Pina la regasire...

In vara lui 1997 mi-am inceput "activitatea de voluntariat" la cabinetul veterinar din cartier. Tot atunci ne-am intilnit prima oara.
Era o pufosenie crem cu labe groase care facea deliciul copiilor de la bloc. Si al meu. Nu aveam cum sa rezist. Si oricum nu aveam nici un ciine la tara.
O sa tin minte vesnic prima noapte cu ea. A stat inchisa in bucatarie, i-am facut culcus in vechea mea cadita de plastic, de-aia de copil mic, si am folosit si o paturica din aceleasi vremuri imemoriale. Eu dormeam la etajul unui pat suprapus, iar Mara era primul pui de ciine din casa noastra.
Pe la 2 a apucat-o singuratatea....si da-i si scheauna. I-am dat mincare (diversa), apa, pupici, coji de pepene de ros, jucarii. S-a pishat fix pe patura din cadita. Vroia companie. A vrut pina dimineata, cind am plecat la "job".
Noaptea urmatoare am exilat-o pe balcon in speranta ca n-o mai aud. Initiativa mea a fost repede amendata de mama, care mi-a taiat-o scurt spunind ca vecinii nu au nici o vina, si ca daca am vrut ciine, sa ma ocup de el. Macar daca ar fi fost ciinele meu, sa stea cu noi...

Ca proaspata "asistenta veterinara", aveam cosmaruri legate de Mara si de epidemia de parvoviroza din oras. Am dirdiit bine vreo 2 saptamini, pina a fost clar ca nu se molipsise si am reusit sa o vaccinez. Intre timp a fost mutata la tara, la noua (si singura) ei casa.

Mara a fost un ciine modest si cuminte. Si-a petrecut mai toata viata legata, iarna mai putin decit vara totusi. Placerea ei era sa o tuleasca din curte si sa umble fleaura prin sat, asa ca a inceput sa fie lasata libera din ce in ce mai rar. Tata ii spunea NeMe-UBe, NasMaro, UrechiBlegi. Ne-a facut o data o bucurie cu 8 puiuti dintr-un foc... apoi am sterilizat-o si ii spuneam in gluma Foca, pentru ca se ingrasase mult, si parca ii ramasese mic capul.

Mara a iubit pe toata lumea. Acum vreo luna a sarit cu labele pe mine ultima oara, cind am fost pe la ea in fuga sa ii iau vasul de mincare. Mi-a trecut atunci prin cap ca e cam batrinica, saraca; cea mai batrinica, oricum. Trebuia sa ma intorc cu vasul plin, dar n-am mai apucat, s-a dus altcineva in locul meu. Duminica nu am ajuns sa o salut, nici macar de la distanta.

De 8 martie, Mara ne-a parasit. Bucuria mea este ca s-a dus repede, probabil asa cum ar merita toti ciinii sa se duca. A luat masa de dimineata, a salutat-o pe bunica pe la prinz, si s-a stins in cusca ei la scurt timp dupa aceea. Inainte de lasarea intunericului, Marutza noastra era deja rece, de asta zic ca s-a dus repede. Ar fi fost mai greu pentru toata lumea daca s-ar fi imbolnavit, daca ar fi trebuit sa o luam de la casa ei, sa o plimbam in oras la medic; nu stia ea ce e ala oras, de ce e agitatie, de ce e asa multa lume, ce sint masinile. E adevarat ca s-ar fi bucurat de mai multa atentie, dar pretul merita platit?

Ramas bun, Marutza, transmite-le salutari lui Teddy si Elei, si lui Patrocle, si spune-le ca inca sint iubiti. Si daca o intilnesti pe Mitzura, da-i si ei un pupic, sa il transmita neamului pisicesc; stiu ca ne asteptati in gashca. Un ultim pupic pe nas.

Regresia no.2: Gimnaziul

Spre deosebire de alte progenituri cu pretentii mai mult sau mai putin justificate, ciclul primar si gimnazial le-am facut la scoala din cartier. Nu prea stiu cum era pe vremea aia cu inscrierile la scoli, stiu ca pentru clasa I mama a discutat cu unii si cu altii si m-a inscris in clasa unei invatatoare foarte bine cotata, dar cunoscuta de asemeni ca fiind foarte dura cu copiii. La sfirsitul primului trimestru al clasei aIIa, cind tocmai ce ma mindream de zor cu noul statut de pionier - si nu asa, oricum, ci ca sef de nu-stiu-ce, oricum ala mai mare si mai tare in clasa - a venit peste noi revolutia. Bine, nu chiar peste noi, ca intrasem in vacanta de iarna, dar odata cu ea, la inceperea trimestrului II, ne asteptau 3 schimbari majore. Tabloul Tovarasului, agatat pe perete deasupra tablei disparuse. Soneria scolii intona acum Desteapta-te romane in locul Tricolorului. Si clasa incepea ore de limba franceza, care pina atunci se aflase in programa de la clasa aVa incolo.

In mod deloc surprinzator, clasa aIVa B urma sa devina clasa a Va B; intr-un fel de experiment insa, profa de franceza a obtinut ceva ce avea sa se dovedeasca foarte important pentru mine: o a Va B intensiv franceza. Testul de limba dat in prima zi de scoala a adunat practic, intr-o clasa cu 40 de elevi, cam jumatate din fosta mea clasa, o treime din a Va C, si citiva elevi rataciti din celelalte clase. Din considerente pe care nu le-am inteles si nu le inteleg nici acum, mama ma trimisese sa dau si examen de admitere in clasa a Va la liceul Emil Racovita, unde totusi nu m-a trimis, desi intrasem a doua pe liste.
Asa ca m-am regasit proaspata boboaca de gimnaziu, alaturi de alti 39 de colegi, cu o gashca de profesori noi si o diriginta profesoara de franceza.

Am fost o clasa de cosmar. Pentru adulti, nu pentru noi, fireste... Invatam in asa-numitul "laborator de franceza", una din putinele clase de la parterul scolii, proaspat renovata, cu pupitre noi dar cu scaune individuale in locul bancilor de lemn, cu tot felul de materiale de la CCF pe pereti si prin vitrine. Perete in perete cu clasa noastra era secretariatul; vis-a-vis era biroul directorului. Director care, la una din vizitele "de ce urlati in halul asta" s-a trezit cu un bocanc in cap.
In ora de latina se dadea cu spray paralizant. In pauze se juca "Stop pozitie" si se trageau niste suturi in fund de s-au rupt banci. Cel mai cuminte coleg, care nu se ridica din banca decit sa se duca la baie, a spart tabla. Un altul a spart noua tabla dind cu capul in ea. Profesoarele de romana, istorie si matematica au iesit plingind de la ora, desi e greu de crezut ca niste pusti de 11-15 ani reusesc sa impresioneze in asa hal femei care s-au luptat cu tineri adolescenti recalcitranti toata viata lor. Bataile cu mincare erau la ordinea zilei.

Noi nu aveam vaza cu flori in clasa, ca nu era "genul nostru". Singura data cind ne-am procopsit cu asa ceva, nu mai stiu in ce imprejurari, am reusit sa o varsam pe scaunul (tapitat fireste) de la catedra. Inaintea orei de matematica. Si nimeni nu a indraznit sa o avertizeze pe profa inainte de a se aseza, ca era buna prietena cu diriginta de care ne era mila de-acuma, cite suturi incasase din cauza obrazniciilor noastre. Lipsa noastra de initiativa nu a fost apreciata...

Profa de mate avea citeva zicale de care o sa-mi amintesc toata viata. "Imi iau jucariile si plec"; X in drum spre tabla: "Asa, usurel puisor, sa nu te zdruncini". Mirosea mereu a ceai de tei cu miere, un parfum usor prafos, nu am aflat nici acum ce parfum era ala...

Profa de romana vroia sa o asteptam in liniste in picioare la marginea bancii la inceputul orei. Tinea tare mult la obiceiul asta, scos nu stiu de unde. Cred ca ea s-a suparat de cele mai multe ori pe noi; ne tot ameninta ca renunta la clasa noastra. Dar avea un bichon pe nume Shoshonel, din cauza caruia mereu era bandajata, pentru ca "Bubico" musca cu drag si spor.

Profa de fizica m-a facut sa iubesc fizica, la fel cum profa de chimie m-a facut sa urasc chimia. Profa de istorie imi era practic vecina, statea intr-un bloc alaturat, si avea boxer, ceea ce a facut-o mult mai simpatica. Profa de geografie era o baba toanta, de care am scapat prin clasa a VIa; toate inlocuitoarele ei au rezistat la clasa noastra maxim un semestru.

Profa de sport era un mic dopuletz. De treaba, nu-i vorba...

Sint oameni pe caredin pacate nu i-am mai vazut de cind am terminat clasa a VIIIa. Bine, m-am mai intilnit cu profa de mate si cu diriga...diriga...cea mai tare diriga din lume.

As povesti pina poimiine despre colegi, intimplari, tabere, "discoteci" de sfirsit de semestru, prime iubiri, olimpiade, ore de dirigentie. Gimnaziul a fost liceul meu. Pentru ca liceul a fost de mare kko. Ca si facultatea de altfel. In gimnaziu am cunoscut oamenii care m-au format si pe care ii respect. Restul..

Detalii cu alta ocazie

Regresia no.1: Ozzy

Ozzy (cu sau fara Black Sabbath) nu stiu cind am inceput sa ascult; ori "din cele mai vechi timpuri", ori in perioada de inflorire a Radio VoxT, care pe atunci nu era un mega-jeg de post de radio, cum sint mai toate cele din prezent (cel putin cele ale caror frecvente se prind in capatul asta de lume). Oricum, intr-o minunata zi de iarna daca tin bine minte, fiul sefului meu a venit in vizita la taica-su si, dintr-una-n alta, imi spune ca se gindeste sa isi ia bilete pe 5.06 la Gods of Metal la Milano, sa il vada pe Ozzy Osbourne.
Meditind in sinea mea la vorbe de duh despre bogati si saraci, la pilde cu fiii muncitori (sau nu) ai oamenilor avuti si la altele din aceeasi categorie, mi-am exprimat in cele din urma invidia (da, exact, invidia). Si Motanu Sef, ca si cum ar fi fost cel mai simplu si mai natural lucru din lume, m-a intrebat: "Mergem si noi"?
No, mergem... Io-s aia mai calculata oleaca; aia care pune pe hirtie cit ne costa avionul si cazarea, merita sau nu (merita, stiu, dar...), ce spun la scoala, de ce lipsesc, cum aburesc seful...
No, intr-un final inventez o problema de familie (si ma rog in gind sa nu ma intilnesc taman in Milano cu fiul mai sus amintit) ca sa lipsesc o zi, ne suim in avion si ne pornim.

Gods of Metal se organiza undeva la o margine de Milano, intr-un fel de mega parc, festivalul tinea 3 zile, iar atmosfera era de milioane. Corturi, oameni de absolut toate virstele, plete, piele, tinte, sini goi, tigari (si chistoacele aferente), bocanci, bere, zgarzi cu tzinte, coafuri shocky, dermatograf si rimel negru din belsug, blugi, tricouri imprimate, inele, cercei, piercinguri, bandane... si fireste ROCK.

Ozzy a fost bestial. Ca si galetile de apa varsate peste public. Ca si piesele. Ca si, am descoperit ulterior (da, rusinos de tirziu, ce sa-i faci) seria The Osbournes. Ceasca imensa de cafea sau de milkshake. Timiditatea. Refuzul copilaresc de a da ochii cu fana invitata de Doamna sa acasa. Discursul deloc moralizator tinut fiicei care se apucase de droguri, inainte de a o expedia la clinica de dezintoxicare.

Dincolo de muzica, de porumbei ucisi in timpul concertelor sau de lilieci muscati de cap, de vechea adictie si de nebuniile de rock star, Ozzy este o alta lume. O lume pe care personal nu mi-as fi putut-o imagina in aceste culori. Genul de lume care, daca tragi cu ochiul o clipa, te face sa intelegi cit esti de mic si de limitat, de lipsit de fantezie, de banal; cit de marunte iti sint framintarile sufletesti. Cit de singur esti.

I CAN'T FUCKING HEAR YOU !!!!

Regresii

Pentru ca, se deduce si din postarea anterioara, viata mea a intrat in linie dreapta, iar rabdarea, optimismul si "pisicul" in general, pe o panta descendenta, si pentru ca oricum nu mi se intimpla prea multe chestii care sa merite povestite, si pentru ca lucrurile despre care ma gindesc peste zi ca as scrie mi se sterg din minte cu totul odata ce Pisilinca e la nani de noapte in patutul ei, m-am gindit (dupa ce fusesem ispitita sa "trag oblonul" peste blog) sa scriu despre lucruri care au fost. Sa fac asa, un fel de "dush de trecut", o "imbaiere " (sper eu) terapeutica din butoiul cu melancolie nevrozata in piscina cu amintiri.

