A trecut muuult de cind n-am mai scris, nici nu mai stiu daca mi-a fost sau nu dor de coltisorul asta. Mi-am facut tot felul de insemnari, "cuvinte cheie" care sa imi aminteasca de lucrurile pe care as fi vrut sa le scriu, le-am pierdut (involuntar sau nu), le-am uitat.
M-am "indragostit" in stilul meu caracteristic, de noi personaje, fantasme si fantezii.
Mi s-au dat peste cap toate calculele de viitor pe plan profesional, cu noua lege a invatamantului si cu ultimele schimbari in domeniul cercetarii.
Am mai slabit nitel.
M-am mai "dilit" un pic, cu otitele Ilincai, cu "paza buna...".
Dar am implinit 2 ani.
Am aflat ca ea este cel mai important lucru din lumea asta pentru mine. Ca oricit de dureros ar fi, pentru ea pot sa sacrific orice, numai sa stiu ca ii este ei bine, ca e fericita si multumita. Banuiesc ca oricum cind va fi mare imi va "scoate pe nas" diverse, intemeiat (din punctul ei de vedere) sau mai putin (din al meu). Dar eu vreau sa ii fiu alaturi cit mai mult (in ani) si cit mai aproape (in sustinere, incurajare, mingiiere, intelegere) si vreau sa fac totul pentru asta.
O fi astenie de primavara, o fi PMS, o fi lipsa de perspective, or fi altele marunte adunate, o fi oboseala psihica de care estimasem ca ma voi elibera mai curind, sint cronic trista.
Un sut in cur e un pas inainte, dar ce te faci cu "intersectiile", cu adastatul la o rascruce, neputind hotari incotro sa apuci? Conteaza drumul, conteaza destinatia? Conteaza calatoria in sine? Conteaza tovarasii de drum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu