Trebuie sa spun ca ale mele cautari in materie de gradinite au pornit de la ideea initiala (initiala pentru ca acum vreun an, cind m-am gindit prima data la "ce ma fac cu copilul cind ma duc la munca", asta a fost convingerea mea) ca o voi da la o cresa de stat. O mama din Iasi mi-a spus ca a avut fetita la o cresa anume, altcineva mi-a recomandat calduros o alta, asa ca totul parea destul de clar.
Intre timp, nu stiu cum de m-am desteptat deodata si m-a fulgerat imaginea unui cird de micuti plingind in patuturi metalice, ca alea in care am vazut cu totii orfanii mediatizati dupa '90. Asa ca am devenit brusc mult mai deschisa la ideea de institutie privata, dar desigur ca nu puteam renunta din start la ideea initiala, inainte de a face o vizita macar.
Prima cresa de stat pe care am vazut-o ne-a strins amindorura stomacul de cind am vazut cladirea,veche, murdara pe afara, cu mucegai pe la colturi si geamuri mici cu zabrele, curtea neingrijita, cu leagane stricate, iarba mare, gunoaie si cioburi. Am recunoscut tiparul gradinitei in care nu am vrut eu sa stau cind eram mica; la fel,era gradinita de cartier, in aceeasi curte cu cresa de cartier. Masochismul a continuat, am ajuns pina in dreptul usii de la intrare, care s-a deschis pe neasteptate si ne-a trasnit un miros de statut si umed. Am plecat.
A doua cresa de stat vizitata (intre timp vazusem si niste gradinite private) arata cam la fel pe afara, inauntru insa mirosea mai omeneste, asa ca am intrat (singura) si am urcat la copii. Era ora de somn; doua ingrijitoare (singurele fiinte adulte din cladire) sporovaiau intr-o incapere care comunica cu cele doua sali in care dormeau majoritatea copiilor. Adica aia care nu scinceau. In patuturile de fier mult temute.Pe canapeaua pe care stateau, pe o pernuta, suspina in somn o fetita de vreo 3 ani,care tot tresarea, deschidea ochii mari si se uita in jur, strimba gurita a plins si atipea iar, in shhh-ul ingrijitoarei. "Abia a venit de citeva zile si inca nu s-a obisnuit", mi s-a spus. Mi s-a mai spus cum micul dejun e compus din piine cu margarina sau pate. Si mi s-a raspuns cu ochii maaari: "Pai cum adica...activitati? Ce activitati sa facem cu copii de un an jumate? Ei se joaca, mai mult in patut, ca nu-i putem pazi pe toti deodata". De asemeni, am fost informata de salariile de mizerie din care guvernul are de gind sa mai taie ceva.
Deci da, asta ofera statul roman pruncilor de azi.
Nu stiu citi dintre noi am crescut prin cresele si grainitele comuniste; eu nu am facut-o, nu pentru ca nu ar fi incercat parintii, dar la cresa (la 10 luni) m-am imbolnavit crunt, iar la gradinita am plins crunt (pe linga faptul ca ma imbolnaveam des). Am avut noroc la vremea aia de o femeie extraordinara, proaspat pensionata, care a avut grija de mine si m-a invatat mai multe decit ar fi sperat oricine.
Ma intreb insa din ce in ce mai sincer ce start in viata au copiii care la un an (sau mai devreme) sint dusi in aceste lagare-de-concentrare-a-copilariei, care nu mai au nici macar educatoare. In ce fel le este influentata dezvoltarea ulterioara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu