Acasa

Ma surprind des gindindu-ma cu nostalgie la apartamentul din Stejar, prima casa pe care am cunoscut-o. De fiecare data compar zona, verdeata, straduta cu tei, linistea din fata blocului, locurile de plimbare, cu ceea ce am azi, si de fiecare data mi se pare ca acolo era mult mai bine si mai frumos decit aici.
Este cumva normal, acolo am crescut, acolo m-am descoperit, acolo am trait primele emotii; de locul asta unde stam acum nu ma leaga aproape nimic. Acum cinci minute, motaind linga Pisilinca, mi-am amintit perioada in care eu si Motanul cautam apartament, si mai gasisem unul care mi-a placut tare, tot in zona asta, la un parter, cu un spatiu verde bine umbrit...cu 3 camere, multe debarale. Si mi-am dat seama ca apartamentul ala (la care ma gindesc uneori cu jind, desi atunci nu ar fi fost o alegere buna, proprietarii vroiau un termen de habitatie de vreo juma de an) aducea cumva cu cel in care am crescut eu.
Dar mi-am mai dat seama ceva. Oricit de putin am reusit eu sa relationez afectiv cu apartamentul in care stam acum - caci desi imi place, e aranjat asa cum am vrut noi, si cu destul efort - el este casa Pisilincai. Asa cum cel din Stejar a fost casa mea. Radacinile ei vor fi legate de locul asta, si peste ani isi va aminti de dulapurile in care nu avea voie sa umble, de scotocitul pe ascuns in bijuteriile si fardurile mele, de biroul lui taica-su, de clipele in care va alege o carte din biblioteca, de racelile petrecute cu noi linga patutul ei, de povestile citite, de drumul spre gradinita si spre scoala, de mii de maruntisuri. Si ea va iubi acest acasa, si daca cumva ne vom mai muta (desi eu tot spun ca nu...)se va simti si ea furata de ceva ce ii apartinea, ce facea parte din fiinta ei.
Asa ca...cred ca ar trebui sa las nostalgiile deoparte, si sa ma ocup mai mult de Acasa Pisilincai.