Fac.
Traduc in si din engleza si franceza. Traduc si texte stiintifice, si beletristica, si in general, cam orice, numai nu fac traduceri legalizate.
De asemeni, tehnoredactez. Repede si bine, chiar.
Ca bonus, preturile sint negociabile. In functie de text, de numar de pagini, de termen de livrare.
Astept (cu drag, interes si nerabdare) oferte. Cit mai multe.
Multumesc !
02.02.2011
26.01.2011
Adevarul de seara
Habar n-am cum o fi in alte orase, dar la noi, in jur de 4-5 dup-amiaza, in niste cutii special amenajate amplasate in multe locuri din Iasi, se aduce Adevarul, editia de seara. Singurul (dupa stiinta mea) ziar gratuit din oras.
Si ce mi-e dat sa vad? Lumea STA LA COADA si asteapta masina cu ziare. Destul de multa lume, in locul pe care il observ eu de citeva zile incoace, cind trec cu masina spre casa, sint adunate asa, la vreo 20 de persoane.
Nu, nu sint oameni ai strazii care sa astepte sa isi imparta teancul de ziare ca sa aiba cu ce aprinde focul prin parcuri, sau sa isi "termoizoleze" incaltarile rupte sau cutiile de carton. Sint oameni "normali" din "patura de mijloc a societatii" (care in Romania, dupa niste standarde de tari civilizate de fapt nu exista, pentru ca aici ori esti aproape-muritor-de-foame, ori esti instarit), care ieri stateau ingramaditi la aproximativ -7 grade si asteptau ziarul.
Sint convinsa ca nu curiozitatea sau setea de informare ii mina sa faca asta. Si nici ziarul asta nu e nu stiu ce mare scofala fata de alte cotidiene. Dar e moka.
Pe de alta parte...cit costa frate un cotidian? 2 lei? 3 lei? Te cam pune pe ginduri faptul ca atitia oameni prefera sa stea la coada pentru un ziar gratis cind alternativa este, pina la urma, atit de ieftina.
Oare oamenii astia ar citi ziare daca n-ar exista acesta, care e "pi dijaba"?
Si ce mi-e dat sa vad? Lumea STA LA COADA si asteapta masina cu ziare. Destul de multa lume, in locul pe care il observ eu de citeva zile incoace, cind trec cu masina spre casa, sint adunate asa, la vreo 20 de persoane.
Nu, nu sint oameni ai strazii care sa astepte sa isi imparta teancul de ziare ca sa aiba cu ce aprinde focul prin parcuri, sau sa isi "termoizoleze" incaltarile rupte sau cutiile de carton. Sint oameni "normali" din "patura de mijloc a societatii" (care in Romania, dupa niste standarde de tari civilizate de fapt nu exista, pentru ca aici ori esti aproape-muritor-de-foame, ori esti instarit), care ieri stateau ingramaditi la aproximativ -7 grade si asteptau ziarul.
Sint convinsa ca nu curiozitatea sau setea de informare ii mina sa faca asta. Si nici ziarul asta nu e nu stiu ce mare scofala fata de alte cotidiene. Dar e moka.
Pe de alta parte...cit costa frate un cotidian? 2 lei? 3 lei? Te cam pune pe ginduri faptul ca atitia oameni prefera sa stea la coada pentru un ziar gratis cind alternativa este, pina la urma, atit de ieftina.
Oare oamenii astia ar citi ziare daca n-ar exista acesta, care e "pi dijaba"?
25.01.2011
Disociat
Am decis ca a venit vremea schimbarilor, ca prea multe au mers cam pe dos in trecutul apropiat. nevoie de o schimbare de perspectiva, am reluat si jobul (sper cu mai mult succes decit in tentativele anterioare!) si nu am nici bani de tzoale, nici timp de umblat prin magazine, nici rabdare sau inspiratie sa probez. Asa ca trebuie sa imi reciclez garderoba. Asa ca de miine am zis ca incep un regim disociat.
Nu va zic de la cit plec, promit sa fac un update cu rezultate obtinute intr-o saptamina. Asta asa, ca sa fiu sigura ca ma apuc, ca o sa fiu intrebata :)
Nu va zic de la cit plec, promit sa fac un update cu rezultate obtinute intr-o saptamina. Asta asa, ca sa fiu sigura ca ma apuc, ca o sa fiu intrebata :)
20.01.2011
Caut babysitter
In Iasi. Serioasa, cu experienta si care sa nu ma lase cu curu-n drum de pe o zi pe alta. Cu multa rabdare si care sa se joace cu copilul, nu sa-l lase in balarii si doar sa aiba grija sa nu-si taie gitul. Nu ca grija asta nu ar fi o conditie esentiala...
Apreciez recomandarile si in general orice ajutor pe tema asta.
Apreciez recomandarile si in general orice ajutor pe tema asta.
19.01.2011
Comeback
Adica io.
Am lipsit nepermis de mult, din motive obiective o vreme, apoi din motive care tin strict de pasarelele mele. Si nu vreau sa vorbesc despre asta.
O sa incerc sa nu mai fac. Si o sa continui sa ma rog nici sa nu am motive sa o mai fac.
Am lipsit nepermis de mult, din motive obiective o vreme, apoi din motive care tin strict de pasarelele mele. Si nu vreau sa vorbesc despre asta.
O sa incerc sa nu mai fac. Si o sa continui sa ma rog nici sa nu am motive sa o mai fac.
16.11.2010
12.11.2010
Studio9
De vreo doua luni de zile, vad mereu fie in cea mai mare si mai centrala intersectie din oras, fie prin fata mallului, un Hummer. Mare si urit, ca orice Hummer, doar ca asta mai este si galben ca un taxi, are numar personalizat - si anume PUSSY EAT - ceea ce si in engleza si in romana suna ca dracu', si este bine inscriptionat pe toate partile cu "Studio9".
Studio 9 (vezi si site-ul ca nu e greu) este ceea ce eu numesc o casa de curve; ei isi spun elegant studio de videochat. Sa nu spuneti ca sint eu rea si incuiata; fetele alea sint sigura ca fac SI videochat, dar banui ca nu asta este singura lor sursa de venit. Si de asemeni mai sint sigura si ca sus-numitul studio, care se pare ca a cunoscut o evolutie spectaculoasa dat fiind faptul ca ziarele locale de anunturi sint pline de oferte de joburi de genul "angajez fete pentru videochat" dar asta este singurul care isi permite sa se filfiie prin tot orasul cu oribilitatea aia de mastodont vopsit, are relatii, cunostinte si influente de-i merge asa de bine.
Bine, recunosc spasita ca pina la prezentul scandal care il implica pe dl Negoita (oare intr-o democratie civilizata ce se intimpla cu parlamentarii-pesti?) nu prea am stat sa imi pun multe intrebari legate de profesia asta. Am discutat o data cu o patroana de studio-in-dezvoltare care atita isi mai lauda businessul si imi povestea ca e lucreaza cinstit, cu carte de munca (in care trec "secretara"), de parca as fi ajuns la interviu, nu la o intilnire intimplatoare prin niste amici se pare comuni. Mi se pare asa, usor plicticos si poate usor degradant sa te dezbraci si sa imiti orgasme in fata webcamului stiind ca un bivol se uita la tine si isi autoprovoaca la rindul sau un orgasm probabil satisfacator, dar cine-s eu sa ma kc in gustul omului (adica al bivolului) si in modul pina la urma cinstit (ca vorba ceea nu fura, nu da in cap la nimeni) in care isi cistiga unele fete banii (de facultate, poate). "Problema" mea este ca intr-o tara in care prostitutia este inca ilegala, ea se practica peste tot, pornind de la autostopistele amarite care se expun celor mai mari pericole (BTS, violenta, crima, abuz) si ai caror bani sint probabil "colectati" urgent de catre "pestii" lor "grijulii", si terminind cu multitudinea saloanelor de masaj, a studiourilor de videochat si a site-urilor "matrimoniale"; toate la fel de invizibile pentru politie si pentru ai nostri legiuitori (care din contra, apeleaza si ei la servicii de top pe banii de protocol). Ba pardon, pe amaritele alea de pe centura le mai ridica/ia la intrebari citeodata cite o patrula...
Ma deranjeaza - pe mine personal, ca cetatean al acestui stat - nu atit faptul ca exista prostitutie; a existat dintotdeauna, va exista probabil cit lumea; ci faptul ca se mentine aceasta "industrie" la un nivel la care nu poate fi controlata, nici medical, nici fiscal. In dosul unei moralitati indoielnice, invocata de legiuitori sub umbrela BOR si a majoritatii ortodoxe a romanilor de parca Romania nu ar mai fi un stat laic (oare chiar este??) se ascunde si prospera o afacere profitabila doar pentru unii.
Studio 9 (vezi si site-ul ca nu e greu) este ceea ce eu numesc o casa de curve; ei isi spun elegant studio de videochat. Sa nu spuneti ca sint eu rea si incuiata; fetele alea sint sigura ca fac SI videochat, dar banui ca nu asta este singura lor sursa de venit. Si de asemeni mai sint sigura si ca sus-numitul studio, care se pare ca a cunoscut o evolutie spectaculoasa dat fiind faptul ca ziarele locale de anunturi sint pline de oferte de joburi de genul "angajez fete pentru videochat" dar asta este singurul care isi permite sa se filfiie prin tot orasul cu oribilitatea aia de mastodont vopsit, are relatii, cunostinte si influente de-i merge asa de bine.
Bine, recunosc spasita ca pina la prezentul scandal care il implica pe dl Negoita (oare intr-o democratie civilizata ce se intimpla cu parlamentarii-pesti?) nu prea am stat sa imi pun multe intrebari legate de profesia asta. Am discutat o data cu o patroana de studio-in-dezvoltare care atita isi mai lauda businessul si imi povestea ca e lucreaza cinstit, cu carte de munca (in care trec "secretara"), de parca as fi ajuns la interviu, nu la o intilnire intimplatoare prin niste amici se pare comuni. Mi se pare asa, usor plicticos si poate usor degradant sa te dezbraci si sa imiti orgasme in fata webcamului stiind ca un bivol se uita la tine si isi autoprovoaca la rindul sau un orgasm probabil satisfacator, dar cine-s eu sa ma kc in gustul omului (adica al bivolului) si in modul pina la urma cinstit (ca vorba ceea nu fura, nu da in cap la nimeni) in care isi cistiga unele fete banii (de facultate, poate). "Problema" mea este ca intr-o tara in care prostitutia este inca ilegala, ea se practica peste tot, pornind de la autostopistele amarite care se expun celor mai mari pericole (BTS, violenta, crima, abuz) si ai caror bani sint probabil "colectati" urgent de catre "pestii" lor "grijulii", si terminind cu multitudinea saloanelor de masaj, a studiourilor de videochat si a site-urilor "matrimoniale"; toate la fel de invizibile pentru politie si pentru ai nostri legiuitori (care din contra, apeleaza si ei la servicii de top pe banii de protocol). Ba pardon, pe amaritele alea de pe centura le mai ridica/ia la intrebari citeodata cite o patrula...
Ma deranjeaza - pe mine personal, ca cetatean al acestui stat - nu atit faptul ca exista prostitutie; a existat dintotdeauna, va exista probabil cit lumea; ci faptul ca se mentine aceasta "industrie" la un nivel la care nu poate fi controlata, nici medical, nici fiscal. In dosul unei moralitati indoielnice, invocata de legiuitori sub umbrela BOR si a majoritatii ortodoxe a romanilor de parca Romania nu ar mai fi un stat laic (oare chiar este??) se ascunde si prospera o afacere profitabila doar pentru unii.
23.10.2010
Ionica si Tata
- Tata, Tata !
- Buna Ionica. Ce faci?
- Mi-ai adus bomboane?
- Nu ti-am adus Ionica, ai mincat azi deja bomboane.
- Ai bani?
- Pai nu ti-am dat si dimineata bani?
- Ba da. Ai bani?
- Ce-ai facut cu ei?
- Mi-am luat bomboane. Imi dai?
- Poftim, Ionica.
Ionica are 3 ani jumate, este slabut si pirpiriu, blond cu ochi albastri, iar casa lui este spitalul de copii din Iasi. Este doar unul dintre numerosii copii abandonati in spital, lasati pur si simplu, cum lasi niste catei nedoriti intr-un cartier de vile. Durerea cea mare este ca in cazul lor, nici sa isi doreasca cineva, nu ii poate lua acasa.
Pentru Ionica toate asistentele si infirmierele de pe sectie sint Mama, iar profesorul sef de clinica este Tata. Mamele lui Ionica, desi mai prezente in viata lui si ceva mai disponibile flecarelii sale nevinovate, sint "rele"; ele in "trag de urechi" atunci cind face prostii, ele il mai cearta, ba ca ia jucariile altor copii, ba ca face mizerie, ba ca se tavaleste pe jos si isi murdareste hainutele. Tata insa este unul singur si e mereu bun, are mereu bomboane sau bani de bomboane, pare sa fie mereu cu zimbetul pe buze, chiar si atunci cind le cere asistentelor sa il scoata pe Ionica din birou pentru ca nu asculta si cotrobaie prin toate sertarele, si in general, fiind mai ocupat si mai scump la vedere, prezenta lui este cu atit mai pretioasa.
Ionica vrea sa stie tot ce misca la el acasa; de unde vin oamenii si unde pleaca, de ce se plimba pe hol; stie cu intelegerea lui de 3 ani jumate ca toti copiii au mama si tata, care stau cu ei acolo si se ocupa doar de ei, si ca la un moment dat toti copiii pleaca la ei acasa. El insa ramine. Nu prea stie el ce e aia acasa, plimbarile lui se intimpla atunci cind una dintre mame are de facut drumuri prin spital sau prin vecinatatea spitalului si il ia cu ea.
Ionica este cunoscut si de femeile care vin regulat in spital ca sa vinda parfumuri, lenjerie, truse de machiaj si pijamale. Si baloane. Cind este norocos, cite una dintre ele ii umfla un balon mare si i-l da sa se joace; atunci, pare ca a venit si la el Craciunul.
Ionica nu face mofturi la mincare sau la jucarii. Mai plinge uneori cind nimeni nu are timp de el, si se trezeste exilat in miezul zilei in cite un pat inalt cu gratii metalice; acolo este in siguranta si nu deranjeaza pe nimeni. Il striga pe Tata cit il striga, dupa care adoarme resemnat.
Lui Ionica nu ii plac sfirsiturile de saptamina, cind aproape toata lumea pleaca si sectia ramine pustie; se plictiseste, e liniste, nu are cu cine sa se joace si nici Mamele lui nu par sa fie la fel de bine dispuse si de rabdatoare ca in celelalate zile.
Ionica ar avea nevoie de o singura mama si de un singur tata, asa cum au toti copiii pe care ii vede perindindu-se. Din pacate nu se stie cine l-ar vrea pe Ionica, si chiar daca l-ar vrea cineva, sistemul adoptiilor din Romania si felul in care a fost el abandonat fac ca sansele sa fie luat Acasa sa fie practic nule. Si sint pline spitalele din Romania de astfel de Ionica...
- Buna Ionica. Ce faci?
- Mi-ai adus bomboane?
- Nu ti-am adus Ionica, ai mincat azi deja bomboane.
- Ai bani?
- Pai nu ti-am dat si dimineata bani?
- Ba da. Ai bani?
- Ce-ai facut cu ei?
- Mi-am luat bomboane. Imi dai?
- Poftim, Ionica.
Ionica are 3 ani jumate, este slabut si pirpiriu, blond cu ochi albastri, iar casa lui este spitalul de copii din Iasi. Este doar unul dintre numerosii copii abandonati in spital, lasati pur si simplu, cum lasi niste catei nedoriti intr-un cartier de vile. Durerea cea mare este ca in cazul lor, nici sa isi doreasca cineva, nu ii poate lua acasa.
Pentru Ionica toate asistentele si infirmierele de pe sectie sint Mama, iar profesorul sef de clinica este Tata. Mamele lui Ionica, desi mai prezente in viata lui si ceva mai disponibile flecarelii sale nevinovate, sint "rele"; ele in "trag de urechi" atunci cind face prostii, ele il mai cearta, ba ca ia jucariile altor copii, ba ca face mizerie, ba ca se tavaleste pe jos si isi murdareste hainutele. Tata insa este unul singur si e mereu bun, are mereu bomboane sau bani de bomboane, pare sa fie mereu cu zimbetul pe buze, chiar si atunci cind le cere asistentelor sa il scoata pe Ionica din birou pentru ca nu asculta si cotrobaie prin toate sertarele, si in general, fiind mai ocupat si mai scump la vedere, prezenta lui este cu atit mai pretioasa.
