
And when you go and go you must,
You, yourself, will make more dust

Afara (la proaspetii strabunici)

La baita de seara

Eu nu prea cred in istoriile cu pedofilii si nici in cea cu fiica-mea care se va rusina cu pozele ei de bebelus cind va avea 20 de ani. Daca o va face, inseamna ca nu am reusit sa o cresc asa cum as fi vrut. Deci, luati de-aici:

Azi

Cine se uita la numarul de postari/luna isi da seama "din prima" ca in martie a intervenit ceva "calamitate" care m-a tinut departe de computer (sau macar mi-a tinut miinile ocupate). Nu, nu m-a pus nimeni in camasa de forta, nu am fugit pe vreo insula tropicala si nici nu am emigrat (cum mi-am dorit de multe ori) in ceva tara exotica si dotata cu jungla si triburi de "salbatici".

M-am gindit eu asa, sa nu ma agit, ca doar "cit poate sa dureze??" perioada in care ma bucur cind am o mina relativ libera. Dar daca ma bazez pe asta, probabil ca abia prin 2020 o sa ajung sa scriu intr-un ritm satisfacator (pentru mine), atunci cind Pisilinca va pleca in prima ei tabara. Da, sper ca in 2020 se vor organiza inca tabere...

Si pornind de la aceste ginduri de libertate (cam indepartata...) am inceput sa imi pun niscai intrebari. Deja jocurile copilariei din 2009 nu mai au nici in clin nici in mineca, cu jocurile copilariei mele. Nu mai vad pe nicaieri copii catarindu-se pe bara de batut covoare, prea rar vad cite un sotron desenat pe asfalt, v-ati ascunselea, prinsa, tara tara vrem ostasi, invirtita si incilcita sint deja arhaisme. Simbata trecuta am vazut in parcul plin de copii o fetita care se incapatina sa sara ata (elasticul) pe care o tineau....mama si tata - se pare ca nu mai exista fetite amatoare de asa ceva. Saritul coardei este cu siguranta desuet si practicat poate de baietii care au vazut filme cu boxeri antrenindu-se; paturile intinse printre, pe, pe linga si chiar pe sub masinile din parcari, inchipuind adevarate corturi/case/fortarete, au disparutcu totul - e adevarat, in prezent masinile nu mai zac in parcari ca pe vremea cind benzina era dramuita. Fetitele nu se mai ciondanesc pentru papusi, hainute de papusi si frunze colorate inchipuind deopotriva bancnote si o delicioasa mincare "gatita" de "mami" (rol atiiit de disputat pe vremuri). Baietii nu se mai fugaresc printre blocuri cu jordii verzi smulse din gardul viu si curatate de "coaja" astfel incit, umede fiind, sa usture mai abitir. Copiii nu mai sint lasati singuri afara. Nu mai sint trimisi la cea mai apropiata gradinita si scoala primara.

Copiii de azi se joaca pe computer. Merg in parcul cu scrinciob si tobogan unde "isi fac de cap" sub privirile ingrijorate ale mamicilor/bunicilor obosite si intolerante, care privesc cu un ochi critic tot si pe toti cei din jur.
Vaccinurile nu se mai fac la circa din cartier, se cumpara acum vaccinuri mai "jmekere". Vaccinurilor obligatorii li se adauga o larga varietate de alte vaccinuri, pentru ca o banala enterita - a se citi cufureala - care altadata se trata cu zeama de orez si ceai de menta acum e o mare drama. Ceaiul de musetel pus comprese pe ochii umflati si inrositi de praful jocului de peste zi irita corneea, mai nou. Menta sigur e culeasa de pe terenuri contaminate cu pesticide, ca de altfel si fructele si legumele din piata, care SIGUR au fost tratate cu cine-stie-ce - mai bine le cumparam pe alea "controlate" din supermarket, de 3 ori mai scumpe si fara nici un gust, aduse pe peste mari si tari.

Brinza din piata e "murdara" si "contaminata" asa ca se maninca acum cas ambalat in vid (din a carui greutate mai bine de 50% este un zer dezgustator care se scurge in jumatate de ora de la deschiderea pungii), si brinza de vaci "la galetusa" - la fel de fada si aspra, uscata, parca rozi rumegus.

