Valentine's Day

Intr-un context pe care nu vreau sa il detaliez acum si aici, anul asta am sarbatorit Valentine's Day.

Ani de zile - la propriu - am refuzat sa cadem in aceasta plasa. Nici macar la primul Valentin petrecut impreuna nu am sarbatorit nimic nimic nimic. In 2006 recunoastem ca ne-am dus la mall si ne-am facut poza in decorul ala siropos, cu trandafiri si inimioare, dar a fost planuita toata povestea, pentru ca a doua zi, cu poza in dinti, ne-am infiintat la ai mei sa ii anuntam ca ne casatorim.

Mereu am "stricat cheful" altora, strimbind din nas cind ii auzeam intrebindu-se ce surpriza ar fi mai inspirata pentru perechile lor; o tineam pe-a noastra ca e o sarbatoare imprumutata, ca e un americanims ieftin, visul comerciantilor de porcarioare, plus ca ce neam de traista trebuie sa fii sa ai nevoie de o zi speciala ca sa ii spui celui de linga tine ca il iubesti...

Ok, in timp vehementa noastra a scazut mult, si oricum sarbatoarea s-a banalizat cumva, isteria din primii ani a scazut in intensitate. Deh, criza....

Dar anul asta a fost altfel. Bine, am visat initial la seri romantice prin restaurante cu specific mexican sau libanez, finalizate acasa in moduri si mai romantice si consumatoare de calorii :D, dar aceste planuri au fost dejucate de o masea rebela, o nevralgie veche deja de 2 zile si alte circumstante nefaste". Si totusi...ne-am facut cadouri.

Eu am primit o lenjerie absolut dementiala la care nu o sa va pun poze dar pe care abia astept sa o imbrac...la O ocazie (anume :), stie Pisoiu'), iar Motanu-sef s-a ales in sfirsit (dupa un mos Nicolae si un mos Craciun in pana grava de inspiratie) cu ceva pe placul sau (si dorit de altfel), un Zippo clasic, simplu, in toc de piele. Are we cool or what :))))))

Baba Iarna intra-n sat

Adica si in satul asta mai mare, in care locuiesc.

Azi marturisesc ca am iesit din casa doar pina la farmacia din coltul blocului. Pentru ca ma incearca o gripa, pentru ca am o durere de cap de-mi vine sa ma dau cu dinsul de pereti si pentru ca iaaaaar a niiiins24 de ore, dar a nins, nu s-a jucat.

Ce am vazut azi. Oameni care curatau zapada de pe trotuar dind-o nu pe "spatiul verde" aflat de cealalta parte a trotuarului (cu latimea de 50 cm, trotuar) ci pe aleea din fata blocului. Pe care desigur nu o curata nici un utilaj, ca nici nu ar incapea sa intre aici. Si asta in timp ce chiar linga ei, un nene se chinuia sa scoata masina, care pe linga ca derapa pe fagasele pline cu zapada asternuta peste gheata, dar se dadea jos la fiecare metru sa mai curete din zapada dintre fagase, care ii aseza practic masina "pe burta", de nu putea s-o miste. Cool.

In rest...mai vad multe vrabiute care vin la "cantina" la geamul de la dormitor, spre exasperarea pisicilor. Tineam doua gaini cu malaiul pe care l-au mincat ele, saracele, dar chiar mi-e mila. Unde gasesc ele mincare pe zapada asta..? Si cita energie trebuie sa consume ca sa se incalzeasca, mititelele. Numai cind ma uit la piciorusele lor subtiri ca firul de ata ma apuca o duiosie de le-as lua pe toate acasa ! Heheee.....vise, Motane, vise !

De jalea din tara nu mai zic nimic, toata lumea care are un televizor sau un radio stie de satele ingropate in nameti. Tare mi-e mila si de oamenii aia... Mai aud pe cite un imbecil comentind ca decit sa stea in casa ca soarecii si sa astepte sa vina altii sa ii deszapezeasca, mai bine ar pune mina pe lopeti si s-ar ajuta singuri. Boi patentati care sper sa ajunga si ei la 70-80 de ani, sa-i vad cit de sprinten ar lopati 3-4 metri de zapada.....

In rest...numai de bine, asteptam primavara !

Gripa

Am.

Si-s la serviciu.

Si-s napastuita :).

Si vreau acasa.

We will keep you updated with the latest news....

Dezmat

Sper sa nu stirnesc prea multe hohote de ris povestind asta.

Azi am facut ceva ce nu am mai facut de 3 ani si jumatate, cred. Am fost la....shopping.

Totul a inceput cam asa: eu si sora-mea trebuia sa mergem pina in mall sa imi cumpar oja. Bine, in afara de oja am mai cumparat diadema, clamitze, bandana si un iepuras demential pentru Pisilinca, o bluza (de vara), o geanta si ceaiuri pentru mine.

...si malai pentru vrabiute, ton si salata pentru mine (nu am depasit inca faza "salata verde cu ton si lamiie" care tine de vreo luna), oua kinder pentru vreo doua zile...si gata. Pe lista se aflau niste botine pentru mine, dar nici nu am gasit ceva care sa corespunda pe deplin pretentiilor, nici nu mai aveam chef sa dau bani. Si am mai gasit niste bijuterii handmade absolut bestiale dar scumpe si alea. Si am fost nehotarita in fata unui inel care costa 20 de lei, pina mi l-a "sutit" cineva chiar de sub nas.

Ei, dar toata aceasta poveste a durat de la 14.30 la 18.30, adica 4 ore de frecat magazinele. Ceea ce nu am mai facut de 10000000 de ani.

Bine, sora-mea nu este chiar compania perfecta la cumparaturi - sorry, sis, dar asa e, dupa cum nici eu nu sunt compania perfecta pentru tine la cumparaturi - dar plimbarea a fost piece of cake fata de incercarea de a face shopping impreuna cu Pisilinca.

Minusul zilei este doua :)))

Primul ar fi ala ca nu mai sunt deloc la curent cu...preturile.. Mie alea decente mi se par cele care-s la reduceri de 50% sau mai mult. Ma consolez cu gindul ca totusi mallul nu e neaparat un etalon in ceea ce priveste preturile.

Al doilea e ca am turbat cite tzoale urite am vazut.

Daaaaaar....mi-a placut. Cred ca trebuie sa fac asta mai des...

Publika

Daca tot am ratat cintarea Iris, de care scriam acum 3 zile (pe care insa a ratat-o multa lume, Motanul ajungind acasa in mai putin de o ora de la inceperea concertului pe motiv de sonorizare mizerabila), aseara am tinut mortis (cu exceptia cazului in care stomatologul m-ar fi convocat pe la ore tirzii) sa merg la cintare la Publika.

Pe cuvintul meu de cercetas ca habar nu aveam ce cinta si astia. Habar nu aveam nici cum era crisma in care era programat concertul, "o sursa" afirmind doar ca e suuuuuper fum. Dar m-am imbracat semi-rock (avind in vedere cele -25 de grade), mi-am indesat in geanta "bluza de scafandru", cum rid colegii de mine, si cartea autobiografica a lui Ozzy Osbourne, just in case ca ma plictisesc groaznic, m-am urcat la volanul masinutei si am pornit spre Hunter's Pub, in Copou.

Unde recunosc ca am avut o mare surpriza.

Intii si-ntii, pentru ca ne-a intimpinat solistul, vechi cunoscut de-al Motanului. Pe Ionut nu l-am vazut in viata mea, de Publika auzisem pe la Guerilla doar, dar va jur ca am stiut din prima clipa ca el e solistul. Unul charismatic, cum ar trebui sa fie toti solistii de altfel.

Apoi am facut cunostinta si cu ceilalti membri ai trupei, apoi ne-am "culcusit" linga o boxa (azi inca imi tiuie o ureche, ma doare si nu aud grozav cu ea...) si...a inceput.

Ce pot sa spun? Ca mi-a placut. Am fost de-a dreptul indragostita de felul in care au cintat cover-urile, mi-au placut si cele citeva piese proprii (pe care, repet, nu le stiam si nu inteleg de ce nu i-am auzit la radio, acelasi ca mai sus-amintitul de exemplu, de vreme ce tot se lauda - postul, nu baietii - ca dau si altfel de muzica); ca mai totdeauna atmosfera s-a incins cu adevarat in abia a doua jumatate a cintarii, iar regretul propriu si personal este ca de acolo unde am stat nu am prea avut cum sa ies si nici loc de zbintuiala nu am avut. Oricum, Ionut "are de unde", ca sa-mi citez Motanul, fascinat de calitatile lui vocale, iar mie nu mi-a venit a crede cum i-a "facut" pe Ozzy si pe Jagger. Toata admiratia !

Ce mi-a mai placut?

Paaaai, realismul baietilor - care au stiut ca publicul, mai ales cel necunoscator, se va "incalzi" mai repede si mai cu spor pe cover-uri decit pe piese ascultate in premiera, solistul care a stiut sa creeze atmosfera si sa faca show, atit cit i-a permis locatia, si cu siguranta m-a fascinat lookul percutionistului :) (da, da, am o pasiune si pentru coafuri ciudate si pentru tatuaje. Da, si pentru plete....:))

Ce nu mi-a placut are legatura cu locatia: spatiul putin cam mic pentru eveniment de gen, fumul care este intr-adevar groooos....si frigul de afara.

Asteptam cu nerabdare o noua cintare in Iasi, baieti !

Ura !

Spre marea mea surpriza si bucurie, vad ca seria descoperirilor continua !

De cind am intors un pic privirile spre cei din jurul meu, pe care ii bagasem, absolut nedrept si gratuit, intr-o singura oala mare, alaturi de niscai condimente de savoare discutabila :D, am avut surpriza dupa surpriza.

Azi mi-am descoperit noul indrumator de doctorat, intr-o noua lumina. Nu pot sa dau prea multe detalii despre asta pentru ca nu vreau sa desconspir nimic din ceea ce pina la urma este viata lui personala, din care a avut amabilitatea de a-mi dezvalui un ...coltisor. Dar mi-a fost tare drag azi, atit de drag incit azi, la plecare, l-am sarutat pe obraz cu sinceritate, poate pentru prima oara de cind ne cunoastem. Mi-a placut tare mult cabinetul sau de lucru, mi-au placut rafturile ticsite de carti, mi-au placut plantele pe care le ingrijeste cu atentie, mi-a placut raftul cu bunatati. Nu m-a lasat sa plec de la el pina nu mi-a strecurat o portocala pentru Pisilinca si o ciocolatica pentru mine, dezvaluindu-mi ca starea lui de bine se datoreaza regimului alimentar pe care il respecta cu strictete, si la care nu adauga decit....ciocolata.:)

Dupa care, odata revenita la facultate, am descoperit-o intr-o cu totul alta lumina pe cea mai noua colega a noastra. Recunosc ca dintr-un motiv anume nu-i dadusem nici o sansa, de cind a venit la noi. Nu pot decit sa imi fac mea culpa, m-am inselat mult in privinta ei. Poate ca pare prematur sa spun asa ceva, insa m-a surprins teribil si placut cu blogul sau pe care l-am si adaugat listei mele de "lecturi suplimentare". E interesant, reconfortant si deosebit de...calduros sa vezi ca mai exista totusi cineva - mai aproape decit as fi banuit - care sa fie interesat de...carti. Nu pot decit sa sper la un schimb de impresii fructuos, pe tema acestei pasiuni comune....deocamdata, macar.

Asadar, parca sunt un pic mai optimista decit am fost in general in ultima vreme. La mai mare, zic !