Ionica vrea sa stie tot ce misca la el acasa; de unde vin oamenii si unde pleaca, de ce se plimba pe hol; stie cu intelegerea lui de 3 ani jumate ca toti copiii au mama si tata, care stau cu ei acolo si se ocupa doar de ei, si ca la un moment dat toti copiii pleaca la ei acasa. El insa ramine. Nu prea stie el ce e aia acasa, plimbarile lui se intimpla atunci cind una dintre mame are de facut drumuri prin spital sau prin vecinatatea spitalului si il ia cu ea.
Ionica este cunoscut si de femeile care vin regulat in spital ca sa vinda parfumuri, lenjerie, truse de machiaj si pijamale. Si baloane. Cind este norocos, cite una dintre ele ii umfla un balon mare si i-l da sa se joace; atunci, pare ca a venit si la el Craciunul.
Ionica nu face mofturi la mincare sau la jucarii. Mai plinge uneori cind nimeni nu are timp de el, si se trezeste exilat in miezul zilei in cite un pat inalt cu gratii metalice; acolo este in siguranta si nu deranjeaza pe nimeni. Il striga pe Tata cit il striga, dupa care adoarme resemnat.
Lui Ionica nu ii plac sfirsiturile de saptamina, cind aproape toata lumea pleaca si sectia ramine pustie; se plictiseste, e liniste, nu are cu cine sa se joace si nici Mamele lui nu par sa fie la fel de bine dispuse si de rabdatoare ca in celelalate zile.
Ionica ar avea nevoie de o singura mama si de un singur tata, asa cum au toti copiii pe care ii vede perindindu-se. Din pacate nu se stie cine l-ar vrea pe Ionica, si chiar daca l-ar vrea cineva, sistemul adoptiilor din Romania si felul in care a fost el abandonat fac ca sansele sa fie luat Acasa sa fie practic nule. Si sint pline spitalele din Romania de astfel de Ionica...
20.10.2010
Versuri. Sau, mai degraba, lyrics
Cind eram eu mica (adica incepind de pe la 12 ani, asa) "nu se exista" internet, muzica aveai daca dadeai bani pe ea, iar revistele gen Popcorn sau Bravo abia isi faceau aparitia pe piata. Asa ca daca vroiai sa stii ce spune cite un cintec, n-aveai decit sa il asculti iar si iar, pina la tocirea benzilor (de caseta, magnetofon nu prea am folosit desi am avut in casa pina la un moment dat cind a fost scos din uz).
Si cam vroiai sa stii, pentru ca aia este virsta fanilor adevarati si infocati, care lipesc postere pe pereti si deseneaza initialele cintaretului/formatiei preferate pe coltul fiecarei pagini a fiecarui caiet de scoala.
La vremea aia eu dormeam, ma trezeam, mincam si imi faceam temele cu Michael Jackson. Asa ca primele versuri pe care "le-am scos" erau de la cintecele lui. Am ascultat obsesiv si am scris in caietul de versuri si mult Presley, Eagles, Smokie, tot felul de "oldies&goldies", Floyd, Zeppelin....ma rog, si altele, dar pentru astia facusem o veritabila obsesie. Si am descoperit - eu, care nu am rabdare pentru citit poezie, mai ales "de-a valma"- cita poezie este in versurile astea.
Bine, pentru "tinerii din ziua de azi" ceea ce spun eu poate parea aberant; daca asculti doar house si muzica de relaxare, sau daca esti pasionat de manele si de dance-ul ieftin, probabil ca ce spun eu este un fel de abureala, de poveste de adormit copiii.
Ei, timpul trece (si se scurteaza), pasiunile se schimba vrind nevrind, asa ca si perioada cu versurile a "expirat".
