Circ. De-adevaratelea.

N-am mai fost la circ de cind eram prescolar. Ultima mea vizita la circ am facut-o doar cu tata - acum stiu de ce - si imi amintesc un cort maaaare, cu locuri pe banci de lemn printre care nu prea aveai loc sa te strecori, cu rumegus pe jos; imi amintesc montarea panourilor de plasa pentru dresura de " pisici", am vazut atunci lei, tigri, acrobatii calare, elefanti, ciini, ursi carpatini si urs polar, capre, multi clovni, trapezisti...si nu mai stiu. Dar cel mai bine imi amintesc vizita in menajerie, la pauza, si ursul polar care statea intr-o cusca mica, cu gratii, in fund, si ma jur ca din ochi ii curgeau lacrimi. De atunci n-am mai calcat in vreun circ. Pina azi.

Azi, dintr-un sentiment de vinovatie fata de "dixtractia" cu gradinita, am hotarit sa o ducem pe Pisilinca la un circ micut, venit in Iasi.
Fireste ca am plins de la bun inceput, de la primele acorduri ale muzicii "de circ". Am plins si mai abitir aratindu-i fiica-mii doi tigri care sareau de pe un taburet pe altul, lasind urechile pe spate si inchizind incet ochii de cite ori se apropia de ei dresorul cu cravasa, cu care nu ii atingea tare, dar ii atingea, si am regasit in ei aceleasi expresii ale Motanoiului nostru cind stie ca o s-o incaseze.
Dup-aia n-am mai plins. M-am regasit, om mare, luptindu-ma intre curiozitatea pe care mi-a stirnit-o mereu viata (pe care o romantez cu siguranta) circarilor, admiratia pentru munca lor, constiinta faptului ca animalele alea au fost oricum condamnate din nastere la o viata dupa gratii, fie intr-un circ fie intr-o gradina zoologica, intelegerea faptului ca pina la urma plata unui bilet la spectacol inseamna supravietuirea oamenilor alora si a animalelor lor, caci spectatorii sint si asa tot mai putini, si odata cu disparitia lor ar disparea si bietele pisici, si elefantii domoli si intelepti.

Per total m-am intristat, recunosc. Copilul din mine viseaza inca la o viata petrecuta in rulota (varianta upgradata a cortului, care ne place atit de mult), la experienta de viata pe care doar cineva umblat prin lume o poate dobindi, la marea familie care ar trebui sa fie circul (desi sint sigura ca si acolo exista invidii, antipatii, piriciosi), la serile de dupa spectacol, la munca si antrenamentul de dinainte. Simt un soi aparte de respect fata de oamenii de circ, caci in spatele "jocului" din arena sta atit de multa munca; munca pe care trebuie sa o faca bine ca sa aiba ce minca; prea rar isi permit ei sa fie bolnavi sau indispusi; si ma indoiesc ca ei cred in concedii medicale. In ciuda faptului ca as prefera ca circul sa nu mai aiba niciodata animale, stiu si ca este o ultima solutie pentru acele "salbaticiuni" nascute deja, pentru care libertatea ar fi o condamnare la moarte. Ii admir poate cel mai mult pe copiii de circ, nascuti si crescuti acolo, implicati in spectacol caci de acolo isi cistiga si ei piinea; mereu m-am intrebat - sincer si fara urma de critica - cum fac ei scoala, caci sint sigura ca fac.

Nu stiu sa inchei postarea asta. Desi cortul de azi era mai mic, tigrii mai obositi, iar pe ursul polar, daca ar fi existat, nu as fi indraznit sa il privesc in ochi, inima imi este plina de emotii, si asta este destul. O fi bine, o fi rau, circul m-a inviat macar o dupa-amiaza.