Alte amintiri

Ma chinui de citeva luni sa scriu aceste rinduri. Ba mi s-a parut ca sa fac asta e de rau augur, ba nu am avut timp, ba nu am avut nici chef, ba am fost obosita, si oricum ma cam apuca lehamitea cind ma vad in fata "foii" albe si-mi dau seama ca am pierdut "indeminarea" (obisnuinta, usurinta etc) de a "asterne" niste fraze. E un efect secundar al trancanitului toata ziua cu Pisilinca...

Dar pentru ca azi Motanu' mi-a gasit biscuiti Danut la alimentara de la coltul blocului, si pentru ca acum vreo 3 ceasuri visam cu ochii deschisi la o seara linistita in care sa scriu pe blog in timp ce rontai (sau invers...), n-am mai avut ce face si am ascultat indemnul "Parca ziceai ca scrii pe blog in seara asta...", auzit taman cind imi declaram cu convingere dorul de perna.

Amintirile de azi sint de pe vremea cind eram mica-mica si aveam bunici tineri-tineri.
Si ramineam la ei de simbata de la prinz, cind veneau ai mei de la munca, pina duminica dimineata, cind ma recuperau parintii si mergeam la plimbare in oras (nu, nu la Mall, in Gradina Botanica, in parcul Copou, la Palat, la diverse muzee, cum era vremea si ce chef aveam cu totii), ca sa revenim apoi la masa de prinz in familie. Si acum duminicile mi se par goale daca nu stam la masa cu totii.
Si simbata dupa-amiaza ieseam sa ma joc cu copiii de la bloc - mare eveniment, pentru ca acasa nu prea erau copii de virsta mea, asa ca nu prea ieseam afara la joaca. Si cind se aprindeau becurile pe strada trebuia sa fiu in casa.
Simbata seara venea si celalalt bunic; el si cu Bubu jucau table pe masa din sufragerie, la un pahar de vin (facut de Bubu in balcon pe vremea aia, si depozitat la o cunostinta care avea beci) si o tigara. Bunica, asemeni oricarei bunici din carti, se plingea ca i se ingalbenesc perdelele si i se afuma peretii.
Urma baia de seara, si asa, infofolita, ma ducea bunica in "camera mica", unde Bubu intinsese deja canapeaua si aranjase patul, si aducea caramida incalzita in cuptor, ca sa fie cald noaptea.
Inainte de culcare mincam cu totii in sufragerie la televizor - nici asta nu faceam acasa, unde se minca in bucatarie, fara drept de apel - ce "comandasem" eu, cel mai adesea salata orientala, sau cartofi copti in coaja, taiati in jumatate si unsi cu unt, scobiti asa fierbinti cu lingurita; la fel, erau meniuri "de bunici". Desert era orez cu lapte, dupa care mincam cu totii cite un mar cojit "ca sa curatam dintii".
Dormeam cu bunica; ne ghemuiam amindoua sub plapuma, iar Bubu ne aducea buiota cu apa fierbinte, cu care ma jucam eu intii, pina se racea, pretinzind ca e o papusa.
Duminica dimineata incepea cu... o partida de fotbal jucata in holul (care mi se parea) lung; Bubu statea mereu in "poarta" dinspre usa bucatariei, ca sa pazeasca oalele bunicii de mingile prea bine tintite. Apoi, dupa ce plecam cu ai mei la plimbare, se retragea si el in bucatarie, sa ne faca fie clatite, fie crema de zahar ars, si sa pregateasca toate alea ca, in timp ce noi mincam desertul, sa ne faca floricele de porumb calde.

Cu Bubu am jucat fotbal si pe deal la Potoci; el saracul statea fireste in vale. Cu el am colindat padurile de acolo. Cu el am mers prima data la pescuit, cu o undita dintr-o tulpina de bambus pe care o mostenise de la socrul lui. In toamna in care am stat la ei (ai mei ämenajau" o camera potrivita pentru doua fete, dintre care una scolarita) imi aducea in camera, la micul dejun, ochiuri cu cartofi prajiti si cu castraveti murati, sa nu cumva sa-mi fie foame la scoala. Cu el mi-am ales primul motan (pe care l-a dus bunica inapoi ca suferea de ceva colita cronica si facea mizerie numai dupa frigider...), el mi-a aranjat sa fac scoala de soferi si tot el mi-a pregatit ca surpriza masina lor, sa fie pusa la punct ca sa am ce conduce de cum capatam permisul.Cu el am plins cind a murit prima pisica - si el a continuat sa plinga pentru fiecare dintre ele, pierduta sau gasita prea tirziu.

Ar mai fi multe de spus, dar...mi s-au terminat biscuitii. Si nu prea mai vad bine... Si mi-e ciuda ca nu stiu sa fac acel gest, sau sa spun acele vorbe care sa ii arate cit de mult il iubesc si ca nu am uitat nimic din ceea ce mi-a daruit. Si ca datorita lui am avut o copilarie duioasa.