Dezamagiri si redescoperiri

In ultima vreme viata mea intrase pe o panta, undeva dincolo de dolce far niente. Adica, far niente asta era mic copil pe linga mine.

La serviciu net, acasa net plus sitcom condimentate cu niste discutii/jocuri cu Pisilincul din dotare.

Si cam atit.

Cu netul m-am potolit brusc ieri. Nu ca nu mai intru, pentru ca inca am impresia ca o sa fac bube daca mi se deconecteaza YM :)) , dar am avut asa, o revelatie brusca: am avut dreptate !

Am cunoscut virtual citeva super-persoane acolo. Cu foarte putine dintre ele am avut si ocazia de a ma intilni fata in fata macar pentru citeva clipe. Cu altele, si ele foarte putine, am avut - si inca mai am - deosebita placere de a vorbi la telefon de parca ne-am sti de-o viata. De-ale noastre, cu plozi si joburi, cadouri si petreceri pentru copii, poate reduceri, poate.... dar cit e de placut sa schimbi o vorba cu ALTCINEVA, cineva cu care de altfel te si simti pe aceeasi lungime de unda...!

Mereu am avut o retinere in a amesteca prea tare viata privata cu activitatea virtuala. Mereu m-am gindit ca nu poti cunoaste un om pe net - doar ma stiu pe mine, ce impresie las in virtual si cum sunt de fapt in viata de zi cu zi.

Ieri am suferit o dezamagire "de grup". Luate una cite una, toate fetele care mi se lipisera de suflet imi sunt inca lipite de suflet, dar in grup nu-mi mai gasesc locul.

Asta a venit la pachet cu nehotarirea Motanului legata de o iesire azi sau miine, singur sau amindoi, solicitat sau nu bunica pentru stat cu Pisilincul, mers cu taxi sau cu masina, la evenimentul din seara asta sau la urmatorul, avem sau nu invitatie, platim sau nu bilet.... pina cind in final eu am ramas acasa si el a plecat.

Sa nu-L minii pe Dumnezeu, nici nu tineam musai sa merg; era doar o iesire din cotidian, recunosc, si mi-e tare dor sa petrecem niste timp numai noi doi, timp in care poate sa ne si vorbim; mi-e dor sa comunic, sa stau la povesti, sa ne relatam nimicuri, sa FIM impreuna. Mi-e tare dor sa fim si un cuplu, sa iesim in lume asa, sa fim perceputi asa de cei din jur, pentru ca mereu mi-au displacut misoginismul si mirlania cu care unii sau altii ieseau cu noi la bere, lasindu-si, vesnic, nevestele acasa. Si pe vremea aia eram convinsa ca noua nu ni se va intimpla asta. Mai exact, ca NU VOM LASA sa ni se intimple asta. Inutil sa spun ca exact asta facem...

Si tot azi - de fapt am inceput de ieri - am citit inceputul autobiografiei lui Ozzy si iar am fost...dezamagita cumva.

Pina cind mi-am dat seama ca eu sunt cea care greseste.

Atunci cind nu-ti mai gasesti locul undeva, cind aspiratiile, sa le spunem, colectivului nu ti se mai potrivesc, pleci discret, nu trintesti usa scuipind coji de seminte pe pres.

Atunci cind iti doresti ceva, trebuie sa deschizi gura si sa spui; copilului care nu plinge, nici mama nu-i da tzitza.

Si in sfirsit, este fundamental gresit sa te superi pe oameni ca nu sunt asa cum ti i-ai imaginat si dorit. Greseala nu este a lor, este a ta; lipsa de realism, obiectivitate, dorinta de acceptare si iubire fata de semeni. Ozzy is who he is, si a fost intotdeauna acelasi. Si atunci cind il visam cu ochii deschisi, el era acelasi, cel care in adolescenta a avut un singur job care i-a placut, si anume cel din...abator. Nu el s-a schimbat. Eu nu-l "cunosteam" suficient. Este doar decizia mea daca il iubesc sau nu si de acum incolo, dar nu trebuie sa il arat cu degetul si sa il huiduiesc pentru ca eu am proiectat asupra lui o imagine care corespunde mai mult fanteziilor mele decit realitatii.