Viata...

tuturor continua, a mea sta in loc. Se pare ca nu am nici macar dreptul de a cere ca si a mea sa se urneasca din cind in cind din loc. Asa, de-o tura de cumparaturi, de un suc in oras, de o plimbare pe picioarele mele, de un condus reconfortatnt de masina. In schimb este de la sine inteles ca ceilalti trebuie sa isi continue viata si preocuparile, fara a se lasa in vreun fel distrasi sau deranjati. Ca doar sacrificiile personale de-aia-s personale.
Viata mea trebuie sa se rezume la mincare pasata, pampersi cacacitzi si leganat pentru adormit.
Well, thank you very much. Don't mind me. In curind o sa am si eu o viata, iar. Una noua, fireste, ca nu am cum sa ma mai intorc la cea veche. Si s-ar putea sa fie o mare surpriza, pentru toata lumea. Nu neaparat una placuta. Beware.

Sa ne laudam

Ca nu am mai facut-o de mult timp.
Si mai avem doar o luna pina ne facem " mari" si cica avem voie sa mincam cacao. Ha ! Sa vad cine ii da... :D

Pisilinca merge bine de tot tinindu-se de mobile. Se ridica in picioare tinindu-se de orice apuca, se tiriie pe burta in veritabil stil SAS, merge in 4 labe (de azi) dar numai pe gresie. Isi arunca singura bilele de la un joc si le fugareste, le prinde si se ridica in fund, si le arunca iar...si o tine asa pina roade mocheta.
Stie sa faca pa (azi a si mormait un pa in timp ce facea cu minuta) si foloseste gestul si pentru a ne comunica dorinta de a parasi locul in care ne aflam.
Stie sa dea pupici, dar principalul beneficiar este heffalumpul mare; mami primeste pupici numai cu portia, cind a fost deosebit de ascultatoare.
Azi a acceptat sa faca primii pasi tinuta de o singura minuta. Arata ca Bambi in prima lui iarna, dar intentia conteaza.
Stie sa dea noroc, si scutura mina viguros, amuzindu-se pina peste poate.
Stie sa faca si mai-mai, dar din nou beneficiarul principal este heffalumpul mare. Cind e vorba sa ii faca mai-mai Motanului, de cele mai multe ori ii trage niste capace de numa', sau ii smulge cite un smoc de blana. De, daca nu-l perie nimeni...
Arata cu degetelul cind o intrebam unde-i... ceva? si cind vrea sa mearga intr-un loc anume.
Stie unde e becul, heffalumpul (oare cum de nu am inceput cu el??), Motanul, pisica, girafa mare si girafa mica, pisica mare, broscuta, pelicanul, Nemo, identifica vreo 3 desene de la ea de pe perete, stie care-s mama si tata, bubu, buni si Laura, tra-la-la (e o jucarie cintatoare), stie care e bila mov si care e bila galbena, telefonul, televizorul si telecomanda...
Cind are chef imi da obiectele pe care i le cer, inca mai lucram la capitolul asta, desi io-s fericita ca a priceput ce vreau de la ea.
Are o carticica cu animale in care imi cauta si imi arata leul, tigrul, ursul si maimutza.
Se joaca tare frumos cucu-bau, daca are de ales prefera sa o faca de la mine din brate si itindu-se dupa Motanu-Sef.
Stie sa arate la altii nasul, gura, ochii, urechile (musai amindoua, ceea ce se lasa cu chelfaneala podoabei capilare a emitentului-de-pretentii-si-intrebari) iar la ea arata minuta, piciorul, burtica si...papucii.
Si ne fugarim una pe alta pe jos prin casa cu "Te prind, te prind, te prind" si chicoteli.
Si un moment tare duios e cind o tine Motanu-Sef pe burta si-i zice "Pupa tati nasu' mic", iar ea se intinde zimbind si gingurind gaaales si-si lipeste nasul de fata lu tati.

Si daca imi mai aduc aminte...mai e si miine o zi buna de laudaceala.

Unde-i Ilinca?

De vreo saptamina ne distram amindoi de nu mai putem.

