Povestea

Marti, 3 martie

Ieri am fost iar la control, la maternitate de data asta, am facut cunostinta si cu dr S, in sfirsit; a constatatca am colul sters. "E asa de 2 luni" aud, si ma uit indignata. Are dreptate, eu stiam doar ca e moale si scurt, cum sa-mi fi spus adevarul cind si-asa sint panicoasa peste poate?
Pentru ca sint stricata la burta de aproape o saptamina, am decis azi dimineata sa fac o coprocultura. Ca intotdeauna, ironia sortii ! fac pe mine de 6 zile si azi dimineata - nimic. Creez "ceva" in cele din urma, vreau sa trimit la laborator prin sora-mea, ma razgindesc, merg si eu. Nu stiu daca vor primi proba, e trecut de ora 9, nu stiu daca L. e destul de convingatoare...si mai bine imi iau si biletul de internare tot azi.
Am noroc - da, se mai primesc probe. Dar nu in borcan steril "de-ala", ci in de-ala cu lingurita. mi se da asa ceva si sint trimisa la baie sa fac transferul. L. se distreaza copios.
Termin operatiunea "KK", ma asez si eu cuminte pe bancuta sa astept sa iau Biletul. intram amindoua, rezolvam, plecam acasa.
E ora 12, stau in pat si ma doare spatele, mai ales daca stau pe partea stinga. Las laptop-ul in plata Domnului si ma asez pe dreapta. Daca stau in picioare nu ma mai doare deloc - dar nu am voie. Am 36 saptamini si 5 zile si cezariana programata pe 14 martie.
Vine Pisoiu' acasa, pleaca la servici. O sun pe mama sa ma pling, imi zice ca dacatin musai pot suna la dr G sa ma linistesc. Ezit, ma mai fitzii - pina la urma nu rezist si sun. "De ce nu mi-ai spus mai devreme??". Primesc indicatii sa stau in pat, No-spa injectabil, 6 Utogestan. Dau sa ma conformez, suna dr iar. Sa ma duc la spital, e de garda dr Nu-Stiu-Cum, o sa ma consulte, il suna, pune o perfuzie.
Dr. Nu-Stiu-Cum nu vine, trimite o rezidenta. Col permeabil la 2 degete, ecografia ok. Sunam la dr, primim indicatii de perfuzie si internare. Imi trec brusc toate cele. Nu sint nici locuri in spital. Convenim sa fac perfuzia si apoi sa plec acasa, sa revin a doua zi dimineata. Ca prin minune, imi trecuse si diareea. Ajung acasa spre ore 12 noaptea, ma culc cuminte. inca ma doare spatele in valuri, ma si trezesc de doua ori din cauza asta, dar mi-e atit de teama si sila de spital, incit prefer sa ma culc la loc. A, si e si ziua lui bubu Gicu...

Miercuri, 4 martie
La 7 fix sint la spital. Drumul cu masina a fost un chin; astept pe o canapea ora 8. Vine iar echipa, am urc pe masa, dilatatie 3 cm. Ups. Internare fara discutii.
Sun la Pisoi, bagajul meu e la el in masina. Anunt entuziasta ca azi sau miine nastem. Miine ar fi exact 37 saptamini.
Ma duc sa imi fac hirtiile, ajunge Pisoiu' cu valiza, ma schimb - cu hainele mele, ca nu mai are spitalul camasi curate. Mut lucrurile intr-o sacosa - nu am voie cu geanta, desi e mica...
Loc nu am decit intr-o rezerva, cu o tipa din Suceava. E uriasa, are in plus adenom hipofizar. ma i rau e ca se plinge mereu - asta ma impiedica sa ma pling eu.
Vine perfuzia, stau cuminte in pat, contractiile parca se raresc. Dr. S imi mai face vreo 3 vizite, ma anunta ca la 13.00 pleaca. Mi se mai pune inca o perfuzie...n-am ce face. Pe la 14-15 facem o pauza. Ma enervez. Am ramas cu asistenta si cu dr de garda si nu vreau sa stau in spital la nesfirsit; vreau sa nasc...
Vine mama, decide sa vorbeasca cu dr G la cabinet, apoi sa o sun eu. Si sa il sun si pe el. Contractiile au revenit dar nu dor; e bine. Pisoiu' insista pe nastere naturala, eu incep sa trag spre cezariana pentru ca se poate programa in timpul garzii.
Sun seara, dupa un control al dr de garda, chipurile sa dau raportul. Practic, incerc sa smulg o promisiune, ceea ce nu e foarte frumos. Obtin un 10% de promisiune, destul sa imi dea sperante, putin pentru certitudini. Dorm bine, relativ bucuroasa ca terminam a doua zi. Inainte de asta, dau multe telefoane, pentru ca ma simt singura si trista si parasita, ca atunci cind nu esti acasa...