Cam asa e si in viata de zi cu zi, cred. Viata in sine e frumoasa, iar oamenii din ea sunt si ei frumosi. Noi suntem cei care gresim avind asteptari si pretentii, noi gresim cind ii caracterizam pe cei din jur pe baza experientelor noastre, noi gresim incadrindu-i in tipare care, descoperim mai tirziu, cu minie si frustrare, nu le sunt pe masura.

Mi-ar fi tare drag sa imi amintesc aceasta farima de intelepciune si pe viitor...

La revedere, domnule Profesor !

Dincolo de conflicte, neintelegeri si nemultumiri aparute de ambele parti, dincolo de diferentele de perceptie, de stil de invatare si lucru, sunt sigura ca am impartasit numeroase momente placute, pe care eu mi le amintesc cu drag.

Poate ne vom intilni iar cindva, undeva, poate ne vom privi in ochi si ne vom recunoaste. Sau vom avea impresia ca ne stim de undeva, fara a realiza exact de unde.

Au ramas multe lucruri nespuse si nefacute, desigur, dar probabil ca nu mai erau destul de importante. La revedere si drum bun, oriunde ati plecat !

Rosia Montana prin ochiul profanului

Radio Guerilla are dup-amiaza spre seara un "sondaj de opinie" foarte inspirat: ce va enerveaza cel mai tare din 3 variante de raspuns. Nu stiu daca ce vreau eu sa va povestesc azi a fost sau nu supus la vot in cadrul respectivei "pastile" radio, dar pe mine cu siguranta ma scoate din sarite mai mult decit muuulte alte chestii.

Pe toate posturile de televiziune, fie ele publice sau private, comerciale sau nu (ha-ha), mai mult sau mai putin afliliate politic (Ha!Ha!) ruleaza niste spoturi oribile de "constientizare" si "implicare sociala" ce pun pe tapet problema Rosia Montana. Pe foarte scurt, e vorba de cetateni ai Rosiei Montane care isi spun povestile de viata (sau isi pling de mila, daca e sa o zicem pe-aia dreapta) si incheie apoteotic si sensibilizant cu "noi nu vrem decit sa muncim". Fals, fals, fals !

*rimul spot pe care l-am vazut e cu o tanti care se lauda ca are 42 de ani si adauga ca nu ar fi crezut vreodata ca la virsta asta, ea (mama singura deduc, no problem with that) si cei doi copii de virsta scolara vor trai din pensia mamei. Tanti asta recunoaste ca a croit cearceafuri si a impletit sosete ca sa cistige si ea un ban, dar ca "ajunge!". Moment care pe mine m-a cam blocat, ca nu l-am prea inteles, cum adica, s-a plictisit de tricotat si si-a bagat picioarele?? Aparent nu, se pare ca marea problema era legata de sumele prea mici cistigate din aceasta ocupatie.

Ulterior, doamna zice ca au fost nevoiti sa renunte la vacante, adaugind - cu sinceritatea omului din popor, dar absolut neinspirat din punctul meu de vedere, daca e sa luam in calcul scopul spotului - ca vacantele lor se petrec "pe muntii astia".

Apai madam. Una la mina, plozii sunt la internat (de unde bani, tu stii!) si vin acasa in vacante, deci pentru ei CHIAR E o vacanta si o schimbare de peisaj. Doi la mina, traiesti in una dintre cele mai frumoase zone ale Europei. Trei la mina, nu mai spun de obiective istorice, biserici si manastiri, monumente. Patru la mina, eu imi doresc de ani de zile sa ajung acolo si nu apuc. Si cinci la mina, in mod evident nu dai doi bani pe toate argumentele de mai sus.