Desi incepe totusi, in unele "cercuri", sa se demodeze, in majoritatea familiilor televizorul ocupa inca un loc central. Nu masa de seara reuneste intreaga familie, ci talk-show-urile (sau, si mai bine, alte show-uri mai picante) sau emisiunile concurs. Mami si tati uita ca trebuie sa-si mai si vorbeasca, si mai uita citeodata si ca trebuie sa le vorbeasca propriilor copii - fireste, asta la virsta la care copiii ar mai putea fi inca interesati de ceea ce mami si tati ar avea sa le spuna. Cu un grotesc ceva mai putin exagerat (imi place sa sper), familiile se transforma una dupa alta in "familii Bundy", in care tati e prea ocupat cu berea si teveul, iar mami e prea ocupata cu saloanele de spa care ii vor garanta tineretea vesnica. Nu-i de ajuns ca si-au stricat silueta facind unul sau (mai rau) mai multi copii?? Acum e timpul sa se gindeasca si la ele..!

In aceasta lume in continua schimbare - si din pacate in mai rau, si nu am ajuns inca la virsta la care se exclama indignat "Pe vremea mea...!" - ma intreb cum voi sti eu sa o cresc pe Ilinca. Ce e mai important pentru viitorul ei? Mai merita sa o invat sa nu minta, sa intinda mereu o mina de ajutor, sa isi aleaga modele de viata din alta sfera decit cea a show-business-ului, sa mai aiba incredere in oameni? Sau aceste "invataturi" nu vor face decit sa o tina in loc intr-o lume in care "non-valoarea a devenit valoare" (cum aud de atitea ori la teveu, culmea, pe aceleasi posturi care o promoveaza citeva ceasuri mai tirziu pe Nikita)? Mai merita sa citeasca Ciresarii si Winnetou, sau ar trebui sa ii gestionez mai eficient timpul, lasind-o sa invete pe computer cum se poate evada in lumi virtuale, paralele existentel de zi cu zi?

Sint intrebari pe care mi le pun dinainte de a exista ea, dinainte de a sti ca o sa existe. Nu cred ca exista un raspuns corect. Cred insa ca o vom invata cit stim si noi... lucrurile in care credem si noi.

I rescued a human today

I rescued a human today.
Her eyes met mine as she walked down the corridor peering apprehensively into the kennels. I felt her need instantly and knew I had to help her. I wagged my tail, not too exuberantly, so she wouldn’t be afraid.
As she stopped at my kennel I blocked her view from a little accident I had in the back of my cage. I didn’t want her to know that I hadn’t been walked today. Sometimes the shelter keepers get too busy and I didn’t want her to think poorly of them.
As she read my kennel card I hoped that she wouldn’t feel sad about my past. I only have the future to look forward to and want to make a difference in someone’s life. She got down on her knees and made little kissy sounds at me.
I shoved my shoulder and side of my head up against the bars to comfort her. Gentle fingertips caressed my neck; she was desperate for companionship. A tear fell down her cheek and I raised my paw to assure her that all would be well.
Soon my kennel door opened and her smile was so bright that I instantly jumped into her arms.
I would promise to keep her safe.
I would promise to always be by her side.
I would promise to do everything I could to see that radiant smile and sparkle in her eyes.
I was so fortunate that she came down my corridor. So many more are out there who haven’t walked the corridors. So many more to be saved. At least I could save one.
I rescued a human today.
http://rescuemedog.org/dog-blog/i-rescued-a-human-today-by-janine-allen/
Written by Janine Allen CPDT, Rescue Me Dog’s professional dog trainer. Janine’s passion is working with people and their dogs. She provides demonstrations for those who have adopted shelter dogs, lends email support to adopted dog owners that need information beyond our Training Support Pages, and aids shelter staff and volunteers in understanding dog behavior to increase their adoptability. Copyright 2009 Rescue Me Dog; www.rescuemedog.org

Colici

Acum, ca am mai scapat de sus-numitele (si mai ales pentru ca e week-end si deci sta tas-su cu ea in brate, deci eu am doua miini libere - WOW!!), parca imi da mina sa povestesc cite ceva cu si despre colici.
Prin carti (inclusiv in faimoasele Dr. Spock) este data o definitie a colicilor, care parca ar descrie perioada de gestatie la scroafa (3 luni, 3 saptamini si 3 zile): plins de neconsolat, minim 3 ore pe zi, minim 3 zile la rind, la aceeasi ora, aparut in jurul virstei de 3 saptamini si care tine pina la virsta de 3 luni (Doamne-ajuta!).
Ei, noi nu am respectat regula: prima noapte de colici s-a intimplat la maternitate, cind avea 3 zile. Nu a plins niciodata nici macar pe-aproape de 3 ore pe zi; fie a plins o zi intreaga, fie plinge aproximativ jumatate de ora (in reprize) seara, intre 6 si 8 (sau la ce ora cedam nervos si ii facem baia). Intr-adevar, plinsul e de neconsolat, si nu prea e plins, ci racnit din toti rarunchii, de-ala cu "Vai de mine ma albastresc ca am uitat sa mai si respir".