Joi, 5 martie
Imi incep dimineata devreme - cu forta, desigur. Nu apare nimeni cu perfuzii, asa ca ma declar multumita, dar nici ontractii nu mai am. Vin cei doi "crai" - dilatatie 5. Unul zice bine ca am mai cistigat o zi. Celalalt zice sa incercam sa mai aminam. Mie imi vine sa ma duc sa caut o masa de operatii, sa ma leg de ea si sa refuz sa mai cobor. Dau telefoane isterice, de parca asta ar "razgindi" pe cineva. Vreau sa vorbesc cu dr G; sint in primul rind pacienta lui si pare mai de inteles cind e singur. Promite sa discutam la prinz; intre timp asistenta mi-l aduce la schimb p dr S., care imi explica ce bine ar fi sa mai stam. La prinz vin iar impreuna; imi vine sa ii bat. Dilatatia e tot 5, col lipsa. E "clar" dar acum sint 2 cezariene de urgenta, "mai vedem" pe la 16. Dau sfoara-n tara ca la 4 intram, pentru ca dr S raspunde afirmativ intrebarii mele mute. Voi mai anunta totusi telefonic ce si cum.
16.00. 16.30. Ajunge mama, care nu mai rezista. Nici eu de altfel. 17.00. Am contractii, nu prea dor - nu prea, adicatelea cam deloc. Ok; UNDE sint medicii??
Apare dr S brusc. Hai sa facem echo. Ok, hai. Se confirma cele banuite deja. Ilinca are 3300g si arata de 38 saptamini si o zi, nu de 37. Vine si dr G., vad amindoi contractii si se mira. Mergem inapoi la rezerva sa string bagajele si ne vedem la blocul operator, un etaj mai jos.
Sint calma. Nu mi-e teama, nu-mi mai e sila nici de clisma, desi nu-i inteleg utilitatea. Pup pe mami si cobor.
Ma ia in primire o infirmiera; gresisem holul. Ajung la medici cu care fac glume. Ma privesc cam ciudat. Termin de raspuns la diverse intrebari, apoi plec la clisma. Dureaza 10 ani pina isi face efectul, si 100 de ani pina cind acesta trece. Astept apoi cuminte, imi pare rau ca dr au treaba si nu mai putem sta impreuna. Zimbesc imaginindu-mi-i cu masti pe fata si seriosi. Vine anestezista, o privesc circumspecta. E inalta, tinara si blonda, cu "prea" inaintea fiecarui adverb. Hmm.
O urmez; pe holul dintre holuri e Pisoiu' e emotionat, parca mai emotionat decit mine. Ma pupa, m-ar mai pupa, dar nu vreau sa fac pe nimeni sa ma astepte - daca se razgindesc??
Masa de operatii mi se pare minuscula, si principalul motiv de stres este lampa rotunda, antica si de demult. Hm din nou.
Mi se pune ceva perfuzie pe linia venoasa prinsa cu greeeuuuuu ceva mai devreme. Mi se leaga miinile, apoi picioarele. Stergem burta, mi se fixeaza ceva electrozi pentru monitorizare cardiaca. Blonda sta la capul meu si din cind in cind ma apasa pe umeri cu amindoua miinile. Nici ea nu stie de ce.
Apar medicii, exact cum m-am asteptat. Par si mai subtiri si par a fi pusi pe sotii chiar si sub masti. Sint in tricouri, asa ca deduc ca mai sint de facut niscai pregatiri.
Mi se pune pe nas o masca enervanta din cauciuc gros, care nu ma mai lasa sa vorbesc. Se intinde un ditamai cimpul steril peste mine si mi se spune sa stau linistita ca nu se apuca nimeni de nimic pina nu adorm. In continuare nu prea mi-e teama, dar ma intreb ce figura am de mi se aduc asemenea precizari. imi amintesc vag de un film in care anestezia generala lasase pacientul "inconsstient" incapabil de a semisca sau de a se exprima, dar simtind absolut totul.
Urmeaza un schimb de replici - cifre si numere cu virgula - mi se pune ceva nou pe branula. Apoi sonda. Abia asta e nasol. apoi pe masca incepe sa vina un ceva inecacios, imi amintesc de anestezia cu eter de la operatia de polipi - nu mai vreau inca o data - apoi gata.

Cind incep sa ma trezesc cineva tipa la mine sa respir - respir bine merci, numai ca nu pot nici sa spun asta, nici sa deschid ochii. Mi-e somn de innebunesc - altcineva se rasteste la mine sa ii ajut sa ma mute pe pat. Cum naiba sa ii ajut - mi se pare ca fac eforturi in sensul asta, dar cred ca mi se pare doar...
Ajung in salon la TI si ma trezesc de-a binlea - adica ma dezmeticesc. Pisoiu' e linga mine, ma doare de behai. Il anunt ca data viitoare nastem natural, asistenta imi tufleste ceva greu pe burta sa se contracte uterul, imi face si ceva calmante. Dupa 10 minute isi fac efectul si e mai bine. Vine si dr G dar nu intelege ca glumesc cind ii spun ca data viitoare nastem natural. Mi-e in continuare somn, desi intreb obsesiv daca fata e bine. E bine, dar apoi aud ca e la etajul de prematuri - asa ca increderea mea se duce pe apa simbetei, vreau sa stiu daca respira bine, de ce e la etajul 6, nu cred ca e bine, comentez ca toata lumea ma minte. Nu stiu daca imi amintesc corect acum, dar (parca) ma potolesc cind vad iar duo-ul medical care imi spune ca da, e totul bine. Rinjesc in sinea mea: v-am zis eu ca daca fata vrea sa se nasca la 37 saptamini, stie ea ce stie...

Noaptea petrecuta la TI a fost cea mai frumoasa din toate noptile petrecute in spital. Stam de vorba ca fetele, asistentele si infirmiera au grija de noi; totul este dincolo de jena sau pudoare, cel putin din punctul meu de vedere. Nu e nici o placere sa vezi ca abia te misti, dar m-au topit grija si firescul cu care s-au ocupat de fiecare dintre noi.

A doua zi - tzup din pat. A venit iar "formatia completa" sa imi schimbe pansamentul, m-am ridicat, am circulat, cam sontic-sontic la inceput (da, primii pasi nu sint nici o placere, ba chiar par a fi dincolo de puterile oricui, dar din fericire primii pasi sint...putini)... apoi mai vioi, am urcat in sfirsit sa vad Ilinca, impreuna cu Pisoiu'...

Si apoi a inceput aventura "rooming-in-ului" care din anumite puncte de vedere mi se pare o mare panarama. Dar are si partile lui bune, nu contest, mai ales pentru mamicile care alapteaza din prima zi. Pentru cele pe care "sistemul" le obliga sa isi hraneasca bebelusul cu lapte praf cu linguritza la ore fixe, rooming-in-ul sucks. Mai ales daca ai un copil mincacios, care nu vrea sa astepte 3 ore intre mese.

Dar asta in episodul urmator.

O rog pe L. sa introbage o postare cu niscai poze; eu nu am vreme din pacate. Si pupam matusa si ii multumim pt ajutor.