13.06.2010

Pi-Pi

Intii si-ntii trebuie sa spun cum suna de fapt Pi-pi-ul asta.
P-ul este de fapt un pf, ca in pfui, usor suflat printre buzele tuguiate a interes.
Intre P si I se strecoara gales si alintatzesc o scurta vocala a la francaise, ceva intre u si e.
Pi-Pi se spune stind cu degetul aratator bine tintit.

Nu stiu de unde pina unde, de cind a vazut fiica-mea primul gindacel (niste Vaca-Domnului care bintuie printre dalele de beton care traverseaza spatiul verde catre scara blocului) l-a denumit Pi-pi, desi pina atunci "sintagma" insemna pis-pis. E drept ca din punct de vedere fonetic, pis-pis-ul nu seamana prea tare cu gindacelul a la Pisilinca.

Weekend-ul asta am fost plecati pentru prima oara toti 3, cu cortul, la pescuit. La o pensiune draguta despre care nu stiu sa dau multe detalii referitoare la conditii de cazare sau lista de bucate, dar care are un lacusor cu doua lebede (si cu carasei si pui de crap, si-or mai fi si alte inotatoare pe acolo dar noi asta am vazut), spatiu verde, restaurant cu terasa la umbra, loc de pus cortul la umbra si...piscina.

Dar atractia weekendului au fost muuultii gindacei, multele furnici, multele chestii cu multe picioare care pot fi gasite prin iarba. Asa ca fiica-mea a piuit pina s-a plictisit, fugarindu-le cu degetelul.
Si, mai nou, cind o intrebi unde e gindacelul, nu se mai uita atenta in jos, ci isi studiaza minuta in cautarea vreunei furnici ratacite.

2 comentarii:

  1. Auzi breh, da fluturii ii plac? ;) Pupam mica exploratoare *

    RăspundețiȘtergere
  2. Breh, e la virsta la care ii plac toti crocobaurii...

    RăspundețiȘtergere