Avind in vedere faptul ca poti sa faci orice giumbuslucuri cu si linga ea (inclusiv tumbe cu ea in brate) absolut DEGEABA, era de banuit ca nici numeroasele tratamente "anti-colici" nu vor avea nici un efect.

Testarile pe propriul copil au inceput timid cu bine-cunoscutul (cel putin printre gravide si mamici) Sab Simplex. Substanta activa, simeticona, ar trebui sa nu lase sa se formeze in tubul digestiv bule de aer mici care nu prea se elimina prin rigiit. O fi, la noi a avut efect (discutabil) citeva zile, dupa care puteam sa-i torn pe git intreaga sticluta. Ok, n-o mai fi facut "bule mici de aer", dar colici...tot inainte.

La sfatul unei alte mame, absolut entuziasmata, am incercat asa-numitul Gripe Water Baby. Adica ceva extract de marar, la care am renuntat repejor pentru ca in afara faptului ca avea un gust foarte...tare (astringent, mi s-au strapezit dintii, iar tona de zahar din el nu e de natura sa amelioreze aceasta problema), deci trebuia sa i-l dau cu lingurita, diluat in putin ceai, nu a facut nici o scofala. Am aflat ulterior ca nu orice Gripe Water e bun...cica trebuia sa il caut pe ala cu girafa pe cutie. Ghinion, am abandonat dezamagita complet.

La sfatul pediatrului (pe care de fapt il interesa suplimentul de calciu, nu colicile) i-am dat citeva zile carbonat de calciu. E drept ca in maternitate ii daduse o asistenta intr-o noapte cu urlete si s-a potolit instant - de data asta n-a mai avut acelasi efect spectaculos. Nu stiu daca a fost sau nu o coincidenta, dar in cele aproape 14 zile de cura cu acest carbonat de calciu, Ilinca a avut program de urlat de dimineata pina seara (dimineata insemnind ora 4). In plus, se administra ca o suspensie (in ceai sau lapte) pe care Ilinca o scuipa cu multa aplicatiune, asadar se ungea pe toata fata (si pe git, si pe minute, si pe haine) cu o "zeama" care in scurt timp se transforma intr-un depozit alb. Copil glazurat - miamm... Ca sa nu fiu total ticaloasa, trebuie sa recunosc insa ca in aceasta perioada copilul a avut scaun o data pe zi, in fiecare zi - mare minune!

Cind am renuntat si la asta, Motanu-Sef a facut o vizita pe la o farmacie, si farmacista l-a imbrobodit sa cumpere Bonnisan. Tot o minune pe baza de marar (cu un gust muuult mai acceptabil de data asta), care (poate) a avut in sfirsit ceva efecte. Bine, eu stau sa ma intreb daca nu cumva intre timp a si crescut Ilinca, asa ca si-a facut "program la urlete", nu mai plinge asa..."haotic' toata ziua. Om vedea, nu prea am curaj sa il intrerup de tot, am redus la 2 portii pe zi, in loc de 3.

Ce am mai auzit: Infacol - din pacate nu se gaseste in farmacii, fie se comanda pe net, fie se cumpara de la destepti care au adus din Anglia - cu riscul asumat de a cumpara o panarama contrafacuta. Avind in vedere ca substanta activa este simeticona (vezi Sab Simplex si, din aceeasi gama, Espumisan), cit si cele scrise mai sus, am zis pas.

O alta varianta ar fi fost asa-numitul Debridat. Exista pe masa din bucatarie de altfel. "Ingredientele" si faptul ca este recomandat inclusiv adultilor nu a fost de natura sa imi inspire incredere sa ii torn pe git odorului asa ceva. Probabil ca l-as fi incercat si pe asta daca ar fi continuat perioada neagra despre care spuneam, cu urlat de la 4 dimineata pina seara dupa 8.

Ce a FUNCTIONAT? Paiiii..... dansatul cu ea in brate si dormitul pe burta, pe burta mea sau a Motanului-Sef. Prin urmare, dupa cele 2 saptamini de plins, m-am procopsit cu un copil care nu adoarme ziua decit dansat, si care nu doarme ziua decit pe burta, in brate. Patul are ace. Multe si ascutite.