Daaaaar...mare surpriza mare....am redescoperit-o. Bine, mi-ar fi fost mai drag sa o redescopar ca pe vremea aia, dind obsesiv pause - rewind - play - pause - rewind - play, din pacate nu mai am timpul necesar pentru asta. Am redescoperit insa placerea si pasiunea de a citi - ca acu exista site-uri "de specialitate"- aceste lyrics. Sint intr-un veritabil extaz citind versurile de la discografia...da, ati ghicit, lui Ozzy :), si as pune cred trei sferturi din ele pe blog, macar asa, pentru exemplificare.:)
Si cam vroiai sa stii, pentru ca aia este virsta fanilor adevarati si infocati, care lipesc postere pe pereti si deseneaza initialele cintaretului/formatiei preferate pe coltul fiecarei pagini a fiecarui caiet de scoala.
La vremea aia eu dormeam, ma trezeam, mincam si imi faceam temele cu Michael Jackson. Asa ca primele versuri pe care "le-am scos" erau de la cintecele lui. Am ascultat obsesiv si am scris in caietul de versuri si mult Presley, Eagles, Smokie, tot felul de "oldies&goldies", Floyd, Zeppelin....ma rog, si altele, dar pentru astia facusem o veritabila obsesie. Si am descoperit - eu, care nu am rabdare pentru citit poezie, mai ales "de-a valma"- cita poezie este in versurile astea.
Bine, pentru "tinerii din ziua de azi" ceea ce spun eu poate parea aberant; daca asculti doar house si muzica de relaxare, sau daca esti pasionat de manele si de dance-ul ieftin, probabil ca ce spun eu este un fel de abureala, de poveste de adormit copiii.
Ei, timpul trece (si se scurteaza), pasiunile se schimba vrind nevrind, asa ca si perioada cu versurile a "expirat".
Daaaaar...mare surpriza mare....am redescoperit-o. Bine, mi-ar fi fost mai drag sa o redescopar ca pe vremea aia, dind obsesiv pause - rewind - play - pause - rewind - play, din pacate nu mai am timpul necesar pentru asta. Am redescoperit insa placerea si pasiunea de a citi - ca acu exista site-uri "de specialitate"- aceste lyrics. Sint intr-un veritabil extaz citind versurile de la discografia...da, ati ghicit, lui Ozzy :), si as pune cred trei sferturi din ele pe blog, macar asa, pentru exemplificare.:)
18.10.2010
Despre tupeu in lumea virtuala
Am observat, nu de putine ori, ca lumea virtuala ii transforma pe oameni.
Nu ma refer la clasicele "barbat, 38 de ani, necasatorit, prezentabil" care e de fapt de 60, chel si cu burta pina la genunchi (si desigur, cu urma de verigheta pe inelar). Astea mi se par amuzante pina la un punct; oricum, nu ma simt expusa la genul asta de glumite pentru ca nu frecventez asa numitele retele de socializare, nu intru pe site-uri de dating si in general nu vorbesc pe net decit cu necunoscuti...cunoscuti, adica persoane pentru care mi-am descoperit ceva afinitati pe forumuri de exemplu. Stiu ca din ce in ce mai multa lume povesteste ca si-a cunoscut sotul sau sotia intii in lumea virtuala si abia dupa ceva vreme s-au vazut fata in fata, dar ... pur si simplu nu mi se pare ca genul asta de relatii mi se potriveste.
Vorbesc insa despre cum noi toti, sub protectia anonimatului pe care il presupune un forum sau niste comentarii sau de ce nu, un anumit gen de blog, parca ne transformam. Este cumva de inteles, cu totii avem o imagine despre cum am vrea sa fim, iar in lumea virtuala ne putem preface mai catolici decit papa, ca sa ne placa noua insine de noi; nu sint multe ocazii de a-ti juca propriul personaj.
Mi se pare totusi putin ciudat cum naturaletea si relaxarea si intimitatea in exprimare dispar ca prin minune imediat ce ne vedem pusi fata in fata cu interlocutorii. Bine, depinde si de relatia dintre cei doi; eu am o prietena pe care o vad cam o data pe an, de citiva ani buni, si desi nu mai avem timpul necesar sa ne punem una pe cealalta la curent cu toate maruntisurile vietilor noastre, intilnirile sint la fel de frumoase, de prietenoase si de lipsite de orice stinghereala cum erau si pe vremea cind desi stateam in aceeasi banca, mai ieseam si la plimbare in fiecare dup-amiaza.
