Alte amintiri

Ma chinui de citeva luni sa scriu aceste rinduri. Ba mi s-a parut ca sa fac asta e de rau augur, ba nu am avut timp, ba nu am avut nici chef, ba am fost obosita, si oricum ma cam apuca lehamitea cind ma vad in fata "foii" albe si-mi dau seama ca am pierdut "indeminarea" (obisnuinta, usurinta etc) de a "asterne" niste fraze. E un efect secundar al trancanitului toata ziua cu Pisilinca...

Dar pentru ca azi Motanu' mi-a gasit biscuiti Danut la alimentara de la coltul blocului, si pentru ca acum vreo 3 ceasuri visam cu ochii deschisi la o seara linistita in care sa scriu pe blog in timp ce rontai (sau invers...), n-am mai avut ce face si am ascultat indemnul "Parca ziceai ca scrii pe blog in seara asta...", auzit taman cind imi declaram cu convingere dorul de perna.

Amintirile de azi sint de pe vremea cind eram mica-mica si aveam bunici tineri-tineri.
Si ramineam la ei de simbata de la prinz, cind veneau ai mei de la munca, pina duminica dimineata, cind ma recuperau parintii si mergeam la plimbare in oras (nu, nu la Mall, in Gradina Botanica, in parcul Copou, la Palat, la diverse muzee, cum era vremea si ce chef aveam cu totii), ca sa revenim apoi la masa de prinz in familie. Si acum duminicile mi se par goale daca nu stam la masa cu totii.
Si simbata dupa-amiaza ieseam sa ma joc cu copiii de la bloc - mare eveniment, pentru ca acasa nu prea erau copii de virsta mea, asa ca nu prea ieseam afara la joaca. Si cind se aprindeau becurile pe strada trebuia sa fiu in casa.
Simbata seara venea si celalalt bunic; el si cu Bubu jucau table pe masa din sufragerie, la un pahar de vin (facut de Bubu in balcon pe vremea aia, si depozitat la o cunostinta care avea beci) si o tigara. Bunica, asemeni oricarei bunici din carti, se plingea ca i se ingalbenesc perdelele si i se afuma peretii.
Urma baia de seara, si asa, infofolita, ma ducea bunica in "camera mica", unde Bubu intinsese deja canapeaua si aranjase patul, si aducea caramida incalzita in cuptor, ca sa fie cald noaptea.
Inainte de culcare mincam cu totii in sufragerie la televizor - nici asta nu faceam acasa, unde se minca in bucatarie, fara drept de apel - ce "comandasem" eu, cel mai adesea salata orientala, sau cartofi copti in coaja, taiati in jumatate si unsi cu unt, scobiti asa fierbinti cu lingurita; la fel, erau meniuri "de bunici". Desert era orez cu lapte, dupa care mincam cu totii cite un mar cojit "ca sa curatam dintii".
Dormeam cu bunica; ne ghemuiam amindoua sub plapuma, iar Bubu ne aducea buiota cu apa fierbinte, cu care ma jucam eu intii, pina se racea, pretinzind ca e o papusa.
Duminica dimineata incepea cu... o partida de fotbal jucata in holul (care mi se parea) lung; Bubu statea mereu in "poarta" dinspre usa bucatariei, ca sa pazeasca oalele bunicii de mingile prea bine tintite. Apoi, dupa ce plecam cu ai mei la plimbare, se retragea si el in bucatarie, sa ne faca fie clatite, fie crema de zahar ars, si sa pregateasca toate alea ca, in timp ce noi mincam desertul, sa ne faca floricele de porumb calde.

Cu Bubu am jucat fotbal si pe deal la Potoci; el saracul statea fireste in vale. Cu el am colindat padurile de acolo. Cu el am mers prima data la pescuit, cu o undita dintr-o tulpina de bambus pe care o mostenise de la socrul lui. In toamna in care am stat la ei (ai mei ämenajau" o camera potrivita pentru doua fete, dintre care una scolarita) imi aducea in camera, la micul dejun, ochiuri cu cartofi prajiti si cu castraveti murati, sa nu cumva sa-mi fie foame la scoala. Cu el mi-am ales primul motan (pe care l-a dus bunica inapoi ca suferea de ceva colita cronica si facea mizerie numai dupa frigider...), el mi-a aranjat sa fac scoala de soferi si tot el mi-a pregatit ca surpriza masina lor, sa fie pusa la punct ca sa am ce conduce de cum capatam permisul.Cu el am plins cind a murit prima pisica - si el a continuat sa plinga pentru fiecare dintre ele, pierduta sau gasita prea tirziu.

Ar mai fi multe de spus, dar...mi s-au terminat biscuitii. Si nu prea mai vad bine... Si mi-e ciuda ca nu stiu sa fac acel gest, sau sa spun acele vorbe care sa ii arate cit de mult il iubesc si ca nu am uitat nimic din ceea ce mi-a daruit. Si ca datorita lui am avut o copilarie duioasa.