Acum citeva zile aveam niste treaba, iar Pisilinca nu avea chef sa stea in patut, cu tot patrulatul "perimetrului" pe care il practica uimitor de constiincios. Ca sa ii distrag atentia sa nu se smiorcaie, o tot intrebam unde-i una, unde-i alta, unde-i becul, heffalumpul, iepurasul tup-tup, 3 pisici, blabla..si la un moment dat, in pana de inspiratie, ma aud intrebind-o " Unde-i Ilinca?"
La care fiica-mea, foarte serioasa, se indreapta spre coltul patului unde are atirnata o oglinjoara de la vechea ei salteluta de joaca, o ia si se admira...si apoi se uita la mine rizind.

Continua sa faca asta de fiecare data cind o intrebam. De unde stie? Habar nu avem. inca ne minunam.

Ortodox?

Adica dreapta credinta?

Am avut un soc acum ceva timp cind am vazut la stiri bebelusul care a murit imediat dupa ce l-a scos popa din cristelnita. Mi s-a parut aberant, inacceptabil, inadmisibil, neglijenta crasa, nepricepere, incompetenta, rea-vointa. Mi-am amintit de cosmarul botezului Pisilincai si m-am infiorat iar. Mi-am reinnoit promisiunea fata de mine ca daca ar fi vreodata sa am si un al doilea copil, fie va fi botezat cind va fi prea mare sa mai incapa in cristelnita, fie doar in conditiile unui "aranjament" cu preotul sa il ude doar pe cap, in stilul practicat la catolici.

Ieri am mers la un botez. O fetita absolut superba, de doua luni. Intr-o biserica aflata in renovare, in care ieseau aburi din gura cind respirai. Am fost bucuroasa in sinea mea ca e asa de frig, convinsa fiind ca "balaceala" va fi ..adaptata conditiilor de mediu.
Am turbat cind am auzit popa zicind nasei sa dezbrace copilul.

Am sperat din inima sa vina popa si la petrecerea de dupa, sa am si eu o discutie cu el, sa ma lamureasca de ce mama naibii o fi fiind obligatoriu sa chinui bebelusii. Pentru ca balaceala nu e totul, nuuu...abia se linisteste copilul ca o iei de la capat, cu miruit, dansat, invirtit, sucit, impartasit...
N-am avut noroc, popa n-a venit. Am ramas nelamurita. Si pina una-alta, ramin la parerea mea: nici un bebelus nu merita asta. Daca e mic nu inseamna ca trebuie sa fie bataia de joc a nimanui. Daca nu te poate pocni intre ochi, daca nu te poate injura, daca nu te poate scuipa nu inseamnaca ai dreptul sa faci ce vrei cu el. Si nu pot sa le fac parintilor o vina pentru toata povestea unui botez, pentru ca toti, ca si mine, sint sub presiunea familiei, anturajului, a superstitiilor.
Dar preotul, care taie si spinzura in biserica lui, ar putea sa aiba un pic de bun simt, mai ales cind e vorba de asemenea "conditii extreme". Pe cit pariu ca daca i-as fi zis popei sa se dezbrace in curu gol si sa intre in cristelnita m-ar fi refuzat??

O lume nebuna?

Am vazut acum vreo doua saptamini o stire care mi-a ramas pe creier de atunci si pe care ma tot tin sa o comentez pe blog...insa timpul e o mare problema, recunosc.
Minunata stire (inclusa in jurnalul principal al zilei, cel de seara, de la care personal, nu stiu de ce, am niste pretentii) prezenta un agarici care il imita pe MJ si care a venit sa danseze intr-un club din Bucuresti.
Agariciul asta e atit de obsedat de persoana lui MJ incit si-a facut operatii estetice ca sa semene cit mai bine cu el. I-a reusit destul de bine. Nu stiu de cind danseaza el ca al sau idol, probabil de ceva vreme, ca cica l-a intilnit pe MJ cu o saptamina inainte de moartea acestuia, MJ propunindu-i sa participe la celebra serie de concerte programata sa aiba loc la Londra.
Ei bine, dupa aceasta unica intilnire, agariciul are tupeul sa spuna ca MJ i-a fost prieten. Si tot MJ (in spirit de data aceasta) i-a spus sa continue cu "munca" pe care o face. MJ fiind preocupat probabil, in lumea de dincolo, ca fanul sau inrait sa beneficieze de o sursa considerabila si (aproape) inepuizabila de venituri.
Ca si cum declaratiile unui dansator obsedat care si-a batut joc de propriul trup nu ar fi fost de ajuns, stirea prezinta si succesul de care s-a bucurat individul in clubul in care a performat. Sa vezi si sa nu crezi ! Aceeasi isterie de la concertul din 92 (cred): fete plinse, disperate, lesinind, urlind, zbatindu-se si luptind cu agentii de paza sa sara pe "MJ".