Doamna draga, eu nu traiesc (inca...) din pensia (mizera) a mamei (dvs.) dar concediile mi le fac la cort, nu la all inclusive. Si da, e adevarat, merg la mare in fiecare an (pina acum. Doamne-ajuta! sa pot sa o fac si de acum incolo), dar cita alta lume NU o face, ca nu are cu ce, si nici nu are unde sa scurme dupa aur, fara sa ii pese de nimic, pentru un salariu de rahat.

Si in final, stimata doamna, nu va este putin jena? sanatoasa, la 42 de ani, indiferent de (ne)calificare, poti pleca intr-un sat mai mare sau la oras, iti poti gasi ceva de lucru (daca chiar VREI), iti poti ajuta TU mama in loc sa rabdati de foame amindoua. Si mai poti sa fii linga copiii tai, sa le fii mama, sa ii ghidezi, sa ii indrumi, sa ii mingii, sa le supraveghezi activitatea la o scoala acceptabila.

Al doilea spot e cu un nene cam neingrijit si cu niste dinti lipsa in gura, care recunoaste ca a lucrat toata viata in minerit, ca mai are doi ani pina la pensie...dar ca el vrea minerit la Rosia Montana pentru ca fecior-su munceste in strainatate si il vede rar...si sa vina si el acasa.

Ca mama, il inteleg si nu prea. Il inteleg ca ii este dor de copilul sau, ca l-ar vrea linga el. Ce nu inteleg este cum un tata, care stie cit de greu, de riscant si de periculos pentru sanatate este mineritul, isi poate dori aceeasi viata pentru copilul sau. Cum poti sa nu vrei ceva mai bun, orice. Un loc in care nepotii sai sa aiba acces la scoli bune, la asistenta medicala adevarata, in care sa stie ca tatal lor ajunge cu bine acasa pentru ca nu isi pune viata in pericol in fiecare clipa petrecuta la munca.

Sunt atitia oameni in tara asta ai caror copii lucreaza in alte orase sau in alte tari, mai aproape sau mai departe. Toti acesti copii au la rindul lor familii si toti merg spre mai bine, toti aleg sa traiasca acolo unde viata, per total, este mai buna pentru ei si pentru familiile lor.

Asa ca drama acestui nene este de fapt drama personala a milioane de parinti din intreaga lume, si chiar este o drama de ordin absolut personal si absolut psihologic. Ma impresioneaza ca mama, ma face sa imi pun intrebari legate de viitorul copilului meu, de alegerile mele in viata de pina acum. Dar nu, in nici un caz nu ma face sa ii sustin demersul, pe care din contra, il vad ca profund egoist, din orice punct de vedere il privesc. Este egoist pentru ca nu tine seama de binele personal, nicidecum de binele "copilului"adus in discutie si cu siguranta nu de binele pe termen lung al tarii asteia. In fond, nu suntem cu totii Stefan cel Mare (sau Delavrancea...:)), sa avem puterea, calitatea, capacitatea, responsabilitatea, altruismul si viziunea de a privi la "Moldova" urmasilor urmasilor nostri, si e normal sa fie asa.

Nu ma pricep la economie, insa toti cei care se pricep (cu exceptia celor care au semnat, dar pe care nu economia tarii i-a interesat) spun ca acest contract de exploatare a minereurilor de la Rosia Montana este profund dezavantajos pentru statul roman.

Nici la tehnologia de extractie a aurului nu ma pricep, nici la impactul sau teoretic asupra mediului . Stiu doar ca teoria e teorie, ca practica ne omoara, ca experienta de zi cu zi ne-a demonstrat ca, oricite masuri de siguranta am lua, oricind se poate intimpla ceva rau. Stiu ca nu avem nevoie sa distrugem coltul acela de tara otravindu-l cu cianuri. Stiu ca multe alte lucruri "absolut sigure" au bubuit urit de tot. Stiu ca suntem victimele unei politici de dezvoltare si industrializare mondiale asupra carora nu avem nici un cuvint de spus, si sincer, nu mai am nevoie, eu personal, de inca un "focar de infectie" in tara asta atit de frumoasa si de care din pacate ne pasa atit de putin.

