Tatarasi reloaded

Ieri am fost cu Ilinca la plimbare in cartierul in care am crescut eu. Si era frumos afara, si copacii infrunzesc, asa ca am vrut sa vad teiul din fata geamului camerei mele, cel care, dupa cum mai povesteam eu pe aici, aduce deodata primavara.
Da, teiul mai exista. Scara la care am locuit eu era plina de reviste de-alea promotionale la diverse supermarketuri care ofera reduceri tot mai fabuloase cu ocazia "Sfintelor Sarbatori de Paste". Am preferat sa cred ca arata asa pentru ca inca mai locuieste acolo cineva care are un ciine preferat pe care nu vrea sa il lase sa doarma direct pe mozaic.
Gradinile arata aproape asa cum mi le aminteam; inca mai exista gradina cu lacramioare (care nu, nu au inflorit inca), gradina cu floricele-mici-si-galbene (care nu stiu cum se cheama), gradina cu lalele. Au disparut florile mov, alea care cresteau la umbra si se intindeau acaparatoare pe pamint, atit cit le fereau copacii de soare. Alea plantate de mama.
Straduta e parca si mai ingusta, iar masini sint cu siguranta mai multe. Inca au mai rezistat in picioare citeva dintre casele vechi, darapanate, unele din chirpici, altele din caramida netencuita sau de pe care s-a dus tencuiala, caci si caramizile sint roase de timp si de ploi. Au curti mititele, dar recunosc ca am privit cu jind catre ele. Dar fie mai este contruit cite un foisor care arata mai bine decit casa, fie au parcata in curte cite o dacie in stare evidenta de functionare, asadar nu sint ale unor batrini uitati de vreme si de copii. Aproape ca m-as opri sa bat din poarta in poarta sa intreb daca nu vor sa vinda, dar de ce ar vrea? Batrinii nu dau viata la casa pe cutiile de chibrituri de la bloc, chiar daca vintul bate prin pereti iar apa de ploaie se aduna in castroane de tabla in mijlocul casei. Dar parca mi-e si mila sa ma gindesc ca peste citiva ani, in locul caselor mici si darapanate, se vor mai inalta citeva vile cu cite doua etaje, viu colorate si cu ferestre mici.

Geamul nostru de la bucatarie nu a fost schimbat, a ramas acelasi, din lemn, de pe care s-a coscovit vopseaua alba. Probabil ca a trebuit chituit intre timp - dar oare s-a ocupat cineva de el? Mama imi spune ca apartamentul a fost cumparat de un medic si de amanta lui, vroiau sa locuiasca impreuna pina la pronuntarea divortului lui, apoi sa isi faca o casa undeva linga Iasi. Oare au reusit? Oare mai stau tot ei acolo? Sau poate sta numai fosta amanta?

Geamul de la camera mea inca are lipite foliile protectoare pe care scrie mare Gealan. Probabil ca oamenii astia nu se uita niciodata de jos catre ferestrele lor, altfel nu inteleg cum suporta etichetele alea albastre. Si daca nu se uita niciodata, indeamna ca nu iubesc casa aia. Sau ca nimeni nu le face niciodata "Pa" de la geam, ceea ce este foarte trist.

Au aparut in cartier pisici. Cit stateam eu acolo, erau mai mult ciini. Acum se plimba relaxati niste motani absolut uriasi, cu blana lunga. Nu am vazut in viata mea motani atit de mari; pe linga ei, Motanoiu' nostru pare un pitic. Pina si Ilinca, ce nu poseda deocamdata "simtul masurii" - sau al masurilor - a fost impresionata, asa ca mi-a povestit despre "piszica ma'ie-ma'ie-ma'ie".

Sint copii, multi, pe aleile din fata scarilor de bloc sint desene facute cu creta colorata. I-am luat si eu Ilincai creta, dar nu prea avem unde sa iesim sa desenam, ca la noi pe alei nu e asfalt, iar pe trotuare se circula. Ca si la noi sint copii, cei mai multi marisori, care se plimba cu rolele si cu bicicletele si cu "placa".

Tatarasiul asta de ieri parca e mai linistit. Fosta mea scoala generala a construit o sala de sport separata, arata tare bine de afara. Se vede ca fosta mea profa de sport a fost directoare o perioada. Mi-e dor. Nostalgia a ramas, nu stiu cum sa trec peste. Mi se pare mereu un loc mult mai frumos unde sa cresti copii.