Fratioare. Saracul e la six feet under ca sa ma exprim frumos. Daca o mai fi ajuns acolo, dupa tot circul facut cu inmormintarea, dupa bataia de joc cu uite sicriul nu e sicriul, dupa incredibilele incercari de dezorientare a fanilor si de directionare a acestora in enshpe locatii diferite. Cum poti sa lesini imaginindu-ti ca O COPIE este originalul?

Si cum poti sa umpli timpul jurnalului de stiri cu asemenea non-stire?

LMA :D

Asaaaaa...
Deci a mai trecut un an (care este) si a venit altul, o cifra rotunda, mai sint 2 ani si se sfirseste lumea (asta daca mayasii - cred - nu au gresit la calcule, iar interpretii scrierilor lor nu au gresit la traducere), deci e inutil sa mai fac vreun bilant sau vreun plan de viitor, ceea ce va doresc si voua. Oricum bilanturile astea de sfirsit - inceput de an sint o mare abureala (oare am zis asta si anul trecut?) si cine le face si le publica pe blog (sau in alta parte) este un mare farsor si un mincinos; ca doar n-o sa spuna nimeni ca de-amu incolo n-o sa mai injure batrinelele pe trecerea de pietoni, n-o sa mai scuipe in scara blocului, n-o sa se mai scarpine in dos in tramvai si n-o sa se mai beseasca in mijlocul mall-ului pe principiul "e aglomerat si nu stie nimeni de la cine vine"; nuuuuu....! care mai de care vrea sa fie mai rabdator, mai intelept, sa se impace cu mamitica, sa ofere flori vecinei al carei ciine se pisa pe usa de la intrare, sa tina cont de fengshuiu' de grija caruia nu doarme tovarasa de apartament noaptea si in general sa fie zen, si sa ii ajute si pe cei din jur sa devina zen. Desigur, banii nu vor aduce/cumpara fericirea nici in 2010 (dar o pot ajuta sa supravietuiasca cu ajutorul vuitoanelor, inspirind aer curat de statiune de ski austriaca sau elvetiana), si vor ramine un subiect vulgar de discutie, vrem sa avansam in cariera (cei care mai au asa ceva) dar nu cu orice pret (haha), o sa ne iubim mai mult si mai sincer sotul/sotia (o sa ne controlam in continuare impulsul de a-i face vreo tigaie guler atunci cind ii gasim sosetele aruncate in toata casa, sau pudra de nas imprastiata pe laptop).
Dupa asta urmeaza, firesc, planurile de auto-implinire sufleteasca si mentala (nu, nu am ajuns inca la aia trupeasca): o sa merg la teatru macar o data pe luna, la film de doua ori pe luna, o sa citesc o macar 6 carti pe an, o sa ma perfectionez in arta bonsaiului si daca asta nu-mi iese m-oi apuca de origami, ca sa imi educ indeminarea, rabdarea si....da, ati ghicit, zenul. Mi-oi invata copilul ca Beethoven nu a fost (doar) o javra cit un vitel, si in loc sa il uit la Cartoon Network l-oi pune sa vada Baby Einstein. De asemeni, n-o sa-l mai uit la gradinita (adica vreau sa zic ca n-o sa-l uit nici de-acu incolo...) si n-o sa-l mai pocnesc dupa ceafa de cite ori incepe o propozitie cu "De ce..." - pardon, n-o sa-i mai dau o "palmuta peste pampers din cind in cind".

Pe scurt, nu-mi fac planuri. Adica imi fac, da n-am de gind sa vi le spun si voua (si asta nu pentru ca m-as pirtzii in mall - nici nu mai tin minte cum arata mall-ul) pentru ca-s rea si egoista. Si da, nu vreau sa imi scoateti ochii la anu'pe vremea asta ca am zis si nu m-am tinut de cuvint.

Hai pup la toata lumea (buna) si un calduros, traditional si internautic LMA !