Tors soptit

In toiul noptii mai negre decit ar trebui sa fie permis, mai reci decit ti-ai putea imagina, mai pustii decit daca ai fi singura fiinta din Univers, se aude inca un tors mititel. Nu e decit Motanul, dragul de el, pentru care am avut prea putine mingiieri de cind am nascut, mai mult "suturi" blinde, tipete, cearta, reprosuri, tras de coada si promisiunea de a-i face vint pe geam. Nu e vina lui, si acum mi-e mila de el, pentru ca am ajuns in locul lui cumva si vad pe propria-mi piele ce inseamna.

Ne nastem si murim singuri, fara indoiala, dar ceea ce nu ni s-a spus este ca ne petrecem si restul vietii tot singuri, pierduti in propriile vise, ambitii, asteptari, sperante. Ne duc de mina oameni pe care ii numim parinti, care ne modeleaza - munca aproape la fel de inutila ca viata insasi, caci desigur ca socoteala de acasa nu se mai potriveste cu cea din tirg - si care ne promit sa ne iubeasca mereu, neconditionat; si o fac; iubesc copilul din imaginatia lor, copilul asa cum ar fi trebuit sa fie. Intilnim oameni pe care ii numim prieteni, asupra carora varsam fara mila toata gama noastra de pretentii, pe care ii inghesuim intr-un tipar strimt si pe care ne suparam cind pur si simplu nu se mai potrivesc in forma artificiala pe care le-am dat-o. Gasim ceea ce trebuie sa fie partenerul de viata, pe care il supunem din nou unei idealizari imbecile si ne indragostim de fapt nu de un om, ci de o imagine bine retusata. Reluam si repetam ciclul facind proprii copii, iubindu-i la fel de neconditionat cum am fost iubiti si noi. Si ajungem, intr-un moment sau altul al vietii - poate niciodata, fericiti oamenii aia - sa simtim cu toata fiinta adevarul spus cindva:

Ne nastem si murim singuri.
Dar, surprinzator, a ramas Motanul. Lumea Motanului e simpla, nu are nevoie de prea multe ca sa fie fericit. Trebuie sa recunosc ca imi privesc Motanul cu alti ochi acum - iar ochii lui mari si galbeni, indreptati inca plini de incredere catre mine, ma fac sa ma simt tare ticaloasa pentru cele 6 luni de fericire - 6 luni! o eternitate pentru o viata de Motan - pe care i le-am refuzat.

Hello everybody

Si-mi pare rau ca am disparut in ceata (da, ca magaru...). Numa ca is tare obosita si extra-tare ocupata, si se pare ca n-o sa se termine prea curind.
Asa ca am cam somat (cu s de la soricel...) si n-am mai scris de un veac.

Ca sa fac un scurt update:
Pisilinca gingureste - impropriu spus, pentru ca se pare ca a depasit faza acelui ngggg.... la care ma gindesc eu cind aud de gingurit. Da vocifereaza si vocalizeaza si...trancaneste cu mine de-mi sar capacele.
In schimb a devenit cam salbaticuta, in sensul ca nu-i plac deloc strainii. Adica ii plac, numa sa n-o bage in seama. Daca poate sa ii studieze de la oarecare distanta, preferabil de la mine din brate dar nu neaparat, e ok si e taaare interesata. Dar daca strainii astia o baga prea mult in seama, daca sintem pe "teritoriu strain" (adica la maica-mea acasa sau in alt spatiu inchis) sau daca o iau in brate, imediat intoarce pe dos buza de jos (si zau daca nu e cea mai induiosatoare chestie pe care poti sa o vezi..) si incepe sa plinga.
Inteleg ca:
1. Cica ar fi o chestie normala dar care survine in jurul virstei de 8-9 luni, cind toti copiii fac o obsesie sa fie mereu cu mama; nu, nu cred ca e asa de precoce
2. Sint vinovata pentru ca mereu am fost super protectoare si nu am vazut decit microbi peste tot, si sint geloasa si fac fixatii ca numai eu stiu sa ma ocup de ea
3. Cica imi seamana, cica asa am facut si eu mult timp (mama crede ca mi-a trecut, eu zic ca nu am depasit faza asta inca...)

In rest toate bunicele si frumoase, am inceput de o saptamina diversificarea si eu imi cam iau cimpii, da cred ca e doar o schimbare de ritm si o sa ma obisnuiesc cu ea.

Pup pe toata lumea, da in special pe A. de care am constatat ca mi-e taaare dor, si o rog sa ma ierte ca tot n-am raspuns pe YM, numa ca ne intersectam taman cind eu am programul de alaptat si adormit de seara, care dureaza macar o ora jumate.