Oricum, nu incetez sa ma minunez cum identitatea asta virtuala ne face sa ne permitem discutii pe care nu le-am purta niciodata fata in fata. Pina la un punct, sint si eu o "victima' a acestui "trend"; imi place tare mult de personajul pisigri, identitatea mi se pare ca mi se potriveste ca o manusa, si ma identific cu el mai mult si mai realist decit o faceam odinioara cu eu-Marie (din Marie's the Name of his Latest Flame a lui Presley). Recunosc, uneori imi permit mici indrazneli sau mici momente de sinceritate care nu s-ar "potrivi" firii mele destul de introvertite in relatiile cu oamenii, insa spun cu mina pe inima ca niciodata nu m-am..."laudat", nu m-am "dat balena", nu am insistat pe idei pe care de fapt nu le imbratisez, nu am promis sa fac lucruri pe care de fapt nu mi le doresc sau pe care nu am curajul sa le intreprind. Desi pisigri este mai pisicoasa, mai sincera, mai extrovertita, mai independenta si mai curajoasa decit eu-cea-de-toate-zilele, ea nu este totusi o minciuna, nu este o marioneta, nu este un personaj de roman, este ...eu in zilele mele bune.
Nu ma refer la clasicele "barbat, 38 de ani, necasatorit, prezentabil" care e de fapt de 60, chel si cu burta pina la genunchi (si desigur, cu urma de verigheta pe inelar). Astea mi se par amuzante pina la un punct; oricum, nu ma simt expusa la genul asta de glumite pentru ca nu frecventez asa numitele retele de socializare, nu intru pe site-uri de dating si in general nu vorbesc pe net decit cu necunoscuti...cunoscuti, adica persoane pentru care mi-am descoperit ceva afinitati pe forumuri de exemplu. Stiu ca din ce in ce mai multa lume povesteste ca si-a cunoscut sotul sau sotia intii in lumea virtuala si abia dupa ceva vreme s-au vazut fata in fata, dar ... pur si simplu nu mi se pare ca genul asta de relatii mi se potriveste.
Vorbesc insa despre cum noi toti, sub protectia anonimatului pe care il presupune un forum sau niste comentarii sau de ce nu, un anumit gen de blog, parca ne transformam. Este cumva de inteles, cu totii avem o imagine despre cum am vrea sa fim, iar in lumea virtuala ne putem preface mai catolici decit papa, ca sa ne placa noua insine de noi; nu sint multe ocazii de a-ti juca propriul personaj.
Mi se pare totusi putin ciudat cum naturaletea si relaxarea si intimitatea in exprimare dispar ca prin minune imediat ce ne vedem pusi fata in fata cu interlocutorii. Bine, depinde si de relatia dintre cei doi; eu am o prietena pe care o vad cam o data pe an, de citiva ani buni, si desi nu mai avem timpul necesar sa ne punem una pe cealalta la curent cu toate maruntisurile vietilor noastre, intilnirile sint la fel de frumoase, de prietenoase si de lipsite de orice stinghereala cum erau si pe vremea cind desi stateam in aceeasi banca, mai ieseam si la plimbare in fiecare dup-amiaza.
Oricum, nu incetez sa ma minunez cum identitatea asta virtuala ne face sa ne permitem discutii pe care nu le-am purta niciodata fata in fata. Pina la un punct, sint si eu o "victima' a acestui "trend"; imi place tare mult de personajul pisigri, identitatea mi se pare ca mi se potriveste ca o manusa, si ma identific cu el mai mult si mai realist decit o faceam odinioara cu eu-Marie (din Marie's the Name of his Latest Flame a lui Presley). Recunosc, uneori imi permit mici indrazneli sau mici momente de sinceritate care nu s-ar "potrivi" firii mele destul de introvertite in relatiile cu oamenii, insa spun cu mina pe inima ca niciodata nu m-am..."laudat", nu m-am "dat balena", nu am insistat pe idei pe care de fapt nu le imbratisez, nu am promis sa fac lucruri pe care de fapt nu mi le doresc sau pe care nu am curajul sa le intreprind. Desi pisigri este mai pisicoasa, mai sincera, mai extrovertita, mai independenta si mai curajoasa decit eu-cea-de-toate-zilele, ea nu este totusi o minciuna, nu este o marioneta, nu este un personaj de roman, este ...eu in zilele mele bune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)