Si mai am o problema. Presupunind ca oamenii din spoturile alea sunt reali, ca povestile lor de viata (departe de a fi disperate, din punctul meu de vedere)sunt adevarate, presupunind ca moral si corect este ca principala preocupare a unui Om sa fie binele de moment al semenilor sai - si eu recunosc ca am fost mereu deficitara, uneori in mod evident, la capitolul asta - oare NICI UNA dintre televiziunile din tara asta nu isi pune intrebari cu privire la corectitudinea mesajului transmis de aceste spoturi? Oare comercialul si economicul au depasit, ca importanta, orice urma de indoiala, bun simt, corectitudine, verticalitate?

Aceiasi nervi in hainutza noua

In mod evident, nu este decit vina noastra ca traim intr-o tara asa cum este ea. Avem ce meritam, nici mai mult, nici mai putin, traim desigur cu nemultumirea ca am merita mai mult, ca "numai altii" fac si dreg, "numai altii" nu iau atitudine, "numai altii" sunt vinovati, batindu-ne insa cu pumnul in piept ca noi "facem tot ce putem" ;i clatinind din cap ca "oricum", orice-am face, realitatea implacabila ne va taia craca de sub picioare.

Desigur ca una dintre principalele nemultumiri este ca "toata lumea fura", dar ne plingem de asta "imprumutind" cite un pix "uitat" pe o masa (care in general este alta decit propriul birou), cerind biletul (gata compostat) al unui calator care tocmai coboara din autobuz, "uitind" sa aducem inapoi la farmacie cei 10 bani pe care "o sa mi-i aduceti dvs cind o sa aveti" (pentru ca, nu-i asa? "au de unde", astia cu farmaciile lor), luind pliantul promotional din cutia postala a vecinului, ca "si-asa nu-i trebuie".

Ca sa nu ma inscriu in tagma celor care nu sunt niciodata vinovati de nimic (asta este, nu am stofa de sef...), o sa fiu prima sa imi pun cenusa in cap pentru ca "tac si inghit" orice. De exemplu, am inghitit fara sa comentez concluziile cuiva care mi-a povestit cum fetusii se hranesc prin cordonul ombilical, si consideratiile sale pline de intelepciune legate de cele 4 puncte geografice. Dar sa lasam deoparte aceste probleme de ordin stiintific.

Sa ne amintim ca traim intr-o tara in care numarul copiilor abuzati fizic sau psihic este enorm. Sa ne amintim ca pedeapsa - inclusiv bataia - este considerata o metoda educativa de catre numerosi parinti si de educatori, invatatori, profesori si alti angajati ai institutiilor care ar trebui sa ne ocroteasca pruncii si sa ii ghideze in viata. Si nu facem nimic.

Sa ne amintim ca traim intr-o tara in care oamenii trec nepasatori pe linga un individ cazut pe strada.

Traim intr-o tara in care parintii isi invata copiii ca totul are un pret, ca scoala e cvasi-inutila, o formalitate, ca profii sunt "najpa" si sarantoci, ca cinstea e prostie, iar moralitatea e sinonima cu naivitatea si ignoranta.

Traim intr-o tara care a adoptat maneaua ca "imn national" pentru ca, probabil, rezoneaza mai bine cu mesajul acesteia decit cu mesajul lui "Desteapta-te, romane!" ale carui versuri nu le mai stie nici naiba.

In tara in care nu numai din saracie, ci si din prostie si snobism, preferam marcile straine in locul celor autohtone, in care prostii prefera cartea in locul filmului (sau in locul retelelor sociale, jocurilor on sau offline, instant-message-urilor), rockul sau jazzul in locul manelei sau muzica clasica in locul house-ului, plaja linistita sau curata in locul sezlongurilor inghesuite, cortul sau muntele in locul all-inclusive-ului.

In tara in care ne referim la "saracul-vedeta-TV-care-se-bate-cu-pumnul-in-piept -de-cinstit-si-plin-de-onoare-si-care-a-ucis-3-oameni" dar NIMENI !!!!! de pe posturile TV nu stie numele sau virstele mortilor.

In tara in care orice sarbatoare reusita are ca ingrediente obligatorii gratarul facut in zone cit mai aglomerate, muzica data la maxim la radioul din masina, berea si alte "alcoale" baute "fara numar, fara numar" pina la completa indobitocire.

Americanii, de ziua nationala a carei semnificatie pariez ca e cunoscuta de un procent din populatie semnificativ mai mare, organizeaza parade, scenete care rememoreaza evenimentele unui 4 iulie demult trecut, pina si la gradinita se coloreaza stegulete si baloane si se onoreaza sacrificiul inaintasilor care si-au adus contributia la statul pe care il au in prezent.

Noi habar nu avem ce s-a intimplat intr-un 1 Decembrie din nu se stie ce an, dar suferim intens ca, desi avem o zi libera, vremea nu e propice pentru iesiri la gunoaie-pe-iarba-verde.

Noi ne luam in ris stramosii, ne scuipam conducatorii, minimizam istoria, ne defaimam tara, nu pentru ca exista romani care cersesc sau fura in intreaga Europa, ci pentru ca plecam capul si permitem generalizari legate de natiunea noastra.

Cind Europa a venit sa ne dea peste degete pentru situatia in care se afla populatia de etnie rroma de pe teritoriul Romaniei, am plecat capul, am adoptat pozitia ghiocel si am acceptat fara minte termenul de rrom, acceptind si inerentele confuzii voite sau nu, intre rromi si romani. Cind Europa a descoperit ca nu are fonduri, mecanisme si mai ales suportul populatiei pentru a face fata problemelor create de etnia rroma pe teritoriile tarilor sale si a decis sa ii faca pachet si sa ii trimita acasa, am plecat iar capul, in loc sa atragem atentia pe cai oficiale ca actiunea aceasta este puternic discriminatorie si ca este cel putin incorect sa pretinzi unei tari din fostul bloc comunist, cu probleme de ordin social si economic suficiente, sa aloce problemei TIGANILOR resurse pe care state mai breze din UE se vad incapabile sa le foloseasca in acest scop.

Cind Europa insasi protesteaza impotriva modului absolut dezavantajos in care Romania a concesionat exploatarea depozitelor aurifere de la Rosia Montana, vinzind pe nimic nu numai minereul, ci si istoria locurilor si rezervatiile naturale din zona, televiziunile din Romania transmit clipuri lacrimogene cu mineri (sau nici macar) de 40 si ceva de ani care prefera sa traiasca de pe o zi pe alta decit sa se relocheze si sa isi caute de lucru.

Cind suntem din ce in ce mai saraci, acceptam ca oile scumpirea carburantilor justificata de explicatii hilare si care contrazic realitatea. Benzina e mai scumpa pentru ca pretul materiei prime a crescut, in exact ziua in care la bursa, pretul petrolului a scazut semnificativ. Iar motorina se scumpeste pentru ca cererea de motorina a crescut. Explicatii din ciclul "e o strategie de marketing", care ar trebui - si resuesc !!! - sa te faca sa bagi capul intre umeri si sa taci, ba sa-ti mai ceri si scuze ca esti prost si habar nu ai de marketing.

Traim ceea ce meritam, si atita timp cit acceptam asta, cit ne complacem, cit acceptam sa fim privati de drepturi, inclusiv de dreptul la respect, inseamna ca nu ne este prea rau. si daca ne e bine asa, de ce sa ne mai plingem?

Noi nu suntem puscariasi europeni aterizati pe alte continente, sa ne exprimam nemultumirile in strada, noi nu suntem derbedei, sa aruncam pietre pe Wall Street, noi nu avem Woodstock-ul in istoria noastra.

Noi suntem balcanici si suntem mindri de asta. Deci avem FIX ce meritam.